ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2410/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2410/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Organizația de Sindicat Liga Națională F. împotriva deciziei nr. 1390 din 17 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2012, sub nr. 6899/1/2011/a1 pe rolul instanței supreme, petenta Organizația de Sindicat Liga Națională F. a solicitat completarea, lămurirea și îndreptarea deciziei nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
La termenul din 3 aprilie 2014 instanța a dispus suspendarea judecății cererii formulate, având în vedere dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Prin decizia nr. 2643 din data de 9 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 6899/1/2011/a1 s-a respins cererea privind completarea, lămurirea și îndreptarea deciziei nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. La data de 09 februarie 2015 s-a înregistrat pe rolul instanței supreme contestația în anulare formulată de contestatoarea Organizația de Sindicat Liga Națională F. împotriva deciziei nr. 2643 din data de 9 octombrie 2014 și încheierii din data de 3 aprilie 2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, iar la termenul din 29 octombrie 2015 instanța a rămas în pronunțare asupra admisibilității căii extraordinare de atac.
Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 317 C. proc. civ. „hotărârile irevocabile pot fi atacate ca contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". Totodată, art. 318 alin. (1) C. proc.
civ. reglementează contestația în anulare specială care poate fi promovată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În înțelesul textelor de lege menționate, care reglementează contestația în anulare, se constată că această cale extraordinară de atac poate fi primită numai în situația îndeplinirii cerințelor expres determinate. În cauză, prin decizia nr. 2643 din data de 9 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. 6899/1/2011/a1 s-a respins cererea privind completarea, lămurirea și îndreptarea deciziei nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, iar prin încheierea din data de 3 aprilie 2014 s-a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților.
Prin contestația în anuiare, contestatoarea invocă motive de fond ale litigiului, care nu se pot încadra în niciunul dintre cazurile de contestație în anulare reglementate de art 317-318 C. proc. civ. Ca atare, verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reține că demersul judiciar nu poate fi primit, contestația în anulare, astfel formulată, urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea Organizația de Sindicat Liga Națională F. împotriva deciziei nr. 2643 din data de 9 octombrie 2014 și încheierii din data de 3 aprilie 2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 6899/1/2011/a1. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2015.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.