Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.10.2014
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2643/2014

HOTĂRÂRE
09.10.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2643/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin decizia nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Organizația de Sindicat Liga Națională F. împotriva deciziei nr. 1390 din 17 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2012, sub nr. 6899/1/2011/a1 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenta Organizația de Sindicat Liga Națională F. a solicitat completarea, lămurirea și îndreptarea deciziei nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

În motivarea cererii, petenta a arătat că, la pronunțarea hotărârii, instanța nu a ținut cont de înscrisurile doveditoare aflate la dosar, ci a avut în vedere susținerile nedovedite ale intimatei. Astfel, din actele și înscrisurile depuse de către intimată, nu rezultă respectarea drepturilor procedurale, folosindu-le cu rea-credință și în mod abuziv. De asemenea, intimata nu a depus la dosar actele și înscrisurile solicitate de reclamant, ci cu totul diferite față de acțiunea precizată. A mai arătat petenta că, după ce va intra în posesia hotărârii, va dezvolta motivele formulate. Prin notele scrise depuse ulterior la dosar, petenta a arătat că solicită îndreptarea erorilor materiale constând în faptul că instanța nu a respectat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. raportat la dovezile cu acte și înscrisuri aflate la dosar. Petenta a arătat că se impune lămurirea dispozitivului hotărârii, deoarece cuprinde dispoziții contradictorii, în sensul că nu s-a soluționat dreptul pretins, deși s-a constatat că niciuna din instanțele de judecată nu a luat în considerare dovezile cu acte și înscrisuri în vederea aflării adevărului și pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale. De asemenea, a susținut că instanțele nu au respectat și aplicat cu bună-credință drepturile procedurale și prevederile legale incidente în cauză. Prin urmare, petenta a apreciat că se impune completarea hotărârii potrivit celor menționate. Analizând cererea de completare, lămurire și îndreptare a dispozitivului formulată de petenta Organizația de Sindicat Liga Națională F., se constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc.

civ., dacă prin hotărârea data instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii. Prin urmare, o hotărâre poate fi completată numai în situațiile prevăzute expres de textul de lege citat și anume, când instanța „a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale". Așadar, încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este posibilă numai în cazul în care instanța a omis a se pronunța, lăsând complet nesoluționat, un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală.

În speță, nu se regăsește niciuna din aceste situații, deoarece prin cererea formulată petenta își exprimă nemulțumirea față de modul În care instanța a soluționat cauza, precum și de felul în care au fost analizate probele administrate. Referitor la lămurirea dispozitivului hotărârii, se constată că, potrivit art. 281 1 alin. (1) C. proc.

civ., „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice". Or, prin decizia nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Organizația de Sindicat Liga Națională F. împotriva deciziei nr. 1390 din 17 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Prin urmare, dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de revizuire este clar, nu cuprinde dispoziții potrivnice și nu sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul său.

Faptul că petenta nu este de acord cu soluția pronunțată nu îi deschide calea procedurii prevăzute de art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. și nu permite instanței ca, în urma reaprecierii probelor, să schimbe dispozitivul hotărârii și să încalce astfel puterea lucrului judecat. Petenta a susținut și că s-au strecurat erori materiale în hotărârea pronunțată în revizuire, iar conform art. 281 alin. (1) C. proc. civ., pot fi îndreptate erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri. Or, motivele invocate de petentă nu se referă la erori materiale sau omisiuni, ci vizează nemulțumiri legate de modul de soluționare a cauzei și de apreciere a probatoriului.

Ca atare, se constată că pretinsele greșeli de judecată privind fondul litigiului, la care se referă petenta, nu pot face obiect al procedurii de îndreptare a erorilor materiale, De asemenea, prin cererea formulată, petenta tinde la o modificare a soluției dată de instanță, care nu poate fi realizată pe această cale. Pentru aceste considerente, se va respinge cererea de completare, lămurire și îndreptare a dispozitivului formulată de petenta Organizația de Sindicat Liga Națională F.

D E C I D E Respinge cererea de completare, lămurire și îndreptare a dispozitivului deciziei nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenta Organizația de Sindicat Liga Națională F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2014.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2410/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4711 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Organizația de S
ÎCCJ 2012-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4711/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 25 august 2011 (data oficiului poștal), Organizația de Sindicat Liga Națională „F." a personalului SNCFR disponibilizat cu O.G. nr. 69/1998 a solicitat revizuire
ÎCCJ 2017-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2643 din 9 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins cererea de completare, lămurire și îndreptare a dispozitivului deciziei nr. 4731 din 21 iunie 2012 a
ÎCCJ 2017-12-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1971/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2643 din 9 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins cererea de completare, lămurire și îndreptare a dispozitivului deciziei nr. 4711 din 21 iunie 2012 a
ÎCCJ 2012-06-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2012
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele: La data de 1 iunie 2010 a fost înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală contestația în anulare formulată de Organizația de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă