ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5184/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC M.D.S.F. SRL - prin administrator judiciar M. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, anularea deciziei de impunere pentru obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 28 septembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 28 septembrie 2009 emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că în perioada 01 septembrie 2009-25 septembrie 2009, reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale parțiale de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală - Compartimentul Inspecție Mărfuri Accizate, perioada supusă verificării fiind 01 ianuarie 2008-30 aprilie 2009, iar conform inspecției fiscale s-a stabilit că datorează bugetului de stat accize în cuantum de 16.603.574 RON și 5.566.642 RON majorări de întârziere. Împotriva celor două acte administrative a formulat contestație la 19 octombrie 2009, dar aceasta nu a fost soluționată în termenul legal de 45 de zile și nici după expirarea acestui termen.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția prematurității acțiunii, motivat de faptul că, în speță, contestația adresată organului fiscal nu s-a soluționat. Pe fond, a solicitat respingerea cererii reclamantei. Prin sentința civilă nr. 70/CA din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității acțiunii și a respins acțiunea ca prematur formulată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit art. 137 C. proc.

civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocate, apreciind că aceasta este întemeiată și a admis-o, din următoarele considerente: Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat instanței anularea deciziei de impunere pentru obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 28 septembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 28 septembrie 2009 emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța. Împotriva actelor sus-menționate, reclamanta a formulat, la 19 octombrie 2009, contestație ce a fost înregistrată la sediul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale, iar întrucât contestația formulată la organul fiscal nu a fost soluționată prin emiterea unei decizii, ce ar putea fi atacată în instanță în conformitate cu art. 218 pct. 2 din O.G.

nr. 92/2003, cererea de chemare în judecată apare ca prematur formulată. Instanța a mai reținut că faptul că până la data introducerii acțiunii contestația nu a fost soluționată pe cale administrativă în termenul prevăzut de legiuitor, nu o îndreptățește pe reclamantă să solicite instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ fiscal - decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală. Instanța a apreciat că în atare condiții reclamanta putea solicita să fie obligată pârâta să soluționeze contestația finalizată prin emiterea deciziei. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, instanța a admis excepția prematurității și a respins cererea pentru acest considerent.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC M.D.S.F. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, recurenta–reclamantă a susținut în esență că soluția instanței de fond este greșită, întrucât excepția prematurității invocată în cauză este neîntemeiată. Susține recurenta că în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (2) din O.U.G. nr. 292/2003 contestația formulată a fost înaintată Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la data de 19 octombrie 2009, însă aceasta nu a fost soluționată până la sesizarea instanței de judecată. Consideră recurenta că în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, era îndreptățită să formuleze acțiunea în justiție în cazul nesoluționării în termenul legal a contestației fiscale.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 299 și urm., art. 304 pct. 9 C. proc. civ., O.G. nr. 92/2003. Intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că în mod corect s-a reținut prin sentința criticată faptul că în lipsa unei decizii de soluționare a contestației, acțiunea reclamantei este prematură. Analizând sentința atacată în raport de criticile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Prin dispozițiile Titlului IX Capitolul I art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. este reglementată procedura de soluționare a contestațiilor privind obligațiile fiscale, procedură care se finalizează prin emiterea unei decizii. Conform dispozițiilor art. 218 alin. (2) din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Înalta Curte constată că instanța de fond în soluționarea cauzei a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale mai sus reproduse, reținând ca fiind întemeiată excepția de prematuritate invocată întrucât procedura de soluționare nu era finalizată de către intimată nefiind emisă decizia prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc. Nu pot fi reținute susținerile recurentei referitoare la faptul că intimata–pârâtă nu a respectat termenul de 45 zile prevăzut de dispozițiile art. 70 C. proc. fisc. de soluționare a cererii sale, întrucât astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond prin sentința criticată, nesoluționarea contestației s-a datorat sesizării și extinderii cercetărilor și din perspectiva laturii penale în conformitate cu dispozițiile art. 214 alin .(1) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003, soluționarea contestației, poate fi suspendată în astfel de situații. Astfel fiind nu pot fi reținute nici susținerile recurentei privind constatarea unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, având în vedere faptul că autoritatea intimată a procedat în conformitate cu dispozițiile legale.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă are posibilitatea ca anterior soluționării contestației formulate să solicite, în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., și cu respectarea condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală și temeinică urmând a fi menținută și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.D.S.F. SRL, prin administrator judiciar M. SPRL, împotriva sentinței civile nr. 70/CA din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.