ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5184/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC M.D.S.F.

SRL - prin administrator judiciar M. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, anularea deciziei de impunere pentru

obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 28

septembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 28 septembrie 2009 emise

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea cererii s-a

arătat că în perioada 01 septembrie 2009-25 septembrie 2009, reclamanta a fost supusă

unei inspecții fiscale parțiale de către Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Constanța - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală - Compartimentul

Inspecție Mărfuri Accizate, perioada supusă verificării fiind 01 ianuarie 2008-30

aprilie 2009, iar conform inspecției fiscale s-a stabilit că datorează bugetului

de stat accize în cuantum de 16.603.574 RON și 5.566.642 RON majorări de întârziere.

Împotriva celor două acte

administrative a formulat contestație la 19 octombrie 2009, dar aceasta nu a fost

soluționată în termenul legal de 45 de zile și nici după expirarea acestui termen.

Pârâta, prin întâmpinare,

a invocat excepția prematurității acțiunii, motivat de faptul că, în speță, contestația

adresată organului fiscal nu s-a soluționat. Pe fond, a solicitat respingerea cererii

reclamantei.

Prin sentința civilă

nr. 70/CA din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității

acțiunii și a respins acțiunea ca prematur formulată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 137 C.

proc. civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocate, apreciind

că aceasta este întemeiată și a admis-o, din următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată,

reclamanta a solicitat instanței anularea deciziei de impunere pentru obligații

fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 28 septembrie 2009

și a raportului de inspecție fiscală din 28 septembrie 2009 emise de Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța.

Împotriva actelor sus-menționate,

reclamanta a formulat, la 19 octombrie 2009, contestație ce a fost înregistrată

la sediul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale, iar întrucât contestația

formulată la organul fiscal nu a fost soluționată prin emiterea unei decizii, ce

ar putea fi atacată în instanță în conformitate cu art. 218 pct. 2 din O.G. nr.

92/2003, cererea de chemare în judecată apare ca prematur formulată.

Instanța a mai reținut

că faptul că până la data introducerii acțiunii contestația nu a fost soluționată

pe cale administrativă în termenul prevăzut de legiuitor, nu o îndreptățește pe

reclamantă să solicite instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ

fiscal - decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală.

Instanța a apreciat că

în atare condiții reclamanta putea solicita să fie obligată pârâta să soluționeze

contestația finalizată prin emiterea deciziei.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, instanța a admis excepția prematurității

și a respins cererea pentru acest considerent.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta SC M.D.S.F. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat, recurenta–reclamantă a susținut în esență că soluția instanței de fond

este greșită, întrucât excepția prematurității invocată în cauză este neîntemeiată.

Susține recurenta că în

temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (2) din O.U.G. nr. 292/2003 contestația formulată

a fost înaintată Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor la data de 19 octombrie 2009, însă aceasta nu a

fost soluționată până la sesizarea instanței de judecată.

Consideră recurenta că

în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, era îndreptățită să formuleze acțiunea în justiție

în cazul nesoluționării în termenul legal a contestației fiscale.

În drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 299 și urm., art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., O.G. nr. 92/2003.

Intimata Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a

hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că în mod corect

s-a reținut prin sentința criticată faptul că în lipsa unei decizii de soluționare

a contestației, acțiunea reclamantei este prematură.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în

cauză este nefondat.

Prin dispozițiile Titlului

IX Capitolul I art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. este reglementată

procedura de soluționare a contestațiilor privind obligațiile fiscale, procedură

care se finalizează prin emiterea unei decizii.

Conform dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate de către contestator, la instanța judecătorească de contencios administrativ

competentă, în condițiile legii.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în soluționarea cauzei a făcut o corectă aplicare și interpretare

a dispozițiilor legale mai sus reproduse, reținând ca fiind întemeiată excepția

de prematuritate invocată întrucât procedura de soluționare nu era finalizată de

către intimată nefiind emisă decizia prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (2)

C. proc. fisc.

Nu pot fi reținute susținerile

recurentei referitoare la faptul că intimata–pârâtă nu a respectat termenul de 45

zile prevăzut de dispozițiile art. 70 C. proc. fisc. de soluționare a cererii sale,

întrucât astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond prin sentința criticată,

nesoluționarea contestației s-a datorat sesizării și extinderii cercetărilor și

din perspectiva laturii penale în conformitate cu dispozițiile art. 214 alin .(1)

lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003, soluționarea contestației, poate fi suspendată în

astfel de situații.

Astfel fiind nu pot fi

reținute nici susținerile recurentei privind constatarea unui refuz nejustificat

de soluționare a cererii, având în vedere faptul că autoritatea intimată a procedat

în conformitate cu dispozițiile legale.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă

are posibilitatea ca anterior soluționării contestației formulate să solicite, în

conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., și cu respectarea

condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea

executării actelor administrativ fiscale atacate.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală și

temeinică urmând a fi menținută și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.D.S.F. SRL, prin administrator judiciar M. SPRL, împotriva sentinței civile

nr. 70/CA din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2010.