ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3912/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.D.S.F. SRL Constanța, prin administrator judiciar M. SPRL, și D.N., în calitate de administrator special, a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Constanța, suspendarea executării deciziei de impunere din 02 octombrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 02 octombrie 2009 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. În susținerea cererii se arată că, în urma inspecției fiscale desfășurate în perioada 28 septembrie 2009-02 octombrie 2009 de către inspectori din cadrul D.G.F.P. Constanța, a fost emisă decizia de impunere din 02 octombrie 2009 în temeiul raportului de inspecție fiscală din data de 02 octombrie 2009. Prin această decizie au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată totalizând 4.117.140 RON, sumă compusă din 3.154.869 RON reprezentând accize și 962.271 RON reprezentând majorări de întârziere.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a intimatei. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 189/CA din 20 mai 2010, a respins excepția lipsei de interes și, pe cale de consecință, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actului administrativ. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, cu privire la excepția lipsei de interes, că este nefondată întrucât reclamanta și-a declarat intenția de reorganizare chiar prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006. De asemenea, reclamanta a înțeles să conteste decizia de impunere fiscală astfel că suspendarea executării silite nu poate opera conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la cererea de suspendare, s-a reținut că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte, nu se poate reține că prin executarea deciziei contestate s-ar produce un prejudiciu previzibil. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta SC M.D.S.F. SRL Constanța. Recurenta a susținut, în esență, următoarele critici: În motivarea recursului, în esență, recurenta a susținut următoarele critici: Instanța de fond nu a motivat soluția pronunțată, nu a combătut în niciun mod susținerile reclamantei-recurente, fiind lipsită de temei legal.

Astfel, s-a arătat că actele administrative atacate sunt într-o strânsă interdependență cu un alt act administrativ, respectiv cu decizia de impunere din 28 septembrie 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța.

În ceea ce privește existența unui caz bine justificat s-au invocat o serie de încălcări, de către emitentul actelor administrative contestate, a normelor legale, precum și interpretări eronate sau chiar abuzive ale unor norme legale imperative conținute în cuprinsul raportului de inspecție fiscală din 28 septembrie 2009 și deciziei de impunere din 28 septembrie 2009, acte administrative care au stat la baza emiterii deciziei de impunere din 02 octombrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din data de 02 octombrie 2009. Arată recurenta în ceea ce privește iminența producerii unei pagube, că raportat la cuantumul sumei de plată stabilită prin decizia de impunere, la starea juridică a societății recurente, care se află în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, declarându-și intenția de reorganizare judiciară, este evident că executarea deciziei atacate ar fi condus, în mod inevitabil, la faliment.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 1 C. proc. civ. Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, a normelor legale incidente, precum și în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat. Instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite condițiile revăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Invocarea de către recurenta-reclamantă a motivelor de nelegalitate ale deciziei de impunere din 28 septembrie 2009 nu constituie motive pentru a considera întrunite condițiile privind cazul bine justificat și prejudiciul iminent.

Astfel, nu pot constitui motive pentru suspendarea executării deciziei de impunere din 02 octombrie 2009, aceleași motive care vizează nelegalitatea aceluiași act sau a deciziei din 28 septembrie 2009 ca act care stă la baza emiterii deciziei de impunere din 02 octombrie 2009, deoarece, pe de o parte, motivele de nelegalitate sunt cercetate pe fond în cadrul acțiunii în anulare, iar definiția condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se confundă în elementele sale cu motivele de nelegalitate – de fond. Față de cele reținute mai sus, constatând că nu s-au invocat motive care să creeze o prezumție puternică de nelegalitate a actului administrativ și care să producă în sine un prejudiciu iminent (recurenta se află în procedura insolvenței), în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.D.S.F. SRL Constanța împotriva sentinței civile nr. 189/CA din 20 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.