ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3912/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC M.D.S.F. SRL Constanța, prin administrator

judiciar M. SPRL, și D.N., în calitate de administrator special, a solicitat, în

contradictoriu cu D.G.F.P. Constanța, suspendarea executării deciziei de impunere

din 02 octombrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 02 octombrie 2009

emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

În susținerea cererii

se arată că, în urma inspecției fiscale desfășurate în perioada 28 septembrie 2009-02

octombrie 2009 de către inspectori din cadrul D.G.F.P. Constanța, a fost emisă decizia

de impunere din 02 octombrie 2009 în temeiul raportului de inspecție fiscală din

data de 02 octombrie 2009.

Prin această decizie au

fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată totalizând

4.117.140 RON, sumă compusă din 3.154.869 RON reprezentând accize și 962.271 RON

reprezentând majorări de întârziere.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta a invocat excepția lipsei de interes a intimatei.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 189/CA din 20 mai 2010, a respins excepția lipsei de interes

și, pe cale de consecință, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării

actului administrativ.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, cu privire la excepția lipsei de interes, că este nefondată

întrucât reclamanta și-a declarat intenția de reorganizare chiar prin cererea de

deschidere a procedurii insolvenței, în conformitate cu dispozițiile art. 28

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, reclamanta

a înțeles să conteste decizia de impunere fiscală astfel că suspendarea executării

silite nu poate opera conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la cererea

de suspendare, s-a reținut că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât motivele invocate de reclamantă nu sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ, pe de

o parte, iar pe de cealaltă parte, nu se poate reține că prin executarea deciziei

contestate s-ar produce un prejudiciu previzibil.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta SC M.D.S.F. SRL

Constanța.

Recurenta a susținut,

în esență, următoarele critici:

În motivarea recursului,

în esență, recurenta a susținut următoarele critici:

Instanța de fond nu a

motivat soluția pronunțată, nu a combătut în niciun mod susținerile reclamantei-recurente,

fiind lipsită de temei legal.

Astfel, s-a arătat că

actele administrative atacate sunt într-o strânsă interdependență cu un alt act

administrativ, respectiv cu decizia de impunere din 28 septembrie 2009 emisă de

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța.

În ceea ce privește existența

unui caz bine justificat s-au invocat o serie de încălcări, de către emitentul actelor

administrative contestate, a normelor legale, precum și interpretări eronate sau

chiar abuzive ale unor norme legale imperative conținute în cuprinsul raportului

de inspecție fiscală din 28 septembrie 2009 și deciziei de impunere din 28

septembrie 2009, acte administrative care au stat la baza emiterii deciziei de impunere

din 02 octombrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din data de 02 octombrie

2009.

Arată recurenta în ceea

ce privește iminența producerii unei pagube, că raportat la cuantumul sumei de plată

stabilită prin decizia de impunere, la starea juridică a societății recurente, care

se află în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, declarându-și intenția

de reorganizare judiciară, este evident că executarea deciziei atacate ar fi condus,

în mod inevitabil, la faliment.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 304

1

C.

proc. civ.

Analizând cererea de recurs

prin prisma motivelor invocate, a normelor legale incidente, precum și în conformitate

cu art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursul nu este fondat.

Instanța de fond a apreciat

în mod corect că nu sunt întrunite condițiile revăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Invocarea de către recurenta-reclamantă

a motivelor de nelegalitate ale deciziei de impunere din 28 septembrie 2009 nu constituie

motive pentru a considera întrunite condițiile privind cazul bine justificat și

prejudiciul iminent.

Astfel, nu pot constitui

motive pentru suspendarea executării deciziei de impunere din 02 octombrie 2009,

aceleași motive care vizează nelegalitatea aceluiași act sau a deciziei din 28

septembrie 2009 ca act care stă la baza emiterii deciziei de impunere din 02

octombrie 2009, deoarece, pe de o parte, motivele de nelegalitate sunt cercetate

pe fond în cadrul acțiunii în anulare, iar definiția condițiilor prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se confundă în elementele sale cu motivele de

nelegalitate – de fond.

Față de cele reținute

mai sus, constatând că nu s-au invocat motive care să creeze o prezumție puternică

de nelegalitate a actului administrativ și care să producă în sine un prejudiciu

iminent (recurenta se află în procedura insolvenței), în conformitate cu art. 312

alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive

care să atragă modificarea sau casarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.D.S.F. SRL Constanța împotriva sentinței civile nr. 189/CA din 20 mai 2010

a Curții de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2010.