ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3349/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3349/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei penale
de față:
Analizând
înscrisurile existente la dosar, constată următoarele:
La data de 28 mai 2010 s-a înregistrat pe
rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestația în
anulare formulată de contestatorul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 1893 din
12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
În soluționarea
contestației a fost acvirat Dosarul nr. 74/42/2010 al Înaltei Curți de Casație
și Justiție în care a fost pronunțată decizia contestată și Dosarul nr.
17018/105/2007 al Tribunalului Prahova.
Din analiza actelor
și înscrisurilor existente la dosar Înalta Curte reține că, prin Decizia penală
nr. 29 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru
cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a Dosarului
nr. 74/42/2010 în favoarea Tribunalului Prahova, hotărâre pronunțată în cadrul
soluționării unui conflict negativ de competență între Judecătoria Câmpina și
Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești, fiind instanța superioară comună
celor două instanțe între care s-a ivit conflictul negativ de competență.
Împotriva acestei
sentințe definitive au formulat recurs inculpații C.E. și A.F. iar prin Decizia
penală nr. 1893 din 12 mai 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins,
ca inadmisibile recursurile inculpaților.
Din motivarea
deciziei rezultă ca fiind în discuție o hotărâre definitivă inculpații nu
puteau uza de calea ordinară de atac a recursului.
Împotriva acestei
decizii a formulat contestație în anulare contestatorul C.E. motivând că Înalta
Curte de Casație și Justiție a soluționat cauza în lipsa sa, nefiind citat în
Italia, deși a indicat adresa unde poate fi citat.
Procedând la
soluționarea acestei cauze, Înalta Curte apreciază că, cererea de contestație
în anulare, formulată de contestatorul C.E. este inadmisibilă, urmând a fi
respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează:
Potrivit disp. art.
391 C. proc. pen., Înalta Curte examinând admisibilitatea în principiu a
cererii de contestație în anulare, urmează a verifica dacă cererea de
contestație este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă
motivele pe care se sprijină contestația este din cele limitativ prevăzute de
art. 386 C. proc. pen. și dacă există dovezi în sprijinul celor invocate.
Contestația în
anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai
împotriva hotărârilor penale definitive, având o dublă natură juridică de
anulare și de retractare și a cărei reglementare este în mod expres prevăzută
de lege, în sensul indicării în mod limitativ a cazurilor în care poate fi
exercitată, cine poate formula cererea, formele de exercitare și procedura de
soluționare.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, verificând contestația în anulare formulată de
contestatorul C.E. prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., întemeiată
pe disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen., constată că cererea de contestație
este inadmisibilă, fiind formulată împotriva unei decizii prin care au fost
respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații C.E. și A.F.
Cum hotărârea
pronunțată în regulatorul de competență de către Curtea de Apel Ploiești nu era
susceptibilă de recurs nici decizia de inadmisibilitate pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție nu este susceptibilă de contestație în anulare.
Este adevărat că,
contestatorul C.E. a indicat o adresă din Italia unde să fie citat iar
inculpatul A.F. a solicitat amânarea cauzei însă Înalta Curte de Casație și
Justiție având în vedere natura cauzei dedusă judecății, respectiv recurs
împotriva unei hotărâri de stabilire a competenței, hotărâre care nu este supusă
nici unei căi de atac, nu a dat curs cererilor formulate punând în discuție
admisibilitatea căii de atac.
Chiar dacă Înalta
Curte de Casație și Justiție nu a dispus citarea contestatorului la adresa din
Italia, la momentul soluționării recursului procedura de citare fiind legal
îndeplinită la domiciliul din Câmpina, str. A.I., jud. Prahova, această
situație nu poate atrage incidența disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen., cât
timp așa cum am arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție a verificat cu prioritate
admisibilitatea căii de atac.
Față de
considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să
respingă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestator.
Văzând și disp. art.
192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.E. împotriva
Deciziei penale nr. 1893 din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 74/42/2010.
Obligă contestatorul
la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 27 septembrie 2010.