ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3349/2010

Asupra cauzei penale de față: Analizând înscrisurile existente la dosar, constată următoarele: La data de 28 mai 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestația în anulare formulată de contestatorul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 1893 din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În soluționarea contestației a fost acvirat Dosarul nr. 74/42/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care a fost pronunțată decizia contestată și Dosarul nr. 17018/105/2007 al Tribunalului Prahova.

Din analiza actelor și înscrisurilor existente la dosar Înalta Curte reține că, prin Decizia penală nr. 29 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a Dosarului nr. 74/42/2010 în favoarea Tribunalului Prahova, hotărâre pronunțată în cadrul soluționării unui conflict negativ de competență între Judecătoria Câmpina și Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești, fiind instanța superioară comună celor două instanțe între care s-a ivit conflictul negativ de competență. Împotriva acestei sentințe definitive au formulat recurs inculpații C.E. și A.F. iar prin Decizia penală nr. 1893 din 12 mai 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibile recursurile inculpaților.

Din motivarea deciziei rezultă ca fiind în discuție o hotărâre definitivă inculpații nu puteau uza de calea ordinară de atac a recursului. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul C.E. motivând că Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat cauza în lipsa sa, nefiind citat în Italia, deși a indicat adresa unde poate fi citat. Procedând la soluționarea acestei cauze, Înalta Curte apreciază că, cererea de contestație în anulare, formulată de contestatorul C.E. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează: Potrivit disp. art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, urmează a verifica dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc.

pen., dacă motivele pe care se sprijină contestația este din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă există dovezi în sprijinul celor invocate. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o dublă natură juridică de anulare și de retractare și a cărei reglementare este în mod expres prevăzută de lege, în sensul indicării în mod limitativ a cazurilor în care poate fi exercitată, cine poate formula cererea, formele de exercitare și procedura de soluționare. Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând contestația în anulare formulată de contestatorul C.E. prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen., întemeiată pe disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen., constată că cererea de contestație este inadmisibilă, fiind formulată împotriva unei decizii prin care au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații C.E. și A.F. Cum hotărârea pronunțată în regulatorul de competență de către Curtea de Apel Ploiești nu era susceptibilă de recurs nici decizia de inadmisibilitate pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu este susceptibilă de contestație în anulare. Este adevărat că, contestatorul C.E. a indicat o adresă din Italia unde să fie citat iar inculpatul A.F. a solicitat amânarea cauzei însă Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere natura cauzei dedusă judecății, respectiv recurs împotriva unei hotărâri de stabilire a competenței, hotărâre care nu este supusă nici unei căi de atac, nu a dat curs cererilor formulate punând în discuție admisibilitatea căii de atac.

Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dispus citarea contestatorului la adresa din Italia, la momentul soluționării recursului procedura de citare fiind legal îndeplinită la domiciliul din Câmpina, str. A.I., jud. Prahova, această situație nu poate atrage incidența disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen., cât timp așa cum am arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție a verificat cu prioritate admisibilitatea căii de atac. Față de considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestator. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 1893 din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 74/42/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2010.