ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2503/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 614/42/2010, în temeiul disp. art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petenta C.M. împotriva rezoluțiilor nr. 688/P/2008 din 8 aprilie 2010 și nr. 559/II/2/2010 din 28 mai 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și s-au menținut rezoluțiile atacate ca fiind legale și temeinice, hotărârea fiind definitivă.

În temeiul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., petenta conte statoare C.M. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale anterior menționate, fără a arăta în concret motivele prevăzute în art. 386 lit. a)- c) și e) C. proc. pen. aduse în sprijinul acesteia și fără să indice cazul concret de contestație pe care înțelege să-1 invoce.

Analizându-se contestația în anulare formulată, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, reținându-se că pot fi atacate cu contestație în anulare numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

Prin urmare, s-a reținut că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi suspuse unei astfel de căi extraordinare de atac, or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, instanța a reținut că, atâta vreme cât în lege este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278/ 1 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituție României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Astfel fiind, prin sentința penală nr. 56 din 11 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de persoana vătămată C.M. împotriva sentinței penale nr. 16 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obligarea petentei la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea C.M., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

În speță, contestatoarea a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 56 din 11 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, hotărâre care, însă, este definitivă.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea C.M..

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.M. împotriva sentinței penale nr. 56 din 11 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2011