ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3035/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7100/2/2012 (2822/2012), a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul J.A.F. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a se hotărî astfel, s-au reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 septembrie 2012, inculpatul J.A.F.

a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, arătând că are calitatea de inculpat în Dosarul nr. 54/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, că îndeplinește condițiile prevăzute de legea de procedură penală, în sensul că a recunoscut faptele pentru care este cercetat și nu există date din care să rezulte că ar putea împiedica aflarea adevărului. Analizând dosarul cauzei, Curtea de apel a reținut că, în ceea ce privește temeiurile de fapt care au determinat luarea măsurii arestării preventive în cauză, există probe și indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul a participat la comiterea faptelor pentru care este în prezent cercetat, în cauză nefiind administrate probe care să infirme presupunerea inițială.

Astfel, în condițiile în care ancheta este în curs, aflându-se într-o fază incipientă, nefiind identificate și audiate toate persoanele implicate, nu se poate stabili în concret în sarcina inculpatului obligația de a nu lua legătura cu acestea. Nu în ultimul rând, în contextul în care există indicii cu privire la caracterul organizat al activității infracționale, aspect ce implică raporturi de încredere și susținere statornice și suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu începerea urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât și martorii fac parte din anturajul lor, Curtea a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru asigurarea celerității soluționării cauzei, se impune privarea de libertate.

Mai mult, în contextul în care persoanele implicate în activitatea desfășurată de inculpat sunt cercetate în stare de libertate (fiind avuți în vedere inculpații I.L.F. și P.E., ambii locuind în București), iar din declarațiile date de aceștia reiese în mod evident ascendentul moral al inculpatului asupra lor, s-a apreciat că există date din care ar rezulta că inculpatul ar putea în mod obiectiv să zădărnicească aflarea adevărului. De remarcat sub acest aspect că însuși apărătorul inculpatului a susținut cu ocazia concluziilor formulate oral la dezbaterea propunerii de luare a măsurii, că P.E. locuiește în București, ceea ce denotă că inculpatul are cunoștință de acest fapt, deși în declarația dată în fața instanței a susținut contrarul.

Este adevărat că în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorii trebuie avute în vedere și datele de țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. Este, de asemenea, adevărat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil și că urmează să devină tată, însă toate aceste elemente de fapt nu au aptitudinea de a convinge instanța că inculpatul va manifesta un comportament procesual corect.

Astfel, în aprecierea asupra persoanei inculpatului nu se poate face abstracție de măsurile de precauție extrem de elaborate la care a apelat pentru a păstra legătura cu persoanele implicate în activitatea grupului, relevant fiind în acest sens procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la biroul folosit de inculpat, din care rezultă că au fost identificate peste 100 de terminale telefonice, ceea ce denotă abilitatea acestuia de a găsi modalități de contact greu de reperat, ceea ce întemeiază presupunerea rezonabilă că și în situația în care s-ar institui în sarcina sa obligația de a nu lua legătura cu celelalte persoane implicate, supravegherea respectării acestei obligații ar fi extrem de greu de realizat.

Față de aceste aspecte, s-a apreciat că nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatului existând date din care rezultă că acesta ar putea deturna cursul cercetărilor prin influențarea persoanelor neidentificate având legătură cu cauza sau a persoanelor implicate în mod direct în acțiunile sale și care au dat declarații ce susțin acuzarea, iar obligațiile ce ar putea fi instituite în sarcina sa nu oferă garanții procesuale suficiente pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul J.A.F., solicitând casarea încheierii și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea de îndată în libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul declarat atât în raport cu susținerile orale ale apărătorului și ale inculpatului, apreciază că acesta nu este fondat. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte. Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziția instanței de fond, de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, este legală și temenică. În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpați, natura faptelor reținute a fi fost săvârșite de inculpați. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, și constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Toate aceste elemente, de necontestat, de altfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent și suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la întrunirea condițiilor enunțate de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar genera la actualul moment procesual. Datele personale favorabile inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestuia în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea actelor infracționale. La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real și precis fiind evidențiat prin fapte, date și indicii puternice. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.A.F. împotriva încheierii din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Bucuresti, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7100/2/2012 (2822/2012). Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2012.