ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3035/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 septembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7100/2/2012

(2822/2012), a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul J.A.F.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata sumei 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Pentru a se hotărî astfel, s-au reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18

septembrie 2012, inculpatul J.A.F. a solicitat liberarea sa provizorie sub control

judiciar, arătând că are calitatea de inculpat în Dosarul nr. 54/P/2012 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

că îndeplinește condițiile prevăzute de legea de procedură penală, în sensul că

a recunoscut faptele pentru care este cercetat și nu există date din care să rezulte

că ar putea împiedica aflarea adevărului.

Analizând dosarul cauzei, Curtea de apel

a reținut că, în ceea ce privește temeiurile de fapt care au determinat luarea măsurii

arestării preventive în cauză, există probe și indicii temeinice de natură a justifica

presupunerea rezonabilă că inculpatul a participat la comiterea faptelor pentru

care este în prezent cercetat, în cauză nefiind administrate probe care să infirme

presupunerea inițială.

Astfel, în condițiile în care ancheta este

în curs, aflându-se într-o fază incipientă, nefiind identificate și audiate toate

persoanele implicate, nu se poate stabili în concret în sarcina inculpatului obligația

de a nu lua legătura cu acestea.

Nu în ultimul rând, în contextul în care

există indicii cu privire la caracterul organizat al activității infracționale,

aspect ce implică raporturi de încredere și susținere statornice și suficient de

puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată

cu începerea urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât și martorii fac parte din

anturajul lor, Curtea a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal,

pentru asigurarea celerității soluționării cauzei, se impune privarea de libertate.

Mai mult, în contextul în care persoanele implicate în activitatea desfășurată de

inculpat sunt cercetate în stare de libertate (fiind avuți în vedere inculpații

I.L.F. și P.E., ambii locuind în București), iar din declarațiile date de aceștia

reiese în mod evident ascendentul moral al inculpatului asupra lor, s-a apreciat

că există date din care ar rezulta că inculpatul ar putea în mod obiectiv să zădărnicească

aflarea adevărului. De remarcat sub acest aspect că însuși apărătorul inculpatului

a susținut cu ocazia concluziilor formulate oral la dezbaterea propunerii de luare

a măsurii, că P.E. locuiește în București, ceea ce denotă că inculpatul are cunoștință

de acest fapt, deși în declarația dată în fața instanței a susținut contrarul.

Este adevărat că în aprecierea temeiniciei

unei cereri de liberare provizorii trebuie avute în vedere și datele de țin de circumstanțierea

persoanei inculpatului. Este, de asemenea, adevărat că acesta nu este cunoscut cu

antecedente penale, are un domiciliu stabil și că urmează să devină tată, însă toate

aceste elemente de fapt nu au aptitudinea de a convinge instanța că inculpatul va

manifesta un comportament procesual corect. Astfel, în aprecierea asupra persoanei

inculpatului nu se poate face abstracție de măsurile de precauție extrem de elaborate

la care a apelat pentru a păstra legătura cu persoanele implicate în activitatea

grupului, relevant fiind în acest sens procesul-verbal de percheziție domiciliară

efectuată la biroul folosit de inculpat, din care rezultă că au fost identificate

peste 100 de terminale telefonice, ceea ce denotă abilitatea acestuia de a găsi

modalități de contact greu de reperat, ceea ce întemeiază presupunerea rezonabilă

că și în situația în care s-ar institui în sarcina sa obligația de a nu lua legătura

cu celelalte persoane implicate, supravegherea respectării acestei obligații ar

fi extrem de greu de realizat.

Față de aceste aspecte, s-a apreciat că

nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatului existând date din care rezultă

că acesta ar putea deturna cursul cercetărilor prin influențarea persoanelor neidentificate

având legătură cu cauza sau a persoanelor implicate în mod direct în acțiunile sale

și care au dat declarații ce susțin acuzarea, iar obligațiile ce ar putea fi instituite

în sarcina sa nu oferă garanții procesuale suficiente pentru a asigura buna desfășurare

a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul J.A.F., solicitând casarea încheierii și, pe

fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea de

îndată în libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând

recursul declarat atât în raport cu susținerile orale ale apărătorului și ale inculpatului,

apreciază că acesta nu este fondat.

Potrivit art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul

în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea

ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.

Din textul de lege mai sus evocat rezultă

că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pe care o are inculpatul

și nu o obligație a instanței de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată

în situațiile enunțate de textul de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că dispoziția instanței de fond, de a respinge cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, este legală și temenică.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii

de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile

de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de

a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel,

apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea

desfășurării în bune condiții a procesului penal.

În speță, pericolul social potențial se

apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța

faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpați, natura faptelor

reținute a fi fost săvârșite de inculpați.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește

expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății,

generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt

cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază

că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care

prezintă un grad ridicat de pericol social, inculpatul fiind trimis în judecată

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, faptă

prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și

alin. (3) din Legea nr. 241/2005, și constituire a unui grup infracțional organizat,

faptă prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

Toate aceste elemente, de necontestat,

de altfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent și suficient, temeiuri în vederea

eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la întrunirea condițiilor enunțate

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică

pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar genera la actualul moment procesual.

Datele personale favorabile inculpatului

nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestuia în stare de

libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este

demonstrat, printre altele, de multitudinea actelor infracționale. La acest moment

procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate

a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real și precis fiind evidențiat prin

fapte, date și indicii puternice.

Recursul declarat învederându-se, așadar,

nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpatul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul J.A.F. împotriva încheierii din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel

Bucuresti, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7100/2/2012 (2822/2012).

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 26 septembrie 2012.