ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1489/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 100 din 24 ianuarie 2012 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva sentinței penale nr. 195 din 02 noiembrie 2011 a Judecătoriei Hârlău, pe care a menținut-o.

A obligat recurentul să achite 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 195 din 2 noiembrie 2011, Judecătoria Hârlău, a respins cererea de revizuire formulată de către revizuientul B.I. împotriva sentinței penale nr. 50/2011 din data de 28 august 2011 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin decizia nr. 467/2011 din data de 28 aprilie 2011 a Curții de Apel lași. A obligat revizuentul să plătească către stat suma de 30 lei cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunțat astfel, prima instanță a reținut următoarele.

La

data de 07 septembrie 2011, sub nr. 147/111/6/2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău s-a înregistrat cererea de revizuire a sentinței penale nr. 50 din 28 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 771/239/2010 al Judecătoriei Hârlău,formulată de către revizuientul B.I. prin care a invocat următoarele. Sentința penală respectivă o consideră nelegală și netemeinică pentru că încalcă următoarele principii de drept intern și internațional, respectiv

: art. 24 din Constituția României privind dreptul la apărare, art. 21 punctul 3 privind

dreptul la un proces echitabil și art. 20 pct. 1 și 2 care prevede că România trebuie să respecte prevederile tratatelor internaționale care aderă, în cazul său Cartea Europeană a drepturilor omului;normele de procedură penală referitoare la constatarea unei infracțiuni,administrarea mijloacelor de probă în dovedirea vinovăției unei persoane, judecarea și soluționarea cauzei, cât și dreptul la apărare care i-a fost încălcat de organele de cercetare penală inclusiv de instanțele de judecată. Apărătorul numit din oficiu de instanța de judecată nu și-a executat obligațiile prevăzute de legile exercitării profesiei de avocat lăsându-l fără apărare, uneori lipsind de la ședințele de judecată, recursul în dosarul mai sus menționat a fost judecat și soluționat de o instanță civilă și nu de o instanță penală așa cum prevede Codul de Procedură Penală.Ca probă este această decizie civilă nr. 467 din 28 aprilie 2011. Organele de cercetare penală ale poliției și ale parchetului, au adunat și administrat probe numai împotriva sa și nu au administrat nici o probă în apărarea sa. Ceea ce este mai grav din probele administrate de organele de cercetare penală, este faptul că au admis probe cu declarații de martori care nu erau de față la data când poliția l-a legitimat într-o parcare pe raza comunei Ceplenița, județul lași, din care nu reiese sub nicio formă că acesta a fost depistat conducând autoturismul proprietate personală pe drumurile publice. Toate declarațiile martorilor arată că l-au văzut într-o parcare în timp ce era asediat de organele de poliție și obligat să facă ce spun ei. Procesul verbal de depistare întocmit de agentul P.G. din cadrul Biroul Poliție Rutiera Hârlău și agentul M.C. din cadrul Postului de Poliție Scobinți, județul lași, este incomplet, mincinos și în neconformitate cu realitatea. Dacă s-ar fi vrut să se analizeze cu atenție de către instanța de judecată actul constatator încheiat de cei doi polițiști, ar fi constatat că acesta este întocmit fără prezentarea concreta a faptelor. In prima pagina a procesului verbal de depistare, constată că cei doi polițiști au fost sesizați de persoane necunoscute, participanți la trafic, că un autoturism, de culoare albastră, se deplasează pe contrasens de DJ 58 Scobinți pe direcția Hârlau - Târgu Frumos. În baza sesizării, cei doi polițiștii s-au deplasat în "urmărirea" autoturismului care l-au oprit la Km 400, fără a indica vreun reper din zonă. Analizând aceasta fraza din procesul verbal de depistare, s-a constatat cu ușurință ca polițiștii nu au precizat locul depistării, deși în zonă sunt foarte multe repere care ar fi putut individualiza locul așa zisei „fapte" pentru o eventuală reconstituire. În realitate, când acesta a fost asaltat (și nu oprit)de organele de polițe pentru a fi legitimat si testat alcoolscopic, autoturismul proprietatea sa era parcat într-o parcare a stației de autobuz de la Podul Buhalnița iar acesta era undeva în apropiere și nu în autoturism la volan, așa cum au specificat polițiștii în procesul verbal de depistare. De fapt toate declarațiile martorilor specifică acest lucru că el se afla în afara autoturismului și nu în autoturismul volanul acestuia. Este o minciuna mențiunea din procesul verbal că a fost urmărit la volan de către echipajul de poliție. Cere ca polițiștii să fie audiați în acest dosar de revizuire pentru că sunt motive foarte multe să fie audiați.

În același proces verbal de depistare sunt menționați doi martori asistenți, A.C. și C.C., precum că au fost de față la data "constatării faptei". Este nereal acest lucru. Acești doi martori au fost aduși ulterior de organele de poliție si puși să semneze. Aceștia erau participanți la trafic si conduceau autoturismele lor. Vrea sa fie audiați cei doi în această revizuire. Când polițiștii l-au legitimat și l-au agresat în parcarea de la Podul Buhalnița, cei doi nu erau de față. Referitor la descrierea din procesul verbal precum că nu se afla în autoturism este nereal, chiar dacă ar fi fost în autoturism, în stare de ebrietate, dacă nu-l conducea pe drumurile publice nu săvârșea nicio faptă penală. Este mincinoasă mențiunea din procesul verbal de depistare. Singura mențiune din procesul verbal de depistare, care este reală, este aceea că a fost testat cu aparatul alcooltest și i s-au recoltat probe biologice, dar care nu probează că acestea au legătură cu fapta imputata de organele de politie.

Declarațiile date de martorii aduși de organele de politie în această cauză, sunt irelevante și nu precizează că se face vinovat de faptele

imputate de organele de poliție.

a) Declarația dată de martorul T.C.

Este de neluat în seamă. Acest martor este un bătrân care nu știe carte și care nu poate să-și scrie personal declarația.

b) Din declarația dată de martorul A.C. la instanță, reiese că nu se afla de față în momentul "depistării" sale de către organele de poliție. Acesta spune ca el a fost oprit cu autoturismul când el era în afara autoturismului și era testat cu alcooltestul de organele de polițe. Este clară și relevantă declarația martorului că nu a fost de față când a fost

"depistat" de polițiști.

c) Martorul A.C. precizează că a fost pe la el la bar de unde l-a luat pe T.C., cu care a plecat fără să fi consumat

băuturi alcoolice fără să fi fost în stare de ebrietate. Barul acestuia se afla lângă poșta din comună.

d) B.I. nu a fost de față la data depistării sale de

către poliție și nu cunoaște ce s-a întâmplat. Deci o declarație irelevantă în cauză

pentru a proba în vreun fel vinovăția sa.

e) Martorul B.M. nu era de față la data constatării faptei acesta fiind la serviciu. În acest sens nu are de unde să știe ce s-a întâmplat. Este irelevantă si această declarație și nu probează în vreun fel "faptele" imputate de organele de cercetare penală;

f) Nici martorul C.C. care este și martor asistent în procesul verbal de depistare întocmit de organele de politie, nu era de față când poliția l-a depistat. Din declarația acestuia rezultă că a fost oprit în trafic în timp ce revizuientul se afla în stația de la Podul Buhalnița, nefiind la volanul autoturismului proprietate personală care se afla parcat în parcarea stației de autobus Buhalnita; â

Ceea ce este și mai grav în legătură cu acest martor apreciază revizuientul, despre faptul că a fost martor asistent, dar nu știe ce alcoolemie avea. Conform codului de procedură penală martorul asistent la o cercetare la fața locului trebuie să aibă cunoștință de ceea ce se întâmplă, iar poliția ar fi trebuit să-i arate acestuia care era gradul de alcoolemie pe care îl avea. Relevantă e declarația acestui martor pentru faptul că în momentul când a fost oprit în trafic, împreună cu politia era martorul asistent A.C. Atunci care a fost rolul celorlalți martori din cauză? Ei ce rol au avut în probarea "vinovăției"sale pentru că nici unul nu a fost de față? Cumva au avut rolul de a duce la îndeplinire dorința polițiștilor de a-i face revizuientului dosar penal spunându-le ce să zică în instanță? Solicită să se analizeze cu atenție această situație care este foarte gravă. Este o cercetare penală abuzivă pentru că nu respectă procedura penală.

g) O altă declarație irelevantă este cea a martorului F.M. care îi face o caracterizare fără a dovedi în vreun fel că ceea ce spune este și adevărat. Este de fapt o bârfă tipic românească și nicidecum o caracterizare. Nici declarația acestuia nu scoate la iveală vreo faptă penală săvârșită de revizuient.

h) Martorul M.I. recunoaște că i s-a propus a fi martor de organele de cercetare penală, dar nu cunoaște ceea ce s-a întâmplat în ziua specificată de organele de poliție în procesul verbal de depistare. Si el a fost oprit în trafic de către organele de poliție și nu cunoștea ceea ce s-a întâmplat în realitate.

i) Declarațiile date de martorii P.D.l., P.D., T.C. și Z.G., sunt irelevante și nu precizează că el a săvârșit vreo faptă penală.

Concluzionând petentul a apreciat că a fost condamnat fără probe. Procesul verbal de depistare întocmit de cei doi polițiști nu stabilește și nu și nu probează că el a fost depistat conducând autoturismul proprietate personala. Solicită ca organele de anchetă a acestei cereri de revizuire să se analizeze cu atenție precizările făcute de polițiști în procesul verbal de depistare, respectiv acelea că a fost înregistrat cu aparatul RADAR pe timpul când a fost condus la Spitalul Hârlău pentru recoltare de probe biologice. Dacă ar fi fost înregistrat pe timpul deplasării cu aparatul RADAR, unde se află înregistrarea în timpul când spun ei că se s-a deplasat pe contrasens cu autoturismul pe drumul public specificat în procesul verbal de depistare. Alte probe pentru aceasta revizuire sunt declarațiile martorilor. Nici o declarație a martorilor nu precizează ca el se afla la volan și conducea autoturismul său proprietate personală pe drumurile publice. Dacă aceste probe nu precizează, nu înțelege care a fost rațiunea pentru care instanța l-a condamnat pe nedrept și i-a dat și un termen de încercare de 2,5 ani? Solicită să se analizeze cu atenție cele menționate în prezenta cerere de revizuire. S-a adresat și C.E.D.O. pentru faptul că nu a avut parte de un proces echitabil în România în acest dosar, conform Constituției și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău a depus la dosarul cauzei un referat conform art. 399 C. proc. pen. prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât aceasta nu se încadrează în disp. art. 394 C. proc. pen.

La dosarul cauzei s-a atașat dosarul nr. 771/239/2010 al Judecătoriei Hârlău în care s-a pronunțat sentința penală nr. 50/2011 a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză.

Conform art. 394 C. proc. pen. revizuirea poate fi solicitată în următoarele cazuri: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cererii;un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;când două sau mai multe hotărârii judecătorești definitive nu se pot concilia.

Ceea ce particularizează revizuirea de

alte două căi extraordinare de atac este tocmai faptul că, în timp ce contestația în

anulare și recursul în anulare tind să anuleze hotărârea definitivă, având în vedere probele existente la dosar, revizuirea are menirea de a anula o hotărâre definitivă care conține erori de fapt, erori puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței și deci inexistente în materialul probator de la dosar.

Din analiza dispozițiilor art. 394 lit. a) rezultat că revizuirea est întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că: trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal ori de condamnare.

Cu privire la prima condiție a acestui caz de revizuire, în literatura de specialitate s-a arătat, pe bună dreptate, că expresia „fapte sau împrejurări" semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii.

În acest sens constituie „fapte sau împrejurări" orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.

Pentru a exista cazul de revizuire pe care-l analizăm în cauza de față este necesar ca să fie „noi" faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză. Pot fi considerate ca „noi" și mijloacele de probă care nu au putut fi cunoscute de instanță la data soluționării cauzei, deși aceasta recunoștea „faptele probatorii". Nu pot fi însă considerate „probe noi" în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate (bunăoară, propunerea unor martori noi, care ar cunoaște un fapt discutat în fața instanței de fond). Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu nerecunoașterea acestora de către instanța de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părți înainte sau în timpul judecării cauzei. Așadar, legea nu-i atribuie expresiei „s-au descoperit" sensul nerecunoașterii nici de către părți, și nici de către instanță, ci numai necunoașterea de către instanță.

Necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că faptele sau împrejurările respective nu pot fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.

Din verificările efectuate în prezenta cauză s-a constatat că prin rechizitoriul nr. 1194/P/2009 din 29 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002/r.

La instanță cauza a fost înregistrată la nr. 771/239/2010, iar prin sentința penală nr. 50 din 28 februarie 2011, Judecătoria Hârlău a dispus condamnarea inculpatului B.I. la o pedeapsă de 5 luni închisoare cu aplicarea art. 81, 82 C. pen., pentru această faptă.

Recursul inculpatului a fost respins prin decizia penală nr. 467 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel lași - din eroare (materială - n.n.) fiind menționat la eliberarea în extras a acestei decizii faptul că decizia ar fi

civilă.

Faptul că în mod eronat s-a menționat în acest extras eliberat revizuientului

că decizia este civilă și nu penală s-a apreciat că nu constituie motiv de revizuire în sensul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., acest aspect putând fi înlăturat printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale. Din examinarea motivelor invocate de revizuient, atât prin cererea de revizuire cât și prin notele de probă și răspunsurile date procurorului, s-a constatat că acesta nu relevă nici o faptă sau împrejurare nouă, necunoscută instanței.

Procesul verbal întocmit de agenții de poliție, exista la dosarul cauzei, fiind cunoscut instanței de fond la momentul pronunțării hotărârii.

Eventualele neconcordanțe cu realitatea a mențiunilor acestui proces verbal puteau fi invocate cu prilejul judecării pe fond a cauzei. În ce privește solicitarea revizuientului de audiere a lucrătorilor de poliție ce au întocmit respectivul proces verbal instanța observă că revizuientul nu a dovedit existența nici unei fapte sau împrejurări noi ce ar putea fi dovedită prin această audiere. O situație similară se constată și în ce privește solicitarea revizuientului de reaudiere a martorilor A.C. și C.C. motivat de faptul că între declarațiile acestora ar exista contradicții. Cu privire la acest aspect, s-a constatat că martorii au fost audiați atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, declarațiile acestora fiind cunoscute instanței la pronunțarea hotărârii, iar revizuientul avea posibilitatea la judecata pe fondul

cauzei de a le adresa întrebări sau de a cere confruntări cu alte părți sau martori.

Nici în această privință revizuientul nu face dovada existenței unei fapte sau împrejurări noi.

În ceea ce privește aprecierile revizuientului cu privire la caracterul „irelevant" al declarațiilor unor martori, acestea sunt discuții vizând fondul cauzei, nu calea de atac a revizuirii, iar relativ la susținerea revizientului cum că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, prin neasistarea de către avocat,

acesta nu este un temei de revizuire în sensul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen.

, fiind de altfel o susținere lipsită de temei în condițiile în care la fond revizuientul a fost asistat de apărător ales, iar în recurs a beneficiat de asistență juridică obligatorie.

Referitor la planșele foto a căror depunere revizuientul o solicită în cauză nu există certitudinea existenței lor, iar în ceea ce privește înregistrarea cu aparatul Radar, „pe durata urmăririi" revizuientului, acesta din urmă face o afirmație eronată. Din referatul organelor de cercetare penală din dosarul nr. 1194/P/2009 rezultă indubitabil inexistența acestuia, fiind înregistrat doar timpul conducerii la spital a revizuientului.

Având în vedere susținerile revizuientului, s-a constatat că acesta nu indică practic nici o faptă sau împrejurare nouă, existentă în momentul pronunțării hotărârii dar necunoscută instanței, ci doar face aprecieri cu privire la probe și solicită, pe fond, reanalizarea lor.

Constatând că motivele invocate de către revizuient nu se circumscriu sferei limitative prev. de disp. art. 394 C. proc. pen. prima instanță a respins cererea de revizuire.

Hotărârea primei instanțe a fost recurată de revizuentul B.I. criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale de revizuire întrucât motivele invocate se încadrează în cazurile de revizuire prev. de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

A invocat și încălcarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 202/2010 și ale art. 402 C. proc. pen. întrucât nu a fost citat la prima instanță pentru a-și putea expune punctul de vedere.

A susținut recurentul că s-a dispus condamnarea sa în mod greșit, hotărârea de condamnare pronunțată fiind bazată pe declarații de martori date sub imperiul presiunilor exercitate de organele de poliție și pe o interpretare eronată a probatoriului administrat ce nu dovedește vinovăția sa în comiterea faptei.

Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, în raport cu motivele invocate de condamnatul revizuent precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., astfel cu au fost

modificate prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010, admisibilitatea în principiu a

cererii de revizuire se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

Fiind investită cu soluționarea cererii de revizuire formulată de condamnatul B.I., prima instanță a procedat la examinarea admisibilității în principiu a cererii, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, astfel cum prevăd dispozițiile legale menționate anterior. Prin urmare criticile formulate de recurent în sensul necitării și a încălcării dreptului la apărare s-a apreciat că sunt nefondate; prevederile legale, respectiv art. 402 C. proc. pen. au fost modificate prin art. XVIII pct. 52 din Legea nr. 202/2010 și nu mai impun citarea părților.

Instanța de fond, respingând cererea de revizuire cu care a fost sesizată, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică întrucât motivele invocate în susținerea acesteia nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (1) și (2) C. proc. pen. rezultă că revizuirea unei hotărâri definitive de condamnare nu se poate întemeia pe solicitarea administrării unor probe noi sau a readministrării celor deja administrate în timpul procesului penal, ci, trebuie să se fundamenteze pe relevarea fie a descoperirii unor faptei sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul judecării fondului cauzei, fie a săvârșirii unor fapte penale în legătură cu cauza respectivă.

Din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire promovată de condamnatul B.I. a rezultat că acesta nu a învederat nici o astfel de împrejurare care să facă admisibilă solicitarea de revizuire a sentinței penale nr. 50 din 28 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Hârlău menținută prin Decizia penală nr. 467 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel lași. Astfel, invocând cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., condamnatul a făcut referire la aspecte ce au fost deja examinate de către instanța care a pronunțat pe fond

hotărârea de condamnare și de către instanța de control judiciar care a confirmat

legalitatea și temeinicia hotărârii date asupra fondului cauzei, sub aspectul stabilirii situației de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat în cauză și a încadrării juridice date faptei reținute în sarcina sa în raport de situația de fapt reținută.

Cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu se referă la descoperirea de probe noi deoarece s-ar transforma revizuirea într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea.

Prin urmare, nu este posibilă audierea sau reaudierea unor martori și o nouă apreciere a probelor în legătură cu aceleași apărări invocate de inculpat, cunoscute și verificate anterior de instanțe.

Nu se poate solicita pe calea revizuirii, readministrarea probelor și o nouă analiză a probelor deja administrate, în scopul modificării soluției deja pronunțate, pe calea revizuirii.

Susținerile revizuentului referitoare la modul de soluționare a cauzei - respectiv insuficiența probatoriului administrat, aprecierea greșită a acestuia și reținerea eronată a vinovăției sale în comiterea faptei sunt aspecte ce exced cadrului procesual al revizuirii, fiind aspecte cenzurate și verificate doar cu ocazia exercitării căilor ordinare de atac împotriva hotărârii.

Cu privire la celelalte cazuri de revizuire invocate de condamnat, respectiv cele prevăzute de art. 394 lit. 2b), c) și d) C. proc. pen. s-a constatat că potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., modalitatea principală prin care se poate statua în legătură cu situațiile reglementate de aceste texte legale o constituie un proces penal, independent în cadrul căruia urmează a se decide în legătură cu săvârșirea mărturiei mincinoase, comiterea falsului, ori a infracțiunii în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere de către un membru al completului de judecată, procuror, persoană care a efectuat acte de cercetare penală.

În cadrul acestui proces penal trebuie să se fi dispus asupra fondului

printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanța procurorului ce a statuat că fapta

există, este prevăzută de lega penală și a fost comisă de învinuit sau inculpat.

Ori, în speță, revizuientul nu a demonstrat în nici un fel existența acestor

cazuri de revizuire, nepronunțându-se o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului așa cum impun dispozițiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege

pentru admiterea cererii de revizuire; soluția pronunțată de prima instanță s-a apreciat că este legală și temeinică.

Analizând cauza, înalta Curte constată că recursul formulat de către revizuentul B.I. împotriva deciziei penale nr. 100 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori este inadmisibil pentru următoarele motive:

Normele de procedură penală sunt de strictă și imediată aplicare, fiind unanim acceptat caracterul activ al acestora, care trebuie examinat în raport cu data când se desfășoară acțiunea procesuală față de care legea de procedură este activă.

Dispozițiile art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 28

1

C. proc. pen. referitoare la competența după materie a curții de apel, astfel încât la punctul 3 al textului de lege menționat se arată că recursurile

împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorie în primă instanță se judecă la curtea de apel, ca instanță de recurs, cu excepția celor date în componența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Cum decizia nr. 100 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, ca instanță de recurs, este definitivă, nefiind una dintre hotărârile supuse recursului, rezultă că este

inadmisibilă calea de atac promovată de către revizuentul B.I.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva deciziei penale nr. 100 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 mai 2012.