ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3480/2009

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 104 din 15 aprilie

2009, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul O.M. împotriva Rezoluției din 1 aprilie 2009 a Procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nr. 373/II/2/2009 prin care

s-a confirmat Rezoluția nr. 1463/P/2008 din 16 februarie 2009 a aceluiași

parchet.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată la 2 aprilie 2009 și ulterior completată, petentul O.M. a

solicitat primei instanțe să infirme Rezoluția din 15 februarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale asupra magistraților L.G. și S.A. -judecători la

Tribunalul București, sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual,

înșelăciune, favorizarea infractorului, neglijență în serviciu și abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, rezoluție menținută prin respingerea

plângerii petentului de către procurorul general al aceluiași parchet, prin

Rezoluția din 1 aprilie 2009.

În motivarea

plângerii petentul a arătat că cele două magistrate au pronunțat Sentința

civilă nr. 1076 din 1 aprilie 2008 în Dosarul nr. 1528/3/2008 al Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care,

invocând din oficiu excepția necompetenței materiale, au declinat competența de

soluționare a cauzei favoarea Judecătoriei sector 4 București.

Petentul a susținut

că măsura este nelegală iar cele două magistrate au comis infracțiunile ce fac

obiectul plângerii sale.

Procedând la

soluționarea plângerii, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., prima

instanță a respins plângerea cu motivarea că soluția procurorului de caz este

legală și temeinică, întrucât soluția ce-l nemulțumește pe petent a fost dată

în funcție de interpretarea dată unei probleme de drept referitoare la

competența materială a unei instanțe.

În termen legal,

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul.

În esență, prin

motivele scrise, recurentul este nemulțumit de soluția de declinare a cauzei

pronunțată de magistrații reclamați și prin reluarea considerațiunilor

anterioare, petentul prezintă argumente pentru care în opinia și accepțiunea

proprie, cauza era de competența Tribunalului București, iar magistrații care

au pronunțat soluția se fac vinovați de faptele reclamate.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței recurate în raport de aceste critici, de dispozițiile

art. 385

6

C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat, pentru

considerațiunile ce urmează.

Din întreaga stare de

fapt, desprinsă din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă fără

echivoc împrejurarea de necontestat, că nemulțumirea petentului o formează

soluția de declinare a competenței unei cauze în care este implicat.

Ori, în această

situație, în mod justificat procurorul cât și prima instanță au constatat că nu

există indicii nici de existența vreunor acte falsificate de către magistrații

reclamați și nici de inducere în eroare a petentului de către completul de

judecată, după cum nici de acte de neglijență sau de încălcare a atribuțiilor

de serviciu.

Pe cale de

consecință, în condițiile în care probele nu au evidențiat existența vreunor

fapte prevăzute de legea penală, pronunțarea unei sentințe civile de

dezînvestire pe motive de necompetență materială a instanței în soluționarea

cauzei nu poate forma obiect al cercetării penale de către procuror și nici al

instanței de judecată în cadrul acestei proceduri speciale.

Afirmația are în vedere

pe de o parte că antrenarea răspunderii penale presupune săvârșirea unor fapte

penale cu vinovăție, ceea ce în cauză nu s-a constatat, iar pe de altă parte,

pentru că s-ar încălca principii fundamentale constituționale, potrivit cărora

judecătorii sunt independenți în adoptarea soluțiilor în cauzele ce

instrumentează.

Drept urmarea

considerentelor expuse, criticile formulate de petent sunt nefondate și cum nu

se constată nici alte motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul declarat.

Văzând și prevederile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva Sentinței penale nr.

104 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București - secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 octombrie 2009.