ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3480/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 104 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.M. împotriva Rezoluției din 1 aprilie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nr. 373/II/2/2009 prin care s-a confirmat Rezoluția nr. 1463/P/2008 din 16 februarie 2009 a aceluiași parchet. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la 2 aprilie 2009 și ulterior completată, petentul O.M. a solicitat primei instanțe să infirme Rezoluția din 15 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale asupra magistraților L.G.

și S.A. -judecători la Tribunalul București, sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual, înșelăciune, favorizarea infractorului, neglijență în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, rezoluție menținută prin respingerea plângerii petentului de către procurorul general al aceluiași parchet, prin Rezoluția din 1 aprilie 2009. În motivarea plângerii petentul a arătat că cele două magistrate au pronunțat Sentința civilă nr. 1076 din 1 aprilie 2008 în Dosarul nr. 1528/3/2008 al Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care, invocând din oficiu excepția necompetenței materiale, au declinat competența de soluționare a cauzei favoarea Judecătoriei sector 4 București.

Petentul a susținut că măsura este nelegală iar cele două magistrate au comis infracțiunile ce fac obiectul plângerii sale. Procedând la soluționarea plângerii, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., prima instanță a respins plângerea cu motivarea că soluția procurorului de caz este legală și temeinică, întrucât soluția ce-l nemulțumește pe petent a fost dată în funcție de interpretarea dată unei probleme de drept referitoare la competența materială a unei instanțe. În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul. În esență, prin motivele scrise, recurentul este nemulțumit de soluția de declinare a cauzei pronunțată de magistrații reclamați și prin reluarea considerațiunilor anterioare, petentul prezintă argumente pentru care în opinia și accepțiunea proprie, cauza era de competența Tribunalului București, iar magistrații care au pronunțat soluția se fac vinovați de faptele reclamate.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de aceste critici, de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat, pentru considerațiunile ce urmează. Din întreaga stare de fapt, desprinsă din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă fără echivoc împrejurarea de necontestat, că nemulțumirea petentului o formează soluția de declinare a competenței unei cauze în care este implicat. Ori, în această situație, în mod justificat procurorul cât și prima instanță au constatat că nu există indicii nici de existența vreunor acte falsificate de către magistrații reclamați și nici de inducere în eroare a petentului de către completul de judecată, după cum nici de acte de neglijență sau de încălcare a atribuțiilor de serviciu.

Pe cale de consecință, în condițiile în care probele nu au evidențiat existența vreunor fapte prevăzute de legea penală, pronunțarea unei sentințe civile de dezînvestire pe motive de necompetență materială a instanței în soluționarea cauzei nu poate forma obiect al cercetării penale de către procuror și nici al instanței de judecată în cadrul acestei proceduri speciale. Afirmația are în vedere pe de o parte că antrenarea răspunderii penale presupune săvârșirea unor fapte penale cu vinovăție, ceea ce în cauză nu s-a constatat, iar pe de altă parte, pentru că s-ar încălca principii fundamentale constituționale, potrivit cărora judecătorii sunt independenți în adoptarea soluțiilor în cauzele ce instrumentează.

Drept urmarea considerentelor expuse, criticile formulate de petent sunt nefondate și cum nu se constată nici alte motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul declarat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva Sentinței penale nr. 104 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București - secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.