ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4123/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia comercială nr. 200 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC U.S.C. SA împotriva sentinței comerciale nr. 10564 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială în Dosarul nr. 18297/3/2010, în contradictoriu cu intimata SC S.M. SRL. Analizând actele dosarului, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin sentința comercială nr. 10564 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția de inadmisibilitate a cererii modificatoare, a respins cererea modificatoare, ca inadmisibilă, a admis excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și a anulat, ca netimbrată, cererea prin care reclamanta SC U.S.C.

SA a solicitat obligarea pârâtei SC S.M. SRL la plata sumei de 256.557,6 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință și la ridicarea construcției edificate pe terenul situat în București, sector 3; totodată, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 19.232 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea modificatoare reclamanta a înțeles să cheme în judecată alte persoane decât pârâta, așa încât a apreciat că este întemeiată excepția inadmisibilității; în altă ordine de idei, a mai constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra cererea, cu toate că a fost citată cu această mențiune, așa încât a făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, admițând excepția de netimbrare a cererii și, în consecință, anulând cererea, ca netimbrată.

În baza art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 19.232 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei sentințe, SC U.S.C. SA a declarat apel, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată. În motivare, apelanta a susținut că onorariul de avocat în cuantum de 19.232 RON este disproporționat de mare în raport cu dificultatea, amploarea și durata procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, apelanta a afirmat că instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării, care este determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor aduse de apelantă, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să achite cheltuielile de judecată, iar „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Singura critică adusă hotărârii vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora reclamanta-apelantă a fost obligată. Este notoriu că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa evocată de către apelantă, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C. proc.

civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern. Așadar, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu. Realitatea și necesitatea cheltuielilor țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său. Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

În raport cu aceste considerații de principiu, Curtea a reținut că, în contractul de asistență juridică nr. 339104/2010, pârâta-intimată și avocatul său au agreat plata unui onorariu total de 19.232 RON, care a fost integral achitat, potrivit chitanțelor depuse la dosarul de fond. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., citate mai sus, reducerea onorariului avocatului poate fi dispusă în măsura în care se constată că el este nepotrivit de mare, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În raport cu valoarea pricinii – de 256.557,6 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, dacă s-ar avea în vedere fie și doar primul capăt de cerere –, un onorariu care reprezintă un procent de cca.

2% din valoare nu poate fi apreciat ca nepotrivit de mare, ca să poată fi redus.

Nici în raport cu munca avocatului, onorariul nu a fost apreciat ca excesiv; din această perspectivă, a fost avut în vedere faptul că în fața primei instanțe pârâta-intimată a formulat o întâmpinare, prin care a invocat nu numai excepția netimbrării și a inadmisibilității cererii, ci și apărări pe fondul litigiului, iar faptul că reprezentarea prin avocat a avut loc doar pentru un termen de judecată se datorează înseși reclamantei-apelante, care nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de timbrare a cererii, necesară legalei învestiri a instanței, așa încât nu ar putea fi imputat avocatului că asistența juridică a fost acordată doar pentru un termen de judecată; de aceea, nici nu poate fi sancționată intimata-pârâtă, prin a nu i se recunoaște posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de la partea care a declanșat procedura judiciară și, prin aceasta, a obligat-o să avanseze cheltuieli reale, necesare și rezonabile.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Curtea a apreciat că onorariul avocațial la plata căruia reclamanta-apelantă a fost obligată de prima instanță nu este nepotrivit de mare, astfel încât nu se impune să fie redus, motiv pentru care a respins apelul, ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta care a învederat că decizia pronunțată în apel este nelegală în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește acordarea onorariului de avocat. S-a apreciat că un onorariu de 2% poate să nu fie considerat excesiv sau nepotrivit numai în condițiile finalizării tuturor fazelor procesuale și a depunerii, de către avocat, a unei munci de calitate și într-un volum îndestulător în toate fazele litigiului.

Raportat la munca avocatului, care s-a prezentat la un singur termen de judecată și a formulat doar o întâmpinare, onorariul acordat este excesiv, iar cenzurarea cheltuielilor de judecată nu este concepută ca o sancțiune, ci prin raportare obiectivă la volumul muncii depuse. De asemenea, s-a solicitat a se constata că obligarea părții la plata unui onorariu avocațial nejustificat de mare nu trebuie să reprezinte o pedeapsă procesuală, un mijloc de avertizare și coerciție. Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este neîntemeiat față de dispoziția legală invocată și de criticile concrete aduse de recurentă. Astfel, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest caz, se au în vedere situațiile în care considerentele hotărârii nu permit identificarea normelor aplicabile în cauză, hotărârea nu este motivată în drept sau normele de drept sunt încălcate sau aplicate greșit. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că decizia instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, fiind motivată, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, prin raportare la toate criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. De asemenea, instanța de apel a apreciat caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate la fond, în mod corect, având în vedere faptul că pârâta a formulat apărări nu numai pe excepție, ci și pe fondul litigiului, iar participarea reprezentanților intimatei la un singur termen de judecată se datorează reclamantei care nu a timbrat acțiunea, deși avea această obligație anterior învestirii instanței, conform art. 20 din Legea nr. 146/1997. Prin urmare, obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată nu poate fi privită ca având un caracter punitiv atât timp cât este justificată prin raportare la criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., iar partea care începe un demers procesual trebuie să își asume riscurile achitării cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte dacă se constată că se află în culpă procesuală.

Față de considerentele expuse mai sus, constatând că nu subzistă niciun motiv de modificare a hotărârii, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a titularului căii de atac apreciată ca nefondată, se va dispune obligarea recurentei să plătească intimatei suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.S.C. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 200 din 14 aprilie 2011, pronunțată de secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei SC S.M. SRL București suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.