ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4123/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4123/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din
dosar constată următoarele:
Prin
decizia comercială nr. 200 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VI-a comercială a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta
SC U.S.C. SA împotriva sentinței comerciale nr. 10564 din 10 noiembrie 2010 pronunțată
de Tribunalul București, secția a VI-a comercială în Dosarul nr. 18297/3/2010, în
contradictoriu cu intimata SC S.M. SRL.
Analizând actele dosarului, Curtea de Apel
a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr. 10564 din
10 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția
de inadmisibilitate a cererii modificatoare, a respins cererea modificatoare, ca
inadmisibilă, a admis excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și
a anulat, ca netimbrată, cererea prin care reclamanta SC U.S.C. SA a solicitat obligarea
pârâtei SC S.M. SRL la plata sumei de 256.557,6 euro, în echivalent în RON la cursul
B.N.R. din ziua plății, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință și la ridicarea
construcției edificate pe terenul situat în București, sector 3; totodată, reclamanta
a fost obligată să plătească pârâtei suma de 19.232 RON, cu titlu de cheltuieli
de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima
instanță a reținut că prin cererea modificatoare reclamanta a înțeles să cheme în
judecată alte persoane decât pârâta, așa încât a apreciat că este întemeiată excepția
inadmisibilității; în altă ordine de idei, a mai constatat că reclamanta nu și-a
îndeplinit obligația de a timbra cererea, cu toate că a fost citată cu această mențiune,
așa încât a făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 20 alin. (3) din Legea
nr. 146/1997, admițând excepția de netimbrare a cererii și, în consecință, anulând
cererea, ca netimbrată.
În baza art. 274 C. proc. civ., instanța
de fond a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 19.232 RON, cu titlu
de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe, SC U.S.C.
SA a declarat apel, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul reducerii cuantumului
cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată.
În motivare, apelanta a susținut că onorariul
de avocat în cuantum de 19.232 RON este disproporționat de mare în raport cu dificultatea,
amploarea și durata procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, apelanta
a afirmat că instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și volumul
de muncă presupus pentru pregătirea apărării, care este determinat de elemente precum
complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Analizând actele dosarului, precum și sentința
atacată, prin prisma criticilor aduse de apelantă, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 274 alin. (1) și (3) C.
proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să achite cheltuielile
de judecată, iar „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile
avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte
ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea
pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Singura critică adusă hotărârii vizează
cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora reclamanta-apelantă a fost obligată.
Este notoriu că, așa cum a statuat Curtea
Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa evocată de către apelantă, partea
care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul
art. 274 C. proc. civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea
și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern.
Așadar, în cheltuielile de judecată se
cuprind acele sume care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea
care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
Realitatea și necesitatea cheltuielilor
țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă
cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de
partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul
avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune
ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului
ori reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
În raport cu aceste considerații de principiu,
Curtea a reținut că, în contractul de asistență juridică nr. 339104/2010, pârâta-intimată
și avocatul său au agreat plata unui onorariu total de 19.232 RON, care a fost integral
achitat, potrivit chitanțelor depuse la dosarul de fond.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 274
alin. (3) C. proc. civ., citate mai sus, reducerea onorariului avocatului poate
fi dispusă în măsura în care se constată că el este nepotrivit de mare, față de
valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În raport cu valoarea pricinii – de 256.557,6
euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, dacă s-ar avea în vedere
fie și doar primul capăt de cerere –, un onorariu care reprezintă un procent de
cca. 2% din valoare nu poate fi apreciat ca nepotrivit de mare, ca să poată fi redus.
Nici în raport cu munca avocatului, onorariul
nu a fost apreciat ca excesiv; din această perspectivă, a fost avut în vedere faptul
că în fața primei instanțe pârâta-intimată a formulat o întâmpinare, prin care a
invocat nu numai excepția netimbrării și a inadmisibilității cererii, ci și apărări
pe fondul litigiului, iar faptul că reprezentarea prin avocat a avut loc doar pentru
un termen de judecată se datorează înseși reclamantei-apelante, care nu a înțeles
să-și îndeplinească obligația de timbrare a cererii, necesară legalei învestiri
a instanței, așa încât nu ar putea fi imputat avocatului că asistența juridică a
fost acordată doar pentru un termen de judecată; de aceea, nici nu poate fi sancționată
intimata-pârâtă, prin a nu i se recunoaște posibilitatea de a-și recupera cheltuielile
de la partea care a declanșat procedura judiciară și, prin aceasta, a obligat-o
să avanseze cheltuieli reale, necesare și rezonabile.
În considerarea argumentelor expuse mai
sus, Curtea a apreciat că onorariul avocațial la plata căruia reclamanta-apelantă
a fost obligată de prima instanță nu este nepotrivit de mare, astfel încât nu se
impune să fie redus, motiv pentru care a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal,
a declarat recurs reclamanta care a învederat că decizia pronunțată în apel este
nelegală în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește
acordarea onorariului de avocat.
S-a apreciat că un onorariu de 2% poate
să nu fie considerat excesiv sau nepotrivit numai în condițiile finalizării tuturor
fazelor procesuale și a depunerii, de către avocat, a unei munci de calitate și
într-un volum îndestulător în toate fazele litigiului.
Raportat la munca avocatului, care s-a
prezentat la un singur termen de judecată și a formulat doar o întâmpinare, onorariul
acordat este excesiv, iar cenzurarea cheltuielilor de judecată nu este concepută
ca o sancțiune, ci prin raportare obiectivă la volumul muncii depuse.
De asemenea, s-a solicitat a se constata
că obligarea părții la plata unui onorariu avocațial nejustificat de mare nu trebuie
să reprezinte o pedeapsă procesuală, un mijloc de avertizare și coerciție.
Deși legal citată, intimata nu a formulat
întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului
sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că
motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat față de dispoziția legală invocată
și de criticile concrete aduse de recurentă.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei
legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În acest caz, se au în vedere situațiile
în care considerentele hotărârii nu permit identificarea normelor aplicabile în
cauză, hotărârea nu este motivată în drept sau normele de drept sunt încălcate sau
aplicate greșit.
Din această perspectivă, Înalta Curte reține
că decizia instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile
speței, fiind motivată, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, prin raportare
la toate criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, instanța de apel a apreciat
caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate la fond, în mod corect,
având în vedere faptul că pârâta a formulat apărări nu numai pe excepție, ci și
pe fondul litigiului, iar participarea reprezentanților intimatei la un singur termen
de judecată se datorează reclamantei care nu a timbrat acțiunea, deși avea această
obligație anterior învestirii instanței, conform art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Prin urmare, obligarea intimatei la achitarea
cheltuielilor de judecată nu poate fi privită ca având un caracter punitiv atât
timp cât este justificată prin raportare la criteriile prevăzute de art. 274
alin. (3) C. proc. civ., iar partea care începe un demers procesual trebuie să își
asume riscurile achitării cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte
dacă se constată că se află în culpă procesuală.
Față de considerentele expuse mai sus,
constatând că nu subzistă niciun motiv de modificare a hotărârii, Înalta Curte,
în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., constatând
culpa procesuală a titularului căii de atac apreciată ca nefondată, se va dispune
obligarea recurentei să plătească intimatei suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli
de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta
SC U.S.C. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 200 din 14 aprilie 2011,
pronunțată de secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei
SC S.M. SRL București suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând
onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14
decembrie 2011.