ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2159/2011

Ședința publică de la 2 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1712 din 19 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 36130/3/2009 a fost respinsă acțiunea privind pe reclamanta SC B.R.E.I. SA București în contradictoriu cu pârâta SC S.P.C. SRL București ca neîntemeiată. Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut în esență că potrivit antecontractului modificat reclamanta a prelungit termenul de execuție a construcțiilor prevăzute în acesta cu 150 de zile pentru ca după aceea să notifice rezilierea antecontractelor deși la data de 16 aprilie 2009, adică înainte de termenul de finalizare prelungit cu 150 de zile prin notificare, pârâta a finalizat lucrările fiind încheiate alte șapte procese-verbale de recepție care au fost semnate și ștampilate de reclamantă fără obiecțiuni.

Împotriva sentinței precitate a formulat apel reclamanta care solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 169.661 Euro reprezentând valoarea avansului plătit de apelantă, a sumei de 87.000 Euro reprezentând penalități calculate în temeiul art. 8.1 din antecontract așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2/2009, a sumei de 31.569 Euro reprezentând penalități calculate în temeiul art. 10.4 din același antecontract modificat, cu cheltuieli de judecată. Prin decizia comercială nr. 365 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins apelul formulat de apelanta SC B.R.E.I.

SA București, reprezentată de SCA P.N. și Asociații București împotriva sentinței comerciale nr. 1712 din 19 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, în dosarul nr. 36130/3/2009, în contradictoriu cu intimata SC S.P.C. SRL Voluntari, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că recepția imobilelor s-a efectuat înainte de expirarea termenului de finalizare a construcției, termen prelungit până la 8 mai 2009, iar construcțiile aferente proceselor verbale de recepție din 11 decembrie 2008 și 20 ianuarie 2009 sunt realizate înainte de termen. Împotriva deciziei comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs S.C.

B.R.E.I. S.A. arătând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, instanța schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că printr-o interpretare greșită a termenului din limba engleză „execution” cuprins la punctul VII din Actul Adițional, care în limba română se traduce prin semnare/încheiere, curtea de apel a concluzionat în mod netemeinic că prin notificarea din 24 martie 2009 (trimisă în temeiul art. 10.4 din Antecontracte modificat prin pct. VII din Actul Adițional) s-ar fi prelungit termenul de finalizare a construcției.

Or, prin această notificare s-a amânat doar semnarea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare, nu a finalității construcției stabilită pentru data de 28 februarie 2009. Recurenta mai arată că în mod greșit a reținut instanța că ar fi prelungit termenul de finalizare a construcției prin notificarea nr. 2990 din 23 aprilie 2009, până la 8 mai 2009, deși din conținutul notificării rezultă că s-a amânat doar încheierea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește recepția imobilelor recurenta arată că semnarea de către intimată împreună cu reprezentanții autorităților locale a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor este independent de inspecția realizată de către recurentă și nu justifică în nici un mod finalizarea lucrărilor de construire, calitate sau conformitate a acestora.

Referitor la promisiunea unilaterală de vânzare recurenta arată că în mod nelegal instanța de apel a interpretat voința neechivocă a părților, care au agreat prin Actul Adițional ca Antecontractele să devină promisiuni unilaterale de vânzare, considerând că acestea rămân promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare. Intimata S.C. S.P.C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București ca fiind temeinică și legală. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile aduse hotărârii recurate, critici încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții întrucât instanța de judecată și-a fundamentat soluția pe raportul juridic dintre părți născut ca urmare a încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5004-5009 din 15 noiembrie 2007 și de actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009 la aceste contracte și s-a pronunțat în raport de acestea când a respins apelul reclamantei S.C.

B.R.E.I. S.A. Instanța de apel a aplicat și interpretat corect antecontractele de vânzare-cumpărare și a cap. VII din actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că prin punctul VII din actul adițional încheiat la antecontractele de vânzare-cumpărare nr. 5003 – 5009 din 15 noiembrie 2007 a fost modificat art. 10.4 precizându-se că apelanta are dreptul de a prelungi termenul pentru execuția contractului de vânzare-cumpărare cu până la 150 de zile.

Este adevărat că în notificarea din 24 martie 2009 recurenta-reclamantă se referă la amânarea încheierii în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare pentru toate imobilele, însă apărarea recurentei în sensul că prin aceasta s-a amânat doar semnarea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare nu și a finalității construcției stabilită pentru data de 28 februarie 2009 nu poate fi însușită de Înalta Curte atât timp cât așa cum s-a arătat chiar în conținutul notificării aceasta se fundamentează pe dispozițiile art. 10.4 din antecontracte modificate prin punctul VII din actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009 care se referă la prelungirea termenului pentru execuția contractului.

Cu alte cuvinte chiar dacă notificarea din 24 martie 2009 se referă la amânarea până la 8 mai 2009 a încheierii în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare pentru toate imobilele care fac obiectul Antecontractelor în mod corect instanța de apel a apreciat că aceasta se referă la termenul de finalizare a construcției din moment ce această notificare are ca temei art. 10.4 din antecontractul modificat prin pct. VII din actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009, articol care vizează prelungirea termenului pentru execuția contractului. Referitor la critica recurentei care vizează recepția lucrărilor Înalta Curte reține că într-adevăr la 11 decembrie 2008 a fost încheiat între Primăria Tunari și intimata SC S.P.C.

SRL procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a 27 unități a 4 apartamente și a două unități a două apartamente, însă la 16 aprilie 2009 părțile litigante au semnat procesele-verbale de recepție având în vedere lucrările de construire executate în conformitate cu antecontractele nr. 5003, 5004, 5005, 5006, 5007, 5008, 5009 (filele 88-105 din dosarul Curții de Apel), Astfel, nu se poate interpreta că instanța de apel a făcut confuzie între procesul-verbal de recepție încheiat între intimată și reprezentanții Primăriei Tunari, pe de o parte și procesele-verbale de recepție încheiate între părțile raportului juridic dedus judecății, pe de altă parte.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la promisiunea unilaterală de vânzare, Înalta Curte o va înlătura față de faptul că prin actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009 părțile au convenit modificarea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5003-5009 din 5 noiembrie 2007, sub anumite aspecte, însă nu rezultă că prin actul adițional s-a transformat promisiunea bilaterală în promisiune unilaterală. Nu este lipsit de relevanță de a aminti în acest context că actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009 este încheiat între S.P.C. SRL în calitate de promitentă-vânzătoare și B.R.E.I. S.A. în calitate de promitentă-cumpărătoare. Deci, din conținutul actului adițional rezultă fără dubiu că convenția nu s-a transformat din una bilaterală în una unilaterală.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. B.R.E.I. S.A. București împotriva deciziei comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.