ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3302/2009

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 48 din 16 aprilie 2009 Curtea de Apel Iași a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul P.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 05 ianuarie 2009 dată în Dosarul nr. 383/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin rezoluția din 05 ianuarie 2009 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrul P.E., judecător la Tribunalul Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen. deoarece fapta nu există, iar față de magistratul T.G.C., judecător la același tribunal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de arestare nelegală, prevăzută de art. 266 alin. (1) C. pen., constatându-se de asemenea, că fapta nu există.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 33/P/2003 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I., în stare de arest preventiv, pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se faptul că, în noaptea de 11/12 ianuarie 2003, pe fondul consumului de alcool, acesta a agresat-o pe mătușa sa B.M., cauzându-i leziuni interne care au condus la decesul acesteia în aceeași noapte. Prin Sentința penală nr. 677 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Iași (Dosar nr. 7479/2003) s-a dispus condamnarea inculpatului P.I. la o pedeapsă de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 10 ani, fiind, totodată, revocată măsura suspendării condiționate a executării unei pedepse de 1 ani și 6 luni închisoare, aplicată anterior inculpatului, urmând ca acesta să execute, în final, prin cumulare, 18 ani și 6 luni închisoare. Inculpatul a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 677 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Iași, apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 186 din 10 mai 2005 a Curții de Apel Iași, reținându-se că din probele administrate a rezultat fără dubiu vinovăția inculpatului. Inculpatul a declarat recurs susținând că a fost condamnat doar pe baza unor supoziții și că nu există probe concludente că ar fi ucis victima. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 5560 din 03 februarie 2005 a admis recursul declarat de inculpat, a casat ambele hotărâri pronunțate și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Iași, revocând totodată și măsura arestării preventive a inculpatului.

În motivele de casare instanța supremă a avut în vedere deficiențele actelor medico-legale și omisiunile de a răspunde tuturor obiectivelor fixate de organele judiciare, dar și lipsa de rol activ al instanțelor sub acest aspect, în sensul că s-ar fi impus efectuarea unor noi expertize medico-legale. Cu ocazia rejudecării cauzei de către Tribunalul Iași completul a fost alcătuit de dna. jud. E.P. care s-a conformat dispozițiilor Înaltei Curți și a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de către I.M.L. M.M. București. Instanța de judecată a constatat că întreg materialul probator administrat în cauză, la care a făcut referire, a condus la concluzia certă că inculpatul P.I.

a agresat în noaptea de 11/12 ianuarie 2003 pe mătușa sa, B.M., cauzându-i numeroase leziuni interne care au determinat în cele din urmă decesul acesteia, astfel încât, prin Sentința penală nr. 323 din 14 mai 2007 a Tribunalului Iași s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat. Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 155 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași, iar recursul său a fost respins prin Decizia penală nr. 5787 din 04 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondat. Ulterior, prin Decizia penală nr. 778 din 04 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins și contestația în anulare formulată de P.I.

Nemulțumit de hotărârile pronunțate, petiționarul P.I. a formulat plângere penală împotriva magistrului E.P., care a judecat cauza în primă instanță, după casare, și a solicitat angajarea răspunderii penale a acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. Față de motivul invocat în plângere, respectiv pronunțarea unei hotărâri nelegale de condamnare, deși petentul este o persoană nevinovată de uciderea victimei, cu consecința favorizării adevăratului autor al crimei și față de calitatea intimatei de judecător abilitat cu judecarea cauzei, procurorul, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză a constatat, că fapta imputată intimatei trebuia analizată prin prisma dispozițiilor art. 268 C. pen.

care incriminează „represiunea nedreaptă”, calificarea juridică a faptei fiind atributul organelor judiciare. S-a apreciat că în speță nu există niciun indiciu că fapta pentru care petentul-inculpat în cauza dedusă judecății intimatei - a fost condamnat, ar fi fost comisă de o altă persoană, astfel că magistratul intimat a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar plângerea formulată de petent împotriva acesteia nu poate constitui un cadru legal pentru repunerea în discuție a probatoriului administrat pe parcursul judecării cauzei și avut în vedere la condamnarea inculpatului. Cât privește infracțiunea de arestare nelegală prevăzută de art. 266 alin. (1) C. pen.

reclamată de asemenea de petent ca fiind comisă cu ocazia emiterii mandatului de executare a pedepsei la care a fost condamnat, s-a reținut că mandatul nu a fost emis de magistratul care a judecat cauza și a pronunțat hotărârea, ci de judecătorul delegat la Biroul de executări penale al Tribunalului Iași, respectiv magistratul G.C.T., în conformitate cu dispozițiile art. 419 C. proc. pen. După comunicarea hotărârii de condamnare, la 22 mai 2007, primită chiar de către inculpatul P.I. și expirarea termenului de apel, la 04 iunie 2007 judecătorul delegat la Biroul de executări penale al Tribunalului Iași, intimatul G.T. a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, act în baza căruia P.I.

a fost arestat. Magistratul G.C.T. nu a cunoscut la momentul emiterii mandatului de executare că inculpatul P.I. după ce i s-a comunicat la data de 22 mai 2007 Sentința penală nr. 323 prin care a fost condamnat, a declarat apel în termen, prin poștă, la data de 24 mai 2007, cererea sa fiind adresată însă Curții de Apel Iași și nu instanței care a pronunțat hotărârea atacată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 367 alin. (1) C. proc. pen. Cum inculpatul nu a sesizat în termenul de apel Tribunalul Iași, potrivit dispozițiilor legale menționate, judecătorul delegat de la Biroul de executări penale al acestei instanțe nu a avut cunoștință de exercitarea căii de atac în termenul legal, astfel că a constatat, că la expirarea termenului de 10 zile de la comunicare, conform art. 416 alin. (1), pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. hotărârea a devenit executorie, astfel că a procedat potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (2) C. proc. pen. Instanța învestită cu soluționarea plângerii formulată de petiționarul P.I. în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., a apreciat că plângerea este nefondată, rezoluția atacată fiind legală și temeinică. În condițiile în care soluția de condamnare dispusă de intimata magistrat E.P. este motivată și fundamentată de probatoriul administrat în cauză, contestare a acestei soluții nu atrage răspunderea penală a judecătorului care a pronunțat-o, chiar dacă este de natură să nemulțumească partea. Referitor la emiterea mandatului de executare a pedepsei s-a concluzionat că intimatul G.C.T., în calitatea sa de judecător delegat la Biroul de Executări Penale al Tribunalului Iași, a emis mandatul cu respectarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) lit. a) și art. 420 alin. (2) C. proc.

pen., la data de 4 iunie 2007 în lipsa înregistrării la instanța de condamnare a cererii de apel formulată de petiționar, care sesizase o altă instanță decât cea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva sentinței penale pronunțată de Curtea de Apel Iași a declarat recurs petiționarul P.I. care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile din plângerea inițială și a solicitat casarea hotărârii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 266 și art. 268 C. pen., pentru care, în opinia sa, există suficiente probe. Recursul declarat de petiționar este nefondat.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii în sensul că intimații ar fi comis faptele imputate. Nemulțumirea petiționarului cu privire la soluția de condamnare dispusă față de el de către magistratul E.P. nu poate atrage răspunderea penală a judecătorului, cât timp hotărârea respectivă s-a întemeiat pe probele administrate în cauză, pe baza cărora judecătorul și-a format convingerea în mod independent, supunându-se legii și conștiinței sale. De altfel, hotărârea pronunțată a fost cenzurată de către instanțele competente ca urmare a exercitării căilor legale de atac și a rămas definitivă, apărările inculpatului P.I. care au vizat, în esență, aceleași aspecte invocate și în plângerea penală pe care a formulat-o împotriva intimatei, fiind verificate și respinse motivat de către instanțe.

Cât privește infracțiunea de arestare nelegală reclamată de asemenea de către petiționar, constând în emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, este de observat că în mod corect procurorul a constatat, că nu intimata E.P. este judecătorul care a emis mandatul respectiv, ci magistratul delegat la Biroul de executări penale al Tribunalului Iași, judecător G.C.T., care însă a respectat dispozițiile art. 416 alin. (1) lit. a) și art. 420 alin. (2) C. proc. pen., atunci când a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii la care a fost condamnat petentul P.I. Față de împrejurarea că petiționarul-inculpat în cauza respectivă - a formulat apel pe care l-a trimis prin poștă Curtea de Apel Iași, nerespectând astfel dispozițiile art. 367 alin. (1) C. proc.

pen. potrivit cărora „cererea de apel se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă”, în mod justificat s-a constatat de către procuror că intimatul magistrat G.C. nu a cunoscut că hotărârea în baza căreia a emis mandatul de executare a pedepsei nu rămăsese definitivă la acel moment, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, deoarece fapta imputată acestuia nu există. Așa fiind soluția dispusă de procuror față de cei doi intimați apare ca fiind temeinică și legală, ca dealtfel și hotărârea primei instanțe care, respingând plângerea formulată de petiționar, a menținut rezoluția atacată, astfel că recursul declarat de petent este nefondat urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.I. împotriva Sentinței penale nr. 48 din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2009.