ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1241/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 100 din 04 noiembrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul F.Ș., împotriva Deciziei penale nr. 1246/1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Pentru a hotărî astfel a reținut, în esență că, cererea de revizuire formulată de condamnat vizează Decizia nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, dată în Dosarul nr. 348/1998 prin care a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost casată Sentința penală nr. 1 din 18 decembrie 1997 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în Dosarul nr. 1300/1997 prin care inculpatul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută și pedepsită de art. 256 C. pen., inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendare condiționată a acesteia în baza art. 81 C. pen. Curtea de Apel Oradea a reținut că motivele invocate de revizuent în cererea de revizuire nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 lit. a), C. proc. pen., respectiv în cauză nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Condamnatul a invocat faptul că numitul B.I., care la data săvârșirii faptei fusese președintele Tribunalului Caraș-Severin, a fost cercetat și el de același procuror și avea cunoștință despre toate aspectele cauzei, modul în care a fost făcută ancheta, solicitând în consecință să fie audiat ca martor în prezentul proces.

Întrebat fiind de instanță condamnatul a făcut precizarea că martorul a cunoscut toate aceste împrejurări cu ocazia judecării cauzei în fond și în căile de atac, dar nu a solicitat audierea acestuia la acea dată în fața instanțelor de fond, întrucât martorul B.I. era o persoană în vârstă și se deplasa greu. În cererea de revizuire înaintată parchetului, condamnatul a solicitat audierea altor doi martori avocați, respectiv a numitului H.I. și H.T., care au fost și ei victimele unui scenariu asemănător, fără să facă referire la martorul B.I. Curtea de Apel Oradea a reținut că această poziție a condamnatului a scos în evidență intenția acestuia de prelungire a probațiunii pentru a dovedi o apărare ce a fost deja formulată în fața instanțelor de judecată, susținere care nu poate să aducă atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești de condamnare împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire.

S-a mai reținut de Curtea de Apel Oradea că o cerere de revizuire anterioară a fost admisă prin Sentința penală nr. 72/PI/2006 a Curții de Apel Oradea, și, în urma audierii mai multor martori indicați de revizuent, printre care și H.T. și H.I., a fost achitat inculpatul în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu există. Prin Decizia nr. 4314/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul Parchetului, a casat sentința atacată și în urma rejudecării, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul F.Ș.. Împotriva Sentinței nr. 100 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea a declarat recurs revizuentul-condamnat F.Ș. care, în motivele de recurs susținute oral, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând sentința atacată pentru că instanța a refuzat să administreze unele probe, respectiv audierea numitului B.I., fost președinte al Tribunalului Caraș-Severin.

A arătat că la instanța de fond a solicitat audierea acestui inculpat, însă din motive medicale nu a putut fi adus în fața instanței, întrucât a suferit un accident, audierea acestuia fiind decisivă în prezenta cauză, determinând întreaga desfășurare a procesului. La data de 23 martie 2010 când au avut loc dezbaterile în fața Înaltei Curți, recurentul-revizuent a solicitat amânarea pronunțării deciziei pentru a-i da posibilitatea să depună concluzii scrise. La data de 31 martie 2010 pentru când s-a amânat pronunțarea prezentei decizii, recurentul-revizuent a transmis la dosarul cauzei, prin fax, aceleași motive de recurs care se aflau deja la dosarul cauzei la data de 23 martie 2010 când au avut loc dezbaterile în ședință publică, și care au fost susținute în concluziile orale de către revizuent.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei privind audierea martorului B.I., fost președinte al Tribunalului Caraș-Severin, care să confirme depozițiile martorilor H.I. și H.T. Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente. Dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii. În cauză revizuentul F.Ș. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii pronunțată și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată.

Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuent este nefondată și că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. Solicitarea recurentului revizuent în cererea de revizuire și ulterior reiterată în motivele de recurs de a se dispune admiterea cererii de revizuire în vederea audierii martorului B.I., se apropie mai degrabă de unul din cazurile de apel sau de recurs motiv care ar fi putut fi valorificat de revizuent în căile de atac declarate. Împrejurarea că acesta a învederat instanței că nu a solicitat audierea martorului în cursul soluționării cercetării judecătorești întrucât martorul era o persoană în vârstă și avea o stare de sănătate precară nu poate constitui un motiv de revizuire în sensul dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen. Pentru aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul F.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-revizuent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul F.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 martie 2010.