ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1241/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 100 din 04 noiembrie

2009 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins

în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul F.Ș., împotriva

Deciziei penale nr. 1246/1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Pentru a hotărî

astfel a reținut, în esență că, cererea de revizuire formulată de condamnat

vizează Decizia nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală, dată în Dosarul nr. 348/1998 prin care a fost admis recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost casată Sentința penală

nr. 1 din 18 decembrie 1997 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în Dosarul nr.

1300/1997 prin care inculpatul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de

primire de foloase necuvenite, prevăzută și pedepsită de art. 256 C. pen.,

inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendare

condiționată a acesteia în baza art. 81 C. pen.

Curtea de Apel Oradea

a reținut că motivele invocate de revizuent în cererea de revizuire nu se

încadrează în niciunul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 lit.

a), C. proc. pen., respectiv în cauză nu s-au descoperit fapte sau împrejurări

noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Condamnatul a invocat

faptul că numitul B.I., care la data săvârșirii faptei fusese președintele

Tribunalului Caraș-Severin, a fost cercetat și el de același procuror și avea

cunoștință despre toate aspectele cauzei, modul în care a fost făcută ancheta,

solicitând în consecință să fie audiat ca martor în prezentul proces. Întrebat

fiind de instanță condamnatul a făcut precizarea că martorul a cunoscut toate

aceste împrejurări cu ocazia judecării cauzei în fond și în căile de atac, dar

nu a solicitat audierea acestuia la acea dată în fața instanțelor de fond,

întrucât martorul B.I. era o persoană în vârstă și se deplasa greu. În cererea

de revizuire înaintată parchetului, condamnatul a solicitat audierea altor doi martori

avocați, respectiv a numitului H.I. și H.T., care au fost și ei victimele unui

scenariu asemănător, fără să facă referire la martorul B.I. Curtea de Apel

Oradea a reținut că această poziție a condamnatului a scos în evidență intenția

acestuia de prelungire a probațiunii pentru a dovedi o apărare ce a fost deja

formulată în fața instanțelor de judecată, susținere care nu poate să aducă

atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești de condamnare

împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire.

S-a mai reținut de

Curtea de Apel Oradea că o cerere de revizuire anterioară a fost admisă prin

Sentința penală nr. 72/PI/2006 a Curții de Apel Oradea, și, în urma audierii

mai multor martori indicați de revizuent, printre care și H.T. și H.I., a fost

achitat inculpatul în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu

există. Prin Decizia nr. 4314/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul Parchetului, a casat sentința atacată și în urma rejudecării, a

respins cererea de revizuire formulată de revizuentul F.Ș..

Împotriva Sentinței

nr. 100 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea a declarat recurs

revizuentul-condamnat F.Ș. care, în motivele de recurs susținute oral, a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, criticând sentința atacată pentru că instanța a refuzat

să administreze unele probe, respectiv audierea numitului B.I., fost președinte

al Tribunalului Caraș-Severin. A arătat că la instanța de fond a solicitat

audierea acestui inculpat, însă din motive medicale nu a putut fi adus în fața

instanței, întrucât a suferit un accident, audierea acestuia fiind decisivă în

prezenta cauză, determinând întreaga desfășurare a procesului.

La data de 23 martie

2010 când au avut loc dezbaterile în fața Înaltei Curți, recurentul-revizuent a

solicitat amânarea pronunțării deciziei pentru a-i da posibilitatea să depună

concluzii scrise. La data de 31 martie 2010 pentru când s-a amânat pronunțarea

prezentei decizii, recurentul-revizuent a transmis la dosarul cauzei, prin fax,

aceleași motive de recurs care se aflau deja la dosarul cauzei la data de 23

martie 2010 când au avut loc dezbaterile în ședință publică, și care au fost

susținute în concluziile orale de către revizuent.

A solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru administrarea probei privind audierea martorului B.I., fost

președinte al Tribunalului Caraș-Severin, care să confirme depozițiile

martorilor H.I. și H.T.

Examinând decizia

penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.

Dispozițiile art. 393

și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară

de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire

la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită

recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea

unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași

dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea

hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe

cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de

art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din

același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din

analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării

examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în

condițiile legii.

În cauză revizuentul

F.Ș. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii pronunțată și, pe fond,

admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat că cererea de

revizuire formulată de revizuent este nefondată și că motivele invocate de

revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire reglementate

de art. 394 C. proc. pen. Solicitarea recurentului revizuent în cererea de

revizuire și ulterior reiterată în motivele de recurs de a se dispune admiterea

cererii de revizuire în vederea audierii martorului B.I., se apropie mai

degrabă de unul din cazurile de apel sau de recurs motiv care ar fi putut fi

valorificat de revizuent în căile de atac declarate. Împrejurarea că acesta a

învederat instanței că nu a solicitat audierea martorului în cursul

soluționării cercetării judecătorești întrucât martorul era o persoană în

vârstă și avea o stare de sănătate precară nu poate constitui un motiv de

revizuire în sensul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuentul F.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 4

noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Conform dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-revizuent va fi obligat la

cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul F.Ș. împotriva Sentinței penale nr.

100 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 100 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 31 martie 2010.