ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 257/A/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 36/PI din 07 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire a Sentinței penale nr. 1 din 18 decembrie 1997 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/1997, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, dată în Dosarul nr. x/1998, formulată de revizuentul A.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Oradea, a reținut următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea sub Dosar nr. x/35/2016, la data de 27 ianuarie 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 1/P/1997 din 18 decembrie 1997, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul penal nr. x/1997, prin care a fost achitat, modificată prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, prin care revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, faptă prevăzută de art. 256 C. pen.

În motivarea cererii revizuentul a arătat că în calitate de judecător la Tribunalul Caraș-Severin, la data de 18 noiembrie 1996 a fost surprins în biroul propriu, având asupra sa suma de 500 DM, constatare prin flagrant la infracțiunea de primire de foloase necuvenite, și prin declarație olografă a recunoscut că suma nominalizată provine de la un cetățean necunoscut, care i-a lăsat-o pe birou cu puține clipe înaintea pătrunderii în birou a organelor de anchetă.

Revizuentul A. a arătat că suma i-a fost remisă de denunțătorul B., care sub pretextul interesării de soluția unei cauze civile rămase în pronunțare, a avut acceptul să intre în birou. A mai arătat că aceasta s-a petrecut după pregătirea corespunzătoare a acțiunii de către organul de urmărire penală și cu ajutorul organelor de poliție din localitate. Astfel, s-a arătat că, după cum reiese din imaginile filmate pe caseta video, denunțătorul B. a fost instruit în prezența procurorului care a efectuat urmărirea, despre modul în care să predea suma de bani inculpatului, stabilind și anumite consemne referitoare la reușita acțiunii, după ieșirea acestuia din birou.

Revizuentul a mai arătat că toate aceste activități ale organului de urmărire penală au fost efectuate în disprețul total al legii care interzice categoric ca organele de urmărire penală "să determine o persoană să săvârșească sau să accepte săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe".

Revizuentul a menționat că aceleași organe de urmărire penală, împreună cu procurorul de anchetă au încălcat grav dispozițiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 97/1992 pentru organizarea judecătorească modificată prin Legea nr. 89/1996. A arătat că potrivit acestui text, "magistrații" nu pot fi cercetați, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată fără avizul Ministerului Justiției. A mai arătat că așa cum rezultă din actele de la dosar, acest aviz, absolut necesar oricărei activități de genul celor arătate mai sus îndreptate împotriva unui judecător în funcție la data de 18 noiembrie 1996, a fost cerut și obținut ulterior desfășurării așa-zisului flagrant și demarării cercetărilor.

Revizuentul a menționat că această împrejurare, care dovedește încălcarea gravă a legii de către organul de anchetă a fost confirmată prin adresa Ministerului Justiției, solicitată de instanță și aflată la Dosarul nr. x/1997 al Curții de Apel Oradea. S-a menționat că din adresa respectivă rezultă cu certitudine că atât solicitarea avizului, cât și obținerea acestuia au avut loc pe data de 19 noiembrie 1996, la o zi după așa-zisul flagrant, cu toate că procurorul de anchetă a dat asigurarea că are acest aviz, absolut obligatoriu, deși nu fusese solicitat.

Revizuentul a arătat că în cauză nu s-a putut dovedi, deși s-a încercat, inclusiv prin înregistrări audio, o înțelegere prealabilă între cercetat și denunțătorul B., astfel că s-a ajuns la concluzia că suma de 500 DM a fost remisă prin vicleșug, cu scopul discreditării corpului judecătoresc, dar în special al celui cercetat spre a nu putea accede la Curtea de Apel Timișoara în sensul promovării. S-a mai arătat că cele expuse rezultă fără tăgadă din dosarul de fond și au constituit temeiul achitării.

S-a învederat că, Curtea Supremă a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, ignorând și înlăturând în totalitate aspectele invocate mai sus și care au stat la baza hotărârii Curții de Apel Oradea. S-a arătat că fără niciun temei legal s-a nesocotit încălcările evidente ale legii de către procuror și organele de poliție, aspect care s-a repercutat cu grave consecințe asupra situației cercetatului și a familiei sale.

În concluzie, revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire în principiu și în fond, să se anuleze cele două hotărâri, să se pronunțe o nouă hotărâre și să se dispună refacerea situației anterioare.

Din actele și lucrările dosarului curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1 din 18 decembrie 1997 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/1997, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută și pedepsită de art. 256 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, dată în Dosarul nr. x/1998 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost casată Sentința penală nr. 1 din 18 decembrie 1997 a Curții de Apel prin care inculpatul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută și pedepsită de art. 256 C. pen., inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea condiționată a acesteia în baza art. 81 C. pen.

Prin Sentința penală nr. 72 din 02 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 403 alin. (1) și art. 406 C. proc. pen. a fost admisă în principiu și în fond cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1/P din 18 decembrie 2007 iar în rejudecare a fost anulată hotărârea penală definitivă sus-menționată dispunându-se achitarea condamnatului revizuent în baza art. 394 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în legătură cu săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 4314 din 19 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, dată în Dosar nr. x1/35/2006 s-a admis recursul declarat de procuror casându-se Sentința penală nr. 72 din 02 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală, iar în rejudecare a fost schimbată soluția de anulare a sentinței penale sus-menționate și achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu aceea de respingere a cererii de revizuire ca nefondată cu motivarea că "probele noi administrate în cauză nu au reprezentat decât o prelungire a probatoriului din dosarul de fond, aspectele rezultate din declarațiile martorilor audiați referindu-se la împrejurări colaterale stării de fapt ce au stat la baza condamnării și care nu sunt în măsură să conducă la o soluție diametral opusă."

Curtea, examinând cererea de revizuire, prin prisma motivelor invocate de către revizuent, a constatat că aceasta este inadmisibilă, în speță motivele invocate de către acesta nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. revizuirea hotărârilor judecătorești definitive cu privire la latura penală, poate fi cerută când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză.

Acest caz de revizuire invocat presupune săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru al completului de judecată, de către procuror sau de către persoana care a efectuat acte de urmărire alta decât procurorul.

S-a constatat că în cauza de față, revizuentul condamnat A. a solicitat revizuirea, invocând în esență greșita reținere a situației de fapt și a vinovăției sale, criticând modul de administrare a mijloacelor de probă pe parcursul urmăririi penale și aprecierea probelor în procesul penal din cauza în care s-a dispus condamnarea sa.

Susținerile invocate nu se circumscriu cazului de revizuire invocat de către revizuent, astfel cum acesta este reglementat de către art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Totodată, simplul fapt că revizuentul a arătat că organele de anchetă au încălcat legea în administrarea probațiunii în dosarul în care s-a dispus condamnarea acestuia nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

De altfel, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuentul A., a rezultat că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 1 din 18 decembrie 1997 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/1997, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, dată în Dosarul nr. x/1998.

S-a reținut că împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire au mai fost invocate și în cuprinsul altei cereri de revizuire, cerere întemeiată însă pe un alt temei de revizuire, dar care au făcut obiectul analizei Curții de Apel Oradea care, prin Sentința penală nr. 161/2013, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A.

Împotriva Sentinței penale nr. 36/PI din 07 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 11 aprilie 2016, a formulat apel revizuentul A.

A susținut în cererea declarativă de apel că va formula și depune motivele de apel, după motivarea hotărârii atacate, fapt ce nu a fost realizat de către apelant.

Cauza a fost amânată la primul termen de judecată, constatându-se întemeiată cererea de amânare formulată de apelantul revizuent, pentru a da posibilitatea acestuia să-și angajeze apărător.

La termenul de astăzi, 17 iunie 2016, apelantul revizuent nu s-a prezentat, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Instanța urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susținerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând motivul de revizuire invocat de petent, instanța reține că a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Conform art. 453 alin. (4) din noul C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., trebuie ca instanța sau organele de urmărire penală să fi săvârșit, în exercitarea sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor judiciare, o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, iar infracțiunea comisă să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Înalta Curte constată că în cauza de față, revizuentul condamnat A. a solicitat revizuirea, invocând în esență greșita reținere a situației de fapt și a vinovăției sale, criticând modul de administrare a mijloacelor de probă pe parcursul urmăririi penale și aprecierea probelor în procesul penal din cauza în care s-a dispus condamnarea sa.

Astfel, susținerile apelantului nu se circumscriu cazului de revizuire invocat, așa cum acesta este reglementat de către art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Totodată, simplul fapt că revizuentul arată că organele de anchetă au încălcat legea în administrarea probațiunii în dosarul în care s-a dispus condamnarea acestuia nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

De altfel, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuentul A., nu rezultă niciun element care să se încadreze în dispozițiile invocate de apelantul revizuent, respectiv cele prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Mai mult decât atât, împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire au mai fost invocate și în cuprinsul altei cereri de revizuire, cerere întemeiată însă pe un alt temei de revizuire, dar care au făcut obiectul analizei Curții de Apel Oradea care, prin Sentința penală nr. 161/2013, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A.

În concluzie, Înalta Curte constată că prezenta cerere nu reprezintă decât o nouă încercare de reformare a hotărârii atacate prin invocarea acelorași elemente faptice analizate anterior, însă întemeiată pe un alt temei de revizuire, ceea ce nu poate conduce la o soluție contrară.

Față de aceste considerente, precum și față de actele dosarului, instanța constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.

Constatând că motivul invocat de revizuent nu se circumscrie motivelor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., instanța, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 36/PI din 07 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 36/PI din 07 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV