ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1830/2014

Deliberând asupra cauzei de față în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 116/2013, raportat la art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de petentul F.Ș. și s-a constat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 C. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la instanță la 26 februarie 2014, petentul F.Ș. a solicitat, în temeiul art. 595, C. proc. pen. aplicarea dispozițiilor art. 4 C. pen. în ce privește sentința penală nr. 1 din 18 decembrie 1997 a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosarul nr. 1300/1997 astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție.

În motivare, petentul a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost suspendată în condițiile art. 81 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite și având în vedere că noul cod nu mai incriminează fapta de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. anterior a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 4 C. pen. în vigoare.

A mai arătat că chiar dacă a intervenit reabilitarea de drept, dezincriminarea are efecte mai radicale decât aceasta, ca efect al dezincriminării încetând toate consecințele condamnării pronunțate în baza legii vechi, adică orice interdicții, decăderi sau incapacități, condamnatul fiind considerat fără antecedente penale.

Analizând cererea petentului prin prisma actelor de la dosar, curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din 18 decembrie 1.997 a Curții de Apel Oradea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului F.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, infracțiune prevăzută de art. 256 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apef Oradea, a casat sentința primei instanțe și, în baza art. 256 C. pen., a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost suspendată în condițiile art. 81 C. pen.

Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în acest sens, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Instanța a reținut că potrivit textului de lege menționat, chiar dacă o faptă era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită, dacă ea nu mai este prevăzută de legea nouă, nu mai poate atrage aplicarea unei sancțiuni penale, iar dacă acestea au fost deja aplicate executarea lor încetează.

Potrivit art. 7. din Legea de punere în aplicare a C. pen. ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracțiuni prevăzute de C. pen. din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispozițiile prezentei legi, trimiterea se consideră făcută la infracțiunea sau infracțiunile prevăzute de legea nouă, având aceleași elemente constitutive.

Dacă în C. pen. anterior infracțiunea de foloase necuvenite incriminată în art. 256 din C. pen. era reglementată distinct de infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., în noul C. pen. legiuitorul a încorporat infracțiunea de primire de foloase necuvenite în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289, astfel încât acest articol conține atât reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) cât cea regăsită în art. 256 C. pen. anterior (primirea de foloase necuvenite).

Așadar s-a constatat că fapta de primire de foloase necuvenite reglementată de art. 256 C. pen. anterior nu a fost dezincriminată ci aceasta este incriminată la art. 289 C. pen. care definește luarea de mită ca fiind „fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri".

S-a arătat că se poate vorbi de dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai regăsește sub nicio formă în legea nouă.

În speță, așa cum s-a arătat, fapta continuă a fi incriminată, dar printr-un alt text de lege.

Pe de altă parte, în ipoteza în care fapta ar fi dezincriminată, având în vedere că a intervenit reabilitarea de drept cu toate efectele pe care aceasta le produce, art. 4 C. pen. nu ar fi aplicabil întrucât hu poate înceta ceva ce nu mai există.

Împotriva sentinței penale nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, petentul F.Ș. a formulat, în termen legal, contestația de față.

În motivarea atât scrisă cât și orală - a căii de atac exercitate, petentul a solicitat desființarea sentinței și, pe fond, admițându-se cererea formulată a se constata, potrivit art. 595 C. proc. pen., că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 4 din noul C. pen., în sensul că infracțiunea pentru care a fost condamnat -primirea de foloase.necuvenite- nu mai este încriminată în noul C. pen.

Examinând cotestația de față, judecătorul de Cameră Preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 4 din noul C. pen., "legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi".

În acest context, deși este adevărat că infracțiunea de primire de foloase necuvenite, reglementată în vechiul C. pen. prin dispozițiile art. 256, nu se mai regăsește, sub această denumire marginală în noul C. pen. - Titlul V (infracțiuni de corupție și de serviciu), cap. I (infracțiuni de corupție) - nu se poate susține, că legiuitorul ar fi procedat la dezîncriminarea faptei, care, în realitate, este încriminată de legea nouă sub o altă denumire (conf. art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen).

Întradevăr, analizându-se comparativ conținutul al infracțiunii de luare de mită definită prin art. 289 din Noul C. pen. cu conținutul infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 din vechiul C. pen. se constată că latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită incriminată în noua normă specială a fost extinsă, incluzând ca modalitate alternativă de comitere a acestei infracțiuni și infracțiunea de primire de foloase necuvenite.

Astfel, infracțiunea de luare de mită este descrisă prin disp. art. 289 alin. (1) din noul C. pen. ca:" Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește."

În vechiul C. pen., art. 254 alin. (1), infracțiunea de luare de mită era definită ca:„fapta funcționarului, care direct sau indirect, pretinde sau primește, bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri."

Se observă, așadar, ca reglementarea din vechiul C. pen. vizează, referitor la toate modalitățile alternative de comitere a acestei infracțiuni, existența unei înțelegeri prealabile între mituit și mituitor, condiție sine qua non pentru existența acestei infracțiuni, în caz contrar fapta putându-se încadra în dispozițiile art. 256 din vechiul C. pen.

Noul C. pen. "încorporează" (art. 289) în conținutul infracțiunii de luare de mită și conținutul material (obiectiv) al infracțiunii de primire de foloase necuvenite (art. 256 vechiul C. pen.), fiind suficient ca pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani ori de alte foloase care nu i se cuvin să fi făcut de către funcționarul public în legătură cu (iar nu în scopul) îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Astfel fiind, concluzia fermă care se impune este aceea că infracțiunea de primire de foloase necuvenite nu a fost dezîncriminată, ci se regăsește în conținutul infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) din noul C. pen., motiv pentru care Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea petentului sentința contestată fiind, așadar legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., contestația formulată de petentul F.Ș. împotriva sentinței penale nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea , secția penală și pentru cauze cu minori, urmează a fi respinsă ca nefondată

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul - petent va fi obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de petentul F.Ș. împotriva sentinței penale nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul - petent la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2014.