ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3177/2010

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 55/P/2010 din 5 mai

2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 366/35/P/2010 s-a

dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționarul F.G.

împotriva Rezoluției din 16 februarie 2010 dată în Dosarul nr. 844/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

A respins pretențiile

civile ale petiționarului ca fiind neîntemeiate.

A obligat

petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin plângerea

adresată instanței petiționarul a cerut desființarea Rezoluției din 16

februarie 2010 dată în Dosarul nr. 844/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Oradea și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale față de magistratul procuror C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

Instanța a reținut că

prin rezoluția atacată procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale cu

motivarea că lipsește elementul material al laturii obiective pentru

infracțiunile la care petiționarul face trimitere în cuprinsul plângerii.

Împotriva soluției

dispusă de procuror - după parcurgerea etapei prealabile - a formulat plângere

la instanță, petiționarul pretinzând că făptuitoarea a săvârșit cele două

infracțiuni întrucât a instrumentat în mod superficial o cauză penală în care

acesta a formulat plângere împotriva numitului F.N. pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt și tulburare de posesie, pronunțând o soluție greșită,

contrar actelor și lucrărilor cauzei.

Soluția de neîncepere

a urmăririi penale dată în Dosarul nr. 898/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Marghita, prin care procurorul C.M. a confirmat propunerea de

neîncepere a urmăririi penale formulată de organul de cercetare penală, a fost

menținută prin Rezoluția din 2 decembrie 2009 dată de prim procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Împotriva acestei

rezoluții, petiționarul a formulat plângere la instanță, cauza având termen la

8 iunie 2010.

Examinând actele și

lucrările cauzei, instanța de fond a reținut că rezoluția atacată este legală

și temeinică.

Actele premergătoare

efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de

serviciu de către intimata C.M., rezoluția dată de aceasta fiind, de altfel,

supusă cenzurii instanței de judecată.

Referitor la

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246 C. pen., instanța de fond a reținut că magistratul procuror C.M. a

confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 alin.

(6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., față de

făptuitorul F.N., cercetat sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 208

alin. (1) C. pen. și art. 220 C. pen., reținând o stare de fapt corectă și o

încadrare juridică corespunzătoare.

Pretențiile de natură

pecuniară - 10.000 euro - solicitate de petiționar cu titlu de daune morale nu

au niciun temei legal, astfel că instanța de fond le-a respins ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței,

pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs petiționarul F.G. solicitând

casarea acesteia, iar în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desființarea

rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 385

14

alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 278

1

alin. (7) C. pen.,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente :

Pentru a se putea

începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții:

Prima condiție constă

în existenta acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie

din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut

la lit. b

1

).

Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi

penale efectuate în cauză au stabilit în mod neechivoc, că procurorul C.M. a

acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă de natură

penală - atunci când a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul

F.N. - Înalta Curte constată că, soluția de netrimitere în judecată este

corectă, neexistând temeiuri pentru desființarea acesteia.

Împrejurarea că

petiționarul este nemulțumit - fără o justificare pertinentă, plauzibilă,

legală - de soluția adoptată de magistratul procuror în Dosarul nr. 898/P/2009

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, nu poate conduce la concluzia

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., respectiv art. 264 C.

pen.

Interpretarea și

evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie

de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar

împotriva unei soluții ori hotărâri considerate nelegale și netemeinice, atât

dispozițiile constituționale, cât și cele procedurale prevăd posibilitatea

exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar

însemna că deschiderea altor căi de atac, în afara celor ordinare și

extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit

dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Cum în cauză,

magistratul procuror C.M. a adoptat soluția în Dosarul nr. 898/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Marghita, pe baza actelor premergătoare dispuse și

administrate în cauză, nu există temeiuri care să justifice casarea hotărârii

și implicit desființarea rezoluției în condițiile în care legea a fost

respectată.

Așa fiind Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul F.G. împotriva Sentinței penale nr. 55 din 5 mai 2010

a Curții de Apel Oradea.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul F.G. împotriva Sentinței penale nr.

55 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 septembrie 2010.