ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2002/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Bacău, reclamantul L.M., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat suspendarea Ordinului

nr. 9016 din 04 noiembrie 2011 emis de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin

preavizul din 05 iulie 2011 i s-a comunicat că, având în vedere dispozițiile

H.G. nr. 565/2011 a Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011

și nr. 2007 din 04 iulie 2011, începând cu 08 august 2011, postul pe care îl

ocupă este supus restructurării și că poate opta pentru o funcție vacantă

corespunzătoare.

A mai arătat că Ordinul nr. 9016/2011

este nelegal, fiind emis în baza Ordinele nr. 2406 și 2407 ce nu au fost

publicate în M. Of. ceea ce atrage inexistența lor, iar în ceea ce privește

examenul, reclamantul a precizat că nu au fost respectate dispozițiile legale

referitoare la realizarea unor selectări și departajări ci s-a stabilit un

barem minim de promovare, fiind încălcate dispozițiile art. 12 din anexele

Ordinului nr. 2407/2011.

Prin întâmpinare pârâta a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul contestat

bucurându-se de prezumția de legalitate până la anularea acestuia de instanță.

Prin sentința nr. 227 din 20 decembrie 2011, Curtea

de Apel Bacău a respins ca nefondată cererea de suspendare a Ordinului 9016 din

04 noiembrie 2011 formulată de reclamantul L.M., în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond

a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, rămânând instanței investită cu fondul litigiului să

verifice dacă Ordinele nr. 2406 și 2407 sunt inexistente, în funcție de

caracterul normativ sau individual al acestora, precum și dacă sunt aplicabile

dispozițiile actelor normative care reglementează organizarea și desfășurarea

examenului în situații asemănătoare sau este aplicabil Regulamentul aprobat

prin Ordinul nr. 2407/2011.

Referitor la prejudiciul pretins, prima instanță a

reținut că deși acesta

este previzibil,

totuși nu este de natură a nu fi reparat, Legea nr. 188/1999, prin

dispozițiile

art. 106 alin. (1) dând posibilitatea reclamantului pentru a solicita „plata de

către autoritatea emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar

fi beneficiat funcționarul public".

Împotriva sentinței nr. 227 din 20 decembrie 2011 a

Curții de Apel Bacău a declarat recurs reclamantul L.M., apreciind că soluția

instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Astfel, reclamantul a

susținut că în mod greșit, instanța de fond a

apreciat

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr.

554/2004, în condițiile în care în privința legalității Ordinului nr. 9016/2011

există o serioasă îndoială având în vedere

că acest ordin a fost emis în baza

Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011,

acte, care deși au caracter normativ, totuși nu au fost publicate în M. Of., fiind

astfel încălcate prevederile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 24/2000.

De asemenea, recurentul a precizat că în cauză este

îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, în condițiile salariul

său era singurul venit în familia sa.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de

recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

relevante

Așa cum s-a reținut și prin expunerea rezumativă

prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Ordinul nr. 9016/2011 emis

de Președintele A.N.V. s-a dispus încetarea raportului de serviciu și

eliberarea reclamantului din funcția publică deținută începând cu data de 29

octombrie 2011, în condițiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) și alin.

(3) și (5) din Legea nr. 188/1999.

Ordinul nr. 9016/2011 a fost emis în temeiul H.G. nr.

110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și

completările ulterioare, precum și a Ordinului nr. 2406/2011 și Ordinului nr. 2407/2011

emise de președintele A.N.A.F.

Înalta Curte constată că esențială pentru

soluționarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr.

2406/2011 și nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte

administrative individuale, în raport de conținutul acestora și efectele

produse în ordinea juridică.

Așadar, cele două categorii de acte administrative

trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de

criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică, criterii în

raport de care înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind

structura organizatorică a A.N.V. și a unităților subordonate acesteia, precum

și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcții pentru

A.N.V. - aparat central și structuri subordonate precum și Regulamentele pentru

organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor

publici și personalului contractual sunt acte administrative individuale,

întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate

generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc

stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și

bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și

personalul contractual din cadrul A.N.V.

Astfel, Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011

și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza ordinului nr. 9016/2011, sunt

acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc

efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii

A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea

numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de

subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia,

rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009,

structura concretă a A.N.V.

Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus

indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt

supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative

clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de

autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice

centrale de specialitate.", precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din

Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind

procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea

proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative,

precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora:,

sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele,

instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii,

precum și cele cu caracter individual.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentului

privind încălcarea dispozițiile Legii nr. 24/2000, cerința publicării fiind

prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar

nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speță, emise în condițiile art.

5 alin. (3) și art. 7, art. 8 și art. 9 din H.G. nr. 110/2009.

Înalta Curte, în acord cu

judecătorul fondului, constată că nu este îndeplinită condiția cazului bine

justificat, astfel cum este definită această noțiune de art. 2 lit. t) din

aceeași lege, nici cu privire la preaviz și nici cu privire la ordinul nr. 9016/2011

privind încetarea raportului de serviciu al reclamantului.

Referitor la cerința prevenirii unei pagube iminente,

instanța de fond a reținut în mod justificat că nu este îndeplinită, susținerea

reclamantului privind lipsa veniturilor salariale nefăcând dovada existenței

prejudiciului material, astfel cum este definit de art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004.

Recurentul-reclamant a invocat numai pierderi de

natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui

suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către

instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare.

În cauză, este necontestat că

prin eliberarea reclamantului din funcția publică, veniturile acestuia au

suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act

administrative care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă

are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art.

2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Având în vedere

considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.M. împotriva sentinței

nr. 227 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău - secția a Ii-a civilă,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință, astăzi,

24 aprilie 2012.