ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2002/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamantul L.M., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 9016 din 04 noiembrie 2011 emis de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin preavizul din 05 iulie 2011 i s-a comunicat că, având în vedere dispozițiile H.G. nr. 565/2011 a Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 și nr. 2007 din 04 iulie 2011, începând cu 08 august 2011, postul pe care îl ocupă este supus restructurării și că poate opta pentru o funcție vacantă corespunzătoare.

A mai arătat că Ordinul nr. 9016/2011 este nelegal, fiind emis în baza Ordinele nr. 2406 și 2407 ce nu au fost publicate în M. Of. ceea ce atrage inexistența lor, iar în ceea ce privește examenul, reclamantul a precizat că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la realizarea unor selectări și departajări ci s-a stabilit un barem minim de promovare, fiind încălcate dispozițiile art. 12 din anexele Ordinului nr. 2407/2011. Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul contestat bucurându-se de prezumția de legalitate până la anularea acestuia de instanță.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 227 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată cererea de suspendare a Ordinului 9016 din 04 noiembrie 2011 formulată de reclamantul L.M., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, rămânând instanței investită cu fondul litigiului să verifice dacă Ordinele nr. 2406 și 2407 sunt inexistente, în funcție de caracterul normativ sau individual al acestora, precum și dacă sunt aplicabile dispozițiile actelor normative care reglementează organizarea și desfășurarea examenului în situații asemănătoare sau este aplicabil Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2407/2011.

Referitor la prejudiciul pretins, prima instanță a reținut că deși acesta este previzibil, totuși nu este de natură a nu fi reparat, Legea nr. 188/1999, prin dispozițiile art. 106 alin. (1) dând posibilitatea reclamantului pentru a solicita „plata de către autoritatea emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public". 3. Recursul reclamantului Împotriva sentinței nr. 227 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău a declarat recurs reclamantul L.M., apreciind că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Astfel, reclamantul a susținut că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care în privința legalității Ordinului nr. 9016/2011 există o serioasă îndoială având în vedere că acest ordin a fost emis în baza Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, acte, care deși au caracter normativ, totuși nu au fost publicate în M. Of., fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 24/2000. De asemenea, recurentul a precizat că în cauză este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, în condițiile salariul său era singurul venit în familia sa. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum s-a reținut și prin expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Ordinul nr. 9016/2011 emis de Președintele A.N.V. s-a dispus încetarea raportului de serviciu și eliberarea reclamantului din funcția publică deținută începând cu data de 29 octombrie 2011, în condițiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999. Ordinul nr. 9016/2011 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului nr. 2406/2011 și Ordinului nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F.

Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în raport de conținutul acestora și efectele produse în ordinea juridică. Așadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. și a unităților subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcții pentru A.N.V.

- aparat central și structuri subordonate precum și Regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalul contractual din cadrul A.N.V. Astfel, Ordinele Președintelui A.N.A.F.

nr. 2406/2011 și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza ordinului nr. 9016/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V. Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora:, sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentului privind încălcarea dispozițiile Legii nr. 24/2000, cerința publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speță, emise în condițiile art. 5 alin. (3) și art. 7, art. 8 și art. 9 din H.G. nr. 110/2009. Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, astfel cum este definită această noțiune de art. 2 lit. t) din aceeași lege, nici cu privire la preaviz și nici cu privire la ordinul nr. 9016/2011 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantului. Referitor la cerința prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a reținut în mod justificat că nu este îndeplinită, susținerea reclamantului privind lipsa veniturilor salariale nefăcând dovada existenței prejudiciului material, astfel cum este definit de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare. În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcția publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.M. împotriva sentinței nr. 227 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău - secția a Ii-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.