ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea formulată, reclamantul T.I. a solicitat suspendarea executării

Ordinului Autorității Naționale a Vămilor nr. 7159 din 2 august 2011 până la

soluționarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr.

384 din 17 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava - secția contencios

administrativ și fiscal a suspendat executarea Ordinului nr. 7159 din 2 august 2011,

emis de Autoritatea Națională a Vămilor până la soluționarea irevocabilă a

cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în ceea ce privește condiția

cazului bine justificat, fără a intra într-o analiză de detaliu, că există

dubii serioase cu privire la caracterul de act administrativ individual al unui

ordin prin care se aprobă structura organizatorică a Autorității Naționale a

Vămilor, iar pe de altă parte, că un preaviz (preaviz - înștiințare prealabilă

de concediere a unui angajat; interval de timp în care un angajat mai lucrează

după primirea acestei înștiințări), care este menit să încunoștințeze persoana

vizată că urmează a-și pierde locul de muncă și să asigure un interval de timp

în care acesta să-și caute alt loc de muncă, nu-și poate îndeplini menirea dacă

este emis înainte ca această măsură să fie sigură.

În ceea ce privește

cea de a doua condiție, instanța de fond a apreciat că reprezintă o pagubă

iminentă trecerea atât de grăbită și în acest fel, de traumatizantă, de la

statutul de funcționar public la statutul de șomer, cu atât mai mult cu cât

perioada de preaviz, menită să atenueze acest disconfort și să-l pregătească pe

cel vizat pentru o nouă direcție în carieră și viață, a expirat aproximativ la

data la care, afișându-se rezultatele concursului, reclamantul a aflat că nu va

mai avea de funcționar public.

Împotriva

hotărârii instanței de fond pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală

și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Iași, au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că în ceea ce privește existenta unui caz bine

justificat, intimatul-reclamant deși a solicitat suspendarea efectelor

ordinului emis de Vicepreședintele A.N.A.F. care conduce Autoritatea Naționala

a Vămilor, nu a făcut dovada că această primă condiție, prevăzută de lege, este

îndeplinită.

Până

la anularea de către o instanța judecătorească, ordinul a cărei suspendare se

solicită se bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa

soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o

prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Suspendarea

executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de

excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile expres

reglementate.

În

ceea ce privește aspectele de vădita nelegalitate a actului administrativ

recurentele arată că în mod eronat instanța de fond a reținut ca Ordinele nr. 2406/2011

și nr. 2407/2011 emise de Președintele A.N.A.F nu au fost publicate în M. Of.

al României Partea I, deci nu au intrat in vigoare, motiv pentru care nu puteau

produce în mod legal efecte juridice.

Ordinele

nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 emise de Președintele A.N.A.F

nu reprezintă acte

cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se adresează unui

număr restrâns, bine definit și determinat de subiecți care au luat cunoștință

de dispozițiile acestora.

Astfel,

art. 100 alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, a prevăzut pentru ipoteza reorganizării ca, în cazul în care există

mai mulți funcționari publici care optează pentru aceeași funcție publică, se

organizează examen de către autoritatea publică.

Art.

99 alin. (5) din același act normativ a dispus că în cazurile prevăzute la alin.

(1) lit. b), c) și e) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau

instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, acesta are

obligația de a le pune la dispoziția funcționarilor publici.

La

art. 100 alin. (3) (singurul text de lege care face referire la ipoteza

reorganizării instituției publice) se prevăd în mod expres următoarele "În

cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de

către autoritatea sau instituția publică."

Pentru

a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă

simpla afirmație a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa

mijloacelor de probă din care să rezulte

temeinicia susținerilor cu privire la existența

unui caz bine justificat

și la prevenirea producerii unei pagube iminente.

Intimatul-reclamant

T.I. a depus întâmpinare prin care a arătat că, în cauză, prin sentința nr. 445

din 19 decembrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea principală anulând Ordinul nr. 7159 din 2 august

2011 emis de A.N.V., astfel încât recursul este nefondat.

Pe

de altă parte, intimatul consideră cp în cauză sunt incidente și dispozițiile art.

15 alin. (4), care impun respingerea recursului deoarece în acest caz măsura

suspendării este prelungită de drept până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a acțiunii principale ca efect al admiterii acțiunii pe fond.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit

art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din punctul de vedere

al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispoziției

legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura

suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a

solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Ca atare, putem

aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției

suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004,

modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză

normativă.

Această regulă se

impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului

administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a

menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de

fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.

Din actele dosarului,

rezultă faptul că, prin sentința nr. 445 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel

Suceava – secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea

reclamantului și a anulat Ordinul nr. 7159 din 2 august 2011 emis de pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Așadar, prin

aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura

suspendării Ordinului nr. 7125/2011, dispusă de prima instanță, se prelungește

ope legis până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca

obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.

În plus, se impun a

fi amintite și prevederile art. 14 alin. (4) și (7) din Legea contenciosului

administrativ.

Astfel, conform art. 14

alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie

de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare,

iar recursul nu este suspensiv de executare.

Prin urmare, este

aplicabil principiul executării hotărârii judecătorești în acest domeniu încă

de la momentul pronunțării sale.

Pe de altă parte, art.

14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întărește ideea menționată

anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are

ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei

suspendării.

În această ordine de

idei, prezintă relevanță faptul că în materia contenciosului administrativ se

aplică unele reguli procedurale specifice, printre care și cea privind

executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile de suspendare.

De altfel, dreptul la

executarea actelor jurisdicționale a devenit în dreptul european cea de-a treia

garanție a procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din

C.E.D.O.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot

fi primite.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională

a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași,

împotriva sentinței civile nr. 384 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.