ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1259/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Curții de Apel Suceava, reclamanții N.N.C.

și B.P.D., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii

Financiare, au solicitat suspendarea executării deciziilor nr. 1273 și nr. 1274

din 4 august 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în

contencios administrativ și fiscal, privitoare la anularea acestor decizii,

conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii

de suspendare, reclamanții au arătat că raporturile lor de muncă au încetat la

data de 5, respectiv 8 august 2011, ca urmare a comunicării deciziilor

contestate - decizii emise în baza Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2253

din 23 iunie 2011, prin care s-a aprobat Regulamentul pentru organizarea și

desfășurarea examenului pentru testarea profesională a funcționarilor publici.

Reclamanții au

susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile dosarului, este

evidentă îndoiala asupra prezumției de legalitate a celor două decizii, având

în vedere că cele două decizii sunt lovite de nulitate fiind emise în baza

Ordinului nr. 2253/2011, emis de A.N.A.F. care a fost suspendat prin Sentința

nr. 220 din 13 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Prin întâmpinare,

pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare a solicitat respingerea

cererii de suspendare a executării deciziilor de eliberare din funcție, ca

neîntemeiată, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 385

din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis cererea având ca obiect

„suspendare executare act administrativ", formulată de reclamanții N.N.C.

și B.P.D., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii

Financiare București și a dispus suspendarea executării Deciziilor nr. 1273 și

nr. 1274 din 4 august 2011 emise de Comisarul General al Gărzii Financiare până

la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestor acte.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în cauză există dubii serioase cu privire

la caracterul de act administrativ individual al unui ordin prin care se aprobă

structura organizatorică a comisariatului general al gărzii financiare și a

secțiilor județene ale acestuia, iar pe de altă parte, că un preaviz, care este

menit să încunoștințeze persoana vizată că urmează a-și pierde locul de muncă

și să asigure un interval de timp în care acesta să-și caute alt loc de muncă,

nu-și poate îndeplini menirea dacă este emis înainte ca această măsură să fie

sigură (ceea ce nu este cazul în prezenta speță).

Cu privire la ce-a

de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță

a constatat că în cauză reprezintă pagubă iminentă trecerea atât de grăbită și

în acest fel, de traumatizantă de la statutul de funcționar public la statutul

de șomer, cu atât mai mult cu cât perioada de preaviz, menită să atenueze acest

disconfort și să-l pregătească pe cel vizat pentru o nouă direcție în carieră

și viață, a expirat aproximativ la data la care, afișându-se rezultatele

concursului, reclamanții au aflat că nu vor mai avea calitatea sus-menționată.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs Comisariatul General al Gărzii Financiare,

criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se sprijină, simpla afirmare a unor fapte sau concluzii expuse doar de

părți, neputând ține șoc analizei pe care instanța de fond trebuia s-o facă.

De asemenea,

recurentul a susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în realitate în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile suspendării executării actului

administrativ.

Astfel, recurentul

arată că deciziile atacate sunt legale, întrucât în ciuda susținerilor

reclamanților, acestea sunt emise de către un organ competent, în baza

Ordinului nr. 2253/2011 care nu este supus regimului de publicare în M. Of.

S-a mai precizat că

eventualul prejudiciu ce s-ar crea prin neîncasarea drepturilor salariale nu

constituie un argument valabil pentru suspendarea ordinului.

Examinând încheierea

atacată prin prisma criticilor formulate, situația de fapt existentă în cauză

și legislația aplicabilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și

de drept relevante

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actele

administrative vizate de cererea de suspendare sunt 1273 și nr. 1274 din 4

august 2011 emise de pârâta Garda Financiară -Comisariatul General, prin care

intimații-reclamanți au fost eliberați din funcția publică teritorială de

execuție de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară -

Secția Județeană.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu

din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea

executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni

exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept -

ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

(suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 14 din

Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din punctul de vedere

al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispoziției

legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura

suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a

solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Ca atare, putem

aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției

suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr.

554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o

nouă ipoteză normativă.

Această regulă se

impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului

administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a

menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de

fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.

Din actele dosarului,

rezultă faptul că, prin Sentința nr. 35 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel

Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea reclamanților și a anulat Deciziile nr. 1273 și respectiv 1274 din 4

august 2011, dispunând reîncadrarea reclamanților pe funcțiile avute anterior

și plata drepturilor salariale de care au fost privați, până la data

reîncadrării indexate cu rata inflației.

Așadar, prin

aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura

suspendării Deciziilor nr. 1273 și respectiv 1274 din 4 august 2011, dispusă de

prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ

unilateral cu caracter normativ.

În plus, se impun a

fi amintite și prevederile art. 14 alin. (4) și (7) din Legea contenciosului

administrativ.

Astfel, conform art.

14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este

executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la

comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare.

Prin urmare, este

aplicabil principiul executării hotărârii judecătorești în acest domeniu încă

de la momentul pronunțării sale.

Pe de altă parte,

art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întărește ideea

menționată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului

administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la

expirarea duratei suspendării.

În această ordine de

idei, prezintă relevanță faptul că în materia contenciosului administrativ se

aplică unele reguli procedurale specifice, printre care și cea privind

executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile de suspendare.

De altfel, dreptul la

executarea actelor jurisdicționale a devenit în dreptul european cea de-a treia

garanție a procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din

Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu

pot fi primite.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisariatul General

al Gărzii Financiare împotriva Sentinței nr. 385 din 17 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2012.

Procesat de GGC - DG