ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1259/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Curții de Apel Suceava, reclamanții N.N.C. și B.P.D., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare, au solicitat suspendarea executării deciziilor nr. 1273 și nr. 1274 din 4 august 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ și fiscal, privitoare la anularea acestor decizii, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii de suspendare, reclamanții au arătat că raporturile lor de muncă au încetat la data de 5, respectiv 8 august 2011, ca urmare a comunicării deciziilor contestate - decizii emise în baza Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011, prin care s-a aprobat Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului pentru testarea profesională a funcționarilor publici.

Reclamanții au susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile dosarului, este evidentă îndoiala asupra prezumției de legalitate a celor două decizii, având în vedere că cele două decizii sunt lovite de nulitate fiind emise în baza Ordinului nr. 2253/2011, emis de A.N.A.F. care a fost suspendat prin Sentința nr. 220 din 13 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava. Prin întâmpinare, pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziilor de eliberare din funcție, ca neîntemeiată, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 385 din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis cererea având ca obiect „suspendare executare act administrativ", formulată de reclamanții N.N.C. și B.P.D., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare București și a dispus suspendarea executării Deciziilor nr. 1273 și nr. 1274 din 4 august 2011 emise de Comisarul General al Gărzii Financiare până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestor acte.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză există dubii serioase cu privire la caracterul de act administrativ individual al unui ordin prin care se aprobă structura organizatorică a comisariatului general al gărzii financiare și a secțiilor județene ale acestuia, iar pe de altă parte, că un preaviz, care este menit să încunoștințeze persoana vizată că urmează a-și pierde locul de muncă și să asigure un interval de timp în care acesta să-și caute alt loc de muncă, nu-și poate îndeplini menirea dacă este emis înainte ca această măsură să fie sigură (ceea ce nu este cazul în prezenta speță).

Cu privire la ce-a de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a constatat că în cauză reprezintă pagubă iminentă trecerea atât de grăbită și în acest fel, de traumatizantă de la statutul de funcționar public la statutul de șomer, cu atât mai mult cu cât perioada de preaviz, menită să atenueze acest disconfort și să-l pregătească pe cel vizat pentru o nouă direcție în carieră și viață, a expirat aproximativ la data la care, afișându-se rezultatele concursului, reclamanții au aflat că nu vor mai avea calitatea sus-menționată. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Comisariatul General al Gărzii Financiare, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, simpla afirmare a unor fapte sau concluzii expuse doar de părți, neputând ține șoc analizei pe care instanța de fond trebuia s-o facă. De asemenea, recurentul a susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în realitate în cauză nu sunt îndeplinite condițiile suspendării executării actului administrativ. Astfel, recurentul arată că deciziile atacate sunt legale, întrucât în ciuda susținerilor reclamanților, acestea sunt emise de către un organ competent, în baza Ordinului nr. 2253/2011 care nu este supus regimului de publicare în M. Of.

S-a mai precizat că eventualul prejudiciu ce s-ar crea prin neîncasarea drepturilor salariale nu constituie un argument valabil pentru suspendarea ordinului. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actele administrative vizate de cererea de suspendare sunt 1273 și nr. 1274 din 4 august 2011 emise de pârâta Garda Financiară -Comisariatul General, prin care intimații-reclamanți au fost eliberați din funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secția Județeană.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispoziției legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1). Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege. Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin Sentința nr. 35 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților și a anulat Deciziile nr. 1273 și respectiv 1274 din 4 august 2011, dispunând reîncadrarea reclamanților pe funcțiile avute anterior și plata drepturilor salariale de care au fost privați, până la data reîncadrării indexate cu rata inflației.

Așadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării Deciziilor nr. 1273 și respectiv 1274 din 4 august 2011, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ. În plus, se impun a fi amintite și prevederile art. 14 alin. (4) și (7) din Legea contenciosului administrativ. Astfel, conform art. 14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare. Prin urmare, este aplicabil principiul executării hotărârii judecătorești în acest domeniu încă de la momentul pronunțării sale.

Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întărește ideea menționată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării. În această ordine de idei, prezintă relevanță faptul că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale specifice, printre care și cea privind executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile de suspendare. De altfel, dreptul la executarea actelor jurisdicționale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanție a procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisariatul General al Gărzii Financiare împotriva Sentinței nr. 385 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2012. Procesat de GGC - DG