ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4405/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87/P din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) Cod de procedură penală, a respins, ca nefondată plângerea formulată de petiționarul M.I., împotriva rezoluției din 9 martie 2010, dată în Dosar nr. 164/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 23 aprilie 2010, emisă în Dosar nr. 209/II.2/2010 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în motivarea plângerii adresată instanței, petiționarul a susținut că polițistul A.T.

a ignorat dispozițiile legii, procedând la efectuarea de "acte împotriva sa" după ce cauza în care era cercetat penal a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și prevalându-se de funcția sa de comisar-șef "a făcut presiuni asupra D.G.F.P. Satu Mare pentru ca organele fiscale să nu dea curs unor operațiuni financiare" solicitate de către petiționar. De asemenea, a mai precizat că soluția parchetului a fost dată după o cercetare formală. Prin Rezoluția nr. 164/P/2010 din 9 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de comisarul-șef de poliție A.T.

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., reținându-se că lipsește latura obiectivă a acestei infracțiuni. Soluția a fost menținută prin Rezoluția nr. 209/II.2/2010 din 23 aprilie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar, conform prevederilor art. 278 C. proc. pen. Împotriva Sentinței penale nr. 87/P din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiționarul, reiterând, în scris, motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului și ulterior la instanța de fond, respectiv faptul că intimatul A.T.

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reclamate, întrucât, în calitate de comisar șef de poliție a continuat să efectueze acte de cercetare penală chiar după ce cauza pe care o instrumenta nu mai intra în competența sa și abuzând de funcția deținută a făcut presiuni asupra conducerii D.G.F.P. Satu Mare pentru a i se respinge operațiunile fiscale solicitate. A mai arătat că, atât reprezentanții parchetului, cât și instanța de fond nu au luat în considerare motivele invocate, respingându-i plângerile și pronunțând în acest fel soluții nefondate. Recursul este nefondat. Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că soluția pronunțată este legală și temeinică. De asemenea, se constată că motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului au fost deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuție nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.

Mai mult decât atât, susținerile petiționarului au fost temeinic verificate, odată cu pronunțarea Sentinței penale nr. 87/P din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Simpla nemulțumire a petiționarului față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost implicat, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, activitatea acestuia nesituându-se în afara legii penale și neconducând la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care petentul a indicat-o în plângere.

În mod corect, instanța de fond a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat îndeplinirea defectuoasă a unei atribuții de serviciu de către intimat, aspecte în raport de care, just s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de norma incriminatoare cu privire la actul de conduită interzis, nefiind indicii în sensul săvârșirii acestei infracțiuni. De altfel, petiționarul a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale. Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., reprezintă un drept procesual al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea acestora. Față de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată că aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare, susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a se respinge ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 87/P din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 decembrie 2010.