ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4405/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4405/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87/P din 15

septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) Cod de

procedură penală, a respins, ca nefondată plângerea formulată de petiționarul

M.I., împotriva rezoluției din 9 martie 2010, dată în Dosar nr. 164/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 23

aprilie 2010, emisă în Dosar nr. 209/II.2/2010 de către procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în motivarea plângerii

adresată instanței, petiționarul a susținut că polițistul A.T. a ignorat

dispozițiile legii, procedând la efectuarea de "acte împotriva sa"

după ce cauza în care era cercetat penal a fost declinată în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și prevalându-se de funcția sa de

comisar-șef "a făcut presiuni asupra D.G.F.P. Satu Mare pentru ca organele

fiscale să nu dea curs unor operațiuni financiare" solicitate de către

petiționar.

De asemenea, a mai

precizat că soluția parchetului a fost dată după o cercetare formală.

Prin Rezoluția nr.

164/P/2010 din 9 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a

dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de comisarul-șef de poliție A.T. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., reținându-se că lipsește latura

obiectivă a acestei infracțiuni.

Soluția a fost

menținută prin Rezoluția nr. 209/II.2/2010 din 23 aprilie 2010 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care a fost

respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar, conform

prevederilor art. 278 C. proc. pen.

Împotriva Sentinței

penale nr. 87/P din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiționarul, reiterând, în scris,

motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului și ulterior la

instanța de fond, respectiv faptul că intimatul A.T. se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii reclamate, întrucât, în calitate de comisar șef de

poliție a continuat să efectueze acte de cercetare penală chiar după ce cauza

pe care o instrumenta nu mai intra în competența sa și abuzând de funcția

deținută a făcut presiuni asupra conducerii D.G.F.P. Satu Mare pentru a i se

respinge operațiunile fiscale solicitate.

A mai arătat că, atât

reprezentanții parchetului, cât și instanța de fond nu au luat în considerare

motivele invocate, respingându-i plângerile și pronunțând în acest fel soluții

nefondate.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

atacată, Curtea constată că soluția pronunțată este legală și temeinică.

De asemenea, se

constată că motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului au fost

deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce

elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuție nelegalitatea și netemeinicia

sentinței atacate.

Mai mult decât atât,

susținerile petiționarului au fost temeinic verificate, odată cu pronunțarea

Sentinței penale nr. 87/P din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Simpla nemulțumire a

petiționarului față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost

implicat, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează

împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, activitatea acestuia

nesituându-se în afara legii penale și neconducând la concluzia întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunii pe care petentul a indicat-o în

plângere.

În mod corect,

instanța de fond a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză nu au

relevat îndeplinirea defectuoasă a unei atribuții de serviciu de către intimat,

aspecte în raport de care, just s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de norma incriminatoare cu privire la actul de conduită interzis,

nefiind indicii în sensul săvârșirii acestei infracțiuni.

De altfel,

petiționarul a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care

le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac

prevăzute de lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate

toate drepturile procesuale.

Posibilitatea

formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen., reprezintă un drept procesual al petiționarului, însă acesta nu

echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei

soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea acestora.

Față de cele arătate,

cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată că aceasta

să fie supusă vreunui motiv de casare, susceptibil de a fi invocat din oficiu,

urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. a se respinge ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul M.I. împotriva Sentinței penale nr.

87/P din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 7 decembrie 2010.