ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5541/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I

civilă la 18 octombrie 2011, contestatoarea M.A. a

solicitat anularea deciziei din 11 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Temeiul

de drept al cererii l-a constituit art 317 alin. (2) C. proc. civ.

În

motivarea contestației în anulare s-a arătat că prin decizia contestată a fost

anulat ca nefiind motivat recursul exercitat împotriva unei hotărâri a curții de

apel. Situația reală este alta, pentru că recursul a fost motivat și a avut ca

temei de drept art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În cazul prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ. instanța de recurs nu se poate limita doar la motivele indicate

în cererea cu care a fost învestită, ci are obligația de a cerceta cauza sub

toate aspectele.

Din dezvoltarea motivelor enunțate

rezultă că temeiul de drept al contestației în anulare îl reprezintă art. 318

teza a II-a C. proc. civ., în raport de care a fost analizată contestația în

anulare și s-a apreciat că este nefondată.

Astfel, în respectarea dispozițiilor

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie

să cuprindă argumente din care să rezulte nelegalitatea hotărârii atacate, în

limitele impuse de art. 304 C. proc. civ.

În egală măsură, pentru ca recursul să

fie considerat motivat, criticile formulate trebuie să vizeze înseși aspectele

reținute de instanța a cărei hotărâre este recurată, iar nu alte chestiuni.

Aceste cerințe nu au fost însă respectate

de către recurenta M.A., instanța de recurs argumentându-și soluția de anulare

a recursului prin faptul că motivele de recurs deduse analizei nu au nicio

legătură cu soluția pronunțată și cu motivarea instanței de apel.

Pe de altă parte, simpla prezentare a

desfășurării procesului în celelalte etape procesuale, precum și prezentarea

criticilor formulate în apel nu constituie, prin ea însăși, o motivare a

recursului. Or, se observă că ceea ce recurenta consideră a fi o motivare a

recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 41A din 20 ianuarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă, constituie doar o prezentare a

obiectului dedus judecății, respectiv afirmații generice legate de faptul că

„respectarea legii trebuie să fie strictă, fără interpretări subiective sau

superficiale" și „suntem absolut siguri că legiuitorul atunci când a

elaborat Legea nr. 10/2001 a avut în vedere producerea unui efect juridic legal

și echitabil așa cum reiese și din prevederile privitoare la despăgubirea celor

direct afectați de

restituirea

în natură a imobilelor, ci nu prejudicierea cetățenilor români așa cum se poate

întâmpla și în ceea ce mă privește în cazul în care recursul va fi respins.

Consider că aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să fie una unitară, iar

reprezentanții autorităților statului trebuie să aibă la baza aplicării

acesteia o cercetare temeinică și obiectivă".

În

aceste condiții, constatând nulitatea recursului în

temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., instanța de recurs a

pronunțat o hotărâre legală, motiv pentru care nu se impune retractarea

acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea M.A. împotriva deciziei nr.

3872 din 11 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2012

.