ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2013

La data de 25

octombrie 2012 contestatorul M.M. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 6335

din 22 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

În motivarea

contestației sale a arătat că, prin Decizia civilă nr. 6335 din 22 septembrie

2011, Înalta Curte a constatat nulitatea recursului declarat împotriva Deciziei

civile nr. 92 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Că, potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c), C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Totodată, art. 306

alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cazul dedus

judecății contestatorul susține că a invocat motivele de nelegalitate prevăzută

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Succesiunea de fapte

și afirmații din cuprinsul cererii de recurs se constituie într-o motivare care

permite, fie și din oficiu, reținerea unor critici susceptibile ce se

încadrează în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Având în vedere că

recursul poate fi analizat în interiorul cadrului reglementat de art. 304 C.

proc. civ. și dat fiind că toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor

de recurs se circumscriu acestui cadru legal rezultă că ne aflăm în fața unei

greșeli materiale a instanței de recurs, fiind aplicabile dispozițiile art. 318

alin. (1) C. proc. civ.

A mai susținut contestatorul

că prin cererea de recurs au fost dezvoltate motivele de recurs cu indicarea

greșelilor imputate instanței de apel, ca de exemplu „Instanța de apel, în

rejudecare, pleacă de la o premisă greșită, în sensul că constată indubitabil

existența contractului de împrumut în forma și cu clauzele lui (..)' actul

dedus judecății a fost interpretat greșit, înscrisul depus la dosar

reprezentând o dovadă a unui act juridic în accepțiunea Codului Civil (..) etc,

existând o „minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, indicând și

probele pe care își bazează această argumentație".

În drept

contestatorul a invocat dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând decizia a

cărei anulare se cere, Înalta Curte constată că prin această hotărâre a fost constatat

nul recursul declarat de contestator împotriva Deciziei civile nr. 92 din 20

septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

În motivarea acestei

decizii s-a reținut că recurentul - pârât (contestatorul din prezenta cauză) a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea

criticilor vizează aspecte străine de considerentele deciziei recurate.

Susținerile

recurentului - pârât nu constituie veritabile critici ale argumentelor

prezentate de instanța în susținerea soluției pronunțate, ci aprecierii proprii

a reclamantului asupra dezlegărilor date prin decizia de casare a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, precum și asupra probatoriilor administrate.

Pentru a conduce la

modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor.

În acest sens,

instanța supremă a reținut că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici

care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură

a învedera nelegalitatea hotărârii.

Potrivit art. 318

alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte

a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare.

Prin „eroare

materială", ca temei al unei contestații în anulare, se înțelege

confundarea unor elemente importante, a unor date materiale esențiale ale

dosarului, cu caracter procedural care au dus la pronunțarea soluției.

Prin urmare,

greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt

greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de

interpretare a dispozițiilor legale.

„Greșeala

materială" la care se referă art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

trebuie să fie una evidentă săvârșită de instanță, cum ar fi: anularea

recursului ca netimbrat, deși la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei

de timbru; sau respingerea recursului ca tardiv formulat, deși a fost depusă

recipisa de primire de la poștă iar instanța nu a observat-o.

În speță,

contestatorul nu invocă o greșeală materială, o eroare evidentă, legată de

aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța de

recurs a dezlegat o anumită problemă de drept și anume neîncadrarea criticilor

formulate împotriva Deciziei civile nr. 92 din 20 septembrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, într-unul din cazurile expres și limitativ

reglementate de art. 304 C. proc. civ.

În consecință,

contestația în anulare a Deciziei civile nr. 6335 din 22 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție formulată de contestatorul

M.M. va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva Deciziei nr. 6335 din 22

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate

intelectuală

în Dosarul nr. 971.2/110/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG