ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2013

La data de 25 octombrie 2012 contestatorul M.M. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 6335 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În motivarea contestației sale a arătat că, prin Decizia civilă nr. 6335 din 22 septembrie 2011, Înalta Curte a constatat nulitatea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 92 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Că, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c), C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Totodată, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În cazul dedus judecății contestatorul susține că a invocat motivele de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs se constituie într-o motivare care permite, fie și din oficiu, reținerea unor critici susceptibile ce se încadrează în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Având în vedere că recursul poate fi analizat în interiorul cadrului reglementat de art. 304 C. proc. civ. și dat fiind că toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs se circumscriu acestui cadru legal rezultă că ne aflăm în fața unei greșeli materiale a instanței de recurs, fiind aplicabile dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. A mai susținut contestatorul că prin cererea de recurs au fost dezvoltate motivele de recurs cu indicarea greșelilor imputate instanței de apel, ca de exemplu „Instanța de apel, în rejudecare, pleacă de la o premisă greșită, în sensul că constată indubitabil existența contractului de împrumut în forma și cu clauzele lui (..)' actul dedus judecății a fost interpretat greșit, înscrisul depus la dosar reprezentând o dovadă a unui act juridic în accepțiunea Codului Civil (..) etc, existând o „minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, indicând și probele pe care își bazează această argumentație". În drept contestatorul a invocat dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Examinând decizia a cărei anulare se cere, Înalta Curte constată că prin această hotărâre a fost constatat nul recursul declarat de contestator împotriva Deciziei civile nr. 92 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că recurentul - pârât (contestatorul din prezenta cauză) a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor vizează aspecte străine de considerentele deciziei recurate. Susținerile recurentului - pârât nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanța în susținerea soluției pronunțate, ci aprecierii proprii a reclamantului asupra dezlegărilor date prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și asupra probatoriilor administrate. Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor.

În acest sens, instanța supremă a reținut că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Prin „eroare materială", ca temei al unei contestații în anulare, se înțelege confundarea unor elemente importante, a unor date materiale esențiale ale dosarului, cu caracter procedural care au dus la pronunțarea soluției.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. „Greșeala materială" la care se referă art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. trebuie să fie una evidentă săvârșită de instanță, cum ar fi: anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru; sau respingerea recursului ca tardiv formulat, deși a fost depusă recipisa de primire de la poștă iar instanța nu a observat-o.

În speță, contestatorul nu invocă o greșeală materială, o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța de recurs a dezlegat o anumită problemă de drept și anume neîncadrarea criticilor formulate împotriva Deciziei civile nr. 92 din 20 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, într-unul din cazurile expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ. În consecință, contestația în anulare a Deciziei civile nr. 6335 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție formulată de contestatorul M.M. va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva Deciziei nr. 6335 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 971.2/110/2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013. Procesat de GGC - DG