ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1510/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1784 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Mureș a admis excepția inadmisibilității

cererii pentru pretențiile aferente perioadei 15 ianuarie 1945 – 06 martie 1945, a respins excepția inadmisibilității cererii pentru pretențiile aferente perioadei 06 martie

1945 – 30 noiembrie 1949, a admis în parte cererea formulată de reclamanta T.W.K.

în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat în cauză de D.G.F.P.

Mureș, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a echivalentului în lei a

sumei de 40.000 euro la momentul plății, cu titlu de daune morale și a respins

în rest pretențiile solicitate.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a fost deportată în

fosta U.R.S.S., la munca de reconstrucție, în perioada ianuarie 1945 - noiembrie

politic, care justifică acordarea unei reparații morale. S-a mai arătat că

realitățile istorice din perioada 1944 - 1950 cu privire la persoanele de etnie

germană nu pot fi ignorate, fiind cunoscute condițiile de deportare precum și

condițiile efective de care au dispus persoanele deportate: regim zilnic de

muncă grea, fără hrană suficientă, fără condiții de locuit, izolare,

marginalizare, rupere a relațiilor cu familia.

S-au avut în vedere

încălcările aduse valorilor fundamentale ale ființei umane, ocrotite prin art. 22

din Constituția României. Reclamantei i s-a încălcat însuși dreptul la onoare,

la libertate fizică și psihică, aceste încălcări justificând și în temeiul art.

998 și 999 C. civ., o reparație morală.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanta și pârâtul, iar prin

decizia civilă nr. 30 din 8 februarie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a respins apelul reținându-se următoarele considerente:

Prin prevederile art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma de la data adoptării

legii, se prevedea posibilitatea acordării unor astfel de despăgubiri în

favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada

6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

În urma modificărilor

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin O.U.G. nr. 62/2010,

s-a plafonat cuantumul despăgubirilor ce puteau fi acordate persoanelor

îndreptățite pentru repararea prejudiciului moral, prevăzându-se că pentru

persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic se puteau acorda

astfel de despăgubiri în cuantum de până la 10.000 de euro.

Dispozițiile art. I pct.

1 din O.U.G. nr. 62/2010, care au modificat prevederile art. 5 lit. a) din

Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354/2010

a Curții Constituționale.

Totodată, prin

Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010),

au fost declarate neconstituționale și prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza l din Legea nr. 221/2009.

Sub acest aspect,

trebuie avut în vedere că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României

și art. 31 alin. (3 )din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare

constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în termen

de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest

interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

constituționale cu dispozițiile Constituției.

În speță, cererea

formulată de reclamantă cu privire la despăgubiri pentru prejudiciul moral, ar

trebui analizată prin prisma prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, însă trebuie menționat că în intervalul de 45 de zile la care s-a

făcut referire mai sus nu a fost adoptat nici un act normativ prin care

prevederile declarate neconstituționale să fie puse în acord cu Constituția.

În acest context

termenul de 45 de zile fiind împlinit în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin.

(1) din Constituția României și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,

prevederile art. 5 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ce au fost

declarate neconstituționale în prezent și-au încetat efectele.

S-a mai reținut că

față de obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, prevederile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot constitui în prezent temei

juridic pentru acordarea despăgubirii pentru prejudiciul moral, ca măsuri

reparatorii în favoarea persoanelor ce au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta T.W.K. solicitând modificarea ei, în

sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat si a respingerii apelului pârâtului.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, se susține că

instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în

condițiile în care prin respingerea acțiunii a suferit o gravă discriminare.

Ca

atare, recurenta învederează că avându-se în vedere consecințele negative

suferite pe plan fizic, psihic, importanța

valorilor morale lezate, și intensitatea cu

care au fost percepute, se impune acordarea daunelor morale în cuantumul

solicitat.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Recurenta susține că

prin respingerea acțiunii i s-a cauzat o gravă discriminare, și că instanța

sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuia să încerce să

stabilească o sumă necesară pentru a-i procura satisfacții de ordin moral,

susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

În această idee,

recurenta susține că față de consecințele negative suferite pe plan fizic și

psihic și importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au fost

percepute, se impune acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat.

În ședința publică de

azi instanța din oficiu a supus dezbaterii neîncadrarea motivelor de recurs în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință excepția

nulității recursului.

Astfel, recursul este

nul în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304

C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face

posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres

și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este

nulitatea recursului.

În speță, nu numai că

recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., pe

care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici, care să poată fi

încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificările

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul

cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa

deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus

indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin

raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță

în fundamentarea acesteia.

Când în cuprinsul

cererii de recurs, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care

face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de

nelegalitate prin raportare la soluția formulată și la argumentele folosite de

instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din

cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în

așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă

de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Or, succesiunea de

fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din

punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu,

vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar în recurs.

Având în vedere că

recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc.

civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru

legal, urmează a se constata nulitatea recursului conform art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta T.W.K. împotriva deciziei nr. 30/ A din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2012.