ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1510/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1784 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Mureș a admis excepția inadmisibilității cererii pentru pretențiile aferente perioadei 15 ianuarie 1945 – 06 martie 1945, a respins excepția inadmisibilității cererii pentru pretențiile aferente perioadei 06 martie 1945 – 30 noiembrie 1949, a admis în parte cererea formulată de reclamanta T.W.K. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat în cauză de D.G.F.P. Mureș, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a echivalentului în lei a sumei de 40.000 euro la momentul plății, cu titlu de daune morale și a respins în rest pretențiile solicitate.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a fost deportată în fosta U.R.S.S., la munca de reconstrucție, în perioada ianuarie 1945 - noiembrie 1949. A apreciat această măsură ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic, care justifică acordarea unei reparații morale. S-a mai arătat că realitățile istorice din perioada 1944 - 1950 cu privire la persoanele de etnie germană nu pot fi ignorate, fiind cunoscute condițiile de deportare precum și condițiile efective de care au dispus persoanele deportate: regim zilnic de muncă grea, fără hrană suficientă, fără condiții de locuit, izolare, marginalizare, rupere a relațiilor cu familia. S-au avut în vedere încălcările aduse valorilor fundamentale ale ființei umane, ocrotite prin art. 22 din Constituția României.

Reclamantei i s-a încălcat însuși dreptul la onoare, la libertate fizică și psihică, aceste încălcări justificând și în temeiul art. 998 și 999 C. civ., o reparație morală. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanta și pârâtul, iar prin decizia civilă nr. 30 din 8 februarie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a respins apelul reținându-se următoarele considerente: Prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma de la data adoptării legii, se prevedea posibilitatea acordării unor astfel de despăgubiri în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În urma modificărilor prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin O.U.G.

nr. 62/2010, s-a plafonat cuantumul despăgubirilor ce puteau fi acordate persoanelor îndreptățite pentru repararea prejudiciului moral, prevăzându-se că pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic se puteau acorda astfel de despăgubiri în cuantum de până la 10.000 de euro. Dispozițiile art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010, care au modificat prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale. Totodată, prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010), au fost declarate neconstituționale și prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza l din Legea nr. 221/2009.

Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României și art. 31 alin. (3 )din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile constituționale cu dispozițiile Constituției. În speță, cererea formulată de reclamantă cu privire la despăgubiri pentru prejudiciul moral, ar trebui analizată prin prisma prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, însă trebuie menționat că în intervalul de 45 de zile la care s-a făcut referire mai sus nu a fost adoptat nici un act normativ prin care prevederile declarate neconstituționale să fie puse în acord cu Constituția.

În acest context termenul de 45 de zile fiind împlinit în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prevederile art. 5 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ce au fost declarate neconstituționale în prezent și-au încetat efectele. S-a mai reținut că față de obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot constitui în prezent temei juridic pentru acordarea despăgubirii pentru prejudiciul moral, ca măsuri reparatorii în favoarea persoanelor ce au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.W.K.

solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat si a respingerii apelului pârâtului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel, se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care prin respingerea acțiunii a suferit o gravă discriminare. Ca atare, recurenta învederează că avându-se în vedere consecințele negative suferite pe plan fizic, psihic, importanța valorilor morale lezate, și intensitatea cu care au fost percepute, se impune acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Recurenta susține că prin respingerea acțiunii i s-a cauzat o gravă discriminare, și că instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuia să încerce să stabilească o sumă necesară pentru a-i procura satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. În această idee, recurenta susține că față de consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic și importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute, se impune acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat. În ședința publică de azi instanța din oficiu a supus dezbaterii neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință excepția nulității recursului.

Astfel, recursul este nul în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificările prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Când în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția formulată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Or, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta T.W.K. împotriva deciziei nr. 30/ A din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2012.