ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 171/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 171/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

l. Cererea de chemare în judecată și

hotărârea primei instanțe.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, S.C.A.F., la data de 09

februarie 2010 sub nr. 7064/303/2010, reclamanții B.E., H.L., L.M., O.C. si V.N.

au chemat în judecată pe pârâții M.A.I. si I.G.P.F., solicitând instanței

obligarea primului pârât ca în calitate de ordonator principal de credite, să

aloce sumele necesare acordării ajutoarelor bănești la care au dreptul, ca

urmare a încetării raporturilor de serviciu cu drept de pensie și obligarea

celui de-al doilea pârât să plătească ajutoarele la care au dreptul, conform art.

27 din O.G. nr. 38/2003, actualizate cu rata de inflație de la data nașterii

dreptului și până la data efectuării plății, și dobânda legală.

În motivarea cererii reclamanții au

arătat că au avut calitatea de funcționari publici cu statut special conform

Legii nr. 360/2002 în cadrul I.G.P.F., iar la momentul încetării raportului de

serviciu cu drept de pensie aveau dreptul la plata unor ajutoare calculate în

funcție de vechimea efectivă ca militar/polițist a fiecăruia, stabilite în

raport cu salariul de baza net avut în luna schimbării poziției de activitate.

Reclamanții au menționat și faptul că s-au adresat în scris inspectorului

general al I.G.P.F., iar prin adresa de răspuns din 24 septembrie 2009 le-a

comunicat faptul că plata ajutoarelor este condiționată de aprobarea și

deschiderea creditelor bugetare aferente, de către eșalonul superior M.A.I.

În drept au fost invocate prevederile

O.G. nr. 38/2003 și art. 1084 si 1088 C. civ.

Pârâtul I.G.P.F. a depus întâmpinare

prin care a invocat excepția necompetentei materiale față de dispozițiile art. 2

pct. 1 lit. d) C. proc. civ., art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 și art. 7

din O.U.G. nr. 104/2001, excepția lipsei de obiect întrucât până la data

formulării întâmpinării au fost achitate câte 2 transe de plată pentru fiecare

reclamant, iar pe fond a solicitat respingerea cererii întrucât niciodată nu a

fost pusă în discuție problema neplății sumelor, însă aceasta depinde de

fondurile existente.

Pârâtul a formulat cerere de chemare

în garanție a M.F.P. pentru a fi obligat la alocarea fondurilor bugetare

necesare.

Pârâtul M.A.I. a depus întâmpinare

prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât

atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază

fiecare polițist sunt de competența exclusivă a șefului I.G.P.F., iar pe fond a

menționat că la nivelul ordonatorului principal de credite s-au luat în

evidență sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite polițiștilor

pentru a fi alocate după aprobarea bugetului M.A.I.

Prin sentința civilă nr. 1988 din 17

Iunie 2010 a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată

competența în favoarea Curții de Apel București, S.C.A.F., în temeiul art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 1446/2/2011

pe rolul acestei instanțe.

În cadrul acestui dosar, reclamanții B.E.,

H.L., L.M., O.C., V.N. au formulat o nouă cerere prin care au solicitat să se

ia act de faptul că la data judecării prezentei cauze, au primit în totalitate

sumele cuvenite cu titlu de ajutoare  calculate  potrivit prevederilor art. 27 din

Ordonanței nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi al polițiștilor

motiv pentru care au arătat că cererea principală a rămas fără obiect.

Totodată, datorită întârzierii în

onorarea acestei obligații, au solicitat admiterea cererii subsidiare

referitoare la acordarea pentru fiecare dintre reclamanți, a unei sume

reprezentând rata inflației aplicată începând cu data nașterii dreptului de a

primi ajutoare și data plății fiecărei tranșe de bani.

Chematul în garanție M.F.P. a formulat

întâmpinare la cererea de chemare în garanție a M.F.P., formulată de pârâtul M.A.I.

– I.G.P.F., prin care a solicitat că, în cazul admiterii acțiunii reclamanților

B.E., H.L., L.M., O.C. și V.N., instanța să dispună ca M.F.P. să aloce

fondurile bugetare necesare a fi plătite în totalitate reclamanților, invocând

excepția lipsei calității procesuale pasive.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrative și fiscal, prin sentința nr. 2426 din 28

martie 2011 a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamanții B.E., H.L.,

L.M.O.C. și V.N. în contradictoriu cu pârâții M.A.I., I.G.P.F.

A respins ca neîntemeiate excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.AI. și a chematului în

garanție M.F.P.

A obligat pârâtul I.G.P.F. să

plătească fiecărui reclamant sumele aferente actualizării cu indicele de

inflație a debitelor achitate, pe perioada cuprinsă între data încetării

raportului de serviciu și data plății debitului principal, precum și dobânda

legală aferentă sumelor plătite, calculată pe aceeași perioadă.

A obligat pârâtul M.A.I. să aloce

aceste fonduri către pârâtul I.G.P.F.

A admis cererea de chemare în garanție

formulată de către pârâtul M.A.I. în contradictoriu cu chematul în garanție M.F.P.

și a obligate această autoritate să facă demersurile legale pentru alocarea acestor

fonduri în bugetul M.A.I.

A respins ca rămasă fără obiect

cererea privind achitarea debitelor principale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut următoarele considerente:

Reclamanții au avut calitatea de

funcționari publici cu statut special, conform Legii nr. 360/2002, în cadrul I.G.P.F.,

iar la momentul încetării raportului de serviciu cu drept de pensie aveau

dreptul la plata unor ajutoare calculate, în funcție de vechimea efectivă ca

militar/polițist a fiecăruia, stabilite în raport cu salariul de baza net avut

în luna schimbării poziției de activitate. Reclamanții au menționat și faptul

că s-au adresat în scris inspectorului general al I.G.P.F., iar prin adresa de

răspuns din 24 septembrie 2009 s-a invocat faptul că plata ajutoarelor este

condiționată de aprobarea și deschiderea creditelor bugetare aferente de către

eșalonul superior M.A.I.

Ulterior, până la data pronunțării

hotărârii judecătorești, au fost achitate drepturile cuvenite potrivit

dispozițiilor legale anterior menționate, în mod eșalonat, fără însă a fi

respectat principiul achitării integrale a acestor drepturi și la data

scadenței acestora-respectiv data emiterii deciziilor de pensionare, când au

încetat în fapt și în drept raporturile de serviciu ale reclamanților, considerente

în raport de care se impune obligarea pârâtului I.G.P.F. la plata atât a

contravalorii actualizării acestor sume în funcție de indicele de inflație

precum și a dobânzilor legale aferente debitului principal-cuvenite cu titlu de

beneficiu nerealizat, respectiv contravaloarea lipsei de folosință a acestor

drepturi bănești-soluție care respectă practica judiciară în materie și

principiul reparării integrale a prejudiciului suferit.

De asemenea Curtea a dispus ca atât

actualizarea cu indicele de inflație, cât și dobânda legală să fie calculate

începând cu data încetării raportului de serviciu pentru fiecare dintre

reclamanți-data emiterii deciziilor de pensionare - și până la data plății

integrale și efective a acestor drepturi, pârâtul I.G.P.F. fiind de drept în

întârziere începând cu această dată, potrivit disp. art. 27 din OG nr. 38/2003.

Prin urmare Curtea a admis în parte

acțiunea în sensul că a obligat pârâtul I.G.P.F. să plătească fiecărui

reclamant sumele aferente actualizării cu indicele de inflație a debitelor

achitate, pe perioada cuprinsă între data încetării raportului de serviciu și

data plății debitului principal, precum și dobânda legală aferentă sumelor

plătite, calculată pe aceeași perioadă.

A respins ca neîntemeiate excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.I., precum și a chematului

în garanție M.F.P., având în vedere că pârâtul are calitatea de ordonator

principal de credite în raport cu reclamanții, având obligația alocării

fondurilor bănești necesare pentru plata la termen a acestora, conform art. 27

din O.G. nr. 38/2003, iar chematul în garanție având obligația potrivit Legii nr.

500/2002 și O.G. nr. 22/2002 să vireze fondurile necesare achitării drepturilor

stabilite în favoarea reclamanților prin titlurile executorii și să întocmească

proiectul de lege privind rectificarea bugetului de stat în acest scop.

Având în vedere că debitul principal a

fost achitat în mod eșalonat pe durata cauzei, Curtea a respins capătul

principal de cerere, ca rămas fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs pârâții M.A.I. și I.G.P.F. precum și chematul în garanție M.F.P.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de M.A.I.

Prin recursul său M.A.I. a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport cu împrejurarea că I.G.P.F.

este ordonator secundar de credite și că atribuțiile privind stabilirea și

plata drepturilor bănești sunt în competența I.G.P.F.

A criticat sentința și sub aspectul

obligării pârâților la plata dobânzii legale, susținând că nu există temei

legal care să permită achitarea de către instituție a acesteia, având în vedere

că, în raport cu prevederile art. 5 și 968 C. civ., plata unei dobânzi ar

contraveni prevederilor legale.

A susținut că dobânda legală este

reglementată de O.G. nr. 9/2000 cu modificările aduse prin Legea nr. 356/2002

și că nu are aplicabilitate în cauză.

Recursul declarat de I.G.F.

Acest recurent a criticat hotărârea

atacată atât sub aspectul momentului de la care reclamanții erau îndreptățiți

să primească suma de bani solicitată, actualizată cu indicele de inflație,

susținând că în legislația aplicabilă nu este stabilit un termen de

exigibilitate al acestor creanțe și nici nu sunt îndeplinite condițiile punerii

în întârziere, cât și sub aspectul aplicării dobânzii legale, apreciind că a

fost greșit stabilită, pentru motivul că art. 1 din O.G. nr. 9/2000 se aplică

doar unor raporturi contractuale.

Recursul M.F.P.

Motivele de recurs, M.F.P. a arătat în

esență că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestei autorități.

A susținut că că pretențiile

reclamanților solicitate prin cererea de chemare în judecată, reprezintă

drepturi de personal salariale care nu pot fi plătite decâât de către

angajator.

M.F.P. nu este și nu a fost ordonator

principal de credite pentru reclamanți, ci M.A.I., instituție cu personalitate

juridică și buget propriu, care are calitatea de ordonator principal de credite

iar I.G.P.F., calitatea de ordonator secundar de credite.

A invocat prevederile Legii nr. 500/2002

și O.G. 22/2002.

II. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile constată următoarele:

În ceea ce privește recursul M.F.P.

Înalta Curte va primi critica

formulată de pârâtul M.F.P., referitoare la neîndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în sarcina

acestui minister a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza

admiterii acțiunii.

În jurisprudență s-a reținut în mod

constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei

obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora

care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu

titlu oneros" și că obligația de garanție este condiționată de existența

unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept

subiectiv.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin

lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei

actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuția de a adopta

legi.

Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art.

28, că M.F.P. are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a

proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii

principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului în privința elaborării

bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și

funcționare a ministerului (H.G. nr. 34/2009).

În consecință, M.F.P. are rolul de

administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat,

repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea

sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, M.F.P. nu are

atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele

prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la

modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul

de stat.

De altfel, prin O.G. nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite

prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile

publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii.

Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin

titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri,

instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile

necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată/'.

În raport cu aceste considerente, Înalta

Curte constată că nu există nici un temei legal sau convențional pentru

obligarea M.F.P. la plata sumelor acordate, care reprezintă drepturi salariale,

deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acest minister și

reclamanți.

În consecință, Înalta Curte constată

că cererea de chemare în garanție a M.F.P. este neîntemeiată, în raport cu

obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin ministerului chemat în garanție,

nefiind îndeplinite condițiile art. 60 C. proc. civ.

Relativ la recursurile pârâților M.A.I.

și I.G.P.F.

Înalta Curte constată că motivul de

recurs privitor la lipsa calității procesuale pasive a M.A.I. este neîntemeiat,

având în vedere că pârâtul are calitatea de ordonator principal de credite în

raport cu reclamanții, cu obligația corelativă a alocării fondurilor necesare

pentru plata la termen a acestora conform art. 27 din O.G. nr. 38/2003.

Deasemenea înalta Curte constată că

este nefondat și motivul de recurs privitor la actualizarea cu indicele de inflație

începând cu data încetării raportului de serviciu, sub aspectul momentului

exigibilității creanței.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din

O.G. nr. 38/2003 "(1) La încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la

pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de

vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal

contractual în cadrul M.A.N., M.I., S.R.I., S.I.E., S.P.P., Serviciului de

Telecomunicații Speciale, precum și în structurile militare ale M.J., de un ajutor

stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de

activitate, (..)"

Rezultă așadar, că în mod corect prima

instanță a obligat pârâții M.A.I. și I.G.P.F. la actualizarea cu indicele de

inflație începând cu data încetării raportului de serviciu, întrucât momentul

exigibilității creanței este în mod explicit și imperativ reglementat de

dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 38/2003.

În fine, Înalta Curte constată că este

întemeiat motivul de recurs privind acordarea dobânzilor legale, ținând cont de

următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare

la data promovării acțiunii și a pronunțării instanței de fond, „în cazul în

care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația

este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda

legală".

În ipoteza neplății la încetarea

raporturilor de serviciu, a sumei prevăzute cu titlu de ajutor, conform art. 27

alin. (1) și (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor, actul normativ nu conține nicio dispoziție referitoare la

obligarea autorității de a plăti o dobândă, eventual dobândă legală.

Art. 2 din O.G. nr. 9/2000 condiționează

obligația plății dobânzii legale de existența unei prevederi legale în acest

sens ori a unor prevederi contractuale.

Totodată dispozițiile art. 1088 C.

civ. se referă la neexecutarea unei obligații contractuale, ceea ce nu este

cazul în speță.

Pentru a exista obligația plății

dobânzii legale în cazul altor raporturi juridice, este imperativ necesar ca

aceasta să fie cuprinsă expres într-un text legal.

Or, O.G. nr. 38/2003 nu conține astfel

de prevederi referitoare la dobânda aplicabilă în cazul neplății la termen a

unei obligații bănești, de unde rezultă împrejurarea că aceasta nu poate fi

plătită de „angajator" și nici acordată de instanța de judecată.

Față de considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi

admise, cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii

capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cererii de chemare

în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de M.A.I.,

I.G.P.F. și M.F.P. împotriva sentinței nr. 2426 din 28 martie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea privind plata dobânzii legale și cererea de chemare în

garanție.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 ianuarie 2012.