ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 171/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. l. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, S.C.A.F., la data de 09 februarie 2010 sub nr. 7064/303/2010, reclamanții B.E., H.L., L.M., O.C. si V.N. au chemat în judecată pe pârâții M.A.I. si I.G.P.F., solicitând instanței obligarea primului pârât ca în calitate de ordonator principal de credite, să aloce sumele necesare acordării ajutoarelor bănești la care au dreptul, ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu drept de pensie și obligarea celui de-al doilea pârât să plătească ajutoarele la care au dreptul, conform art. 27 din O.G.

nr. 38/2003, actualizate cu rata de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății, și dobânda legală. În motivarea cererii reclamanții au arătat că au avut calitatea de funcționari publici cu statut special conform Legii nr. 360/2002 în cadrul I.G.P.F., iar la momentul încetării raportului de serviciu cu drept de pensie aveau dreptul la plata unor ajutoare calculate în funcție de vechimea efectivă ca militar/polițist a fiecăruia, stabilite în raport cu salariul de baza net avut în luna schimbării poziției de activitate. Reclamanții au menționat și faptul că s-au adresat în scris inspectorului general al I.G.P.F., iar prin adresa de răspuns din 24 septembrie 2009 le-a comunicat faptul că plata ajutoarelor este condiționată de aprobarea și deschiderea creditelor bugetare aferente, de către eșalonul superior M.A.I.

În drept au fost invocate prevederile O.G. nr. 38/2003 și art. 1084 si 1088 C. civ. Pârâtul I.G.P.F. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 și art. 7 din O.U.G. nr. 104/2001, excepția lipsei de obiect întrucât până la data formulării întâmpinării au fost achitate câte 2 transe de plată pentru fiecare reclamant, iar pe fond a solicitat respingerea cererii întrucât niciodată nu a fost pusă în discuție problema neplății sumelor, însă aceasta depinde de fondurile existente. Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a M.F.P. pentru a fi obligat la alocarea fondurilor bugetare necesare.

Pârâtul M.A.I. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist sunt de competența exclusivă a șefului I.G.P.F., iar pe fond a menționat că la nivelul ordonatorului principal de credite s-au luat în evidență sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite polițiștilor pentru a fi alocate după aprobarea bugetului M.A.I. Prin sentința civilă nr. 1988 din 17 Iunie 2010 a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel București, S.C.A.F., în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 1446/2/2011 pe rolul acestei instanțe. În cadrul acestui dosar, reclamanții B.E., H.L., L.M., O.C., V.N. au formulat o nouă cerere prin care au solicitat să se ia act de faptul că la data judecării prezentei cauze, au primit în totalitate sumele cuvenite cu titlu de ajutoare calculate potrivit prevederilor art. 27 din Ordonanței nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi al polițiștilor motiv pentru care au arătat că cererea principală a rămas fără obiect. Totodată, datorită întârzierii în onorarea acestei obligații, au solicitat admiterea cererii subsidiare referitoare la acordarea pentru fiecare dintre reclamanți, a unei sume reprezentând rata inflației aplicată începând cu data nașterii dreptului de a primi ajutoare și data plății fiecărei tranșe de bani.

Chematul în garanție M.F.P. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție a M.F.P., formulată de pârâtul M.A.I. – I.G.P.F., prin care a solicitat că, în cazul admiterii acțiunii reclamanților B.E., H.L., L.M., O.C. și V.N., instanța să dispună ca M.F.P. să aloce fondurile bugetare necesare a fi plătite în totalitate reclamanților, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, prin sentința nr. 2426 din 28 martie 2011 a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamanții B.E., H.L., L.M.O.C. și V.N. în contradictoriu cu pârâții M.A.I., I.G.P.F. A respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.AI.

și a chematului în garanție M.F.P. A obligat pârâtul I.G.P.F. să plătească fiecărui reclamant sumele aferente actualizării cu indicele de inflație a debitelor achitate, pe perioada cuprinsă între data încetării raportului de serviciu și data plății debitului principal, precum și dobânda legală aferentă sumelor plătite, calculată pe aceeași perioadă. A obligat pârâtul M.A.I. să aloce aceste fonduri către pârâtul I.G.P.F. A admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul M.A.I. în contradictoriu cu chematul în garanție M.F.P. și a obligate această autoritate să facă demersurile legale pentru alocarea acestor fonduri în bugetul M.A.I. A respins ca rămasă fără obiect cererea privind achitarea debitelor principale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Reclamanții au avut calitatea de funcționari publici cu statut special, conform Legii nr. 360/2002, în cadrul I.G.P.F., iar la momentul încetării raportului de serviciu cu drept de pensie aveau dreptul la plata unor ajutoare calculate, în funcție de vechimea efectivă ca militar/polițist a fiecăruia, stabilite în raport cu salariul de baza net avut în luna schimbării poziției de activitate. Reclamanții au menționat și faptul că s-au adresat în scris inspectorului general al I.G.P.F., iar prin adresa de răspuns din 24 septembrie 2009 s-a invocat faptul că plata ajutoarelor este condiționată de aprobarea și deschiderea creditelor bugetare aferente de către eșalonul superior M.A.I.

Ulterior, până la data pronunțării hotărârii judecătorești, au fost achitate drepturile cuvenite potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, în mod eșalonat, fără însă a fi respectat principiul achitării integrale a acestor drepturi și la data scadenței acestora-respectiv data emiterii deciziilor de pensionare, când au încetat în fapt și în drept raporturile de serviciu ale reclamanților, considerente în raport de care se impune obligarea pârâtului I.G.P.F. la plata atât a contravalorii actualizării acestor sume în funcție de indicele de inflație precum și a dobânzilor legale aferente debitului principal-cuvenite cu titlu de beneficiu nerealizat, respectiv contravaloarea lipsei de folosință a acestor drepturi bănești-soluție care respectă practica judiciară în materie și principiul reparării integrale a prejudiciului suferit.

De asemenea Curtea a dispus ca atât actualizarea cu indicele de inflație, cât și dobânda legală să fie calculate începând cu data încetării raportului de serviciu pentru fiecare dintre reclamanți-data emiterii deciziilor de pensionare - și până la data plății integrale și efective a acestor drepturi, pârâtul I.G.P.F. fiind de drept în întârziere începând cu această dată, potrivit disp. art. 27 din OG nr. 38/2003. Prin urmare Curtea a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâtul I.G.P.F. să plătească fiecărui reclamant sumele aferente actualizării cu indicele de inflație a debitelor achitate, pe perioada cuprinsă între data încetării raportului de serviciu și data plății debitului principal, precum și dobânda legală aferentă sumelor plătite, calculată pe aceeași perioadă.

A respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.I., precum și a chematului în garanție M.F.P., având în vedere că pârâtul are calitatea de ordonator principal de credite în raport cu reclamanții, având obligația alocării fondurilor bănești necesare pentru plata la termen a acestora, conform art. 27 din O.G. nr. 38/2003, iar chematul în garanție având obligația potrivit Legii nr. 500/2002 și O.G. nr. 22/2002 să vireze fondurile necesare achitării drepturilor stabilite în favoarea reclamanților prin titlurile executorii și să întocmească proiectul de lege privind rectificarea bugetului de stat în acest scop. Având în vedere că debitul principal a fost achitat în mod eșalonat pe durata cauzei, Curtea a respins capătul principal de cerere, ca rămas fără obiect.

2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.G.P.F. precum și chematul în garanție M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de M.A.I. Prin recursul său M.A.I. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport cu împrejurarea că I.G.P.F. este ordonator secundar de credite și că atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești sunt în competența I.G.P.F. A criticat sentința și sub aspectul obligării pârâților la plata dobânzii legale, susținând că nu există temei legal care să permită achitarea de către instituție a acesteia, având în vedere că, în raport cu prevederile art. 5 și 968 C. civ., plata unei dobânzi ar contraveni prevederilor legale.

A susținut că dobânda legală este reglementată de O.G. nr. 9/2000 cu modificările aduse prin Legea nr. 356/2002 și că nu are aplicabilitate în cauză. Recursul declarat de I.G.F. Acest recurent a criticat hotărârea atacată atât sub aspectul momentului de la care reclamanții erau îndreptățiți să primească suma de bani solicitată, actualizată cu indicele de inflație, susținând că în legislația aplicabilă nu este stabilit un termen de exigibilitate al acestor creanțe și nici nu sunt îndeplinite condițiile punerii în întârziere, cât și sub aspectul aplicării dobânzii legale, apreciind că a fost greșit stabilită, pentru motivul că art. 1 din O.G. nr. 9/2000 se aplică doar unor raporturi contractuale.

Recursul M.F.P. Motivele de recurs, M.F.P. a arătat în esență că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități. A susținut că că pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare în judecată, reprezintă drepturi de personal salariale care nu pot fi plătite decâât de către angajator. M.F.P. nu este și nu a fost ordonator principal de credite pentru reclamanți, ci M.A.I., instituție cu personalitate juridică și buget propriu, care are calitatea de ordonator principal de credite iar I.G.P.F., calitatea de ordonator secundar de credite. A invocat prevederile Legii nr. 500/2002 și O.G. 22/2002. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile constată următoarele: În ceea ce privește recursul M.F.P. Înalta Curte va primi critica formulată de pârâtul M.F.P., referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în sarcina acestui minister a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza admiterii acțiunii. În jurisprudență s-a reținut în mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuția de a adopta legi. Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că M.F.P. are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și funcționare a ministerului (H.G. nr. 34/2009). În consecință, M.F.P. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, M.F.P. nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată/'.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că nu există nici un temei legal sau convențional pentru obligarea M.F.P. la plata sumelor acordate, care reprezintă drepturi salariale, deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acest minister și reclamanți. În consecință, Înalta Curte constată că cererea de chemare în garanție a M.F.P. este neîntemeiată, în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin ministerului chemat în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 C. proc. civ. Relativ la recursurile pârâților M.A.I. și I.G.P.F. Înalta Curte constată că motivul de recurs privitor la lipsa calității procesuale pasive a M.A.I. este neîntemeiat, având în vedere că pârâtul are calitatea de ordonator principal de credite în raport cu reclamanții, cu obligația corelativă a alocării fondurilor necesare pentru plata la termen a acestora conform art. 27 din O.G.

nr. 38/2003. Deasemenea înalta Curte constată că este nefondat și motivul de recurs privitor la actualizarea cu indicele de inflație începând cu data încetării raportului de serviciu, sub aspectul momentului exigibilității creanței. Potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 38/2003 "(1) La încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal contractual în cadrul M.A.N., M.I., S.R.I., S.I.E., S.P.P., Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile militare ale M.J., de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate, (..)" Rezultă așadar, că în mod corect prima instanță a obligat pârâții M.A.I.

și I.G.P.F. la actualizarea cu indicele de inflație începând cu data încetării raportului de serviciu, întrucât momentul exigibilității creanței este în mod explicit și imperativ reglementat de dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 38/2003. În fine, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs privind acordarea dobânzilor legale, ținând cont de următoarele argumente: Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare la data promovării acțiunii și a pronunțării instanței de fond, „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală". În ipoteza neplății la încetarea raporturilor de serviciu, a sumei prevăzute cu titlu de ajutor, conform art. 27 alin. (1) și (2) din O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, actul normativ nu conține nicio dispoziție referitoare la obligarea autorității de a plăti o dobândă, eventual dobândă legală. Art. 2 din O.G. nr. 9/2000 condiționează obligația plății dobânzii legale de existența unei prevederi legale în acest sens ori a unor prevederi contractuale. Totodată dispozițiile art. 1088 C. civ. se referă la neexecutarea unei obligații contractuale, ceea ce nu este cazul în speță. Pentru a exista obligația plății dobânzii legale în cazul altor raporturi juridice, este imperativ necesar ca aceasta să fie cuprinsă expres într-un text legal. Or, O.G. nr. 38/2003 nu conține astfel de prevederi referitoare la dobânda aplicabilă în cazul neplății la termen a unei obligații bănești, de unde rezultă împrejurarea că aceasta nu poate fi plătită de „angajator" și nici acordată de instanța de judecată.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi admise, cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cererii de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.A.I., I.G.P.F. și M.F.P. împotriva sentinței nr. 2426 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea privind plata dobânzii legale și cererea de chemare în garanție. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.