ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2012

Asupra

recursului de față:

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

LI.Cererea

de chemare în judecată.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII a

contencios administrativ și fiscal, la data de 30 decembrie 2009, reclamanții R.I.C.,

I.I., F.F., M.V.A., B.D.M. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL

INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE

și DIRECȚIA GENERALA DE POLITIE A MUN. BUCUREȘTI, solicitând:

-

obligarea

paraților la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul

de 30-40% din indemnizația de încadrare bruta lunara pentru perioada 2003 și

până în prezent, în raport de intervalul de timp lucrat efectiv de către

fiecare reclamant;

-

obligarea

pârâților la plata dobânzii legale calculate pentru aceste sume de la data când

aceste drepturi erau datorate până la plata efectivă și integrală a acestora,

în temeiul dispozițiilor O.G. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru

obligațiile bănești, publicată în M. Of. nr. 26/2000 și aprobată prin Legea nr.

356/2002;

-

obligarea

pârâților la plata pentru viitor a drepturilor bănești menționate mai sus;

-

obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză;

În

motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de polițiști, fiind

angajați ai MIRA, în temeiul unor raporturi de munca atipice, potrivit

dispozițiilor Legii 360/2002 privind Statutul polițistului, ca și Ordonanței de

Guvern nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Reclamanții

au mai susținut că alți angajați ai Ministerului Internelor si Reformei

Administrative, colegi ai lor, ofițeri de poliție judiciară, au fost detașați

la Departamentul Național Anticoruptie, având aceleași atribuții ca ei, însă au

fost salarizați diferențiat față de ei, deși în calitatea pe care o dețin au

aceleași atribuții ca și ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul DNA,

respectiv efectuează acte de cercetare penală, conform dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 508/2004. Potrivit acestui text legal, activitatea lor se desfășoară

sub supravegherea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizata si Terorism, atribuțiile fiind prevăzute de legea nr. 508/2004

modificată prin OUG nr. 7/2005 iar cele ale ofițerilor DNA reglementate de OUG nr.

43/2002, cu modificările ulterioare, aceștia efectuând de asemenea acte de

cercetare penala însă sub supravegherea procurorilor din Parchetul Național

Anticorupție.

La

13 iulie 2011, pârâtul Inspectoratul General ai Poliției Române (IGPR) a depus

la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției

dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe

fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

l.2.

Hotărârea primei instanțe.

Prin

Sentința nr. 5133 din 16 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române și a

respins acțiunea reclamanților în raport cu această autoritate pentru lipsa

calității procesuale pasive.

A

admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea de plată

a drepturilor bănești formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Ministerul

Administrației și Internelor și Direcția Generală de Poliție a municipiului

București, pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 29 decembrie 2006, ca prescrisă.

A

respins cererea de plată a drepturilor bănești pentru perioada 30 decembrie 2006

până în prezent și a dobânzii legale, ca neîntemeiată.

Pentru

a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Cu

privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea a reținut că

potrivit art. 47 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor „Drepturile neachitate polițiștilor, și nereclamate în termen de 3

ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.”.

Textul

de lege menționat anterior transpune dispozițiile art. 166 alin. 1 din Legea nr.

53/2003, cu modificările și completările ulterioare în sensul că :

"Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu

privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau In parte a

obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani data la

care drepturile respective erau datorate.”

Raportat

la faptul că reclamanții au solicitat plata unui spor de natură salarială și

având în vedere dispozițiile legale susmenționate, dreptul la acțiune cu

privire la pretențiile bănești invocate de reclamanți pentru perioada de timp

cuprinsă între 01 ianuarie 2003 si 29 decembrie      2006 este prescris.

Curtea

a reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a

Inspectoratului General al Poliției Române, în raport cu faptul că reclamanții

sunt angajați ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București iar

calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamanți se face exclusiv

de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Pe

fondul cauzei, cu privire la drepturile bănești solicitate împotriva celorlalți

doi pârâți pe perioada 30 decembrie 2006 până în prezent, Curtea a constatat că

sporul de 30% din salariul de bază a fost acordat ofițerilor de poliție

judiciară detașați Ia Direcția Națională Anticorupție până la data de 31 martie

2006, acest spor fiind abrogat prin art. 41 lit. e) din O.U.G. nr. 27/2006.

Așadar, după 31 martie 2006, acest spor nu a mai existat, astfel încât să se

pună problema unei discriminări.

I.3.

Recursul declarat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții

au criticat sentința sub aspectul admiterii excepției tardivității acțiunii

pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 29 decembrie 2006, susținând că situația

discriminatorie a fost constatată prin hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării și conform dispozițiilor art. 21 alin.

(2) din OG nr. 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la

data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei,

respectiv în cazul reclamanților de la data de 01 august 2007.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale recurenții reclamanți au

precizat că MIRA este angajatorul reclamanților iar litigiul de față are ca

obiect drepturi salariale fiind în același timp și ordonatorul principal de

credite în sistem, rol în virtutea căruia conduce îndrumă și controlează

activitatea unităților din cadrul DGPMB.

II.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta

Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile

formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin

cererea formulată în contencios administrativ, reclamanții R.I.C., I.I., F.F.,

M.V.A., B.D.M. au solicitat instanței obligarea pârâților la plata către

reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30-40% din indemnizația

de încadrare bruta lunara pentru perioada 2003 - până în prezent, în raport de

intervalul de timp lucrat efectiv de către fiecare reclamant precum și la plata

dobânzii legale calculate pentru aceste sume de la data când aceste drepturi

erau datorate până la plata efectivă și integrală a acestora, în temeiul

dispozițiilor O.G. 9/2000.

Totodată,

reclamanții au solicitat plata acestor drepturi și pentru viitor.

Sporul

solicitat a fost prevăzut de dispozițiile art. 28 din OUG nr. 43/2002 privind

Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare,

potrivit cărora ofițerii de poliție judiciară ce-și desfășoară activitatea în

cadrul DNA primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar.

Acest

spor a fost abrogat, la data de 31 martie 2006, prin art. 41 lit. e) din O.U.G.

nr. 27/2006.

Rezultă,

așadar că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamanților

privind aplicarea sporului de 30% după data de 31 martie  2006, reținând că

dispozițiile care reglementau aplicarea acestuia au fost abrogate prin art. 41 lit.

e) din O.U.G. nr. 27/2006.

În

ceea ce privește acordarea sporului pentru perioada 1 ianuarie 2003-29

decembrie 2006, Înalta Curte reține că și sub acest aspect, în mod corect prima

instanță a respins cererea ca prescrisă.

Astfel,

în conformitate cu prevederile art. 47 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea

și alte drepturi ale polițiștilor „Drepturile neachitate polițiștilor, și

nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.”

Textul

de lege menționat anterior, transpune dispozițiile art. 166 alin. (1) din Legea

nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare,

în sensul că „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și

cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor

privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care

drepturile respective erau datorate”.

Raportat

la dispozițiile legale sus amintite precum și la faptul că

recurenții-reclamanți au solicitat plata unui spor de natură salarială, dreptul

la acțiune cu privire la pretențiile bănești invocate pentru perioada de timp

cuprinsă între 01 ianuarie 2003 - 29 decembrie 2006, este prescris.

Înalta

Curte nu poate primi criticile recurenților reclamanți în sensul că termenul de

prescripție (de 3 ani) începe să curgă de la data de 01 august 2007, când a

fost pronunțată Hotărârea nr. 219 de către Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, întrucât, pe de o parte, prevederile art. 47 din OG nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor precum și prevederile art.

166 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sunt clare în ceea ce

privește prescrierea drepturilor salariale în termen de 3 ani de la data la

care drepturile respective erau datorate, iar pe de altă parte dispozițiile art.

21 alin. (2) din O.G.nr. 137/2000, actualmente art. 27 alin. (2), nu sunt

aplicabile în speța de față.

În

ceea ce privește respingerea acțiunii de către prima instanță în raport cu

Inspectoratul General al Poliției Române, înalta Curte constată că, în mod

corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestei

autorități, dat fiind faptul că reclamanții sunt angajați ai DGP.B și, de

altfel, reclamanții prin motivele de recurs formulate au prezentat argumente

referitoare la calitatea procesuală a MIRA și DGPMB, ceea ce este în consens cu

soluția instanței.

Așa

fiind și apreciind ca nefondate criticile formulate de recurenții reclamanți, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E:

Respinge

recursul declarat de reclamanții R.I.C., I.I., F.F., M.V.A., B.D.M. împotriva

sentinței nr. 5133 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.