ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2847/2012

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 18 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.O., P.I., B.V.,

D.M., N.N., R.C., N.L. și C.C.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.I.

(denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.A.I.”), I.G.P.R. (denumit

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, I.G.P.R.) și D.G.P.M.B. (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, D.G.P.M.B.):

obligarea pârâților la

plata drepturilor la ajutoare pentru trecerea în rezervă;

obligarea pârâților la

plata dobânzii legale privitoare la sumele datorate de la data când acestea trebuiau

să fie achitate și până la momentul plății efective și integrale a debitului în

temeiul dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile

bănești.

În motivarea acțiunii,

reclamanții arată că au trecut în rezervă potrivit deciziilor de pensionare depuse

la dosarul cauzei. Deși prevederile legale în vigoare la momentul emiterii deciziilor

le confereau dreptul de a beneficia de ajutoare pentru trecerea în rezervă, aceste

drepturi nu le-au fost plătite.

În drept, reclamanții

au invocat dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte

drepturi ale polițiștilor.

Pârâta D.G.P.M.B. a depus

întâmpinare în raport cu pretențiile reclamantului C.C.R., prin care a arătat că

recunoaște pretențiile acestuia, însă, în ceea ce privește al doilea capăt de cerere,

solicită respingerea ca neîntemeiat.

Pârâtul I.G.P.R. a depus

întâmpinare, în raport cu pretențiile invocate de reclamanții M.O., P.I., B.V.,

D.M., N.N., R.C., N.L., prin care a solicitat respingerea primului capăt de cerere

ca rămas fără obiect având în vedere că au fost acordate reclamanților drepturile

solicitate, iar în ceea ce privește capătul doi de cerere, solicită respingerea

ca neîntemeiat.

Pârâtul M.A.I. a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului,

admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, în ceea ce privește primul capăt

de cerere, respingerea ca rămas fără obiect, întrucât reclamanților le-au fost plătite

drepturilor solicitate, iar, în ceea ce privește capătul doi de acțiune, respingerea

ca neîntemeiat.

de Curtea de Apel

Prin sentința nr. 4055

din 7 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pe pârâți

să plătească reclamanților dobânda legală de la data la care datorau plățile compensatorii

până la data plății efective a sumelor datorate și a respins capătul principal de

cerere privitor la obligarea la plata sumelor compensatorii, ca rămas fără obiect.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Din probatoriul administrat

în cauză, se constată că cererea principală a rămas fără obiect, întrucât pârâții

au executat, pe parcursul procesului, obligația ce formează obiectul cauzei.

În ceea ce privește cererea

de plată a dobânzii legale, Curtea de Apel a constatat că intimata și-a executat

cu întârziere obligația, aceasta fiind exigibilă la data trecerii reclamanților

în rezervă. În consecință, pentru a sigura o reparare integrală a prejudiciului

suferit de reclamanți, Curtea va admite cel de al doilea capăt de cerere și va obliga

intimata la plata dobânzii legale de la data trecerii în rezervă a reclamanților

până la data la care s-a realizat plata efectivă a sumelor.

de pârâți

Î

mpotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel au declarat recurs pârâții M.A.I., I.G.P.R. și D.G.P.M.B.

3.1. Recursul declarat

de M.A.I.

Recurentul-pârât M.A.I.

critică sentința Curții de Apel sub aspectul faptului că a fost pronunțată în contradictoriu

cu ministerul care nu are calitate procesuală pasivă, arătând, în esență, că plata

drepturilor bănești solicitate de reclamanți a fost realizată numai de către I.G.P.R.

și D.G.P.M.B., ai căror conducători au calitatea de ordonator secundar, respectiv

terțiar de credite, ordonatorul principal de credite – ministrul administrației

și internelor – având doar obligația legală de a repartiza creditele bugetare alocate

cu o astfel de destinație către ordonatorii secundari și terțiari. În susținere,

recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 7 alin. (2) și art. 12 alin. (5) din O.G.

nr. 30/2007, ale art. 21 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, ale art. 7 și

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției

Române.

În privința obligării

ministerului la plata dobânzii legale, recurentul-pârât susține că instituția nu

a stabilit printr-o convenție, în sensul art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 9/2000 privind

nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, iar sume cu această destinație

nu au fost prevăzute în bugetul aprobat, astfel că nu există temei legal pentru

plata acestei obligații.

3.2. Recursul declarat

de I.G.P.R.

Recurentul-pârât invocă

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., criticând soluția pronunțată

de Curtea de apel sub aspectul obligării instituției la plata dobânzii legale pentru

sumele datorate, arătând, în esență, că nu este reglementată plata dobânzii legale

pentru sumele datorate în sensul art. 2 din O.G. nr. 9/2000, iar reclamanții nu

au dovedit prejudiciul suferit și culpa instituției pentru plata cu întârziere a

sumelor solicitate, iar instanța de fond nu a indicat niciun temei legal pentru

acordarea dobânzii legale. Mai susține recurentul-pârât că obligarea instituției

la plata dobânzii legale de la data trecerii în rezervă contravine dispozițiilor

art. 1079 și art. 1088 C. civ.

3.3. Recursul declarat

de D.G.P.M.B.

Recurenta-pârâtă invocă

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., criticând soluția pronunțată

de Curtea de apel sub aspectul obligării instituției la plata dobânzii legale pentru

sumele datorate reclamantului C.C.R., deși s-a reținut că reclamantul a primit toate

drepturile bănești cuvenite la data de 22 februarie 2011, anterior primului termen

de judecată din 10 mai 2011, iar reclamantul nu a făcut dovada existenței unei convenții

între creditor și debitor sau a prejudiciului suferit.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

declarat de pârâtul M.A.I.

Analizând recursul declarat

de pârâtul M.A.I., Înalta Curte constată că este fondat, pentru considerentele arătate

în continuare.

În dreptul procedural

civil, aplicabil în materia contenciosului administrativ în virtutea normei de trimitere

de la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, are calitate procesuală pasivă persoana

căreia îi incumbă obligația corelativă a dreptului pe care îl invocă titularul cererii

de chemare în judecată.

Or, în cauză, este necontestat

faptul că dreptul dedus judecății derivă din raporturile de serviciu pe care reclamanții

le-au avut cu pârâții I.G.P.R .(M.O., P.I., B.V., D.M., N.N., R.C., N.L.), respectiv

cu D.G.P.M.B. (C.C.R.).

Astfel fiind, pârâtului

M.A.I. nu îi incumbă o obligație ce derivă din raporturi juridice stabilite între

alte subiecte de drept.

Împrejurarea că M.A.I.

este autoritatea publică ierarhic superioară I.G.P.R. și D.G.P.M.B. nu îi conferă

în mod implicit calitate procesuală pasivă în litigiile legate de raporturile juridice

în care parte sunt cele două instituții subordonate ministerului.

În consecință, în temeiul

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul M.A.I. și va modifica

sentința atacată în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât pentru lipsa

calității procesuale pasive.

de I.G.P.R. și D.G.P.M.B.

Întrucât criticile din

recursurile formulate de pârâții I.G.P.R. și D.G.P.M.B. vizează același aspect,

și anume greșita obligare a instituțiilor la plata dobânzii legale, vor fi analizate

ambele cereri, cărora li se va răspunde în sensul celor arătate în continuare.

Curtea de Apel a admis

capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata dobânzii legale, reținând

că aceștia și-au executat cu întârziere obligația ce le revenea și care era exigibilă

la data trecerii reclamanților în rezervă, astfel că se impunea repararea integrală

a prejudiciului suferit de către reclamanți.

Înalta Curte are în vedere

faptul că, potrivit prevederilor art. 1082 C. civ. (forma în vigoare aplicabilă

raportului juridic dedus judecății), „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata

de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării,

cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că

neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.

În speță, însă, recurenții-pârâți

nu au nicio culpă pentru întârzierea plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți

în temeiul O.G. nr. 38/2003, deoarece întârzierea este pe deplin justificată de

limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul instituției, a cărui dimensionare

și aprobare excede competențelor ordonatorilor de credite, care sunt să obligați

să respecte limitele și destinația creditelor bugetare aprobate, conform Legii

nr. 500/2002.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința atacată fiind pronunțată de Curtea de

Apel cu interpretarea și aplicarea greșită a legii în privința capătului de cerere

privind acordarea

dobânzii legale, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1)-(3), urmează a fi admise recursurile declarate de I.G.P.R.

și D.G.P.M.B. și a fi modificată hotărârea recurată în sensul respingerii capătului

de cerere privind acordarea dobânzii legale față de acești pârâți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de M.A.I., I.G.P.R. și D.G.P.M.B. împotriva sentinței civile nr. 4055 din 7 iunie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că:

- respinge acțiunea față

de pârâtul M.A.I. pentru lipsa calității procesuale pasive;

- respinge capătul de

cerere privind acordarea dobânzii legale față de pârâții I.G.P.R. și D.G.P.M.B.,

ca nefondat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie

2012.