ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 61/2013

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 decembrie

2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală,

pronunțată în Dosarul nr. 9018/2/2012 (nr. 3816/2012), a fost respinsă ca

nefondată cererea de înlocuire a arestării provizorii cu obligarea de a nu

părăsi localitatea, formulată de persoana solicitată S.N.

Totodată s-a

dispus prelungirea arestării provizorii pe timp de 30 de zile, de la 4 ianuarie

2013 la 2 februarie 2013.

Pentru a se hotărî

astfel, s-a reținut că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea provizorie între

care preponderența este urgența, nu s-au modificat, iar lipsa cererii de extrădare

și a documentelor anexate nu poate constitui motiv de punere în libertate, fiind

chiar scopul pentru care s-a dispus arestarea provizorie.

Împotriva acestei

încheieri, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând

casarea acesteia și respingerea propunerii de prelungire a arestării provizorii.

Recursul nu este

fondat.

Rațiunea mandatului

european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii

nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei

solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor

penale.

În cadrul acestei

proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate

de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate

pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte

penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia

urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea

arestării persoanei solicitate.

Investit cu executarea

unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, prin prisma dispozițiilor

art. 11, art. 88, art. 89, art. 90 și art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată

și completată, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil,

a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei

solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia

sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispozițiile

art. 88 din lege.

A proceda altfel

ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă

la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară

competentă, de către instanța română, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea

nr. 302/2004, modificată și completată.

Art. 103 din Legea

nr. 302/2004, prevede că dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101, judecătorul

poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizația

Internațională a Poliției Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau

obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durata de 5 zile.

În acest caz,

instanța amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către

procuror a mandatului european de arestare, insotit de traducerea în limba română.

În conformitate

cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la

libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie

să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și

limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută

în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune

sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea

dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea

acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute

de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Analizând actele

și lucrările din dosar Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală și

temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus prelungirea arestării provizorii

pe o perioadă de 30 zile, întrucât încă nu s-a primit cererea oficială de extrădare

din partea Statelor Unite ale Americii cu care România a încheiat tratat de extrădare,

ratificat prin Legea nr. 11/2008.

Obțiunea instanței

în a alege, dintre cele două măsuri preventive, pe aceea a arestării a fost determinată

de caracterul urgent al procedurii de asigurare a executării mandatului de arestare,

persoana extrădabilă fiind cercetată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni pe

teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Așa fiind recursul

declarat de persoana solicitată va fi respins ca nefondat, cheltuielile judiciare

urmează a rămâne în sarcina statului iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată S.N. împotriva încheierii din 19 decembrie

2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală, pronunțată

în Dosarul nr. 9018/2/2012 (nr. 3816/2012).

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu, în suma de 80 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 ianuarie 2013.