ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4255/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 240 din 6 august

2010 Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea de contopire a

pedepselor reținând în acest sens că prin Sentința penală nr. 136/2008 a Curții

de Apel București a recunoscut pedeapsa de 20 ani închisoare și că această pedeapsă

nu contravine dispozițiilor legale din legea penală română și nu este

compatibilă cu durata recunoscută de legea română.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs condamnatul P.V. solicitând admiterea cererii de

contopire a pedepselor și reducerea pedepsei rezultante ca urmare a contopirii

acestora .

Examinând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) și art. 385

C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce

urmează:

Conform art. 144 din

Legea nr. 302/2004 autoritățile competente române sunt obligate fie să continue

executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești fie să

schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind pedeapsa

aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română

pentru aceeași infracțiune în condițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004.

Condamnatul are de

executat o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor

infracțiuni de furt, deținere ilegală și agresiune sexuală.

Potrivit

dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 în acord cu Decizia nr. 23 din 12

octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

schimbarea condamnării prin conversiune poate avea loc numai dacă felul

pedepsei aplicate în statul de condamnare sau durata acesteia este

incompatibilă cu legislația română, fără a se putea înlocui modalitatea de

stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic dispusă prin

hotărârea statului de condamnare, cu cea a cumulului juridic prevăzută de C.

proc. pen. român.

Înalta Curte constată

că și legislația penală română prevede pedeapsa închisorii pentru infracțiunile

săvârșite de condamnat, la fel ca cea spaniolă. Totodată pedeapsa rezultantă de

20 ani închisoare, stabilită prin hotărârea de condamnare, nu depășește limita

maximă a pedepsei rezultante admise de legislația română.

Potrivit art. 34

alin. (2) C. pen. pedeapsa rezultantă în cazul concursului de infracțiuni nu

poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile

concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 ani prev

de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.

Raportându-ne la

aceste exigențe pe care legea penală română le instituie, se constată că

pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare aplicată de autoritățile spaniole,

prin cumularea aritmetică a pedepselor de 4 ani, 5 ani și 6 luni și 12 ani

închisoare, nu depășește totalul pedepselor stabilite de instanță pentru

infracțiuni concurente și nici limita maximă generală de 30 ani închisoare,

fiind respectate dispozițiile art. 34 alin. (2) C. pen.

Condamnatul a

solicitat ca în procedura prev de art. 461 lit. d) C. proc. pen. să i se reducă

pedeapsa rezultantă însă prin Sentința penală nr. 136 din 14 mai 2008 a Curții

de Apel București, prin care s-a recunoscut hotărârea de condamnare dată de

autoritățile judiciare spaniole, s-a optat pentru continuarea executării

pedepsei finale aplicate de statul de condamnare dispunându-se și emiterea

mandatului de executare a pedepsei închisorii. În aceste condiții nu suntem în

prezența niciunei cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Față de cele arătate

Înalta Curte constată că recursul condamnatului este nefondat și în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a-l respinge iar recursul

va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul P.V. împotriva Sentinței penale nr.

240 din 6 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 26 noiembrie 2010.