ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.C.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Comisia Medicală de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Ilfov, a solicitat obligarea acestora la emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap.
Prin sentința nr. 3639/2010, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la calitatea de autoritate administrativă locală a Comisia Medicale de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Ilfov, căreia îi revine competența emiterii actului solicitat de reclamant. Prin sentința nr. 913/2012, Tribunalul București a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reținând că actul contestat în cauză este Decizia nr. 2294/2010 emisă de o autoritate administrativă centrală - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ. Examinând actele dosarului, se constată că, în raport cu obiectul acțiunii, astfel cum acest a fost precizat, și având în vedere rangul pe care autoritatea emitentă a actului administrativ contestat îl ocupă în sistemul organelor administrației publice, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a Curții de Apel București.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Așa cum rezultă din actele dosarului, acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamant în fața Tribunalului București, în ședința din 6 martie 2012 (f.46 din dosar), are ca obiect și contestarea Deciziei nr. 2294/2010 emisă de o autoritate administrativă centrală - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În prezentul conflict negativ de competență sunt incidente, așadar, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care fac trimitere dispozițiile art. 90 2 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel". Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenței materiale, textul legal în discuție instituie două criterii: cel al rangului pe care autoritatea care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, îl ocupă în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care curtea de apel este competentă să soluționeze acest litigiu. Față de cele prezentate, înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.C.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Comisia Medicală de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Ilfov, în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.