ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3433/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 21 din 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de contestatorul E.C., în contradictoriu cu intimații Primarul și Primăria municipiului Ploiești împotriva Sentinței civile nr. 1148 din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova. Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea din 19 martie 2009, suspendarea judecății în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului reclamantului. La termenul din 1 iulie 2010, instanța a menținut măsura suspendării dispusă anterior, la dosarul cauzei neexistând cerere de introducere în cauză a moștenitorilor.

Cauza a stat în nelucrare până la 2 martie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 17 mai 2012. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 martie 2009 și menținută prin încheierea din 1 iulie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 1 iulie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol sau de introducere în cauză a moștenitorilor. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul E.C. împotriva Deciziei civile nr. 21 din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012. Procesat de GGC - AZ