ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3433/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 21 din 28 ianuarie

2008, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins apelul declarat de contestatorul E.C., în contradictoriu cu

intimații Primarul și Primăria municipiului Ploiești împotriva Sentinței civile

nr. 1148 din 12 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Împotriva acestei

decizii contestatorul a declarat recurs.

Învestită cu

judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea din 19 martie

2009, suspendarea judecății în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca

urmare a decesului reclamantului. La termenul din 1 iulie 2010, instanța a

menținut măsura suspendării dispusă anterior, la dosarul cauzei neexistând

cerere de introducere în cauză a moștenitorilor.

Cauza a stat în

nelucrare până la 2 martie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea

pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de

17 mai 2012.

La acest termen,

Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se

impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de

diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea

să o facă.

Aceasta este și

situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 243

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 martie 2009

și menținută prin încheierea din 1 iulie 2010, părțile au lăsat să treacă un

interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură

în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 1 iulie 2011, când s-a

împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol sau

de introducere în cauză a moștenitorilor.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul E.C. împotriva Deciziei civile nr. 21 din 28

ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2012.

Procesat de GGC - AZ