ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 721/2012

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 5 din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat

de intervenientul S.M. împotriva încheierii pronunțată la data de 23 decembrie

2009 de Tribunalul Iași, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge cererea

de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta K.K.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta K.K.

Învestită cu judecarea recursului,

Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 23 noiembrie   2010, suspendarea

judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a

neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat în nelucrare până la 06

decembrie 2011, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea

discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 07 februarie 2012.

La acest termen, Înalta Curte a

reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă

pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni

perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a

pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu

condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de

procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a

părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță

unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., măsură dispusă la termenul din 23 noiembrie 2010, părțile au lăsat

să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act

de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor

dosarului reiese că până la data de 23 decembrie 2011, când s-a împlinit

termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici

una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea

continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în

cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de

drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de reclamanta K.K. împotriva deciziei nr. 5 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 07 februarie 2012.