ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 991/2012

Asuprea recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în

dosarul nr. 985/2/2012 (391/2012) s-a respins, în temeiul art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen. raportat la art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen.

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut în esență că, inculpatul M.A., este

cercetat în stare de arest preventiv din data de 22 decembrie 2011, aflat sub

puterea mandatului de arestare preventivă din 22 decembrie 2011 emis de C.A. București,

pentru mai multe fapte de corupție, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000

rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. și de art.

31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut

că, inculpatul a pretins, direct și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma

de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență

asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în

care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în

vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de

Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov – G.R.N., pentru a o determina să avizeze

planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru

terenurile în cauză, precum și că l-a determinat pe S.I. să întocmească la

notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să

rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar

împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut

întocmit și autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul

public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului,

deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta

și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Conform de art. 6 din

Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., „traficul de

influență" este pedepsit cu închisoarea de 2 la 10 ani, iar potrivit 289

C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, „falsul

intelectual" este pedepsit cu închisoarea de la 6 luni la 15 ani

închisoare.

Așa fiind, și în

raport cu normele invocate, Curtea de Apel a apreciat că cererea este

admisibilă în principiu, atâta vreme cât se face referire la infracțiunea scop

a cărei limită de pedeapsă nu depășește 18 ani închisoare.

Pentru a se pune în

discuție temeinicia unei cereri de liberare provizorie, instanța de fond a

reținut că este necesar a se analiza oportunitatea formulării unei asemenea

cereri și a dispunerii, de către judecător, a liberării pe această modalitate

juridică, precum și stabilirea unui echilibru între interesul inculpatului de a

fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății, de a fi

ținut sub imperiul acestei măsuri preventive. Aceste două interese au fost

stabilite de înalta Curte de Casație si Justiție printr-un recurs în interesul

legii, Decizia penală nr. 17/2011.

Pornind de la cele

două criterii, Curtea de Apel a analizat fapta concretă dedusă judecății și

persoana inculpatului, precum și a mediului în care acesta trăiește.

Astfel, s-a constatat

că probatoriul administrat până la acest moment procesual este de natură a

conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a

comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența

prevăzută de art. 143 C. proc. pen.

De asemenea urmărirea

penală este în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este

destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării

preventive (22 decembrie 2011) nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi,

favorabile în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.

Curtea de Apel a

apreciat că, în speță, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a mai precizat - de admisibilitate în

principiu a cererii - nu este însă îndeplinită condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpatul să săvârșească și alte

infracțiuni, astfel că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpatul M.A. prin care a solicitat, admiterea

recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control

judiciar și cercetarea în stare de libertate.

Recursul declarat nu

este fondat.

Potrivit art. 23 alin.

(10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie

reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul

desfășurării activității judiciare de natură penală.

Potrivit art. 160

1

C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat

preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune.

Analizând recursul

inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare

provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a

apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita

maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate

acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În ce privește

această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii

acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului,

stadiul procesului și complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia

cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen.,

respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social

al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, se constată că din

actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în

mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni

de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența și

persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței C.E.D.O.

„factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie" măsura

arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit

prin art. 5 al C.E.D.O.

Drept urmare, se

constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar

conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în

cursul procesului penal, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în

raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se

raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpat

(gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea

de primar a inculpatului), cât și la cele care privesc persoana inculpatului,

pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și

prin liberarea provizorie a acesteia.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens

pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în

sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a

săvârșit și de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în libertate nu se

impune în acest moment procesual întrucât s-ar induce la nivelul colectivității

o stare de tensiune, un sentiment de îngrijorare. în acest sens, se constată că

pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului

în libertate nu s-a diminuat.

Privarea de libertate

în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma scopului bunei

desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului

penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în stare de

arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea provizorie

sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este cea care

apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate

în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive.

În consecință,

criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față de

circumstanțele ce preced, înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 7 februarie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. 985/2/2012

(391/2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 7

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în

dosarul nr. 985/2/2012 (391/2012).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 aprilie 2012.