ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4176/2009

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 249/PI din 15 octombrie 2009 Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 753/II/2/2009, obligându-l pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul său petentul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea rezoluției atacate deoarece consideră petiționarul, că în mod ilegal, prin rezoluție, s-a dispus de către procuror trimiterea unei lucrări la Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin.

Referindu-se la dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. care stabilesc soluțiile pronunțate de procuror împotriva cărora persoana vătămată precum și orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, pot face plângere la instanță potrivit art. 277 și 278 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat, că prin rezoluția atacată de către petent, procurorul nu a pronunțat nici una dintre soluțiile respective, astfel încât a apreciat ca inadmisibilă plângerea. Împotriva sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs petentul A.P.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut, în esență, că prin respingerea plângerii sale i-au fost îngrădite drepturile și lezate interesele.

Examinând hotărârea recurată, respectiv actele și lucrările din dosar în raport cu criticile invocate cât și din oficiu Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este nefondat. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. obiectul plângerii adresate instanței îl constituie rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror. Rezultă așadar, din interpretarea dispozițiilor legale menționate, că plângerea la instanță, după parcurgerea procedurii prealabile a plângerii la primul procuror, procurorul general al parchetului curții de apel ori la procurorul ierarhic superior, nu poate fi introdusă decât împotriva unei soluții de neurmărire penală.

În această cauză însă, se constată, așa cum de altfel rezultă și din cuprinsul plângerii formulate de petiționar, că procurorul nu a adoptat o soluție de neurmărire, astfel încât hotărârea primei instanțe, de respingere a plângerii ca inadmisibilă este legală și temeinică. Pentru considerentele arătate și având în vedere că în cauză nu există motive care să ducă la casarea hotărârii atacate Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de petiționar, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 249/PI din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2009.