ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4176/2009

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 249/PI din 15 octombrie 2009 Curtea

de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul

A.P.G. împotriva rezoluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara în Dosarul nr. 753/II/2/2009, obligându-l pe petent la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul său petentul a solicitat ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea rezoluției atacate

deoarece consideră petiționarul, că în mod ilegal, prin rezoluție, s-a dispus

de către procuror trimiterea unei lucrări la Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș Severin.

Referindu-se la dispozițiile art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen. care stabilesc soluțiile pronunțate de

procuror împotriva cărora persoana vătămată precum și orice altă persoană ale

cărei interese legitime sunt vătămate, pot face plângere la instanță potrivit

art. 277 și 278 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat, că prin rezoluția

atacată de către petent, procurorul nu a pronunțat nici una dintre soluțiile

respective, astfel încât a apreciat ca inadmisibilă plângerea.

Împotriva sentinței penale

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs petentul A.P.G.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut, în esență, că

prin respingerea plângerii sale i-au fost îngrădite drepturile și lezate

interesele.

Examinând hotărârea recurată,

respectiv actele și lucrările din dosar în raport cu criticile invocate cât și

din oficiu Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este

nefondat.

Potrivit art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen. obiectul plângerii adresate instanței îl constituie rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, după caz, rezoluția de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale

dată de procuror.

Rezultă așadar, din interpretarea

dispozițiilor legale menționate, că plângerea la instanță, după parcurgerea

procedurii prealabile a plângerii la primul procuror, procurorul general al

parchetului curții de apel ori la procurorul ierarhic superior, nu poate fi

introdusă decât împotriva unei soluții de neurmărire penală.

În această cauză însă, se constată,

așa cum de altfel rezultă și din cuprinsul plângerii formulate de petiționar,

că procurorul nu a adoptat o soluție de neurmărire, astfel încât hotărârea

primei instanțe, de respingere a plângerii ca inadmisibilă este legală și

temeinică.

Pentru considerentele arătate și

având în vedere că în cauză nu există motive care să ducă la casarea hotărârii

atacate Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de

petiționar, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 249/PI din 15

octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 decembrie 2009.