ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6343/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 388 din 06 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de contestatorii S.A., G.G.R.P., O.D.T. în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi și Asigurări Sociale Dolj și, în consecință: A dispus anularea dispoziției din 27 octombrie 2008 emisă de intimată, și restituirea în natură către reclamanți a imobilelor situate în Craiova, str. M., nr. 14, compuse din: 1. clădirea principală cu regim S+P+1E: Admite contestația formulată de către contestatorii S.A., domiciliată în Lugoj, județul Timiș, G.G.R.P., domiciliat în Pitești, județul Argeș, O.D.T.,domiciliat în București, sector 6, împotriva dispoziției din 27 octombrie 2008, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale Dolj, cu sediul în Craiova, județul Dolj.

Dispune anularea dispoziției din 27 octombrie 2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj. Dispune restituirea în natură, reclamanților, a imobilelor situate în Craiova, str. M., nr. 14, județul Dolj , compuse din: 1. clădire principală, cu regim de înălțime S+P+1E, inclusiv casa scării, în suprafață de 128,49 m.p., evidențiată între axele cadastrale din documentația cadastrală înregistrată în 15 decembrie 1997 la O.C.P.I. Dolj, cu excepția etajului 2 compus din 4 camere cu destinația de birouri și 2 grupuri sanitare, construcții noi evidențiate între axele cadastrale din aceeași documentație cadastrală; 2. clădire secundară, cu regim de înălțime parter, compusă din: spațiu depozit, un hol și birou, în suprafață totală construită de 192,18 m.p., conform documentației cadastrale menționate și 3. teren în suprafață de 1.155 m.p., cu vecinătățile ; la Nord - str. M., la Est - sediul SC P.G.

SA și proprietari particulari, la Sud - Mitropolia și la Vest - proprietari particulari, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert inginer I.M.G., ce face parte integrantă din prezenta sentință. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente: Prin decizia din 27 octombrie 2008 emisă de intimată s-a dispus respingerea notificărilor din 2001 prin care contestatorii au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Craiova, str. M., nr. 14, naționalizat în temeiul Legii nr. 119/1948, cu motivarea că, solicitanții nu au făcut dovada certă că sunt îndreptățiți la retrocedarea imobilului, nu au prezentat actele doveditoare ale dreptului de proprietate și nu au fost depuse documente care să ateste în mod cert calitatea ascendentului autor în raport cu imobilul revendicat.

A reținut prima instanță că decizia este vădit nelegală și netemeinică întrucât în ceea ce privește calitatea petenților, de moștenitori legali și testamentari, ai proprietarului deposedat a fost pe deplin dovedită. Și în ceea ce privește dreptul de proprietate al persoanei fizice îndreptățite, G.R.F.

asupra imobilului în litigiu a fost cu prisosință dovedit, din proba cu acte rezultând atât în cadrul procedurii administrative prealabile, cât și în fața instanței, că respectivul imobil cu destinația de mașini agricole și articole tehnice a aparținut acestui proprietar conform contractului de vânzare încheiat la data de 19 septembrie 1905, înregistrat în 20 septembrie 1905 la Tribunalul Dolj, secția comercială și de notariat, procesului-verbal încheiat la 08 august 1940, certificatului din 11 ianuarie 1945, emis de Camera de Comerț și Industrie Craiova, buletinul clădirii din str. M., nr. 20, foaia matricolă nr. 2 a clădirii, impozit, certificatul din 12 octombrie 1992 emis de Filiala Arhivelor Statului Dolj, declarația din 16 mai 1946, imobil naționalizat prin Legea nr. 119/1948, astfel cum rezultă din M. Of., Partea I, nr. 133 bis/11.06.1948.

A mai constatat instanța de fond că, nu există nici un dubiu în privința evoluției numerelor factoriale ale imobilului în litigiu, deși prin adresa din 13 decembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Craiova rezultă că nu există documente privind evoluția în timp a numerelor factoriale. În prezent, imobilul în litigiu este situat la nr. 14 pe str. M., inițial, la data cumpărării, a avut nr. 18, pentru ca apoi să revină la nr. 20, conform atestării din procesul-verbal încheiat la data de 08 august 1940 de Comisiunea pentru Înființarea Cărților din comuna Craiova, fiind indubitabil unul și același imobil.

Din constatările și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții și din raportul de expertiză judiciară în specialitatea topografică instanța a reținut că imobilul în litigiu se compune din: 1. clădirea principală cu regim de înălțime S+P+1E inclusiv casa scării în suprafață de 128,49 m.p., evidențiată între axele cadastrale din documentația cadastrală înregistrată în 15 decembrie 1997 la O.C.P.I. Dolj și 2. clădirea secundară cu regim de înălțime parter, compusă din: spațiu depozit, hol și birou în suprafață totală construită de 192,18 m.p.; 3. teren în suprafață de 1.155 m.p. A mai constatat prima instanță că, la vechiul imobil, clădire principală, a fost adăugat etajul 2, compus din patru camere cu destinația birouri, două grupuri sanitare, construcții noi evidențiate în axele cadastrale din aceeași documentație, astfel încât în temeiul art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, urmând a fi exceptate de la restituire.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Casa Județeană de Pensii Dolj invocând: lipsa calității de persoane îndreptățite a contestatorilor; faptul că nu există identitate între imobilul actual și cel deținut de autorul contestatorilor; nu s-a dovedit dreptul de proprietate asupra clădirii anexă și că la clădirea principală s-a adăugat un etaj. Un ultim motiv de apel a vizat greșita soluționare a cererilor de chemare în garanție. Prin decizia civilă nr. 271 din 14 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii Dolj.

Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut, în esență, următoarele considerente: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor a reținut faptul că a fost corect soluționată de prima instanță, din actele depuse rezultând identitate între autorul contestatorilor și fostul proprietar al imobilului în litigiu.

Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 septembrie 1905, înregistrat în 20 septembrie 1905 la Tribunalul Dolj, secția comercială și de notariat în calitate de cumpărător figurează G.R., nume ce se regăsește și în certificatul din 11 ianuarie 1945 emis de Comisia de Comerț și Industrie Craiova, în declarația dată de șeful Circumscripției I de constatare în anul 1945 privind identificarea imobilului, în matricola imobilului întocmită în 1946, în testamentul din 29 decembrie 1948 și procesul-verbal din 08 august 1949. Identitatea între proprietarul imobilului din litigiu și autorul contestatorilor rezultă din compararea actelor de stare civilă cu cele de proprietate, respectiv certificatul de moștenitor din 08 iunie 1963, certificatul de deces în care autorul este trecut cu ambele prenume, în timp ce în certificatul de naștere al fiicei sale, E.V., născută la 22 septembrie 1906, în certificatul de deces al fiului său, F.F.C., decedat la 31 octombrie 2000 și născut la 07 februarie 1912, în certificatul de deces al fiului său R.H.F., decedat la 10 noiembrie 1996, numele autorului este R.G.

Reține instanța de apel în raport cu actele de stare civilă menționate că R.G. este una și aceeași persoană cu R.F.G. A înlătura ca nefondată critica apelantei potrivit căreia S.A. nu ar avea calitatea de moștenitoare pe considerentul că autorul acesteia F.F.C. a renunțat la succesiunea autorului comun deoarece prin sentința civilă nr. 1360 din 06 mai 2010 a Judecătoriei Lugoj s-a dispus anularea parțială a certificatului de calitate de moștenitor din 27 iunie 2003 prin care autorul contestatoarei este considerat renunțător la succesiunea tatălui său, R.G. De altfel, prin certificatul de moștenitor din 1963 s-a constatat calitatea acestuia de succesor al tatălui său. A mai reținut instanța de apel că, pentru contestatori s-au acordat măsuri reparatorii de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin decizia din 08 iulie 2008 privind imobilul din Craiova, str. C., nr. 132, în calitate de moștenitori ai aceluiași autor.

A respins ca nefondată și critica privind incidența dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001 pe considerentul că imobilul a aparținut unei persoane juridice, caz în care nu se poate dispune restituirea în natură. Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1905 rezultă că imobilul în litigiu a fost cumpărat de R.G., persoană fizică, a fost înscris în evidențele funciare pe numele persoanei fizice și chiar dacă proprietarul a fost asociat într-o societate comercială, folosind imobilul în parte ca sală de expoziție pentru mașinile agricole ale firmei patrimoniul era diferit de cel al persoanei juridice. În declarația dată de fostul proprietar, conform art. 41 din Legea nr. 55/1939, imobilul este înscris ca fiind magazin pentru comerțul de mașini și articole tehnice, iar în anul 1946 în imobil se afla și domiciliul proprietarului cum rezultă din buletinul clădirii cât și din declarația din 16 mai 1946, pentru stabilirea impozitului.

Curtea a reținut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de stat, în oricare dintre formele prevăzute de lege pot face obiectul restituirii fără a se distinge dacă au fost sau nu acordate despăgubiri chiar și în situația reglementată de art. 11, cu obligația de a se recalcula despăgubirea. Cât privește suprafața de teren aferentă imobilului construcție, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare a dobândit un teren cu lățimea de 25,20 m.p., pe latura de nord. În contract nu s-au precizat dimensiunile laturilor de est și vest, astfel că expertul a avut în vedere buletinul clădirii întocmit în anul 1948, care cuprinde schița terenului și a construcției în care a fost consemnată suprafața totală de 1.250 m.p., iar prima instanță a dispus restituirea suprafeței de 1.155 m.p., aceasta fiind suprafața aferentă construcției în prezent.

Curtea a respins și critica intimatei-apelante vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, în raport cu concluziile expertizei specialitatea construcții din care rezultă că, imobilul proprietatea autorului este identic celui ocupat de apelantă cu precizarea că, în plus, s-a adăugat clădirii încă un etaj, cu suprafața de 358 m.p., suprafață ce nu reprezintă 100% din imobilul inițial. A respins ca nefondată și critica privind respingerea cererii de chemare în garanție, în raport cu prevederile art. 60 C. proc. civ., întrucât legea specială nu cuprinde dispoziții care să creeze un raport obligațional între unitatea deținătoare actuală și stat sau fostul deținător, unitate de stat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii Dolj invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate: - lipsa de identitate între defunctul G.R.F., proprietarul terenului și imobilului din Craiova, str. M., nr. 14; - lipsa identității de construcție dintre imobilul principal și cel secundar revendicate și cele aflate în administrarea Casei Județene de Pensii Dolj și a diferenței de suprafață a terenului cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 septembrie 1905 și cel existent la data revendicării, aflat în proprietatea recurentei.

Din actele depuse la dosar rezultă că imobilul revendicat se compunea din clădire cu parter și etaj în suprafața construită de 653,23 m.p., și teren în suprafață de 610 m.p., în timp ce actualul imobil se compune din subsol, parter, 2 etaje în suprafață totală construită de 2.216,25 m.p., un imobil secundar compus din două camere iar terenul aferent este de 1.155 m.p. Cu privire la clădirea principală recurentul a susținut că instanța de apel nu și-a motivat decizia de respingere a apelului preluând concluziile raportului de expertiză, raport ce nu corespunde situației de fapt, preluând dimensiunile clădirii din buletinul din 1948, deși prin raportul de expertiză se precizează că datele sunt eronate, fapt reținut și de instanța de apel, fără a arăta și motivele care au condus la această concluzie.

Că, potrivit declarației lui R.G., se arată că imobilul este compus din parter+5 camere în suprafață de 390,41 m.p. și etaj compus dintr-o sală și trei camere în suprafață de 262,89 m.p. Or, prin sentința atacată, suprafața imobilului ce trebuie restituită este mult mai mare decât cea dovedită cu actele aflate la dosar. Referitor la clădirea secundară compusă cu regim de înălțime parter compus din spațiu depozit, un hol și un birou, la dosar nu există niciun document din care să rezulte că aceasta ar fi fost în proprietatea autorului care să justifice concluzia raportului de expertiză. Cu privire la terenul aferent acestui imobil, instanța de apel a reținut că expertul a avut în vedere buletinul clădirii din 1948, ce cuprinde schița terenului și a construcției pe care este consemnată suprafața totală de 1.250 m.p., fiind dispusă restituirea suprafeței de 1.155 m.p., mai mică decât cea avută de autorul contestatorilor.

În ceea ce privește dimensiunile terenului recurenta a susținut că potrivit procesului-verbal din 08 august 1940 al Comisiei de înființare a cărților funciare din comuna Craiova, la data intabulării rezultă că a fost înscrisă suprafața menționată în contractul de vânzare-cumpărare, aspect confirmat și de cererea de modificare în registrul întreprinderilor de stat și organizațiilor economice la Ministerul Finanțelor înregistrată în 09 mai 1951, prin care se solicita radierea Fabricii M. Craiova. O altă critică vizează greșita interpretare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și art. 19 din Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect recurenta a susținut că instanța de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor legale referitoare la acordarea despăgubirilor prin echivalent sau la restituirea în natură a imobilului în litigiu, fără a se ține seama de faptul că intimații-contestatori nu erau îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii întrucât prin Acordul între România și Austria semnat la București la 03 iulie 1963 intrat în vigoare la 27 aprilie 1965 ratificat prin Decretul nr. 784/1963 se preciza că România plătește Austriei o sumă forfetară de 1.359.000 dolari S.U.A. drept indemnizare globală pentru bunurile, drepturile și titlurile austriece atinse prin măsuri românești de naționalizare. O ultimă critică vizează greșita respingere a cererii de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a SC M.A.T.

SA Craiova, întrucât imobilul în litigiu se află în proprietatea publică a statului, fiind dat în administrare recurentei, figurând în proprietatea SC M.A.T. SA Craiova, fiind îndeplinite cerințele cererii de chemare în garanție. În raport cu cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probatoriului. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat urmând a fi respins. Cu toate că recurenta-intimată a indicat drept temei juridic al criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. din dezvoltarea acestora rezultă că este posibilă analizarea exclusiv din prisma cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., referitoare la calitatea procesuală activă, de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, dovada dreptului de proprietate și la restituirea în natură a imobilului în litigiu. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța a acordat mai mult decât s-a cerut nu poate fi invocat, deoarece apelul a fost respins ca nefondat, acest motiv operând numai în situația în care instanța de apel se pronunță ea însăși asupra fondului cererii, putând să acorde în acest caz mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită întrucât se constată că decizia atacată este amplu motivată, răspunzând tuturor motivelor de apel și făcând considerații argumentate cu privire la situația de fapt și textele legale incidente în cauză.

Prima critică de nelegalitate susținută de recurenta-reclamantă pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și care se referă la lipsa de identitate între autorul contestatorilor G.R.F. și R.G. proprietarul terenului și a imobilului din litigiu este nefondată. Din certificatul de deces eliberat de Primăria Municipiului Lugoj la 18 aprilie 2003, cel de căsătorie, în copie, după registrul stării civile pentru căsătoriți din 1932, certificatul de naștere privind pe G.E.V.

născută la 22 septembrie 1906, certificatul de moștenitor autentificat în 08 iunie 1963 de Notariatul de Stat Raional Lugoj și respectiv din 27 iunie 2003 eliberat de BNP R., contractul de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 1905 înregistrat la Tribunalul Dolj, secția notariat, certificatul din 11 ianuarie 1945 emis de Camera de Comerț și Industrie Craiova, cât și din declarația dată de șeful Circumscripției I de constatare în anul 1945 pentru identificarea imobilului, în testamentul datat 29 decembrie 1948 rezultă că G.R.F. este aceeași persoană cu G.R. Este nefondată și critica referitoare la lipsa identității de construcție dintre imobilul principal și cel secundar și cele aflate în administrarea recurentei precum și a diferențelor de suprafață a terenului achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 septembrie 1905 din care rezultă o suprafață construită de 653,23 m.p.

și teren în suprafață de 610 m.p., în raport cu actualul imobil ce se compune din subsol, parter și două etaje, în suprafață construită de 2.216,25 m.p. și un imobil secundar compus din două camere și teren în suprafață de 1.555 m.p. Prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj, instanța a dispus efectuarea a două expertize tehnice în specialitatea topografie și construcții civile și industriale cu obiectivele stabilite prin încheierea de ședință din 28 octombrie 2009, de intimata Casa Județeană de Pensii Dolj, respectiv dacă imobilul corespunde în regim de suprafață înălțime cu clădirea care a aparținut fostei firme G., naționalizată conform Legii nr. 119/1948 și dacă s-au efectuat lucrări suplimentare de extindere după naționalizare la clădirea aflată în litigiu și în ce constau.

Din raportul de expertiză topografic geodezie cadastru întocmit de expert ing. I.M. rezultă că din identificarea fizică a imobilului în teren, Craiova, str. M., nr. 14, în raport cu titlul de proprietate invocat de contestatori s-a concluzionat că există un singur teren ce a avut inițial nr. 18 pe str. M. din Craiova, a trecut în 20 și actual în 14. Suprafața terenului este de 1.155 m.p. Pe acest teren sunt amplasate Casa Județeană de Pensii cu o suprafață construită de 480 m.p., magazie (C2) cu suprafața construită de 191 m.p., și C3 (anexă) cu o suprafață de 16 m.p. Din raportul de expertiză specialitatea construcției civile întocmit de expert ing. C.D.A. rezultă că imobilul actual și anume corpul principal, corespunde parțial ca soluții constructive cu vechea clădire (structură de rezistență din cărămidă și beton armat), dar nu mai corespunde ca instalații și finisaje actuale și ca suprafață construită desfășurată.

Față de vechea clădire, rezultă că s-au efectuat lucrări suplimentare, și anume supraînălțarea cu un nivel, precum și placări pereți cu plăci rigips, zugrăveli imobile, tavane, înlocuirea instalațiilor. Clădirile componente ale imobilului din litigiu corespund clădirilor care au aparținut fostei firme G. cu singura deosebire că la clădirea principală s-a etajat cu un nivel, etaj 2 - compus din 4 încăperi cu destinația de birouri și două grupuri sanitare, exceptând casa scării, cu o suprafață de 128,49 m.p. Prin urmare, critica recurentei-intimate referitoare la lipsa identității dintre imobilul principal, secundar și cele aflate în administrarea acesteia și cel revendicat determinat de întinderea suprafețelor construite de 653,23 m.p., și 2.216,25 m.p.

(suprafață construită totală) este nefondată. Referitor la suprafața totală construită din raportul de expertiză specialitatea construcției civile rezultă că în procesul-verbal din 09 aprilie 2002 aferent trecerii imobilului în administrarea Casei de Pensii Dolj s-a consemnat eronat o suprafață desfășurată construită de 2.216,25 m.p., deoarece conform cadastrului suprafața este de 1.148,07 m.p. Suprafața de 2.216,25 m.p. a fost consemnată în mod eronat și în H.G. nr. 419/2002 prin care s-a aprobat trecerea imobilului în litigiu în administrarea recurentei-intimate. Întrucât suprafața de clădire adăugată nu reprezintă 100% din aria desfășurată inițială, în mod corect instanța de apel a apreciat ca legală soluția dispusă de prima instanță de restituire în natură a imobilului, mai puțin suprafața adăugată care reprezintă etajul 2 al clădirii principale.

Nefondată este și critica vizând greșita respingere a cererii de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și SC M.A.T. SA Craiova întrucât legea specială nu cuprinde dispoziții care să creeze raporturi juridice între unitatea deținătoare respectiv Casa Județeană de Pensii Dolj, Ministerul Finanțelor Publice și SC M.A.T. SA Craiova, acestea din urmă având calitatea de terți și nu de unități deținătoare. Critica vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001, text potrivit căruia nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare, a fost formulată pentru prima dată în recurs astfel că nu va fi analizată.

În raport cu cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva deciziei civile nr. 271 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.