ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1482/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 227/A din 25 martie 2010, Curtea de Apel București - secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-intimat Municipiul București, prin primarul general și apelanta – intervenientă P.E.E., în contradictoriu cu intimații-contestatori S.I.F., S.V. și S.M.M. Recursul formulat de contestator împotriva acestei decizii a fost soluționat prin decizia atacată în prezentul dosar. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimatul Municipiul București, prin primarul general, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., în susținerea căreia s-au arătat următoarele: Prin recursul formulat a fost criticată decizia sub aspectul neaplicării în speță a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar a fost invocată totodată și excepția puterii de lucru judecat în raport de decizia nr. 2310 din 04 mai 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie care atestă incontestabil faptul ca imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. S-a arătat în recurs faptul că prin decizia Înaltei Curți la care am făcut mai sus referire, a fost respinsă în mod irevocabil acțiunea de restituire în natură a imobilului din str. Moliere, reținându-se că imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil și cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată.

S-a reținut totodată cu putere de lucru judecat faptul că reclamanții au primit o dreaptă despăgubire în urma exproprierii, constând într-un apartament în zona centrală a capitalei la care s-a adăugat și o diferență în bani, sumă de bani primită în numerar, care de altfel nu a fost contestată. Asupra acestei excepții invocată în recurs Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat. Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare, în considerarea celor ce succed: Cererea formulată nu este inadmisibilă, cum s-a invocat la termenul de judecată a cauzei, deoarece aspectul invocat se circumscrie formal motivului de contestație în anulare invocat.

Prin cererea de recurs s-a invocat, ca motiv de recurs, faptul că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 evocate de instanța de apel, întrucât în urma exproprierii nu a fost oferită o simplă despăgubire bănească, ci a fost oferit un apartament cu o valoare mult mai mare într-o altă zonă a București-ului, precum și o sumă de bani. În alineatul următor s-a invocat faptul că acest aspect a fost reținut cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 2310 din 4 mai 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din modul de formulare a criticii rezultă că aspectul imputat pe calea contestației în anulare reprezintă un argument în susținerea motivului de nelegalitate vizând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. sancționează nepronunțarea din greșeală asupra unui motiv de recurs și nu asupra unui argument invocat în susținerea acestuia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea este nefondată, urmând a dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 801 din 03 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 martie 2012.