ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1482/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

227/A din 25 martie 2010, Curtea de Apel București - secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate

de apelantul-intimat Municipiul București, prin primarul general și apelanta –

intervenientă P.E.E., în contradictoriu cu intimații-contestatori S.I.F., S.V. și

S.M.M.

Recursul formulat de

contestator împotriva acestei decizii a fost soluționat prin decizia atacată în

prezentul dosar.

Împotriva

acestei decizii a formulat contestație în anulare intimatul Municipiul

București, prin primarul general, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a

II-a C. proc. civ., în susținerea căreia s-au arătat următoarele:

Prin recursul

formulat a fost criticată decizia sub aspectul neaplicării în speță a

prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar a fost invocată

totodată și excepția puterii de lucru judecat în raport de decizia nr. 2310 din

04 mai 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie care atestă incontestabil

faptul ca imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu intră sub incidența Legii

nr. 10/2001.

S-a arătat în recurs

faptul că prin decizia Înaltei Curți la care am făcut mai sus referire, a fost

respinsă în mod irevocabil acțiunea de restituire în natură a imobilului din

str. Moliere, reținându-se că imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil

și cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată.

S-a reținut totodată

cu putere de lucru judecat faptul că reclamanții au primit o dreaptă

despăgubire în urma exproprierii, constând într-un apartament în zona centrală

a capitalei la care s-a adăugat și o diferență în bani, sumă de bani primită în

numerar, care de altfel nu a fost contestată.

Asupra acestei excepții

invocată în recurs Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat.

Înalta Curte constată

că este nefondată contestația în anulare, în considerarea celor ce succed:

Cererea formulată nu

este inadmisibilă, cum s-a invocat la termenul de judecată a cauzei, deoarece

aspectul invocat se circumscrie formal motivului de contestație în anulare invocat.

Prin cererea de

recurs s-a invocat, ca motiv de recurs, faptul că în speță nu sunt incidente

dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 evocate de instanța de

apel, întrucât în urma exproprierii nu a fost oferită o simplă despăgubire

bănească, ci a fost oferit un apartament cu o valoare mult mai mare într-o altă

zonă a București-ului, precum și o sumă de bani.

În alineatul următor

s-a invocat faptul că acest aspect a fost reținut cu putere de lucru judecat

prin decizia nr. 2310 din 4 mai 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din modul de

formulare a criticii rezultă că aspectul imputat pe calea contestației în

anulare reprezintă un argument în susținerea motivului de nelegalitate vizând

dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. sancționează nepronunțarea din greșeală asupra unui motiv de recurs și nu

asupra unui argument invocat în susținerea acestuia.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că cererea este nefondată, urmând a dispune

în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul

Municipiul București prin Primarul General

împotriva deciziei nr. 801 din 03 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 02 martie 2012.