Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.07.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2462/2012

HOTĂRÂRE
25.07.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2462/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față; Prin sentința penală nr. 38 din 02 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosar nr. 294/108/2012, în baza art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat inculpatul B.C.P. (cu antecedente penale, arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Arad), la: - 14 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat. În baza art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat, la: - 6 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare.

În baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiționată a executării următoarelor pedepse: - 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 81 din 19 august 2009, pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41, 99 C. pen.; - 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 73 din 12 august 2009, pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele arătate anterior în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiționat pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și fixează un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și a dispus executarea acesteia, pe lângă pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, și lit. b), e) din același text de lege. În condițiile art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, și a drepturilor prev. de art. 64 lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 29 octombrie 2011, până la zi, iar în baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 118 lit. b), e) C. pen., a confiscat de la inculpat în vederea distrugerii, cuțitul de bucătărie cu plăsele negre, folosit de acesta la comiterea infracțiunii, înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Arad, precum și suma de 2 RON. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad din 18 ianuarie 2012 emis în Dosarul rrr. 486/P/2011, a fost trimis în judecată inculpatul B.C.P., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen.

S-a reținut că în noaptea de 28/29 octombrie 2011, pe o stradă din localitatea Sîntana, jud. Arad, inculpatul B.C.P. a ucis-o pe victima I.C., aplicându-i două lovituri cu un cuțit în zona toracelui, după care i-a furat bicicleta și suma de 2 RON. Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile inculpatului, declarația părții civile I.C., raportul medico-legal de autopsie, raportul de necropsie medic-legal, declarațiile martorilor D.S., A.C., cazier, certificat de naștere, planșe fotografice, precum și declarația inculpatului dată în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut în fapt următoarele: În seara zilei de 28 octombrie 2011, în jurul orelor 21.00-22.00, inculpatul B.C.P.

s-a deplasat la un prieten de-al său, de unde a revenit la domiciliul său. La locuința sa, a consumat vin și două sticle de bere, până când a ajuns în stare de ebrietate. După miezul nopții s-a hotărât să meargă la o pizzerie, să mai bea alcool. Inculpatul s-a deplasat pe str. M., unde s-a întâlnit cu victima I.C., pe care-l cunoștea din vedere. I.C., aflat și el în stare de ebrietate, venea pe bicicletă, pe același trotuar, din direcție opusă. Când a ajuns în dreptul inculpatului a încercat să-l ocolească, însă s-a dezechilibrat și a intrat cu bicicleta în inculpat, lovindu-l, iar bicicleta a căzut jos, pe trotuar. B.C.P. s-a enervat și l-a înjurat pe I.C. și astfel, între inculpat și victimă a avut loc o ceartă.

La un moment dat, inculpatul a scos din buzunar un cuțit (pe care obișnuia să-l poarte) și a înjunghiat-o pe victimă de două ori: o dată în hemitoracele stâng și o dată în abdomen. Fiind rănit grav, I.C. a căzut pe trotuar. Ulterior, inculpatul i-a scotocit buzunarele victimei, găsind într-un buzunar două bancnote de câte 1 RON fiecare, pe care le-a sustras. Totodată, i-a sustras și bicicleta, cu care s-a îndreptat înapoi, spre locuința sa, lăsând victima căzută pe trotuar. Când a ajuns acasă, inculpatul B.C.P. a pus bicicleta în șopronul locuinței, a intrat în casă și s-a culcat. Concluziile raportului de necropsie medico-legală din data de 27 decembrie 2011 al Serviciului Județean de Medicină Legală Arad sunt următoarele: Moartea numitului I.C.

a fost violentă. Moartea victimei s-a datorat hemoragiei interne și externe consecutivă unei plăgi penetrante a hemitoracelui stâng, față anterioară, cu leziune de cord. Leziunea de violență tanatogeneratoare a putut fi produsă prin lovire directă cu un corp tăietor-înțepător și are legătură de cauzalitate directă cu decesul victimei. La autopsie s-a mai constatat prezența unor leziuni de tipul placarde excoriate, plăgi contuze și plagă tăiată nepenetrantă abdominală, ce s-au putut produce prin loviri cu sau de corpuri/planuri dure, precum și prin lovire directă cu corp-tăietor înțepător. Moartea poate antedata autopsia efectuată în data de 29 octombrie 2011, începând cu ora 13.00, cu 8-12 ore.

Partea civilă fratele victimei I.C. a arătat că nu are pretenții materiale de la inculpat, solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia pentru faptele comise. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost descrise anterior și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Analizând starea de fapt reținută, instanța a constatat că: fapta săvârșită de inculpatul B.C.P.

care, pe fondul consumului de alcool, cu intenție directă, prevăzând moartea victimei și acceptând un asemenea rezultat, folosind un instrument apt să producă moartea, respectiv un cuțit, a aplicat victimei o lovitură într-o zonă vitală a corpului, determinând o hemoragie internă și externă consecutivă unei plăgi penetrante a hemitoracelui stâng, față anterioară, cu leziune cord, leziunea de violență tanatogeneratoare care a cauzat decesul victimei I.C., fapta fiind comisă noaptea, într-un loc public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, după ce a lovit victima în condițiile expuse anterior, aceasta căzând pe trotuar, a sustras dintr-unul din buzunarele de la haina pe care o purta victima, două bancnote de câte 1 RON fiecare, apoi s-a urcat pe bicicleta aparținând victimei I.C., însușindu-și-o pe nedrept și folosind-o la întoarcerea spre locuința sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă, determinate prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de impactul acțiunii ilicite asupra opiniei publice, de persoana inculpatului care este cetățean român, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, are studii 3 clase, de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, în special, de împrejurările în care faptele au fost săvârșite, care denotă un dispreț total al inculpatului față de viața persoanei. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt caracterizate printr-un grad ridicat de pericol social, prin faptele comise inculpatul aducând atingere relațiilor sociale referitoare la unul dintre cele mai importante drepturi ocrotite de norma penală, respectiv dreptul la viață.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța a reținut din fișa de cazier a inculpatului, faptul că este cunoscut cu antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind săvârșite în timpul minorității. Astfel, instanța a reținut că: - prin sentința penală nr. 81 din 19 august 2009 a Judecătoriei Chișineu Criș, pronunțată în Dosarul nr. 257/210/2009, inculpatul B.C.P. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru furt calificat avut privat, în formă continuată, pentru infracțiunile prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 99 și urm. C. pen., art. 109 C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art. 81, 110 C. pen.

pe durata termenului de încercare de 4 ani; - prin sentința penală nr. 73 din 12 august 2009 a Judecătoriei Chișineu Criș, pronunțată în Dosarul nr. 394/210/2009, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și art. 109 C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru furt calificat din avutul privat. În baza art. 81, 82 și 110 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. Potrivit acestor considerente, instanța în baza art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.C.P., cu antecedente penale, arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 14 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.C.P., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare. În baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiționată a executării pedepselor de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 81 din 19 august 2009, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41, 99 C. pen.

și pedeapsa de 1 an și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 73 din 12 august 2009, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele arătate anterior, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiționat pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și va fixa un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., cu excepția dreptului de a alege și lit. b), e) din același text de lege.

În condițiile art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, și a drepturilor prev. de art. 64 lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 29 octombrie 2011, până la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., va menține starea de arest a inculpatului. În baza art. 118 lit. b), e) C. pen., a confiscat de la inculpat în vederea distrugerii, cuțitul de bucătărie cu plasele negre, folosit de acesta la comiterea infracțiunii, înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Arad, precum și suma de 2 RON. Împotriva sentinței Tribunalului Arad a declarat apel inculpatul B.C.P., solicitând reducerea pedepselor, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile, conduita sinceră în proces.

Prin decizia penală nr. 61/A din 29 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul inculpatului B.C.P., a desființat în parte sentința și rejudecând: În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.C.P. împotriva sentinței penale nr. 38 din 02 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad. A desființat sentința penală apelată și rejudecând: A înlăturat sporul de 2 ani închisoare aplicat inculpatului urmare a contopirii pedepsei de 14 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul urmând a executa pedeapsa de 14 ani închisoare. A înlăturat dispoziția instanței de fond privind aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 și 83 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, fixarea termenului de încercare de 4 ani și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare și executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 85 C. pen. a contopit pedeapsa de 14 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea, care ar fi și pedeapsa rezultantă, respectiv 14 ani închisoare. Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului B.C.P. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare starea de arest a inculpatului din data de 02 februarie 2012 la zi. S-a reținut că vinovăția inculpatului a fost dovedită potrivit declarațiilor inculpatului, raportului medico-legal de autopsie, declarațiilor martorilor D.S., A.C., declarațiile părții civile din care a rezultat că inculpatul pe fondul consumului de alcool, pe timp de noapte, în loc public, a aplicat victimei o lovitură cu un cuțit într-o zonă vitală, aceasta decedând, iar după ce a lovit-o i-a sustras din buzunarul de la haină două bancnote de 1 RON, apoi s-a urcat pe bicicleta acesteia și a folosit-o pentru întoarcerea spre locuința sa.

De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de către inculpat, acesta beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție, critica inculpatului vizând individualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, aspecte care vor fi analizate de către instanța de apel. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei a fost condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa a avut, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, au fost individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale. La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, circumstanțele săvârșirii acestora, consecințele produse, dar și aspectele favorabile inculpatului precum recunoașterea faptelor, motiv pentru care nu se justifică reducerea cuantumului acestora, întrucât pedepsele au fost orientate spre minimul special prevăzut de lege ca urmare a aplicării prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Referitor la sporul aplicat de către prima instanță, instanța de apel a considerat că acesta este nejustificat raportat la cuantumul celor două pedepse aplicate ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție, motiv pentru care a fost înlăturat. De asemenea, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța de prim control judiciar a înlăturat dispoziția instanței de fond privind aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 și 83 C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, a fixat termenul de încercare de 4 ani și a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare.

În cauză au fost aplicabile dispozițiile art. 85 C. pen. privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de apel a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei și a aplicat dispozițiile privind concursul de infracțiuni, deoarece faptele săvârșite de inculpat în minoritate nu au atras starea de recidivă potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen. Astfel, în temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 85 C. pen. a fost contopită pedeapsa de 14 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea, care ar fi și pedeapsa rezultantă, respectiv 14 ani închisoare. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpatul B.C.P.

împotriva sentinței penale nr. 38 din 02 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad, a desființat sentința penală apelată și, rejudecând, a înlăturat sporul de 2 ani închisoare aplicat inculpatului urmare a contopirii pedepsei de 14 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul urmând a executa pedeapsa de 14 ani închisoare. A înlăturat dispoziția instanței de fond privind aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 și 83 C. pen.

referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, fixarea termenului de încercare de 4 ani și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 85 C. pen., a fost contopită pedeapsa de 14 ani închisoare cu cea de 2 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea, care ar fi și pedeapsa rezultantă, respectiv 14 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispozițiile ale sentinței penale apelate. În esență, pentru arestarea inculpatului, în afara condițiilor de procedură, pe fond două au fost condițiile avute în vedere de legiuitor: existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (art 143 C. proc.

pen.) și, respectiv existența unuia dintre cazurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. a)-f) C. proc. pen. Ambele condiții examinate anterior, au fost regăsite și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (existența metodelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârșit o infracțiune și, respectiv necesitatea protejării ordinii publice), admițându-se că în măsura în care și dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o reacție particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă, astfel încât potrivit art. 383 alin. (1 1 ) C. proc.

pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului B.C.P. În conformitate cu prevederile art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă starea de arest a inculpatului din data de 02 februarie 2012 la zi. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva deciziei penale nr. 61/A din 29 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul B.C.P. Parchetul a criticat decizia pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

S-a motivat, în esență, că greșit s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, de vreme ce se impunea revocarea suspendării condiționate a ambelor pedepse stabilite prin sentințele nr. 81 din 19 august 2008, respectiv nr. 73 din 12 august 2009, pronunțate de Judecătoria Chișineu Criș. În continuare, constatându-se că faptele sunt concurente, se impunea contopirea celor două pedepse cu pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care urma să fie executată pe lângă fiecare dintre pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecății, contopirea acestora, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare, putându-se aplica facultativ un spor de pedeapsă. Inculpatul B.C.P.

a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând reducerea pedepselor, urmând a se avea în vedere comportarea sa sinceră în proces. Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile parchetului și inculpatului B.C.P. sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Inculpatul B.C.P. a suferit două condamnări în timpul minorității, astfel cum rezultă din fișa sa de cazier judiciar. Anume, prin sentința penală nr. 81 din 19 august 2009, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru furt calificat, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

De asemenea, prin sentința penală nr. 73 din 12 august 2009, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, același inculpat a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni. În cauza dedusă judecății, inculpatul B.C.P. a săvârșit faptele de omor calificat și tâlhărie la data de 28 octombrie 2011 înlăuntrul termenelor de încercare a ambelor pedepse. Dispozițiile art. 83 alin. (1) C. pen., prevăd că dacă în cursul termenului de încercare, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen., prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 C. pen. De asemenea, s-a statuat că suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. (1) C. pen.

În raport de dispozițiile legale enunțate, în temeiul dispozițiilor art. 83 C. pen. se impune revocarea suspendării condiționate a executării atât a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B.C.P. prin sentința penală nr. 81 din 19 august 2008 a Judecătoriei Chișineu Criș, cât și a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 73 din 12 august 2009 a Judecătoriei Chișineu Criș, avându-se în vedere că faptele deduse judecății au fost comise de către inculpat în cursul ambelor termene de încercare a celor două pedepse.

În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., se va dispune contopirea pedepselor de 2 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin cele două hotărâri ale Judecătoriei Chișineu Criș, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, întrucât faptele sunt concurente, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 83 C. pen., să se dispună executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare pe lângă fiecare dintre pedepsele aplicate în prezenta cauză. Ca atare, inculpatul B.C.P. urmează să execute pedepsele de 16 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. și de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), e) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. Întrucât faptele din prezenta cauză sunt concurente, se impune ca în temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., să fie contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., după executarea pedepsei principale. Se constată că faptele inculpatului, pentru care s-a dispus condamnarea sa prin cele două sentințe ale Judecătoriei Chișineu Criș, nu sunt concurente cu faptele din prezenta cauză - omor calificat și tâlhărie - săvârșite la data de 28 octombrie 2011, care au fost comise în termenul de încercare a celor două pedepse stabilite de Judecătoria Chișineu Criș.

Prin urmare, sunt aplicabile prevederile art. 83 C. pen. - revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni și nu dispozițiile art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen., referitoare la concursul de infracțiuni și pedeapsa principală stabilită în caz de concurs de infracțiuni, cum greșit a reținut instanța de apel, dispunând contopirea pedepselor. Decizia pronunțată în apel este nelegală și pentru că a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 85 C. pen. - anularea suspendării pedepsei pentru infracțiuni săvârșite anterior pe motiv că faptele săvârșite de inculpat în minoritate nu atrag starea de recidivă potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

În speță, dispozițiile art. 85 alin. (1) C. pen. nu își găsesc aplicabilitate pentru că inculpatul nu a săvârșit o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, ci numai prevederile art. 83 alin. (1) C. pen., pentru că, așa cum s-a arătat a săvârșit faptele deduse judecății în cursul termenelor de încercare a celor două pedepse aplicate de Judecătoria Chișineu Criș pentru două fapte concurente de furt calificat, ambele comise în minorat. O dată constatată o asemenea împrejurare, revocarea suspendării condiționate, executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa, respectiv pedepsele aplicate pentru noile infracțiuni devin obligatorii și nu are relevanță faptul că infracțiunile anterioare ale inculpatului pentru care i s-au aplicat pedepse cu suspendarea condiționată au fost comise în minorat.

Într-o atare situație, într-adevăr, devin incidente dispozițiile art. 38 lit. a) C. pen., potrivit cărora la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității. Însă, și în acest caz, aplicarea prevederilor art. 83 C. pen. este obligatorie, iar în acest sens se au în vedere dispozițiile art. 110 1 C. pen., ce prevăd că art. 81 alin. (3) și 4 alin. (3), art. 82 alin. (3), art. 83, 84 și 86 se aplică în mod corespunzător. Procedeul instanței de apel de înlăturare a prevederilor art. 83 alin. (1) C. pen. și de aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 85 C. pen. este nelegal, pedepsele stabilite inculpatului B.C.P.

pentru omor calificat și tâlhărie, respectiv la 14 ani închisoare și 6 ani închisoare, dar și a pedepsei rezultante la 14 ani închisoare fiind nelegale. Distinct de instanța de apel și procedeul primei instanțe este contrar legii, deoarece a aplicat prevederile art. 85 C. pen., cu toate că din considerentele arătate nu își găsesc aplicabilitate, dispunând anularea suspendării condiționate a executării pedepselor de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 81 din 19 august 2008 a Judecătoriei Chișineu Criș și 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 73 din 12 august 2009 a Judecătoriei Chișineu Criș. Apoi a aplicat atât prevederile art. 81-82 C. pen., cât și dispozițiile art. 83 C. pen., în sensul că după ce a contopit pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare a suspendat-o condiționat pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În fine, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare. Se constată că prima instanță a stabilit două modalități de executare a pedepselor inculpatului, atât cu suspendarea condiționată pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cât și cu închisoare cu executare în detenție, contrar prevederilor art. 83 C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. De asemenea, a aplicat prevederile art. 85 alin. (1) C. pen., deși nu erau incidente în cauză, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, deși se impunea și revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pentru ca, în final, nici să nu precizeze care este pedeapsa rezultantă pe care inculpatul urmează să o execute.

Toate acestea dovedesc o încălcare a dispozițiilor legale ce reglementează anularea suspendării condiționate, revocarea suspendării condiționate și contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, inclusiv a deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, nefiind posibil a se stabili două modalități de executare a pedepselor de către inculpat, atât cu suspendare condiționată, cât și cu închisoare, aplicarea concomitentă atât a prevederilor art. 81-82 C. pen., art. 83 C. pen., art. 85 C. pen., revocarea greșită a suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, fără a se preciza în final care este pedeapsa rezultantă pe care inculpatul B.C.P.

urmează să o execute. Pentru aceste considerente, recursul parchetului este fondat și urmează a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. - prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Se va dispune casarea deciziei penale și în parte sentința penală nr. 38 din 02 februarie 2012 a Tribunalului Arad, urmând ca în rejudecare să se procedeze în modalitatea expusă anterior. Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului B.C.P. pentru faptele săvârșite, au fost avute în vedere corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., natura și gravitatea faptelor comise, infracțiuni contra vieții și patrimoniului, împrejurările comiterii faptelor, circumstanțele reale în care au fost săvârșite, urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, ce a suferit două condamnări pentru două infracțiuni de furt calificat comise în timpul minorității. Fiind stabilite pedepse de 14 ani închisoare pentru omor calificat și 6 ani închisoare pentru tâlhărie, prin reținerea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptelor, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat și prin urmare, în raport de criteriile enunțate se justifică înlăturarea sporului de 2 ani închisoare aplicat inculpatului, nu însă și reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

Sub acest aspect, recursul inculpatului B.C.P. este fondat, urmând a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. - și înlăturat sporul de 2 ani închisoare aplicat inculpatului. În ceea ce privește critica reprezentantului parchetului formulată oral cu ocazia judecării recursului la termenul din 25 iulie 2012, anume că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, iar nu de tâlhărie, este nefondată. În fapt, s-a reținut că în noaptea de 28/29 octombrie 2011 în loc public, inculpatul B.C.P., pe fondul unei altercații, a aplicat victimei I.C.

două lovituri cu un cuțit în zona toracelui, în urma cărora a căzut pe carosabil. Profitând de starea victimei, inculpatul i-a sustras din buzunar 2 RON și bricheta, apoi a mers la locuința sa, lăsând victima căzută pe carosabil care a decedat la scurt timp. Tâlhăria este definită de dispozițiile art. 211 C. pen. ca fiind furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra. În speță, se constată că în momentul în care victima era căzută, în stare de inconștiență, urmare a loviturilor aplicate de inculpat, acesta i-a sustras bunurile, ceea ce înseamnă că a comis infracțiunea de tâlhărie, neavând semnificație faptul că hotărârea de a sustrage bunurile a fost spontană, survenită după ce victima a căzut pe carosabil.

Așadar, fapta inculpatului B.C.P. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu ale infracțiunii de furt calificat, fiind dispusă corect condamnarea sa pentru această infracțiune în concurs cu omor calificat. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile vor rămâne în sarcina statului.

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de intimatul-inculpat B.C.P. împotriva deciziei penale nr. 61/A din 29 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia penală sus-menționată și, în parte, sentința penală nr. 38 din 02 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad și, rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv 14 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și 6 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., și sporul de 2 ani închisoare, pe care îl înlătură. În baza art. 83 C. pen., revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 81 din 19 august 2008 a Judecătoriei Chișinău Criș pronunțată în Dosarul nr. 257/210/2009 și de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 73 din 12 august 2009 a Judecătoriei Chișinău Criș pronunțată în Dosarul nr. 394/210/2009. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele de 2 ani închisoare și de 1 an și 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare pe lângă fiecare dintre pedepsele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedepsele de 16 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., după executarea pedepsei principale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2011 la 25 iulie 2012. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iulie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-07-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2464/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 746 din 23 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 3211 5/3/2011, în temeiul art. 20 C. pen.
ÎCCJ 2011-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1942/2011
Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 264 din 23 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-au dispus următoarele: În baza art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b
ÎCCJ 2012-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 229/2012
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87 /D din 29 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1798/110/2010, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimb
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 204/2012
. În temeiul disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului M.V. în prezenta cauză, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) luni închisoare. l-a aplicat inculpatului M.V. pe
ÎCCJ 2012-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1013/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 315 din 02 noiembrie 2011, Tribunalul Harghita a dispus următoarele: A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de i
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă