ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1398/2010

Prin Decizia penală

nr. 4260 din 18 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală a dispus, respingerea recursurilor declarate de părțile vătămate L.V. și

C.P. împotriva Sentinței penale nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția penală; privind pe inculpații D.I., cu obligarea părților

vătămate la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii, partea vătămată L.V. a formulat contestație în anulare, înregistrată

la Înalta Curte la 8 februarie 2010. În esență a susținut că "instanța

supremă nu avea competența organică funcțională … decizia pronunțată este

anticonstituțională fiind dată împotriva statului de drept, în condițiile în

care a respins sesizarea Curții Constituționale care viza

neconstituționalitatea art. 136 din Legea nr. 304/2004 ș.a.,…iar completul de 9

judecători a respins recursul împotriva încheierii din 20 noiembrie

2009…".

Potrivit art. 391

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a

cererii de contestație în anulare, fără a dispune citarea părților în ședința

din 18 decembrie 2009.

Contestația în

anulare este inadmisibilă în principiu.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că prin decizia sus-menționată,

părțile vătămate au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și în

rejudecare fie schimbarea temeiului achitării inculpatului D.I. în dispozițiile

art. 10 lit. a) C. proc. pen., fie trimiterea cauzei spre rejudecare; invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 1, 9, 10, 15, 17, 18

și 19 C. proc. pen.

Potrivit art. 386 C.

proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârii penale definitive poate

fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții.

În cadrul procesului

de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art.

391 C. proc. pen. să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii

de contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 lit.

a) - c) și e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea este

formulată în temeiul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care

se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și

dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care nu

sunt la dosar.

Examinând această

cerere prin prisma exigențelor art. 386 și urm. C. proc. pen., privind

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte a

constatat-o inadmisibilă, motivele inserate de contestatoare neîncadrându-se în

niciuna din situațiile strict și limitativ prevăzute de lege care ar face

admisibilă în principiu o asemenea cale extraordinară de atac conform art. 391

alin. (1) cu referire la art. 386 C. proc. pen.

Urmează pe cale de

consecință a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare, aplicând și

prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea L.V. împotriva

Deciziei penale nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 351/39/2008.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.