ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1398/2010

Prin Decizia penală nr. 4260 din 18 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a dispus, respingerea recursurilor declarate de părțile vătămate L.V. și C.P. împotriva Sentinței penale nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală; privind pe inculpații D.I., cu obligarea părților vătămate la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, partea vătămată L.V. a formulat contestație în anulare, înregistrată la Înalta Curte la 8 februarie 2010. În esență a susținut că "instanța supremă nu avea competența organică funcțională … decizia pronunțată este anticonstituțională fiind dată împotriva statului de drept, în condițiile în care a respins sesizarea Curții Constituționale care viza neconstituționalitatea art. 136 din Legea nr. 304/2004 ș.a.,…iar completul de 9 judecători a respins recursul împotriva încheierii din 20 noiembrie 2009…". Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc.

pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, fără a dispune citarea părților în ședința din 18 decembrie 2009. Contestația în anulare este inadmisibilă în principiu. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că prin decizia sus-menționată, părțile vătămate au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și în rejudecare fie schimbarea temeiului achitării inculpatului D.I. în dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., fie trimiterea cauzei spre rejudecare; invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 1, 9, 10, 15, 17, 18 și 19 C. proc. pen. Potrivit art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârii penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții.

În cadrul procesului de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen. să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea este formulată în temeiul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care nu sunt la dosar. Examinând această cerere prin prisma exigențelor art. 386 și urm. C. proc.

pen., privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte a constatat-o inadmisibilă, motivele inserate de contestatoare neîncadrându-se în niciuna din situațiile strict și limitativ prevăzute de lege care ar face admisibilă în principiu o asemenea cale extraordinară de atac conform art. 391 alin. (1) cu referire la art. 386 C. proc. pen. Urmează pe cale de consecință a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare, aplicând și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale nr. 4260 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 351/39/2008. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.