ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2866/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2866/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea

înregistrată sub nr. 3169/2/2010 la Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamantul I.A.M. a chemat în judecată Consiliul

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Președintele Comisiei de Supraveghere

a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor solicitând:

anularea

dispozițiilor art. 12 din Normele privind Fondul de protecție al victimelor

străzii (norme adoptate prin Hotărârea Consiliului Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor din 8 august 2006 și pusă în aplicare prin Ordin nr. 113127 din 16

august 2006 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, publicat

în M. Of. al României nr. 733/28.08.2006);

anularea

dispozițiilor art. 12 din Anexa 1 a ordinului nr. 113127 din 16 august 2006 al

Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (ordin publicat în M. Of.

al României nr. 733/28.08.2006 și prin care s-au pus în aplicare Normele

privind Fondul de protecție al victimelor străzii, norme adoptate prin

Hotărârea Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 8 august

2006)

În motivarea soluției

s-a arătat că normele atacate adaugă în mod abuziv la lege un nou caz în care Fondul

poate despăgubi o persoană păgubită printr-un accident în circulație, respectiv

acela când asigurătorul R.C.A. nu recunoaște valabilitatea propriului contract de

asigurare.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 4293 din 02 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui

Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și a respins acțiunea formulată

în contradictoriu cu acest pârât, a fost respinsă cererea în contradictoriu cu pârâții

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

ca neîntemeiată.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale

pasive a Președintelui Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, că aceasta

este întemeiată în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv

anularea unor dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ și în condițiile

în care emitentul unui astfel de act este o autoritate publică clar definită de

dispozițiile Legii nr. 32/2000.

Pe fondul cererii, instanța

a reținut că prin Ordin. nr. 113127 din 16 august 2006 (abrogat la momentul pronunțării

prezentei sentințe) au fost puse în aplicare Normele privind Fondul de protecție

a victimelor străzii în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 9

alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere

a asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 12 din

Normele privind

fondul de

protecție al victimelor străzii prevăd că în cazul în care Fondul de protecție a

victimelor străzii este avizat pentru soluționarea unui caz de daună ca urmare a

faptului că asigurătorul R.C.A. nu recunoaște valabilitatea contractului de asigurare,

acesta va proceda la instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire respective.

Dacă, ulterior, instanța de judecată va stabili că asigurătorul R.C.A. trebuie să

plătească despăgubirea, acesta este obligat să ramburseze Fondului despăgubirea

achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea

pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite

de Fond, potrivit legii.

Reclamantul susține că

aceste dispoziții contravin art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000 întrucât

Fondul de protecție a victimelor străzii se constituie pentru a despăgubi persoanele

păgubite prin accidente de autovehicule dacă autovehiculul care a provocat accidentul

a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube

produse în accidente de autovehicule deși proprietarul acestuia avea obligația de

a încheia o astfel de asigurare.

Argumentele reclamantului

în susținerea motivelor de nelegalitate ale dispozițiilor art. 11 din Ordinul

113127 din 16 august 2006 vizează de fapt valabilitatea poliției de asigurare R.C.A.

pe care o deținea la data de 19 ianuarie 2007, acestea nereferindu-se la aspecte

de neconcordanță între dispozițiile actului administrativ cu caracter normativ menționat

și dispozițiile Legii nr. 32/2000.

Din această perspectivă

instanța a apreciat că susținerile pârâtului referitoare la faptul că polița de

asigurare obligatorie menționată urma să capete valabilitate la o zi după producerea

accidentului de către reclamant sunt întemeiate, cu atât mai mult cu cât reclamantul

a confirmat prin semnarea acestei polițe acest termen.

Argumentația reclamantului

referitoare la faptul că dispozițiile normelor contestate adaugă în mod abuziv la

lege un nou caz în care poate fi despăgubită de către Fondul de protecție al victimelor

străzii, respectiv acela când asigurătorul R.C.A. nu recunoaște valabilitatea propriului

contract de asigurare, au fost considerate de asemenea, neîntemeiate, reclamantul

acceptând că data intrării în vigoare a poliței de asigurare este cea cuprinsă în

conținutul acesteia.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul I.A.M. solicitând admiterea recursului, schimbarea

în tot a sentinței de fond, în sensul atât al respingerii excepției lipsei calității

procesuale pasive a Președintelui Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

cât și al admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

În cadrul motivelor de

recurs, recurentul a reluat motivarea instanței de fond, dar a fost criticată sentința

ca fiind nelegală și netemeinică.

S-a criticat soluția instanței

de fond pentru că, în mod nelegal, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Soluția instanței de fond

a fost motivată într-un singur alineat, dar ea este nelegală cel puțin referitor

la capătul nr. 2 al acțiunii ce viza anularea art. 12 din anexa 1 a Ordin nr. 113127/2006

al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Conform art. 4 alin.

(27) din Legea nr. 32/2000, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme,

care se pun în aplicare prin ordin al președintelui, iar potrivit art. 4 alin.

(19) din aceeași lege, „președintele este reprezentantul de drept al Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor , ca autoritate autonomă, ca persoană juridică de drept

public, și în raporturi de drept comun”.

Și soluția instanței pe

fondul cauzei a fost considerată nelegală și netemeinică.

Din interpretarea

art. 25¹ alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare

și supraveghere a asigurărilor s-a considerat că Fondul de protecție a victimelor

străzii poate despăgubi o persoană păgubită printr-un accident de circulație, doar

în două cazuri limitativ prevăzute de lege și anume:

când autovehiculul care

a produs accidentul a rămas neidentificat;

când autovehiculul care

a produs accidentul nu era asigurat, deși conform legii, proprietarul acestuia avea

obligația să încheie asigurarea auto de răspundere civilă obligatorie.

Cel de-al doilea caz se

consideră îndeplinit numai în situația în care nu există încheiat un contract de

asigurare de răspundere civilă obligatorie auto, iar nu și situația în care contractul

este încheiat, dar validitatea lui, poate fi pusă în discuție, indiferent de motiv.

Contrar instanței de fond.,

se susține în motivele de recurs, la data producerii accidentului (19 ianuarie 2007)

recurentul avea asigurare pentru autoturismul D.N. pentru perioada 19.01.2007 –

18.07.2007, dar asigurătorul nu a recunoscut valabilitatea intrării în vigoare a

poliței de asigurare pe data de 19 ianuarie 2007, spunând că aceasta intră în vigoare

abia la 20 ianuarie 2007.

Prin normele atacate se

adaugă în mod abuziv la lege un nou caz în care Fondul poate despăgubii o persoană

păgubită printr-un accident de circulație, respectiv acela când asiguratorul R.C.A.

nu recunoaște valabilitatea propriului contract de asigurare.

Polița de asigurare este

un contract (de adeziune), dar care nu poate fi lipsit de efectele juridice pentru

care a fost încheiat printr-o simplă nerecunoaștere a valabilității ei de chiar

partea care l-a întocmit și semnat.

Or, atâta timp cât polița

de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu a fost anulată de instanța competentă,

ea este legală și temeinică și trebuie să-și producă efectele juridice pentru care

a fost încheiată.

S-a invocat și faptul

că normele a căror anulare se solicită încalcă și dispozițiile art. 34 alin.

(4) și ale art. 37 din Legea nr. 32/2000, iar art. 12 din Normele privind Fondul

de protecție ale victimelor străzii este discriminatoriu nu numai față de toate

celelalte persoanele juridice civile private, dar și față de toate persoanele juridice

publice, care nu-și pot lipsi de eficiență juridică propriile contracte încheiate

cu alte subiecte de drept, decât printr-o acțiune la instanța de judecată.

Intimata Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor a formulat întâmpinarea și a solicitat respingerea recursului.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Soluția instanței de fond

este criticată atât în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale

pasive a Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cât și în ceea ce

privește fondul cauzei.

Criticile din motivele

de recurs referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive

a Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt nefondate.

Într-adevăr, reclamantul

a solicitat instanței de fond anularea art. 12 din Normele privind Fondul de protecție

al victimelor străzii și art. 12 din Anexa 1 a Ordin nr. 113127 din 16 august 2006

al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dar la stabilirea calității

procesuale pasive trebuie avute în vedere raporturile dintre Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor și Președintele acesteia și atribuțiile pe care le au.

Potrivit art. 4 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea

asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este o autoritate administrativă

autonomă, de specialitate, independentă și care se ocupă de punerea în executare,

supravegherea și controlul respectării Legii nr. 32/2000.

Comisia de supraveghere

a Asigurărilor, în conformitate cu art. 4 alin. (27) din Legea nr. 32/2000, adoptată

norme care sunt puse în aplicare prin ordin al președintelui, iar conform art. 4

alin. (19) din același act normativ, Președintele este reprezentantul de drept al

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În raport de aceste prevederi,

se constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică în privința admiterii

excepție lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Comisiei de Supraveghere

a Asigurărilor pentru că ordinul este emis pentru punerea în aplicare a Normelor

emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Nici criticile din motivele

de recurs ce vizează fondul cauzei nu sunt fondate.

Art. 12 din Normele privind

Fondul de protecție a victimelor străzii prevede că: „În cazul în care Fondul este

avizat pentru asigurarea unui caz de daună ca urmare a faptului că asiguratorul

R.C.A. nu cunoaște valabilitatea contractului de asigurare, Fondul va proceda la

instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire respective. Dacă, ulterior,

instanța de judecată va stabili că asiguratorul R.C.A. trebuie să plătească despăgubirea,

acesta este obligat să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite,

cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire,

precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.”

În motivele de recurs

au fost invocate dispozițiile art. 25¹ alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000.

Conform acestor prevederi,

fondul de protecție a victimelor străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite

prin accidente de vehicule dacă vehiculul, respectiv, tramvaiul care a provocat

accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru pagube produse prin

accidente de vehicule, proprietarul acestuia avea obligația de a încheia o astfel

de asigurare.

Recurentul susține că

art. 12 din Norme ar adăuga la textul art. 25¹ alin. (10) lit. b) din lege,

instituindu-se un nou caz de despăgubire, respectiv acela în care asiguratorul R.C.A.

nu recunoaște valabilitatea propriului contract de asigurare.

Însă, textul art. 12 din

Norme nu adaugă la lege iar nerecunoașterea valabilității poliței de asigurare către

asigurator echivalează tocmai cu lipsa acesteia.

El are menirea de a asigura

protecție victimei, iar scopul întregii reglementări este acesta. Nu i se poate

impune victimei, care este terțul păgubit, să suporte chiar și un eventual litigiu

cu asigurătorul ce nu recunoaște valabilitatea poliței de asigurare pentru a obține

despăgubirea, iar norma a considerat, în mod corect, că această nerecunoaștere a

valabilității este similară cu inexistența ei.

Tot în norme s-a stabilit

ce se va întâmpla în cazul în care o instanță de judecată va stabili că, totuși,

asigurarea este valabilă. În acest caz, asigurătorul este cel care va trebui să

plătească Fondului despăgubirea achitată victimei, toate cheltuielile și dobânda

aferentă.

Susținerile recurentei

cu privire la încheierea contractului de asigurare și valabilitatea poliței de asigurare

pot fi valorificate în cadrul unui litigiu cu asigurătorul.

De fapt, acestea au și

fost invocate în cadrul litigiului prin care Fondul de Protecție a Victimelor Străzii

a solicitat obligarea recurentului la plata despăgubirilor acordate victimei și

a fost analizată valabilitatea poliței, constatându-se existența acesteia, dar fără

a fi prejudiciate interesele victimei.

Chiar recurentul a depus,

odată cu motivele de recurs, o copie a deciziei civile nr. 1247 R din 06 iulie 2010

a Tribunalului Argeș, secția civilă unde, în considerente s-a stabilit că, în mod

corect, despăgubirile au fost acordate de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii,

iar recuperarea acestora se va face conform art. 12 Teza finală din Normele aprobate

prin ordin nr. 113127/2006.

Dispozițiile art. 34

alin. (4) și art. 37 din Legea nr. 32/2000 nu pot fi invocate ca fiind încălcate

prin emiterea art. 12 din Norme, așa cum se susține în motivele de recurs, pentru

că acestea se referă la contractul de asigurare, iar persoana păgubită este un terț

față de acel contract și legea a înțeles să o protejeze, indiferent de litigiile

dintre părțile contractului de asigurare.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.A.M. împotriva

sentinței civile nr. 4293 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie

2012.