ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 286/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1806 din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta I.P.A. – prin reprezentant Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, având ca obiect suspendarea executării adresei de preaviz nr. 3423 din 22 decembrie 2009 prin care s-a pus în vedere reclamantei faptul că începând cu data de 23 decembrie 2009 i se acordă un preaviz de 30 de zile calendaristice potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin preavizul nr. 3423 din 22 decembrie 2009 emis de pârâtă i s-a acordat reclamantei un preaviz de 30 de zile calendaristice, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, motivul fiind reorganizarea activității pârâtei ca urmare a Legii nr. 329/2009. Instanța a apreciat că cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, instanța de fond a reținut că reclamanta a invocat încălcarea art. 99 alin. (5) și art. 117 din Legea nr. 188/1999, art. 99 alin. (5) stabilind că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici. S-a apreciat că, în condițiile în care potrivit art. 1 din H.G. nr. 1381/2009, structurile teritoriale ale pârâtei au fost desființate ca urmare a reorganizării activității, din actele depuse la dosar rezultă că pârâta a comunicat reclamantei lista posturilor vacante în administrația locală, transmisă de A.N.F.P., în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (6) din această lege.

S-a constatat de către instanță că reclamanta nu a precizat în concret cum au fost încălcate aceste dispoziții prin emiterea preavizului pe care îl contestă, iar, cât privește invocarea în preaviz a dispozițiilor Legii nr. 329/2009, aceasta nu conturează existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme această lege reglementează reorganizarea pârâtei, reorganizare care a stat la baza emiterii preavizului. Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, instanța a apreciat că, deși reclamanta a invocat privarea de drepturile salariale, aceasta nu poate fi reținută în sensul îndeplinirii condiției prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece în cazul anulării preavizului reclamanta urmează să obțină drepturile salariale care i se cuvin.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în calitate de reprezentant legal al d-nei I.P.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac formulate se arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, față de împrejurarea că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece în prezenta cauză este vorba de un caz bine justificat, existând o puternică și evidentă îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. Se mai arată că prin aplicarea actului administrativ reprezentat de adresa de preaviz nr. 3423 din 22 decembrie 2009 s-ar produce o pagubă iminentă funcționarului public, respectiv o pagubă materială și grave atingeri reputației și demnității sale profesionale.

Se invocă de către recurent și Recomandarea nr. R(89)8 adoptată la 13 septembrie 1989 de Consiliul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, care se referă la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, arătând că prin această Recomandare s-a apreciat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Se arată că potrivit Recomandării, aplicabilă și României în calitate de stat membru al Consiliului Europei, instanța, în calitate de autoritate jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului administrativ. Se mai arată că, în speță, cazul bine justificat trebuie analizat și în funcție de existența argumentelor juridice aparent valabile față de nelegalitatea actului administrativ, iar suspendarea în tot a executării actului administrativ în acest context trebuie privită ca o măsură de protecție provizorie, în sensul Recomandării emise la nivel european.

Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Așa cum s-a reținut anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării adresei de preaviz nr. 3423 din 22 decembrie 2009 emisă de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, prin care i s-a adus la cunoștință reclamantei I.P.A. faptul că începând cu data de 23 decembrie 2009 i se acordă preaviz de 30 de zile, dată după care raportul de serviciu al acesteia va înceta.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Din analiza textului de lege enunțat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Prin urmare, legea prevede posibilitatea suspendării executării actului administrativ doar dacă există cele două condiții cumulativ îndeplinite: cazul bine justificat și paguba iminentă.

Recomandarea R (89)8 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, invocată de recurentă, se referă la protejarea jurisdicției provizorii, însă este de esență ca această protecție să fie efectivă și să stopeze consecințe grave ale executării actului administrativ. În speță, recurentul a invocat existența cazului bine justificat, însă structurile teritoriale au fost desființate ca urmare a reorganizării și în concordanță cu acordurile cadrul încheiate cu Comisia Europeană și F.M.I., astfel încât eliberarea sa din funcție are cauze legale, rezultate din reorganizarea agenției. Nu se poate aprecia că ar exista o îndoială serioasă asupra legalității actului - preavizul - întrucât el este fondat pe dispozițiile Legii nr. 329/2009 și pe respectarea prevederilor H.G.

nr. 1381/2009. Aceste legi iau în considerație posibilitatea reorganizării instituției la care recurenta-reclamantă a fost funcționar public, termenul de preaviz fiind respectat și dat conform art. 99 din Legea nr. 188/1999 republicată. Referitor la paguba iminentă, recurentul nu a făcut dovada unui prejudiciu material previzibil, motiv pentru care Curtea de Apel, fără să antameze fondul pricinii, a considerat că argumentele reclamantei nu pot fi reținute în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Așa fiind, în raport de toate aceste argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod legal prima instanță a statuat că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă după expirarea preavizului, recurenta-reclamantă ar putea avea o pagubă iminentă.

Totodată, Înalta Curte constată că actul a cărui suspendare se cere nu produce efecte juridice prin el însuși, având natura – la o analiză sumară – a unui act premergător altor acte administrative, ce vizează reorganizarea unei instituții și fiind denumit cu termenii „comunicare” și „preaviz”. În raport de această împrejurare, nu se poate reține ca fiind dovedită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în calitate de reprezentant legal al d-nei I.P.A., împotriva sentinței civile nr. 1806 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.