ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4476/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1677 din 13 aprilie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta D.M.C., reprezentată de

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, privind suspendarea executării adresei de preaviz

din 22 decembrie 2009, emisă de autoritatea pârâtă, prin care i s-a comunicat că

începând cu 23 decembrie 2009 se acordă preaviz de 30 de zile calendaristice, după

care raportul de serviciu al acesteia va înceta.

Pentru a pronunța această

soluție,

prima

instanță a reținut

că, în speță,

reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, și anume, cazul bine justificat și prevenirea unei

pagube iminente.

Astfel, r

eclamanta nu a făcut dovada

existenței unui caz bine justificat, aspectele invocate neconstituind argumente

juridice aparent valabile referitoare la legalitatea actului atacat, în sensul prevăzut

de lege.

Or, aprecierea cumulativă

a îndeplinirii celor două condiții prevăzute de lege trebuie să se facă în concordanță

cu caracterul de măsură de protecție provizorie pe care îl are suspendarea executării

actului administrativ, iar din acest punct de vedere nu se poate realiza o analiză

separată a condiției cazului bine justificat, fără să se aibă în vedere și prejudiciul

cauzat reclamantei prin executarea deciziei de preaviz.

Așa fiind, judecătorul

fondului a constatat că motivul deciziei de preaviz îl reprezintă reorganizarea

instituției angajatoare ca urmare a Legii nr. 329/2009 și H.G. nr. 1381/2009, or

nereținând argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea actului

contestat, chiar dacă s-ar putea reține ca fiind îndeplinită condiția privind paguba

iminentă în contextul în care după expirarea termenului de 30 de zile reclamantei

îi va înceta raportul de serviciu, a apreciat că nu se poate dispune suspendarea

actului administrativ pentru că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs D.M.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost

dată cu greșita aplicare a legii.

S-a apreciat în recurs

că Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei se referă la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Prin acest act s-a introdus de fapt o protecție jurisdicțională a persoanelor față

de autoritățile administrative și actele emise de acestea, lucru pe care prima instanță

nu l-a avut în vedere când a pronunțat sentința în litigiu.

Cazul bine justificat

precizează recurenta, trebuie analizat și în funcție de argumentele juridice aparent

valabile față de nelegalitatea actului administrativ, iar suspendarea trebuie privită

ca o măsură provizorie, de protecție.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului

și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin adresa de preaviz,

recurentei D.M.C. i s-a adus la cunoștință că începând cu 23 decembrie 2009 se acordă

preaviz de 30 de zile, dată după care raportul de serviciu al acesteia se va încheia

conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună

suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Prin urmare legea prevede

posibilitatea suspendării executării actului administrativ doar dacă există cele

două condiții cumulativ îndeplinite cazul bine justificat și paguba iminentă.

Recomandarea R (89)8 a

Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, invocată de recurentă, se

referă la protejarea jurisdicției provizorie, însă este de esență ca această protecție

să fie efectivă și să stopeze consecințe grave ale executării actului administrativ.

În speță, recurenta a

invocat existența cazului bine justificat, prin aceea că măsura este contradictorie

legislației în vigoare – Legea nr. 188/1999, însă structurile teritoriale au fost

desființate ca urmare a reorganizării și în concordanță cu acordurile cadrul încheiate

cu Comisia Europeană și F.M.I., astfel încât eliberarea sa din funcție are cauze

legale rezultate din reorganizarea agenției.

Nu se poate aprecia că

ar exista o îndoială serioasă asupra legalității actului - preavizul - întrucât

el este fondat pe dispozițiile Legii nr. 329/2009 și pe respectarea prevederilor

H.G. nr. 1381/2009.

Aceste legi iau în considerație

posibilitatea reorganizării instituției la care recurenta a fost funcționat public,

termenul de preaviz fiind respectat și dat conform art. 99 din Legea nr. 188/1999,

republicată.

Referitor la paguba iminentă,

recurenta nu a făcut dovada unui prejudiciu material previzibil, motiv pentru care

Curtea de apel fără să antameze fondul pricinii a considerat că argumentele acesteia

(recurentei) nu pot fi reținute în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, în raport de

toate aceste argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, că în mod

legal prima instanță a statuat că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă după expirarea preavizului,

recurenta-reclamantă ar putea avea o pagubă iminentă.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind că sentința atacată este legală și

temeinică, va respinge recursul declarat de D.M.C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.M.C. reprezentată de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici împotriva

sentinței nr. 1677 din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2010.