ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4476/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4476/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1677 din 13 aprilie 2010,
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a
respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta D.M.C., reprezentată de
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu Ministerul Muncii,
Familiei și Protecției Sociale, privind suspendarea executării adresei de preaviz
din 22 decembrie 2009, emisă de autoritatea pârâtă, prin care i s-a comunicat că
începând cu 23 decembrie 2009 se acordă preaviz de 30 de zile calendaristice, după
care raportul de serviciu al acesteia va înceta.
Pentru a pronunța această
soluție,
prima
instanță a reținut
că, în speță,
reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de
art. 14 din Legea nr. 554/2004, și anume, cazul bine justificat și prevenirea unei
pagube iminente.
Astfel, r
eclamanta nu a făcut dovada
existenței unui caz bine justificat, aspectele invocate neconstituind argumente
juridice aparent valabile referitoare la legalitatea actului atacat, în sensul prevăzut
de lege.
Or, aprecierea cumulativă
a îndeplinirii celor două condiții prevăzute de lege trebuie să se facă în concordanță
cu caracterul de măsură de protecție provizorie pe care îl are suspendarea executării
actului administrativ, iar din acest punct de vedere nu se poate realiza o analiză
separată a condiției cazului bine justificat, fără să se aibă în vedere și prejudiciul
cauzat reclamantei prin executarea deciziei de preaviz.
Așa fiind, judecătorul
fondului a constatat că motivul deciziei de preaviz îl reprezintă reorganizarea
instituției angajatoare ca urmare a Legii nr. 329/2009 și H.G. nr. 1381/2009, or
nereținând argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea actului
contestat, chiar dacă s-ar putea reține ca fiind îndeplinită condiția privind paguba
iminentă în contextul în care după expirarea termenului de 30 de zile reclamantei
îi va înceta raportul de serviciu, a apreciat că nu se poate dispune suspendarea
actului administrativ pentru că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții
prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe,
a declarat recurs D.M.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost
dată cu greșita aplicare a legii.
S-a apreciat în recurs
că Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului
Europei se referă la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Prin acest act s-a introdus de fapt o protecție jurisdicțională a persoanelor față
de autoritățile administrative și actele emise de acestea, lucru pe care prima instanță
nu l-a avut în vedere când a pronunțat sentința în litigiu.
Cazul bine justificat
precizează recurenta, trebuie analizat și în funcție de argumentele juridice aparent
valabile față de nelegalitatea actului administrativ, iar suspendarea trebuie privită
ca o măsură provizorie, de protecție.
Recursul este nefondat
și va fi respins.
Examinând actele dosarului
și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Prin adresa de preaviz,
recurentei D.M.C. i s-a adus la cunoștință că începând cu 23 decembrie 2009 se acordă
preaviz de 30 de zile, dată după care raportul de serviciu al acesteia se va încheia
conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea
unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună
suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare legea prevede
posibilitatea suspendării executării actului administrativ doar dacă există cele
două condiții cumulativ îndeplinite cazul bine justificat și paguba iminentă.
Recomandarea R (89)8 a
Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, invocată de recurentă, se
referă la protejarea jurisdicției provizorie, însă este de esență ca această protecție
să fie efectivă și să stopeze consecințe grave ale executării actului administrativ.
În speță, recurenta a
invocat existența cazului bine justificat, prin aceea că măsura este contradictorie
legislației în vigoare – Legea nr. 188/1999, însă structurile teritoriale au fost
desființate ca urmare a reorganizării și în concordanță cu acordurile cadrul încheiate
cu Comisia Europeană și F.M.I., astfel încât eliberarea sa din funcție are cauze
legale rezultate din reorganizarea agenției.
Nu se poate aprecia că
ar exista o îndoială serioasă asupra legalității actului - preavizul - întrucât
el este fondat pe dispozițiile Legii nr. 329/2009 și pe respectarea prevederilor
H.G. nr. 1381/2009.
Aceste legi iau în considerație
posibilitatea reorganizării instituției la care recurenta a fost funcționat public,
termenul de preaviz fiind respectat și dat conform art. 99 din Legea nr. 188/1999,
republicată.
Referitor la paguba iminentă,
recurenta nu a făcut dovada unui prejudiciu material previzibil, motiv pentru care
Curtea de apel fără să antameze fondul pricinii a considerat că argumentele acesteia
(recurentei) nu pot fi reținute în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de
art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, în raport de
toate aceste argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, că în mod
legal prima instanță a statuat că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă după expirarea preavizului,
recurenta-reclamantă ar putea avea o pagubă iminentă.
Față de aceste considerente,
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind că sentința atacată este legală și
temeinică, va respinge recursul declarat de D.M.C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de D.M.C. reprezentată de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici împotriva
sentinței nr. 1677 din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 octombrie 2010.