ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4881/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 847 din 16 februarie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta R.V. în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, acțiune

având ca obiect suspendarea executării adresei de preaviz din 22 decembrie 2009

prin care reclamantei i s-a acordat un aviz de 30 de zile calendaristice potrivit

prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, analizând susținerile reclamantei din cererea introductivă de

instanță și raportându-le la cadrul legal incident în cauză, a reținut că aceasta

nu invocă nici un motiv din care să reiasă existența unui caz bine justificat în

sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

A arătat instanța că motivele

invocate de reclamantă constituie eventuale cauze de nelegalitate ale actului care

nu pot fi analizate în cadrul unei cereri care vizează suspendarea executării, ci

pe calea unei acțiuni în anularea actului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Sindicatul N.F.P. în calitate de reprezentant legal al reclamantei

R.V., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele

motive:

În mod greșit instanța

de fond a respins cererea de suspendare a actului administrativ, deși în speță sunt

întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat

și paguba iminentă.

Totodată, instanța de

fond a ignorat Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată la 13 septembrie 1989 de Consiliul

de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, care se referă la protecția jurisdicțională

provizorie și care prevede că instanța trebuie să decidă, ținând cont de ansamblul

circumstanțelor și intereselor prezente, astfel de măsuri de protecție provizorie

atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave,

dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea

actului administrativ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța

de fond a reținut că în speță reclamanta nu a dovedit un caz bine justificat în

sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, adică o împrejurare legată de starea

de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, motivele invocate de reclamantă fiind motive de fond, asupra

cărora instanța nu se poate pronunța în cadrul procesual al unei cereri de suspendare.

Totodată, Înalta Curte

constată că actul a cărui suspendare se cere nu produce efecte juridice prin el

însuși, având natura - la o analiză sumară - a unui act premergător altor acte administrative,

ce vizează reorganizarea unei instituții și fiind denumit cu termenii „comunicare”

și „preaviz”.

În raport de această împrejurare,

nu se poate reține ca fiind dovedită nici cea de-a doua condiție prevăzută de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de către recurentul-reclamant Sindicatul N.F.P., reprezentant legal al d-nei R.V.,

împotriva sentinței civile nr. 847 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.