ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1306/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. nr. 87/2011, Tribunalul Brăila, în baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. S-a dispus executarea pedepsei principale prin privare de libertate.

S-a constatat că inculpatul P.G. este arestat în altă cauză. În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14-15 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., art. 118 lit. e) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 678/2001 a fost obligat inculpatul P.G. la plata către partea civilă A.M. a sumei de 600 euro în echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri civile. S-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul P.G. a sumei de 3.150 euro în echivalentul lei la data plății, ca bun dobândit prin săvârșirea infracțiunii. În baza art. 189-191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.610 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 2.010 RON cheltuieli efectuate la urmărirea penală și 600 RON la judecata în fond a cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Brăila a avut în vedere următoarele: 1. Partea vătămată A.M. locuiește la Căminul de Persoane Asistate, situat în municipiul B., având un handicap respectiv un membru inferior amputat sub genunchi. Acesta se întreține doar dintr-o pensie în valoare de 200 RON. În cursul anului 2009, partea vătămată l-a cunoscut pe inculpatul P.G., care, profitând de handicapul părții vătămate i-a propus să îl însoțească în Franța pentru a obține venituri din cerșetorie. În vederea obținerii consimțământului părții vătămate, inculpatul i-a spus acesteia că pe teritoriul francez se câștigă sume importante de bani, propunându-i ca, în situația în care partea vătămată va fi de acord și împreună vor merge în Franța, sumele obținute de către partea vătămată din cerșetorie să le împartă în mod egal între ei.

Totodată, inculpatul i-a promis părții vătămate că va suporta cheltuielile de deplasare pe ruta România - Franța pentru amândoi, iar în Franța îi va asigura cazarea. În baza promisiunilor mincinoase ale inculpatului și din dorința de a câștiga suma necesară cumpărării unei proteze pentru piciorul amputat, partea vătămată a acceptat propunerea, astfel încât părțile s-au deplasat în anul 2009 în Franța, ajungând în orașul R. Cheltuielile pentru deplasare au fost plătite de către inculpatul P.G. În orașul R., partea vătămată a fost cazată pe un vapor unde se mai aflau făptuitorul P.C., soția acestuia P.L., P.R.l., P.C., M.A., P.E. și C.M. Pe același vapor se mai aflau o serie de persoane care fuseseră racolate de către membrii grupului infracțional și care erau exploatate prin cerșetorie, fiindu-le luate sumele de bani obținute de către acestea.

Partea vătămată A.M. a fost supusă aceluiași tratament ca și celelalte persoane exploatate, făptuitorul P.C., conducând-o la locurile de cerșit, iar seara controlând-o și luându-i întreaga sumă de bani realizată din cerșetorie. Întrucât partea vătămată a încercat să ascundă o anumită sumă pentru a o păstra, a fost supusă violențelor, fiindu-i aplicate lovituri de către făptuitorul P.C. Din declarația martorului P.M. (coroborată cu recunoașterea de către inculpat a acestor aspecte) a rezultat faptul că M.V., una dintre concubinele inculpatului P.G., supraveghea un tânăr - partea vătămată A.M. - care cerșea pentru inculpatul P.G., inculpatul exercitând violențe asupra victimei, întrucât aceasta a încercat să ascundă din banii câștigați.

La sfârșitul unei zile, partea vătămată era controlată de către făptuitorul P.C., fiindu-i luate toate sumele obținute din cerșetorie. După o perioadă de aproximativ două luni, în care partea vătămată a cerșit în folosul inculpatului P.G. și a lui P.C., aceasta a reușit să fugă, revenind în România. Actul de identitate al părții vătămate a rămas la P.C., care i-l luase încă de la ajungerea în Franța, pentru a avea control asupra părții vătămate. În cursul lunii aprilie 2010, inculpatul P.G. a încercat, fără succes însă, să îl racoleze din nou pe A.M. în vederea transportării acestuia în Franța pentru a-l exploata prin cerșetorie, cazându-l în acest sens, pentru o perioadă de aproximativ trei zile la locuința sa.

Pentru a determina partea vătămată să accepte o nouă deplasare în Franța, inculpatul P.G. îi condiționa returnarea cărții de identitate, reținută cu prilejul primei plecări, de o nouă plecare. 2. Partea vătămată T.C., suferă de o afecțiune la unul din membrele inferioare, neavând venituri pentru tratament. Cunoscând aceasta, făptuitorul P.C. s-a deplasat în luna februarie 2010 la domiciliul părții vătămate, însoțit de un nepot, pe nume „F." - (F.F., fiul unei surori decedate a lui P.C., prezent ulterior și el pe teritoriul francez, potrivit procesului verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 4 martie 2010, orele 15:03), propunându-i să îl însoțească în Franța pentru a cerși, urmând ca banii câștigați de partea vătămată din cerșetorie să fie împărțiți în mod egal între făptuitor și partea vătămată.

Pentru a determina partea vătămată să accepte, făptuitorul i-a spus acesteia că dorește să o ajute să își trateze membrul inferior afectat de boală, promițându-i că îi va achita costurile pentru deplasare până în Franța, iar acolo îi va asigura în mod gratuit hrana, tocmai pentru ca partea vătămată să reușească să acumuleze o sumă cât mai mare. Întrucât partea vătămată a avut reticențe cu privire la propunerea făcută de făptuitor, nu și-a dat acordul inițial însă, la insistențele făptuitorului P.C. care a revenit la domiciliul părții vătămate, a doua zi a acceptat. După câteva zile, făptuitorul P.C. a mers iarăși la domiciliul părții vătămate și împreună au plecat în municipiul B., la locuința făptuitorului, unde soția acestuia, P.L., Ie-a pregătit hrana necesară deplasării.

În aceiași zi, partea vătămată a început deplasarea către Franța împreună cu făptuitorul P.C. și alte persoane, unele membre ale familiei P., iar altele racolate în vederea exploatării prin cerșetorie. În Franța, făptuitorul P.C. a cazat partea vătămată într-o casă părăsită situată în orașul R. în care se mai aflau P.M., N.M., C.R., P.G., M.Ș., precum și alte persoane a căror identitate nu a putut fi stabilită sau, deși a fost stabilită, respectivele persoane nu au putut fi găsite. Partea vătămată a cerșit în Franța aproximativ două luni și jumătate, perioadă în care întreaga sumă obținută i-a fost luată de către făptuitorul P.C., sub promisiunea mincinoasă că îi va da o parte din bani la sfârșit de săptămână.

Atunci când partea vătămată cerea sumele care i se cuveneau, făptuitorul P.C., refuza aceasta, iar inculpatul P.G. exercita presiuni psihice asupra sa, fără a fi exercitate și violențe. În perioada în care a fost exploatată prin cerșetorie, partea vătămată a obținut 1.400 de euro, din această sumă numita P.L., soția făptuitorului P.C., dându-i soției părții vătămate suma de 200 de euro, întrucât aceasta din urmă amenințase că va reclama organelor de cercetare penală faptul că soțul său este obligat să cerșească pe teritoriul francez. Totodată, soția părții vătămate T.C. a discutat de mai multe ori, telefonic, cu P.L., soția făptuitorului P.C., pentru a o determina pe aceasta să trimită medicamente în Franța, acestea fiindu-i necesare soțului său, a cărui stare de sănătate se deteriorase, aspecte rezultate din declarația părții vătămate T.C.

și din convorbirile telefonice interceptate și înregistrate la data de 11 aprilie 2010, orele 12:50:20 și 12:55:03. În luna aprilie 2010, când s-a realizat prinderea în flagrant a numiților P.C. și P.L. și s-a dispus arestarea preventivă a acestora, făptuitorul P.C. împreună cu ceilalți membri ai grupului infracțional și victimele infracțiunii de trafic de persoane aflate pe teritoriul francez, au fugit din orașele în care cerșeau, abandonând partea vătămată T.C. în orașul R. Ulterior, acesta a reușit să se întoarcă în România după ce a strâns suma necesară efectuării deplasării. Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 600 de euro. Având în vedere situația de fapt reținută, în drept, fapta inculpatului P.G.

de a racola în mai multe rânduri pe partea vătămată A.M. și a o transporta în Franța pentru cerșit, de a-și însuși sumele rezultate din cerșit de către această parte vătămată și de a-l ajuta pe tatăl său P.C. să-și însușească sumele dobândite prin cerșit de către partea vătămată T.C., s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe. Cum săvârșirea infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost dovedite, instanța a dispus condamnarea acestuia proporțional gradului de pericol social al faptei comise, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de persoana și conduita procesuală a inculpatului, de antecedentele sale penale și de faptul că nu a recunoscut săvârșirea faptei.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța de fond, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate pentru această infracțiune de legea specială, de gradul de pericol social concret al faptei comise, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, fapta săvârșită fiind prin natura ei, generatoare de suferințe intense fizice și psihice. S-au avut în vedere însă și datele personale ale inculpatului, faptul că acesta a acționat în grup, împreună cu mai mulți membri ai familiei sale, că a profitat de dizabilitătile persoanelor vătămate pentru a-și atinge scopul, respectiv obținerea sumelor de bani.

În ceea ce privește modalitatea concretă de executare a pedepsei aplicate, instanța a apreciat, în contextul celor deja menționate, că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate. Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut următoarele: Din declarațiile părților vătămate T.C. și A.M., dar și a celorlalte persoane audiate ca martori, Ș.V. și P.M., a rezultat că o persoană care cerșea în Franța primea în cursul unei zile de la 50 euro în sus, ajungând și la suma de 100 chiar 200 euro în funcție de locul în care cerșea dar și de gradul de handicap (cu cât handicapul era mai pronunțat cu atât cerșetorul primea mai mult). Martora Ș.V., fiind audiată în dosarul D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Brăila nr. 5/D/P/2010, a declarat că suma de 60 euro era una modică și de care nu erau mulțumiți R. și copii săi, astfel că, dacă mai multe zile la rând un cerșetor primea numai câte 50-60 euro era mutat în alt loc. T.C. a susținut că el a strâns din cerșit suma de 1.400 euro, însă M.Ș., care avea un picior amputat, deci un handicap accentuat, primea pe zi până la 200-300 euro. Față de susținerile părților vătămate dar și a martorilor, a rezultat că A.M., pe timpul șederii sale în Franța, respectiv o perioadă de 75 zile, cu 50 euro pe zi, a strâns cel puțin suma de 3.750 euro sumă care s-a dispus a fi confiscată dacă nu servește la despăgubirea părții vătămate. Instanța a soluționat diferit pretențiile celor două părți civile constituite în cauză.

A respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de T.C., în ceea ce îl privește pe inculpatul P.G., întrucât sumele rezultate din cerșetorie nu au fost predate acestuia, ci lui P.C. care nu a fost trimis în judecată, față de el dispunându-se disjungerea cauzei. Cu privire la pretențiile civile formulate de partea civilă A.M., instanța a reținut că potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Din interpretarea acestor dispoziții, a rezultat că despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparație a pagubei cauzate. Sarcina probei, în ceea ce privește cuantumul prejudiciului încercat de partea civilă revine acesteia, potrivit principiului statornicit în art. 1169 C. civ.: „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", (actori incumbit onus probandi).

În speță, partea civilă A.M. a pretins suma de 600 euro cu titlu de daune materiale și nu a făcut dovada acestui prejudiciu; față de datele speței, este și imposibil pentru partea civilă să facă dovada cu acte în condițiile în care sumele erau luate de către inculpat într-un raport direct cu acesta. însă, față de declarația nu numai a părții vătămate A.M., ci și a părții vătămate T.C., precum și a martorilor a rezultat cu certitudine că inculpatul a încasat sumele despre care se face vorbire. Acțiunea formulată de A.M. a ridicat problema admisibilității cererii, având în vedere că suma pretinsă este aparent rezultatul unei activități ilicite. Potrivit art. 326 C. pen.

„cerșetoria este fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material și care este pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 ani". Din conținutul textului incriminator, a rezultat că fapta persoanei fără capacitate de a munci, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cerșetorie, subiectul activ al infracțiunii fiind circumstanțiat la o persoană inaptă de muncă. Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți din 20 ianuarie 2010, A.M. prezintă un picior amputat încadrându-se în grad de handicap accentuat. într-o asemenea situație, instanța a apreciat că fapta sa nu intră în sfera ilicitului penal.

Fapta aceleiași părți vătămate, evident săvârșită pe teritoriul României, nu intră nici în sfera ilicitului contravențional întrucât potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 61/1991 - „constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să nu fie considerate infracțiuni - 3) apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte". Legea specială, respectiv Legea nr. 678/2001 prevede în art. 19 că „banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen.

sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel art. Sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii și mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum și imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparțin făptuitorilor". Din conținutul acestui text a rezultat, fără dubiu, că voința legiuitorului este de a se dispune confiscarea sumelor rezultate prin infracțiune, dar aceasta în condițiile stabilite de textul general în materie, respectiv de dispozițiile art. 118 lit. e) C. pen. potrivit căruia: „Sunt supuse confiscării speciale: e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia". În cauză, A.M.

a înțeles să participe la procesul penal ca parte vătămată așa cum este definită această parte de dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. pen.: „persoana care a suferit prin fapta prevăzută de legea penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal se numește parte vătămată", întrucât el a suferit toate formele de vătămare prevăzute de textul citat, inclusiv cea materială, constând în deposedarea de sumele care au făcut obiectul activității de cerșetorie fără ca această activitate să constituie infracțiune, în lipsa aptitudinilor de a munci din partea inculpatului. Față de cele expuse, instanța de fond, în temeiul art. 346 C. proc. pen., art. 14-15 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 lit. e) C. pen.

a reținut că inculpatul P.G., din traficarea părții vătămate constituită parte civilă A.M. a primit de la aceasta cel puțin suma de 3.750 euro, din care 600 euro vor servi la despăgubirea părții civile în lei la data plății iar diferența, respectiv suma de 3.150 euro, s-a dispus a fi confiscată în folosul statului. B. Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel în termen legal inculpatul P.G., care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele considerente: a mai fost condamnat printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă pentru aceeași faptă; pedeapsa aplicată este prea aspră, solicitând redozarea acesteia; c) în mod greșit a fost obligat la plata de despăgubiri către partea civilă A.M.

a sumei de 600 euro și s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 3.150 euro, deoarece nu el a fost beneficiarul acestor sume rezultate din cerșetorie. Prin decizia penală nr. 291/A din 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva sentinței penale nr. 87 din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosar nr. 372/113/2011, apreciindu-se toate criticile ca neîntemeiate.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului deși nu există probe certe de vinovăție; pe cale de consecință, înlăturarea obligării la despăgubiri civile; în subsidiar, s-a arătat că pedeapsa este prea aspră, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei, astfel încât aceasta să corespundă pericolului social și atitudinii procesuale a inculpatului. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 18, 17 2 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului este neîntemeiat.

1. Sub aspectul criticii vizând grava eroare de fapt comisă de instanțe prin condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată. De altfel, chiar apărarea inculpatului este inconsecventă, întrucât deși susține că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine vinovăția acestuia, iar în acord cu această apărare ar fi trebuit să ceară achitarea pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. pen. (nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii), a solicitat achitarea întrucât fapta nu există - temeiul prev. de art. 10 lit. a) C. pen.

Pe de altă parte, această critică, susținută de apărătorul din oficiu, a fost formulată pentru prima oară în recurs. Indiferent de temeiul de drept precizat de apărătorul din oficiu al inculpatului, Înalta Curte, în propriul examen al cauzei, constată că instanța de fond și cea de apel au făcut o corectă examinare a probelor administrate în cauză, stabilind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de trafic de persoane, acesta acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, începând cu anul 2009, în scopul exploatării unor persoane cu dizabilități, sens în care a racolat și transportat în Franța, pentru a cerși, pe partea vătămată A.M., însușindu-și sumele rezultate din cerșetorie; de asemenea, în luna februarie 2010, inculpatul a racolat pe numitul T.C.

- persoană cu afecțiuni la membrele inferioare - pe care a racolat-o, a transportat-o și cazat în orașul R. - Franța, obligând-o să cerșească, însușindu-și banii obținuți din această activitate, fapte ce se probează cu declarațiile părților vătămate T.C. și A.M., dar și a martorilor Ș.V. și P.M. Așadar, fiind dovedită intenția inculpatului de a exploata părțile vătămate, ce rezultă din împrejurările de fapt ale comiterii faptei, solicitarea de achitare a inculpatului, întrucât fapta nu există sau nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu este întemeiată. 2. În ceea ce privește solicitarea inculpatului de înlăturare a obligării la plata despăgubirilor civile la care a fost obligat către partea civilă A.M., Înalta Curte constată că instanța de fond și cea de apel au apreciat corect că este justificată obligarea inculpatului către partea civilă A.M.

la plata sumei de 600 euro cu titlu de despăgubiri civile, precum și confiscarea de la inculpat a sumei de 3.150 euro, dobândită prin săvârșirea infracțiunii, având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 678/2001 - potrivit cărora banii sau valorile dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege sunt supuse confiscării speciale, dacă nu servesc despăgubirii părților vătămate, precum și faptul că vinovăția inculpatului în ceea ce privește exploatarea părților vătămate a fost dovedită în cauză, acesta făcând parte dintr-o rețea în care avea rolul de a exercita presiuni psihice sau acte de violență asupra părților vătămate, în scopul însușirii banilor rezultați din cerșetorie, pentru același gen de fapte inculpatul fiind condamnat alături de alte persoane din grup într-o altă cauză.

3. Sub aspectul solicitării de a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și a se reduce corespunzător pedeapsa aplicată, Înalta Curte apreciază că în raport de împrejurările și modalitatea în care a fost comisă fapta, așa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea acesteia, de caracterul continuat și perseverența inculpatului în comiterea unor astfel de fapte - acesta fiind condamnat într-o altă cauză tot pentru trafic de persoane, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante, întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a depus vreo diligentă pentru a repara paguba produsă, pentru a se putea reține circumstanța prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., iar pe de altă parte, atitudinea procesuală pe care a avut-o inculpatul nu poate constitui circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

în condițiile în care, așa cum a reținut și instanța de fond, starea de fapt a fost stabilită pe baza declarațiilor părților vătămate și ale martorilor, precum și a celorlalte mijloace de probă administrat în cauză. Luând în considerare și faptul că inculpatul a exercitat inclusiv violențe asupra părților vătămate, Înalta Curte constată că fapta acestuia prezintă în concret un ridicat pericol social ce nu justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, întrucât, prin cuantumul și modalitatea de executare, acesta este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a săvârșit cu vinovăție fapta pentru care a fost condamnat iar pedeapsa aplicată este bine dozată și nu se justifică reducerea acesteia. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, constatând criticile neîntemeiate. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 291/A din 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Constată că recurentul-inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru el și câte 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 25 aprilie 2012.