ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4135/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4135/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 459 din 19 mai 2010
a Tribunalului Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantei.
S-a admis acțiunea civilă
promovată de către reclamanta B.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
A fost obligat pârâtul
la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri
morale și la plata sumei de 26.450 RON, actualizată la data plății, cu titlul de
despăgubiri materiale.
A fost obligat pârâtul
la plata în favoarea reclamantei a sumei de 400 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția
lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța a apreciat-o ca fiind
neîntemeiată și a respins-o.
Reclamanta este a doua
soție a numitului B.A. (identic cu T.), chiar dacă nu există un certificat de căsătorie
la dosar, instanța reținând această calitate din celelalte probe administrate.
Cât privește fondul cauzei,
instanța a reținut următoarele:
Potrivit sentinței penale
nr. 981/1950 a Tribunalului Militar Cluj, inculpatul B.A. (identic cu T.) - datele
de stare civilă respectiv locul și data nașterii, numele părinților corespunzând
celor din Certificatul de deces existent la dosar - a fost condamnat la 6 ani închisoare
corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 10.000 RON amendă corecțională și
confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale,
în baza art. 209 pct. IV C. pen., reținându-se că în luna iunie 1949 inculpatul
a sprijinit o organizație subversivă care are ca scop răsturnarea regimului comunist
prin mijloace violente.
Având în vedere că soțul
reclamantei a executat o pedeapsă de 5 ani închisoare, luând în considerare și faptul
că acesta a beneficiat de o reparație parțială și prin hotărârea nr. AA/1990, pentru
consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale
lezate, instanța a apreciat cuantumul despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta
la suma de 100.000 RON.
Împotriva acestei sentințe
au declarat apel în termen legal atât reclamanta, cât și pârâtul.
Prim apelul promovat de
către reclamantă, aceasta a criticat sentința atât sub aspectul cuantumului daunelor
morale acordate, cât și al celor materiale, inovând următoarele motive:
Reclamanta a solicitat
cu titlu de despăgubire pentru daunele morale suma de câte 300 euro pentru fiecare
zi de detenție, considerând că acest cuantum este în măsură să repare cel puțin
în parte nedreptatea suferită de defunctul său soț.
În ce privește daunele
materiale, pretențiile reclamantei au constat în despăgubiri în cuantum de 50.000
euro, reclamanta arătând că bunurile confiscate au reprezentat o parte importantă
a celor care au stat la baza înființării gospodăriei, iar confiscarea acestora în
urma arestării soțului său le-a provocat un mare prejudiciu care nu a mai putut
fi reparat în timpul vieții soțului său. Chiar și după anul 1990, cu toate memoriile
depuse pe la diferite autorități, problema nu a fost rezolvată.
Prin apelul promovat de
către pârât, acesta a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii în principal
a acțiunii, iar în subsidiar, a reducerii cuantumului despăgubirilor acordate.
În motivarea apelului
pârâtul a arătat că la acordarea daunelor morale în sumă de 100.000 RON instanța
nu a arătat modalitatea în care a realizat cuantificarea acestora, fiind vorba doar
de aprecieri pur subiective, imposibil de controlat judiciar.
În ce privește daunele
materiale, pârâtul a arătat că nu s-a indicat modalitatea de calcul a valorii bunurilor
confiscate, iar instanța nu a clarificat împrejurarea preluării efective a acestor
bunuri și dacă acestea nu au fost restituite.
Sentința a fost criticată
și sub aspectul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, prin prisma
faptului că răspunderea pârâtului nu derivă dintr-o culpă procesuală, ci este o
răspundere obiectivă stabilită prin lege. Ministerul Finanțelor Publice este indicat
de legiuitor ca persoana care efectuează plata despăgubirilor acordate în temeiul
Legii nr. 221/2009.
Prin decizia civilă
nr. 253A din 10 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelurile, a schimbat
în parte sentința în sensul înlăturării obligației de plată a despăgubirilor morale
și a obligat pârâtul la plata sumei de 218.293 RON despăgubiri materiale, menținând
restul dispozițiilor sentinței.
În considerentele deciziei
s-a reținut că motivul pentru care reclamanta nu are dreptul la despăgubiri morale
în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text
legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii acesteia, a fost declarat neconstituțional
prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată
în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
În ceea ce privește daunele
materiale suferite în urma condamnărilor politice, acordarea acestora este reglementată
prin art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Prima instanță a acordat
cu titlu de daune materiale suma de 26.450 RON, adică suma reprezentând contravaloarea
bunurilor confiscate în baza procesului-verbal încheiat la data de 19
septembrie 1950, astfel cum aceasta este menționată în chiar cuprinsul procesului-verbal.
Întrucât reclamanta a
criticat ca insuficientă această sumă, instanța de apel a dispus efectuarea unei
expertize tehnice de evaluare, care a relevat următoarele:
Folosindu-se metoda echivalării
în aur a valorii bunurilor confiscate la data de 19 septembrie 1950, în funcție
de cotațiile comunicate de B.N.R. la aceeași dată, a rezultat că valoarea actualizată
a tuturor bunurilor mobile însumează 218.293 RON, respectiv 52.096 euro.
Împotriva deciziei instanței
de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând
că acordarea despăgubirilor materiale nu are temei legal întrucât bunurile mobile
pentru care s-au acordat aceste despăgubiri nu fac parte dintre cele la care se
referă Legea nr. 221/2009.
Recursul pârâtului este
exercitat omisso medio întrucât critica privind acordarea nelegală a daunelor materiale
nu a fost inserată și în motivarea apelului.
Exercitarea căilor de
atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele
superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul
legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, care se referă
la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare,
ordinea în care acestea se exercită.
Cauza recursului constă
în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace
una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul poate fi exercitat
numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit
au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât și recursul
sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în
apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac
și se explica prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea
ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în
apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdictie, deoarece
în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților
să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară
de atac.
Față de aceste considerente
recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei
nr. 253A din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări
sociale și pentru cauze cu minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie
2012.