ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4607/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cererii de revizuire de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, la data de 05 mai 2009, reclamantul I.S.

a chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Bacău, solicitând obligarea

acesteia la despăgubiri, în cuantum de 410.240 lei, fără a indica temeiul juridic

al cererii sale.

Judecătoria Bacău,

prin sentința civilă nr. 1099 din 9 februarie 2010, și-a declinat competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, apreciind că

prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri

stabilite conform dispoziției nr. 3552 din 4 octombrie 2004 emisă de Primarul

municipiului Bacău, ca urmare a nerestituirii în natură a terenului solicitat

de reclamant, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Bacău, la

rându-i, s-a dezînvestit, declinându-și competența de soluționare a pricinii în

favoarea Judecătoriei Bacău, constatând că cererea nu este de competența, în

primă instanță, a tribunalului, în raport de valoarea obiectului, acesta fiind

sub limita sumei de 500.000 lei, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Judecătoria Bacău,

prin încheierea pronunțată la 20 septembrie 2011 a trimis cauza, Curții de Apel

Bacău, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, ivit între

Judecătoria și Tribunalul Bacău, în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Investită a pronunța

regulatorul de competență, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 11 din

10 octombrie 2011, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Bacău, potrivit art. 2 din același cod, față de obiectul

acțiunii, valoarea despăgubirilor solicitate reprezentând, în realitate,

contravaloarea chiriei rezultată din amplasarea unor panouri publicitare, suma

solicitată de reclamant fiind sub limita de 500.000 lei.

Împotriva hotărârii

sus menționate a declarat recurs, reclamantul I.S., criticând-o și indicând

generic, fără a le dezvolta, motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7 și

9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3122

din 8 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constat

nul recursul reclamantului.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut că, din modul în care, doar generic sunt

indicate criticile, ca fiind circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 4-7 și 9 C. proc. civ. este de observat că acestea nu se pot

constitui într-o motivare, în accepțiunea dispozițiilor art. 306 alin. (3) teza

finală C. proc. civ., deoarece aceste motive nu sunt dezvoltate și nu au un

conținut care să permită instanței a le califica în drept.

Potrivit textului

procedural mai sus evocat, a motiva recursul presupune nu numai indicarea

motivelor expuse, prin raportare la criticile de nelegalitate cuprinse în cele 9

pct. ale art. 304 C. proc. civ., ci și dezvoltarea acestora, printr-un conținut

care să poată determina instanța la o încadrarea corectă a acestora, în

condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în ipoteza în

care recurentul-reclamant s-a limitat doar la a indica formal motivele de

recurs, fără a le dezvolta în mod concret, prin raportare la speță, în sensul

formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanței, nu

se poate reține în sarcina instanței obligația de a realiza o încadrare a

criticilor.

De altfel, încadrarea

criticilor este posibilă numai dacă acestea îmbracă, prin conținutul expunerii,

o formă care să permită instanței a le califica din punct de vedere al

temeiului de drept.

Împotriva acestei din

urmă decizii, a formulat cerere de revizuire recurentul I.S., criticând-o

deoarece instanța nu a soluționat cererea sa de chemare în judecată.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că tot lanțul de proceduri a fost parcurs fără judecată,

iar motivația a fost lipsită de competența instanței, exprimată de art. 105,

106, 107 C. proc. civ. Efectul acestor articole presupune revizuirea hotărârii.

Revizuentul a arătat

că a prezentat în instanță un document care lipsea din dosar, transmis prin poștă

la data de 3 mai 2012, pe care instanța nu l-a luat în considerare, motiv

pentru care invocă revizuirea.

Totodată, s-a susținut

că instanțele nu au soluționat cauza, justificând lipsa de competență și, față

de această situație, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul

recursul, când instanța poate avea un rol definitoriu, pe care revizuentul îl

solicită.

Cererea de revizuire

este inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuirea oferă

posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în

cazurile strict determinate de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri

dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a

fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din textul citat

rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs

legiuitorul a impus o condiție specială în sensul că aceste hotărâri pot forma

obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

Ca urmare, nu au

acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii,

hotărârile prin care a fost respins recursul pe cale de excepție, fără a se

intra în cercetarea fondului.

În speță, prin

prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunțată de o instanță de

recurs, prin care s-a constatat nulitatea căii de atac, neevocându-se deci

fondul cauzei.

Așa fiind, se

constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii

de revizuire, condiție impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., și anume

aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul.

Pe de altă parte, revizuirea

este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată cu respectarea unor

condiții expres și limitativ prevăzute de art. 322 și urm. C. proc. civ., iar

cel care promovează o cerere în temeiul textului de lege menționat, trebuie să

formuleze critici care pot fi încadrate și se circumscriu prevederilor

invocate.

În speță, din analizarea

susținerilor revizuentului I.S., rezultă că acestea nu pot fi încadrate în

dispozițiile art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. și, prin urmare, cererea de revizuire

este inadmisibilă și din această perspectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.S. împotriva

deciziei nr. 3122 din data de 8 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2012.