ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3882/2012

Asupra recursurilor civile de față,

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1150 din 08 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București,

prin Primar General, și Primarul General al Municipiului București pentru al doilea

capăt de cerere, pe care l-a respins în consecință.

A respins primul capăt de cerere formulat de reclamanta

I.Z., moștenitoare pentru P.Z., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București,

prin Primar General, ca nefondat.

A admis excepția autorității de lucru judecat cu privire

la revendicarea apartamentului nr. 1 din imobilul litigios și a respins această

cerere.

A respins ca neîntemeiată cererea de revendicare referitoare

la cota de 1/2 din imobilul litigios.

A admis cererile de intervenție în interesul pârâților,

formulate de G.E., G.M. și G.M.E.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta P.Z. a solicitat în contradictoriu cu

Municipiul București, prin Primar General, și Primarul General al Municipiului București,

anularea dispoziției din 21 decembrie 2009 și obligarea pârâților să-i restituie

în natură apartamentul nr. 1 și cota de 1/2 din imobilul situat în București.

În cauză, G.E. și G.M. au formulat cerere de intervenție

în interes propriu și în interesul pârâților, iar G.M.E. cerere de intervenție în

interesul pârâtului Municipiul București, prin Primar General.

Tribunalul a constatat că pârâții nu au calitate procesuală

pasivă pentru capătul doi de cerere, deoarece imobilul nu se mai află în patrimoniul

lor, fiind înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.

În ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat

referitor la apartamentul nr. 1, cumpărat de intervenienta G.M.E., Tribunalul a

constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, deoarece, prin decizia

nr. 1347 din 18 mai 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3288 din 17 octombrie 2000 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta

P.Z. împotriva Consiliului General al Municipiului București, prin care a solicitat

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 și a fost

admisă cererea de intervenție formulată de G.M.E., constatându-se valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu.

În ceea ce privește cererea de revendicare pentru cota

de 1/2 din imobil, aceasta a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

în baza Legii nr. 112/1995.

În aceste condiții, autoarea reclamantei nu poate justifica

un titlu preferabil, care să înlăture efectele juridice ale actelor de înstrăinare.

Cu privire la primul capăt de cerere, Tribunalul a reținut

că P.Z. a solicitat prin notificare restituirea în natură a apartamentului nr. 1

și a cotei de 1/2 din imobil, susținând că este unica moștenitoare a defunctului

P.N., căruia i-a revenit cota parte de 1/2 din imobil în baza convenției de partaj

voluntar încheiată la data de 08 noiembrie 1944.

Convenția invocată, însă, nu face dovada dreptului de

proprietate exclusiv a lui P.N., deoarece nu probează că soții P. și-ar fi exprimat

voința expresă de a partaja bunurile comune, încheind doar o convenție ce viza o

modalitate de partajare în viitor a bunului.

Prin decizia nr. 590A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis

apelul declarat de reclamanta I.Z. împotriva sentinței, pe care a desființat-o și

a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Instanța de apel a constatat că la dosarul instanței de

fond a fost depusă și copia sentinței civile nr. 9426 din 03 octombrie 2005, pronunțată

de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, prin care s-a

admis acțiunea reclamantei P.Z. împotriva pârâților P.M., G.E. și G.M., C.R.S.,

Municipiul București, prin Primar General, și SC H.N. SA și s-a constatat nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, imobilul a reintrat în patrimoniul pârâtului

vânzător, chiar dacă prin dispozitivul sentinței nu s-a dispus repunerea părților

în situația anterioară.

Instanța de apel a mai reținut că acțiunea reclamantei

a fost formulată doar împotriva pârâților Municipiul București, prin Primar General,

și Primarul General al Municipiului București.

Legal învestită doar cu această acțiune, instanța de fond

nu putea respinge cererea privind revendicarea apartamentului nr. 1 pentru autoritate

de lucru judecat și a cererii privind revendicarea cotei de 1/2 din apartament,

ca neîntemeiată, câtă vreme reținuse anterior lipsa calității procesuale pasive

a pârâților.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs intervenienta G.M.E.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

a arătat că instanța de apel a aplicat greșit atât dispozițiile art. 137, cât și

art. 261 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a analizat excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților pe capătul de cerere privind revendicarea

numai în ceea ce privește cota de 1/2 din imobil, iar în ceea ce privește apartamentul

nr. 1 a soluționat cererea în revendicare analizând excepția de lucru judecat invocată

de intervenienta G.M.E.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel a constatat

în mod greșit calitatea procesuală pasivă a pârâților, în condițiile în care, prin

decizia civilă nr. 139A din 01 februarie 2008, nu s-a dispus ca apartamentele înstrăinate

să reintre în posesia statului, ci doar s-a constatat nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare, dovadă fiind faptul că apartamentele sunt în continuare în

posesia foștilor cumpărători chiriași.

Efectul substanțial al acestei hotărâri este acela de

creare a unei stări de drept diferită de cea existentă, fără ca hotărârea să fie

susceptibilă de executare silită prin repunerea în situația anterioară.

Prin urmare, neavând posesia imobilului, în mod corect

instanța de fond a constatat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în acțiunea

în revendicare.

De asemenea, instanța de apel a considerat în mod greșit

că acțiunea în revendicare ar fi fost respinsă în totalitate numai pentru lipsa

calității procesuale pasive a pârâților, în condițiile în care cererea privind apartamentul

nr. 1 a fost soluționată ca urmare a analizării excepției autorității de lucru judecat.

Mai mult, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile

art. 49 C. proc. civ. și a ignorat faptul că acțiunea în revendicare privind cota

de 1/2 din imobil a fost analizată în contradictoriu cu intervenienții G.M. și

G.E. și G.M.E.

Aceștia, prin admiterea cererii de intervenție, au devenit

părți în proces, în raport de care instanța de fond putea să analizeze acțiunea

în revendicare, chiar dacă a fost formulată în contradictoriu cu Municipiul București

și Primarul General al Municipiului București.

Practic, instanța de apel a schimbat natura actului juridic

dedus judecății, prin aceea că a analizat hotărârea instanței de fond numai prin

prisma cererii principale, ignorând existența și conținutul cererilor de intervenție

admise în principiu în cauză.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta

în continuare:

În cauză, reclamanta a sesizat instanța de judecată cu

o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care, în contradictoriu

cu Municipiul București, prin Primar General, și Primarul General al Municipiului

București, a solicitat anularea dispoziției din 21 decembrie 2009, emisă de Primarul

General al Municipiului București și obligarea pârâților să-i restituie în natură

apartamentul nr. 1 și cota de 1/2 din imobilul situat în București.

G.E. și G.M. au formulat cerere de intervenție în interes

propriu și în interesul pârâților, arătând că sunt proprietarii unei cote de 1/2

din apartamentele nr. 9 și nr. 12, iar G.M.E. a formulat cerere de intervenție în

interesul pârâtului Municipiul București, prin Primar General, în calitate de dobânditor

prin contract de vânzare-cumpărare al apartamentului nr. 1.

Prin urmare, părți în proces au fost reclamanții, pârâții

și intervenienții principali și accesorii.

Este adevărat că intervenții, așa cum susține recurenta,

dobândesc calitatea de părți în proces odată cu încuviințarea în principiu a cererii

de intervenție, dar poziția lor procesuală nu se identifică cu cea a pârâților,

cu atât mai mult cu cât au existat și cereri de intervenție principală.

Instanța de fond, deși a fost sesizată cu o contestație

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, potrivit cărora raportul juridic se

naște între notificator și entitatea juridică care a emis dispoziția atacată, a

constatat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește al doilea

capăt de cerere și a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere, în contradictoriu

cu pârâtul Municipiul București.

Practic, instanța de fond a schimbat temeiul juridic al

acțiunii, soluționând contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 ca

pe o veritabilă acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.

Instanța de apel s-a limitat doar să rețină că apelanta-reclamantă

nu a contestat calificarea juridică pe care prima instanță a dat-o celor două capete

de cerere, respectiv contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

acțiune în revendicare, dar a constatat în mod corect existența contradicției dintre

dispozitivul sentinței cu privire la motivul respingerii acțiunii în revendicare,

pentru că a subliniat faptul că reclamanta a emis pretenții, prin cererea de chemare

în judecată, doar față de pârâți, neformulând o cerere specială în revendicare față

de intervenienți.

De aceea soluția admiterii apelului, desființării în tot

a sentinței și trimiterii cauzei la Tribunal pentru rejudecare este corectă, pentru

că, deși prima instanță a constatat lipsa calității procesuale pasive în ceea ce

privește acțiunea în revendicare a singurilor pârâți față de care reclamanta a emis

pretenții, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere și pentru autoritate de

lucru judecat, analizând acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor intervenienților,

față de care nu s-au emis pretenții.

Cât privește constatarea greșită de către instanța de

apel a calității procesuale pasive a pârâților, în condițiile în care, prin decizia

civilă nr. 139A din 01 februarie 2008, nu s-a dispus ca apartamentele înstrăinate

să reintre în posesia statului, se constată, așa cum s-a arătat, că instanțele de

judecată au fost sesizate cu o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

10/2001, prin care reclamanta a solicitat anularea dispoziției emise și, pe cale

de consecință, restituirea în natură a imobilelor ce au făcut obiectul notificării.

Prin urmare, calitatea procesuală pasivă a pârâților este

justificată de faptul de dispoziția a fost emisă de Primarul General al Municipiului

București.

Împrejurarea că prin sentința civilă nr. 9426 din 03 octombrie

2005, Judecătoria Sectorului 1 București nu a dispus repunerea părților în situația

anterioară, ca o consecință a constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu prezintă relevanță în ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a pârâților în contestația întemeiată pe dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece ceea ce interesează este dreptul

de dispoziție asupra imobilului, iar nu posesia, care, în sistemul Legii nr. 10/2001

este fără semnificație juridică în lipsa dreptului de dispoziție, care să poată

face posibilă restituirea în natură.

Este nefondată și critica privind aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 49 C. proc. civ. și ignorarea faptului că acțiunea în revendicare

privind cota de 1/2 din imobil a fost analizată în contradictoriu cu intervenienții

G.M. și G.E. și G.M.E.

Instanța de apel nu numai că nu a ignorat efectele

art. 49 C. proc. civ. și faptul că acțiunea în revendicare a fost judecată în contradictoriu

cu intervenienții, dar și-a întemeiat soluția tocmai pe faptul că în mod greșit

acțiunea în revendicare a fost judecată în contradictoriu cu aceste părți, în condițiile

în care reclamanta nu a emis pretenții față de acestea.

Având în vedere argumentele mai sus prezentate, recursul

declarat de intervenientă este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intervenientă G.M.E. împotriva

deciziei nr. 590A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.