ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3882/2012

Asupra recursurilor civile de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1150 din 08 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București, prin Primar General, și Primarul General al Municipiului București pentru al doilea capăt de cerere, pe care l-a respins în consecință. A respins primul capăt de cerere formulat de reclamanta I.Z., moștenitoare pentru P.Z., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, ca nefondat. A admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la revendicarea apartamentului nr. 1 din imobilul litigios și a respins această cerere.

A respins ca neîntemeiată cererea de revendicare referitoare la cota de 1/2 din imobilul litigios. A admis cererile de intervenție în interesul pârâților, formulate de G.E., G.M. și G.M.E. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta P.Z. a solicitat în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, și Primarul General al Municipiului București, anularea dispoziției din 21 decembrie 2009 și obligarea pârâților să-i restituie în natură apartamentul nr. 1 și cota de 1/2 din imobilul situat în București. În cauză, G.E. și G.M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâților, iar G.M.E. cerere de intervenție în interesul pârâtului Municipiul București, prin Primar General.

Tribunalul a constatat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă pentru capătul doi de cerere, deoarece imobilul nu se mai află în patrimoniul lor, fiind înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995. În ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat referitor la apartamentul nr. 1, cumpărat de intervenienta G.M.E., Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, deoarece, prin decizia nr. 1347 din 18 mai 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3288 din 17 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P.Z.

împotriva Consiliului General al Municipiului București, prin care a solicitat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 și a fost admisă cererea de intervenție formulată de G.M.E., constatându-se valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu. În ceea ce privește cererea de revendicare pentru cota de 1/2 din imobil, aceasta a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. În aceste condiții, autoarea reclamantei nu poate justifica un titlu preferabil, care să înlăture efectele juridice ale actelor de înstrăinare. Cu privire la primul capăt de cerere, Tribunalul a reținut că P.Z.

a solicitat prin notificare restituirea în natură a apartamentului nr. 1 și a cotei de 1/2 din imobil, susținând că este unica moștenitoare a defunctului P.N., căruia i-a revenit cota parte de 1/2 din imobil în baza convenției de partaj voluntar încheiată la data de 08 noiembrie 1944. Convenția invocată, însă, nu face dovada dreptului de proprietate exclusiv a lui P.N., deoarece nu probează că soții P. și-ar fi exprimat voința expresă de a partaja bunurile comune, încheind doar o convenție ce viza o modalitate de partajare în viitor a bunului. Prin decizia nr. 590A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta I.Z.

împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Instanța de apel a constatat că la dosarul instanței de fond a fost depusă și copia sentinței civile nr. 9426 din 03 octombrie 2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea reclamantei P.Z. împotriva pârâților P.M., G.E. și G.M., C.R.S., Municipiul București, prin Primar General, și SC H.N. SA și s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. Prin urmare, imobilul a reintrat în patrimoniul pârâtului vânzător, chiar dacă prin dispozitivul sentinței nu s-a dispus repunerea părților în situația anterioară.

Instanța de apel a mai reținut că acțiunea reclamantei a fost formulată doar împotriva pârâților Municipiul București, prin Primar General, și Primarul General al Municipiului București. Legal învestită doar cu această acțiune, instanța de fond nu putea respinge cererea privind revendicarea apartamentului nr. 1 pentru autoritate de lucru judecat și a cererii privind revendicarea cotei de 1/2 din apartament, ca neîntemeiată, câtă vreme reținuse anterior lipsa calității procesuale pasive a pârâților. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs intervenienta G.M.E. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a aplicat greșit atât dispozițiile art. 137, cât și art. 261 C. proc.

civ., în condițiile în care instanța de fond a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pe capătul de cerere privind revendicarea numai în ceea ce privește cota de 1/2 din imobil, iar în ceea ce privește apartamentul nr. 1 a soluționat cererea în revendicare analizând excepția de lucru judecat invocată de intervenienta G.M.E. Recurenta a mai arătat că instanța de apel a constatat în mod greșit calitatea procesuală pasivă a pârâților, în condițiile în care, prin decizia civilă nr. 139A din 01 februarie 2008, nu s-a dispus ca apartamentele înstrăinate să reintre în posesia statului, ci doar s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, dovadă fiind faptul că apartamentele sunt în continuare în posesia foștilor cumpărători chiriași.

Efectul substanțial al acestei hotărâri este acela de creare a unei stări de drept diferită de cea existentă, fără ca hotărârea să fie susceptibilă de executare silită prin repunerea în situația anterioară. Prin urmare, neavând posesia imobilului, în mod corect instanța de fond a constatat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare. De asemenea, instanța de apel a considerat în mod greșit că acțiunea în revendicare ar fi fost respinsă în totalitate numai pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților, în condițiile în care cererea privind apartamentul nr. 1 a fost soluționată ca urmare a analizării excepției autorității de lucru judecat. Mai mult, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 49 C. proc.

civ. și a ignorat faptul că acțiunea în revendicare privind cota de 1/2 din imobil a fost analizată în contradictoriu cu intervenienții G.M. și G.E. și G.M.E. Aceștia, prin admiterea cererii de intervenție, au devenit părți în proces, în raport de care instanța de fond putea să analizeze acțiunea în revendicare, chiar dacă a fost formulată în contradictoriu cu Municipiul București și Primarul General al Municipiului București. Practic, instanța de apel a schimbat natura actului juridic dedus judecății, prin aceea că a analizat hotărârea instanței de fond numai prin prisma cererii principale, ignorând existența și conținutul cererilor de intervenție admise în principiu în cauză. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare: În cauză, reclamanta a sesizat instanța de judecată cu o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, și Primarul General al Municipiului București, a solicitat anularea dispoziției din 21 decembrie 2009, emisă de Primarul General al Municipiului București și obligarea pârâților să-i restituie în natură apartamentul nr. 1 și cota de 1/2 din imobilul situat în București. G.E. și G.M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâților, arătând că sunt proprietarii unei cote de 1/2 din apartamentele nr. 9 și nr. 12, iar G.M.E.

a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Municipiul București, prin Primar General, în calitate de dobânditor prin contract de vânzare-cumpărare al apartamentului nr. 1. Prin urmare, părți în proces au fost reclamanții, pârâții și intervenienții principali și accesorii. Este adevărat că intervenții, așa cum susține recurenta, dobândesc calitatea de părți în proces odată cu încuviințarea în principiu a cererii de intervenție, dar poziția lor procesuală nu se identifică cu cea a pârâților, cu atât mai mult cu cât au existat și cereri de intervenție principală.

Instanța de fond, deși a fost sesizată cu o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, potrivit cărora raportul juridic se naște între notificator și entitatea juridică care a emis dispoziția atacată, a constatat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește al doilea capăt de cerere și a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București. Practic, instanța de fond a schimbat temeiul juridic al acțiunii, soluționând contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 ca pe o veritabilă acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.

Instanța de apel s-a limitat doar să rețină că apelanta-reclamantă nu a contestat calificarea juridică pe care prima instanță a dat-o celor două capete de cerere, respectiv contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și acțiune în revendicare, dar a constatat în mod corect existența contradicției dintre dispozitivul sentinței cu privire la motivul respingerii acțiunii în revendicare, pentru că a subliniat faptul că reclamanta a emis pretenții, prin cererea de chemare în judecată, doar față de pârâți, neformulând o cerere specială în revendicare față de intervenienți.

De aceea soluția admiterii apelului, desființării în tot a sentinței și trimiterii cauzei la Tribunal pentru rejudecare este corectă, pentru că, deși prima instanță a constatat lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește acțiunea în revendicare a singurilor pârâți față de care reclamanta a emis pretenții, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere și pentru autoritate de lucru judecat, analizând acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor intervenienților, față de care nu s-au emis pretenții.

Cât privește constatarea greșită de către instanța de apel a calității procesuale pasive a pârâților, în condițiile în care, prin decizia civilă nr. 139A din 01 februarie 2008, nu s-a dispus ca apartamentele înstrăinate să reintre în posesia statului, se constată, așa cum s-a arătat, că instanțele de judecată au fost sesizate cu o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care reclamanta a solicitat anularea dispoziției emise și, pe cale de consecință, restituirea în natură a imobilelor ce au făcut obiectul notificării. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă a pârâților este justificată de faptul de dispoziția a fost emisă de Primarul General al Municipiului București.

Împrejurarea că prin sentința civilă nr. 9426 din 03 octombrie 2005, Judecătoria Sectorului 1 București nu a dispus repunerea părților în situația anterioară, ca o consecință a constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu prezintă relevanță în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților în contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece ceea ce interesează este dreptul de dispoziție asupra imobilului, iar nu posesia, care, în sistemul Legii nr. 10/2001 este fără semnificație juridică în lipsa dreptului de dispoziție, care să poată face posibilă restituirea în natură. Este nefondată și critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 C. proc.

civ. și ignorarea faptului că acțiunea în revendicare privind cota de 1/2 din imobil a fost analizată în contradictoriu cu intervenienții G.M. și G.E. și G.M.E. Instanța de apel nu numai că nu a ignorat efectele art. 49 C. proc. civ. și faptul că acțiunea în revendicare a fost judecată în contradictoriu cu intervenienții, dar și-a întemeiat soluția tocmai pe faptul că în mod greșit acțiunea în revendicare a fost judecată în contradictoriu cu aceste părți, în condițiile în care reclamanta nu a emis pretenții față de acestea. Având în vedere argumentele mai sus prezentate, recursul declarat de intervenientă este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de intervenientă G.M.E. împotriva deciziei nr. 590A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.