ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3190/2012

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 3764 din 27 mai 2011, Curtea de

Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta D.G.T., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin care solicita obligarea

acesteia la acordarea plății unui salariu mediu

pe unitate pentru naștere copil conform

art. 51 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe

anii 2007 - 2010 și

art. 85 lit. c)

din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități al

Autorității Naționale Sanitare Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor pe anii 2009-

2010.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În

anul 2010 reclamanta ocupa funcția publică de consilier juridic asistent,

treapta 2 de salarizare la Serviciul Juridic, Legislație și Contencios din

cadrul A.N.S.V.S.A., având statutul de funcționar public.

Funcționarilor publici nu le sunt aplicabile

prevederile Contractelor Colective

de Muncă (la nivel național, de grup

de unități sau de unitate - A.N.S.V.S.A.) ci

legislația

specifică funcționarilor publici care nu cuprinde prevederi cu privire la

acordarea

dreptului solicitat de reclamantă.

Legislația aplicabilă funcționarilor publici

(Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 43 5/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară

activitatea în sistemul sanitar-veterinar și O.G. nr. 6/2007 privind unele

măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pană la intrarea în vigoare a legii privind sistemul

unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și

creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu

modificările și completările ulterioare), fiind una specifică acestor categorii

de angajați, nu cuprinde prevederi cu privire la acordarea unui salariu de bază

sau mediu pe unitate, plătit de unitate sau instituție mamei, pentru nașterea

fiecărui copil.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, fără a-i aduce însă vreo

critică, în mod direct, ci reiterând argumentele prezentate în fața primei

instanțe în care se arată, în esență, că îi sunt aplicabile prevederile

Contractului colectiv de muncă.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu argumentele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că nu

subzistă motive care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul

acțiunii formulate în cauză îl constituie obligarea autorității pârâte la plata

către reclamantă a unui salariu mediu pe unitate pentru naștere copil conform art.

51 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007 -

2010 și art. 85 lit. c) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup

de unități al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor pe anii 2009 - 2010.

La

data formulării cererii sale, reclamanta ocupa funcția publică de consilier

juridic asistent, treapta 2 de salarizare la Serviciul Juridic, Legislație și

Contencios din cadrul A.N.S.V.S.A., având statutul de funcționar public, cum

corect a reținut și instanța de fond.

Potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, „Funcționarul public este persoana

numită, în condițiile legii, într-o funcție publică".

Așadar,

funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de

muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ

de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul

prevederilor contractului colectiv de muncă.

Ceea

ce particularizează raportul de muncă al funcției publice de raportul de muncă

al salariatului este faptul că funcționarul public este purtător al puterii

publice, pe care o exercită în limitele funcției sale.

Actul

de numire în funcție a autorității publice împreună cu cererea sau/și

acceptarea postului de către viitorul funcționar public formează acordul de

voință, contractul administrativ.

Între

raportul de muncă al funcționarului public și raportul de muncă al salariatului

diferența specifică rezidă atât în modul în care se naște raportul juridic în

baza căruia se prestează activitate, cât și în faptul că funcționarul public

este un agent al puterii publice, în timp ce salariatul nu.

Funcționarul public este o instituție a dreptului public, pe

când salariatul este o instituție a dreptului muncii.

Funcționarilor

publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea nr. 188/1999,

în alte reglementări de drept administrativ și doar în completare normele de

drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislației specifice

funcției publice.

Pentru

activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus

din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și

suplimentul corespunzător treptei de salarizare; de asemenea, ei beneficiază de

prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Salarizarea

acestei categorii de personal era stabilită, la data formulării de către

recurenta-reclamantă a cererii sale, prin Legea nr. 330/2009 privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ

care nu prevedea posibilitatea acordării dreptului solicitat.

Funcționarii

publici reprezintă, deci, o categorie de salariați aparte, ce se deosebesc prin

statutul legal specific, acesta fiind, la rândul său, întemeiat pe principiile

legalității, imparțialității și obiectivității, al transparenței, al

responsabilității, al stabilității în exercitarea funcției publice și al

subordonării ierarhice. Consecințele ce derivă din acest statut profesional

constau într-o serie de drepturi și obligații specifice, reglementate de lege,

printre care și aceea cuprinsă la art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, invocate de recurentă. O reglementare

asemănătoare se regăsește și la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996

privind contractul colectiv de muncă, republicată, potrivit cărora

"Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații

instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze

referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin

dispoziții legale".

Este

corect ca drepturile de natură salarială ale funcționarilor publici să fie

stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege, și nu prin contractul

colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, cum se întâmplă în cazul

personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora și,

în special, sursa de finanțare a acestor venituri, și anume bugetul public

național. De altfel, Convenția nr. 98/1949 a Organizației Internaționale a

Muncii asupra dreptului de organizare și de negociere colectivă, ratificată de

România prin Decretul nr. 352 din 1958, precizează, la art. 6, că aceasta nu se

aplică funcționarilor publici, urmând ca fiecare stat membru să adopte în

legislația națională măsurile proprii referitoare la garanțiile prevăzute în

convenție privind dreptul de organizare și de negociere colectivă.

Pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.G.T. împotriva sentinței civile nr. 3764 din 27 mai 2011

a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.