ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2339 din 25 martie 2011, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român – Ministerul Finanțelor Publice în cererea principală și a respins ca atare față de acesta cererea principală formulată de reclamanta Federația Sindicală a Veterinarilor din România; a respins, ca neîntemeiată, cererea principală față de pârâții Guvernul României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu privire la cererea conexă, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.A., în privința cererii conexe formulată de A.N.S.V.S.A.

în numele salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București și, pe cale de consecință, a respins ca atare cererile conexe respective; a respins, ca neîntemeiată, cererea conexă formulată de reclamanta Federația Sindicală a Veterinarilor din România împotriva pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în numele celorlalți salariați decât cei de la I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererile conexe de chemare în judecată s-a solicitat să se constate tratamentul discriminatoriu din analiza modului de salarizare a funcționarilor publici din sistemul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și restul funcționarilor publici prin neaplicarea procentelor de indexare periodică a salariilor de bază în cursul anului 2007, statuată prin anexa I și II la O.G.

nr. 6/2007 respectiv, cu 5% începând cu 01 ianuarie 2007, cu 2% începând cu 01 aprilie 2007 și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007; să se dispună obligarea la plata majorării salariale de 18% aplicată salariilor de bază ale funcționarilor publici pentru anul 2007 și pentru funcționarii publici din sistemul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu 5% începând din 01 ianuarie 2007, cu 2% începând cu 01 aprilie 2007 și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 și obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Naționala Sanitar Veterinara si Pentru Siguranța Alimentelor să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale mai sus menționate și plata acestor drepturi salariale către funcționarii publici din Sistemul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

I. Cu privire la excepții, potrivit art. 137 C. proc. civ. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în cererea principală și cererea conexă, se reține că funcționarii publici reprezentați de reclamantă nu au avut si nu au raporturi de munca/serviciu încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice; prin urmare, nu se realizează identitatea impusa de legea procesuala civila intre partea care poate fi obligata in raportul litigios si cea care deține calitatea de parat. Autoritatea Naționala Sanitar Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor a avut si are calitate de ordonator principal de credite pentru funcționarii publici reprezentați de reclamanta.

Pretențiile reclamantei, solicitate prin cererea de chemare in judecata, reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajatorul acestora. Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar si terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege. Or, în condițiile in care instanța ar dispune obligarea la plata drepturilor de personal către funcționarii publici reprezentați de reclamanta, paratul-angajator urmează sa facă plata, dar si sa retina si sa vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat. Ministerul Finanțelor Publice, nu este si nu a fost ordonator principal de credite pentru funcționarii publici reprezentați de reclamanta, paratul Autoritatea Naționala Sanitar Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor, instituție cu personalitate juridica, fiind in acest caz ordonator principal de credite bugetare.

Ministerul Finanțelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementata de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Pe de alta parte, neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care, potrivit legii, elaborează propriile lor bugete, a drepturilor salariale cuvenite celor ce lucrează in instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, in speța, Autoritatea Naționala Sanitar Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor, nu poate atrage răspunderea Ministerului Finanțelor Publice. Ministerul Finanțelor Publice are atribuții in elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv si, in principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în cererea principală și cererea conexă și va fi respinsă cererea principală și cererea conexă față de pârâtul Statul Român și Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.A. în privința cererii conexe formulată de reclamanții din cadrul Institutului de Diagnostic si Sănătate Animala si Direcției Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor București, se consideră că trebuie să existe o identitate între persoana pârâtului și cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Calitatea cerută pentru a putea exercita acțiunea în justiție trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută deoarece acțiunea are ca obiect protecția dreptului subiectiv. Reclamanții fiind cei care pornesc acțiunea vor trebui să justifice atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă. În speță, reclamanții nu au raporturi de serviciu directe cu A.N.S.V.S.A., fiind funcționari publici în cadrul I.D.S.A si D.S.V.S.A. București, astfel ca aceștia se găsesc într-un raport juridic având ca obligație acordarea drepturilor ce fac obiectul acestei acțiuni cu I.D.S.A. si respectiv cu D.S.V.S.A. București și nu cu subscrisa, organul ierarhic superior. Prin urmare, A.N.S.V.S.A.

nu are calitate procesuală pasivă, reclamanții nefăcând nicio dovadă a existentei unui raport juridic obligațional în care subscrisa să fie subiect pasiv în cadrul acestui raport. În plus, conform dispozițiilor H.G. nr. 130/2006 privind organizarea și funcționarea A.N.S.V.S.A. și a unităților din subordinea acesteia cu modificările si completările ulterioare și O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificări și completări ulterioare, unitățile centrale stau în proces prin unitățile din subordine, unități care, în conformitate cu dispozițiile acelorași acte normative, au personalitate juridică proprie. Astfel, art. 5 lit. c) din O.G.

nr. 42/2004 statuează următoarele: "Serviciile veterinare de stat se organizează după o concepție unitară, în sistem piramidal al fluxului de comandă, pe principiul teritorial, ca sector distinct și autonom, având următoarea structură: b) institutele veterinare, autorități de referința la nivel național pentru domeniile de competenta specifice acestora, cu personalitate juridică; c) direcțiile veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, autorități veterinare județene și a municipiului București, cu personalitate juridică." Anexa nr. 2 la H.G.

nr. 130/2006 prevede unitățile care funcționează în subordinea A.N.S.V.S.A., instituții publice finanțate din subvenții acordate de la bugetul de stat și din venituri proprii: " I. Unități cu personalitate juridică : 1. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animala; 4. direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București." Art. 15 al Hotărârii menționate mai sus, prevede: “Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Autorității și ale unităților din subordinea sa, prevăzute în Anexa nr. 2, se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat" În virtutea actelor normative invocate mai sus, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animala dar si Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor București, sunt unități din structura A.N.S.V.S.A.

cu personalitate juridică proprie, conform anexei nr. 2 la O.G. nr. 42/2004, având astfel capacitate procesuală. Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul I.D.S.A. si D.S.V.S.A. București, neavând raporturi directe de serviciu cu A.N.S.V.S.A., rezultând, pe cale de consecință, că orice eventuală obligație revine I.D.S.A. si respectiv D.S.V.S.A. București, deoarece plata unor eventuale drepturi decurgând din raporturile de munca este o prerogativă exclusivă a instituției publice cu care aceștia au raporturi de serviciu, fiind inadmisibilă obligarea la plata altor subiecți de drept. Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.A.

în privința cererii conexe formulată de A.N.S.V.S.A. în numele salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București și va fi respinsă cererea conexă formulată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în numele salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București pentru lipsa calității procesuale pasive. II. Pe fondul cauzei. Se observă că Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Astfel, Curtea a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate, (vezi C.E.D.H., 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea et Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 Stubbings et autres c/Royaume-Uni, parag.75.

În hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000, Curtea a concluzionat că „dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile". Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții: - existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); - existența un criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 republicată. Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu. În cazul de față, un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamanților poate fi considerată categoria profesională.

Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; Prin această măsură sunt încălcate prevederile art. 6 alin. (2) C. muncii ce consacră principiul „pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal". Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare; Potrivit art. 1 alin. (2) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, "Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la munca, la libera alegere a ocupației, la condiții de munca echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egala, ia o remunerație echitabila și satisfăcătoare .)" Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „(.) prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Potrivit art. 2 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și aprobările ulterioare „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.". Potrivit art. 2 alin. (4) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „Orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități, atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe (.)". Potrivit art. 6 din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, discriminarea unei persoane pentru motivul ca aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de munca și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de munca;(.) c) acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul; (.) g) orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare." Trebuie astfel avut în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1), dar trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.

Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. În acest sens, O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare prevede expres care sunt faptele și actele de discriminare, precum și criteriile de discriminare. Se apreciază că nu există o discriminare în cauză. Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, la art. 38 s-a prevăzut ca „salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitare veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute, de O.G.

nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006" Având în vedere această prevedere, din anul 2007 salariile de bază ale funcționarilor publici din cadrul A.N.S.V.S.A. și ale structurilor din subordine, au fost majorate cu 25%. Prin Anexa nr. 6 din O.G. nr. 6/2007 este prevăzută grila de salarii de bază pentru A.N.S.V.S.A și unitățile din subordine, salarii la care s-a aplicat mărirea de 25% prevăzută de Legea nr. 435/2006. Deși O.G. nr. 6 din 24 ianuarie 2007 este ulterioară Legii nr. 435 din 27 noiembrie 2006, legiuitorul nu a prevăzut o reglementare specială în sensul majorării cu 18% a salariului de bază, deși a întocmit o grila de salarizare specială în cazul A.N.S.V.S.A.

Așa cum rezultă din conținutul ordonanței menționate mai sus, nu se face nicio referire la acordarea unui procent de 18% la salariu pentru funcționarii publici din cadrul A.N.S.V.S.A., acest aspect rezultând și din titlul acestui act, "care vizează unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007". Pe de altă parte, prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 03 iulie 2008 publicata in M. Of.

nr. 537 din 16 iulie 2008, a fost admisa excepția de neconstituționalitate ridicata de Ministerul Justiției în Dosarul nr. 393/105/2008 al Tribunalului Prahova - secția civila, în Dosarul nr. 7.247/99/2007 al Tribunalului Iași - secția civila și în Dosarul nr. 4.610/103/2007 al Curții de Apel Bacău - secția civila, minori și familie, conflicte de munca si asigurări sociale. Astfel, Curtea Constituționala a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstituționale, in măsura in care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În motivarea excepției, Curtea Constituționala „Luând in considerare si dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanța, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instanței de judecata, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecata poate sa înțeleagă - ceea ce s-a si petrecut in una din cauzele analizate - ca are competenta sa anuleze o dispoziție legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situația de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea însăși o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispoziții prevăzute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instanței se considera discriminata.

Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competenta de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încălcă principiul separației puterilor, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta. S-a motivat recursul prin aceea că referitor la calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta are calitate inclusiv pe capetele de cerere privind discriminarea față de atribuțiile sale instituite de Legea nr. 500/2001.

De asemenea, referitor la excepția invocată de Guvernul României, se arată în motivele de recurs că actul normativ O.G. nr. 6/2007, inițiat de Guvern, este rezultatul activității curente al acestui organism și semnat de Primul Ministru. Referitor la fondul cauzei, sentința este criticată întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii, instanța de fond omițând să cerceteze care a fost rațiunea legiuitorului atunci când a emis actul respectiv Legea nr. 435/2006. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului și motivele de recurs în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă recurată Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în cererea principală, a respins cererea principală formulată de reclamanta Federația Sindicală a Veterinarilor din România, față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins cererea principală față de pârâții Guvernul României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice pe cererea conexă și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.A. în privința cererii conexe formulată de A.N.S.V.S.A. în numele salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București. A respins cererea conexă împotriva Ministerului Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins cererea conexă formulată de Federația Sindicală a Veterinarilor din România împotriva pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în numele salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins cererea conexă formulată de Federația Sindicală a Veterinarilor din România împotriva pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în numele celorlalți salariați decât cei de la I.D.S.A.

și D.S.V.S.A. București, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât reclamanta-recurentă nu a indicat în concret motivele de fapt și de drept și nici dovezile pe care se sprijină pentru a chema în judecată ministerul. Referitor la cererea conexă și lipsa calității procesuale pasive a A.N.S.V.S.A., s-a reținut că reclamanții nu au raporturi directe de serviciu cu aceasta și de aceea nu are calitate procesuală pasivă. Pe fond Curtea de Apel a apreciat că în speță nu există o discriminare în cauză în raport de obiect și de prevederile O.G. nr. 137/2000.

Referitor la excepțiile invocate, corect Curtea de Apel București a precizat că în speță Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în cererea principală cât și în cea conexă, nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât funcționarii publici reprezentați de reclamantă nu au avut și nu au raporturi de serviciu cu acesta (Ministerul de Finanțe). Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este ordonator principal de credite pentru acești funcționari publici, iar pretențiile reclamantei, solicitate prin cererea de chemare în judecată, reprezintă drepturi salariale care nu pot fi plătite decât de angajator. Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în cererea conexă, trebuie să existe o identitate între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic.

În cauză reclamanții nu au raporturi juridice directe cu A.N.S.V.S.A. și de aceea corect s-a constatat de instanță că această autoritate publică nu are calitate procesuală pasivă și în drept a fost motivată această susținere de către Curtea de Apel în raport de dispozițiile O.G. nr. 42/2004 și O.G. nr. 130/2006. Pe fondul cauzei pentru ca o faptă să fie calificată faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții, existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință și existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000. În speță, față de dispozițiile expuse de O.G. nr. 137/2000 nu există o discriminare, Legea nr. 435/2006 și O.G.

nr. 6/2007 neprevăzând o reglementare specială în sensul majorării cu 18% a salariului de bază. Prin O.G. nr. 6/2007 este prevăzută grila de salarii de bază pentru Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor salarii la care s-a aplicat mărirea de 25% prevăzută de Legea nr. 435/2006. Față de toate aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de reclamanta Federația Sindicală a Veterinarilor din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Federația Sindicală a Veterinarilor din România împotriva sentinței nr. 2339 din 25 martie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.