ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2339

din 25 martie 2011, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român – Ministerul Finanțelor Publice în cererea principală și a

respins ca atare față de acesta cererea principală formulată de reclamanta

Federația Sindicală a Veterinarilor din România; a respins, ca neîntemeiată,

cererea principală față de pârâții Guvernul României, Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice, cu privire la cererea conexă, precum și

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.A., în privința cererii

conexe formulată de A.N.S.V.S.A. în numele salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A.

București și, pe cale de consecință, a respins ca atare cererile conexe

respective; a respins, ca neîntemeiată, cererea conexă formulată de reclamanta

Federația Sindicală a Veterinarilor din România împotriva pârâților Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării și Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în numele celorlalți salariați

decât cei de la I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererile conexe

de chemare în judecată s-a solicitat să se constate tratamentul discriminatoriu

din analiza modului de salarizare a funcționarilor publici din sistemul

Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și

restul funcționarilor publici prin neaplicarea procentelor de indexare

periodică a salariilor de bază în cursul anului 2007, statuată prin anexa I și

II la O.G. nr. 6/2007 respectiv, cu 5% începând cu 01 ianuarie 2007, cu 2%

începând cu 01 aprilie 2007 și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007; să

se dispună obligarea la plata majorării salariale de 18% aplicată salariilor de

bază ale funcționarilor publici pentru anul 2007 și pentru funcționarii publici

din sistemul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor, cu 5% începând din 01 ianuarie 2007, cu 2% începând cu 01 aprilie 2007

și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 și obligarea Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Naționala Sanitar Veterinara

si Pentru Siguranța Alimentelor să aloce sumele necesare plății drepturilor

salariale mai sus menționate și plata acestor drepturi salariale către

funcționarii publici din Sistemul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor.

I. Cu privire la

excepții, potrivit art. 137 C. proc. civ.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice în cererea principală și cererea conexă, se reține că funcționarii

publici reprezentați de reclamantă nu au avut si nu au raporturi de

munca/serviciu încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice; prin urmare, nu se

realizează identitatea impusa de legea procesuala civila intre partea care

poate fi obligata in raportul litigios si cea care deține calitatea de parat.

Autoritatea Naționala

Sanitar Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor a avut si are calitate de

ordonator principal de credite pentru funcționarii publici reprezentați de

reclamanta.

Pretențiile

reclamantei, solicitate prin cererea de chemare in judecata, reprezintă

drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către

angajatorul acestora.

Prin bugetul anual

aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar si terțiar), sunt

prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi

aprobat prin lege.

Or, în condițiile in

care instanța ar dispune obligarea la plata drepturilor de personal către

funcționarii publici reprezentați de reclamanta, paratul-angajator urmează sa

facă plata, dar si sa retina si sa vireze contribuțiile obligatorii către

bugetul de stat.

Ministerul Finanțelor

Publice, nu este si nu a fost ordonator principal de credite pentru

funcționarii publici reprezentați de reclamanta, paratul Autoritatea Naționala

Sanitar Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor, instituție cu personalitate

juridica, fiind in acest caz ordonator principal de credite bugetare.

Ministerul Finanțelor

Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza

proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura

reglementata de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Pe de alta parte,

neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care, potrivit legii,

elaborează propriile lor bugete, a drepturilor salariale cuvenite celor ce

lucrează in instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, in speța,

Autoritatea Naționala Sanitar Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor, nu

poate atrage răspunderea Ministerului Finanțelor Publice.

Ministerul Finanțelor

Publice are atribuții in elaborarea bugetului de stat, în funcție de

propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile

estimate pentru anul respectiv si, in principal, ținând cont de prioritățile

stabilite de Guvern.

Din aceste motive, în baza textelor de lege

menționate, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice în cererea principală și cererea

conexă și va fi respinsă cererea principală și cererea conexă față de pârâtul

Statul Român și Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.A. în privința cererii conexe

formulată de reclamanții din cadrul Institutului de Diagnostic si Sănătate

Animala si Direcției Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor

București, se consideră că trebuie să existe o identitate între persoana

pârâtului și cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus

judecății.

Calitatea cerută

pentru a putea exercita acțiunea în justiție trebuie să corespundă cu calitatea

de titular al dreptului ce se discută deoarece acțiunea are ca obiect protecția

dreptului subiectiv.

Reclamanții fiind cei

care pornesc acțiunea vor trebui să justifice atât calitatea procesuală activă

cât și calitatea procesuală pasivă.

În speță, reclamanții

nu au raporturi de serviciu directe cu A.N.S.V.S.A., fiind funcționari publici

în cadrul I.D.S.A si D.S.V.S.A. București, astfel ca aceștia se găsesc într-un

raport juridic având ca obligație acordarea drepturilor ce fac obiectul acestei

acțiuni cu I.D.S.A. si respectiv cu D.S.V.S.A. București și nu cu subscrisa,

organul ierarhic superior.

Prin urmare,

A.N.S.V.S.A. nu are calitate procesuală pasivă, reclamanții nefăcând nicio

dovadă a existentei unui raport juridic obligațional în care subscrisa să fie

subiect pasiv în cadrul acestui raport.

În plus, conform dispozițiilor

H.G. nr. 130/2006 privind organizarea și funcționarea A.N.S.V.S.A. și a

unităților din subordinea acesteia cu modificările si completările ulterioare

și O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificări și completări

ulterioare, unitățile centrale stau în proces prin unitățile din subordine,

unități care, în conformitate cu dispozițiile acelorași acte normative, au

personalitate juridică proprie.

Astfel, art. 5 lit.

c) din O.G. nr. 42/2004 statuează următoarele: "Serviciile veterinare de

stat se organizează după o concepție unitară, în sistem piramidal al fluxului

de comandă, pe principiul teritorial, ca sector distinct și autonom, având

următoarea structură:

b) institutele

veterinare, autorități de referința la nivel național pentru domeniile de

competenta specifice acestora, cu personalitate juridică;

c) direcțiile

veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului

București, autorități veterinare județene și a municipiului București, cu

personalitate juridică."

Anexa nr. 2 la H.G. nr. 130/2006 prevede unitățile care funcționează în subordinea A.N.S.V.S.A., instituții

publice finanțate din subvenții acordate de la bugetul de stat și din venituri

proprii:

" I. Unități cu

personalitate juridică :

Diagnostic și Sănătate Animala;

sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului

București."

Art. 15 al Hotărârii

menționate mai sus, prevede:

“Finanțarea

cheltuielilor curente și de capital ale Autorității și ale unităților din

subordinea sa, prevăzute în Anexa nr. 2, se asigură din venituri proprii și din

subvenții acordate de la bugetul de stat"

În virtutea actelor

normative invocate mai sus, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animala dar si

Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor București, sunt

unități din structura A.N.S.V.S.A. cu personalitate juridică proprie, conform

anexei nr. 2 la O.G. nr. 42/2004, având astfel capacitate procesuală.

Reclamanții sunt

funcționari publici în cadrul I.D.S.A. si D.S.V.S.A. București, neavând

raporturi directe de serviciu cu A.N.S.V.S.A., rezultând, pe cale de

consecință, că orice eventuală obligație revine I.D.S.A. si respectiv D.S.V.S.A.

București, deoarece plata unor eventuale drepturi decurgând din raporturile de

munca este o prerogativă exclusivă a instituției publice cu care aceștia au

raporturi de serviciu, fiind inadmisibilă obligarea la plata altor subiecți de

drept.

Din aceste motive, în baza textelor de lege

menționate, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.A.

în privința cererii conexe formulată de A.N.S.V.S.A. în numele salariaților I.D.S.A.

și D.S.V.S.A. București și va fi respinsă cererea conexă formulată de

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în

numele salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București pentru lipsa calității

procesuale pasive.

II. Pe fondul cauzei.

Se observă că Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea

discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în

sensul art. 14 din Convenție, atunci când se fac distincții între situații

analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare

rezonabilă și obiectivă.

Instanța europeană a

decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie

stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie,

beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește

nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Astfel, Curtea a apreciat prin

jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de

apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații

analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament

juridic aplicate, (vezi C.E.D.H., 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60,

23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea et

Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 Stubbings et autres c/Royaume-Uni,

parag.75. În hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000,

Curtea a concluzionat că „dreptul de a nu fi discriminat, garantat de

Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit

persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și

rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără

justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile".

Pentru ca o faptă să

fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească

cumulativ mai multe condiții:

- existența unui

tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau

preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții

comparabile);

- existența un

criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000

republicată.

Potrivit legii,

criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitate, etnie, limba, religie,

categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala

cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată,

precum și orice alt criteriu. În cazul de față, un criteriu ce a stat la baza

tratamentului diferențiat aplicat reclamanților poate fi considerată categoria

profesională.

Tratamentul

diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui

drept recunoscut de lege;

Prin această măsură

sunt încălcate prevederile art. 6 alin. (2) C. muncii ce consacră principiul

„pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie

retribuiți în mod egal".

Tratamentul

diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de

atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare;

Potrivit art. 1 alin.

(2) din O.G. nr. 137/2000, republicată, "Principiul egalității între

cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în

special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la munca, la libera

alegere a ocupației, la condiții de munca echitabile și satisfăcătoare, la

protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egala, ia o

remunerație echitabila și satisfăcătoare .)"

Potrivit art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare, republicată, „(.) prin discriminare se înțelege orice

deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa,

naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex,

orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare

HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care

are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau

exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,

economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Potrivit art. 2 alin.

(3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare, cu modificările și aprobările ulterioare „Sunt

discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau

practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza

criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în

care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un

scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și

necesare.".

Potrivit art. 2 alin.

(4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare, republicată, „Orice comportament activ sau pasiv care, prin

efectele pe care la generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori

supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau

o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități, atrage

răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe (.)".

Potrivit art. 6 din

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată, „Constituie contravenție, conform prezentei

ordonanțe, discriminarea unei persoane pentru motivul ca aparține unei anumite

rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii

defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau

orientării sexuale a acesteia, într-un raport de munca și protecție socială, cu

excepția cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii:

a) încheierea,

suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de munca;(.)

c) acordarea altor

drepturi sociale decât cele reprezentând salariul; (.) g) orice alte condiții

de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare."

Trebuie astfel avut

în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie

să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1), dar

trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod

diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest

articol de lege.

Subsecvent,

tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea

ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de

egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a

drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În acest sens, O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

cu modificările și completările ulterioare prevede expres care sunt faptele și

actele de discriminare, precum și criteriile de discriminare.

Se apreciază că nu există o discriminare în

cauză.

Legea nr. 435/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară

activitatea în sistemul sanitar-veterinar, la art. 38 s-a prevăzut ca

„salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitare

veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute, de O.G. nr.

2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate și a altor drepturi ale

funcționarilor publici, pentru anul 2006"

Având în vedere

această prevedere, din anul 2007 salariile de bază ale funcționarilor publici

din cadrul A.N.S.V.S.A. și ale structurilor din subordine, au fost majorate cu

25%.

Prin Anexa nr. 6 din

O.G. nr. 6/2007 este prevăzută grila de salarii de bază pentru A.N.S.V.S.A și

unitățile din subordine, salarii la care s-a aplicat mărirea de 25% prevăzută

de Legea nr. 435/2006.

Deși O.G. nr. 6 din 24

ianuarie 2007 este ulterioară Legii nr. 435 din 27 noiembrie 2006, legiuitorul

nu a prevăzut o reglementare specială în sensul majorării cu 18% a salariului

de bază, deși a întocmit o grila de salarizare specială în cazul A.N.S.V.S.A.

Așa cum rezultă din

conținutul ordonanței menționate mai sus, nu se face nicio referire la

acordarea unui procent de 18% la salariu pentru funcționarii publici din cadrul

A.N.S.V.S.A., acest aspect rezultând și din titlul acestui act, "care

vizează unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor

drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind

sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum

și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul

2007".

Pe de altă parte,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 03 iulie 2008 publicata in M.

Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, a fost admisa excepția de neconstituționalitate

ridicata de Ministerul Justiției în Dosarul nr. 393/105/2008 al Tribunalului

Prahova - secția civila, în Dosarul nr. 7.247/99/2007 al Tribunalului Iași - secția

civila și în Dosarul nr. 4.610/103/2007 al Curții de Apel Bacău - secția

civila, minori și familie, conflicte de munca si asigurări sociale.

Astfel, Curtea

Constituționala a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor

de discriminare, republicata, sunt neconstituționale, in măsura in care din

acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta sa

anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,

considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe

cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În motivarea

excepției, Curtea Constituționala „Luând in considerare si dispozițiile art. 27

alin. (1) din ordonanța, prin care se instituie dreptul persoanei care se

considera discriminata de a cere instanței de judecata, între altele,

restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin

discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de

judecata poate sa înțeleagă - ceea ce s-a si petrecut in una din cauzele

analizate - ca are competenta sa anuleze o dispoziție legala pe care o

considera discriminatorie si, pentru a restabili situația de echilibru intre

subiectele de drept, sa instituie ea însăși o norma juridica nediscriminatorie

sau sa aplice dispoziții prevăzute in acte normative aplicabile altor subiecte

de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instanței se considera

discriminata.

Un asemenea înțeles

al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești

competenta de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea in

locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte

normative, este evident neconstituțional, întrucât încălcă principiul

separației puterilor, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate

cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta.

S-a

motivat recursul prin aceea că referitor la calitatea procesuală a Ministerului

Economiei și Finanțelor, acesta are calitate inclusiv pe capetele de cerere privind

discriminarea față de atribuțiile sale instituite de Legea nr. 500/2001.

De

asemenea, referitor la excepția invocată de Guvernul României, se arată în

motivele de recurs că actul normativ O.G. nr. 6/2007, inițiat de Guvern, este rezultatul

activității curente al acestui organism și semnat de Primul Ministru.

Referitor

la fondul cauzei, sentința este criticată întrucât a fost dată cu greșita aplicare

a legii, instanța de fond omițând să cerceteze care a fost rațiunea legiuitorului

atunci când a emis actul respectiv Legea nr. 435/2006.

Recursul

este nefondat și va fi respins.

Examinând

actele dosarului și motivele de recurs în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin

sentința civilă recurată Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în cererea principală, a

respins cererea principală formulată de reclamanta Federația Sindicală a

Veterinarilor din România, față de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins cererea

principală față de pârâții Guvernul României, Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Finanțelor Publice pe cererea conexă și excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.S.V.A. în privința cererii conexe formulată

de A.N.S.V.S.A. în numele salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București.

A respins cererea conexă împotriva

Ministerului Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins cererea conexă formulată de

Federația Sindicală a Veterinarilor din România împotriva pârâtei Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în numele

salariaților I.D.S.A. și D.S.V.S.A. București pentru lipsa calității procesuale

pasive.

A

respins cererea conexă formulată de Federația Sindicală a Veterinarilor din

România împotriva pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,

în numele celorlalți salariați decât cei de la I.D.S.A. și D.S.V.S.A.

București, ca neîntemeiată.

Pentru

a se pronunța astfel prima instanță a reținut că Ministerul Finanțelor Publice

nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât reclamanta-recurentă nu a indicat

în concret motivele de fapt și de drept și nici dovezile pe care se sprijină

pentru a chema în judecată ministerul.

Referitor

la cererea conexă și lipsa calității procesuale pasive a A.N.S.V.S.A., s-a

reținut că reclamanții nu au raporturi directe de serviciu cu aceasta și de

aceea nu are calitate procesuală pasivă.

Pe

fond Curtea de Apel a apreciat că în speță nu există o discriminare în cauză în

raport de obiect și de prevederile O.G. nr. 137/2000.

Referitor

la excepțiile invocate, corect Curtea de Apel București a precizat că în speță

Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în cererea

principală cât și în cea conexă, nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme

cât funcționarii publici reprezentați de reclamantă nu au avut și nu au

raporturi de serviciu cu acesta (Ministerul de Finanțe). Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este ordonator principal de

credite pentru acești funcționari publici, iar pretențiile reclamantei,

solicitate prin cererea de chemare în judecată, reprezintă drepturi salariale

care nu pot fi plătite decât de angajator.

Referitor

la lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în cererea conexă, trebuie să existe

o identitate între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul

juridic. În cauză reclamanții nu au raporturi juridice directe cu A.N.S.V.S.A. și

de aceea corect s-a constatat de instanță că această autoritate publică nu are calitate

procesuală pasivă și în drept a fost motivată această susținere de către Curtea

de Apel în raport de dispozițiile O.G. nr. 42/2004 și O.G. nr. 130/2006.

Pe

fondul cauzei pentru ca o faptă să fie calificată faptă de discriminare trebuie

să îndeplinească cumulativ două condiții, existența unui tratament diferențiat

manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință și existența

unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

În

speță, față de dispozițiile expuse de O.G. nr. 137/2000 nu există o discriminare,

Legea nr. 435/2006 și O.G. nr. 6/2007 neprevăzând o reglementare specială în

sensul majorării cu 18% a salariului de bază.

Prin

O.G. nr. 6/2007 este prevăzută grila de salarii de bază pentru Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor salarii la care s-a

aplicat mărirea de 25% prevăzută de Legea nr. 435/2006.

Față

de toate aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința

atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul

declarat de reclamanta Federația Sindicală a Veterinarilor din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Federația Sindicală a Veterinarilor din România

împotriva sentinței nr. 2339 din 25 martie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 martie 2012.