ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3096/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, reclamantele I.D.R., C.L.A. și A.B.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - Unitatea de Implementare a Programelor acordarea retroactiv a majorării salariale de 75%, la salariul de bază, începând cu data de 11 aprilie, cu aplicarea penalităților de neacordare, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, acordarea în continuare a acestei majorări și recalcularea primei de vacanță aferentă anului 2009, cu luarea în considerare a salariului de bază, majorat cu 75%.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 4.711 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată cererea precizată formulată de reclamantele I.D.R., C.L.A. și A.B.C. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - Unitatea de Implementare a Programelor. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția tardivității cererii de chemare în judecată vizează de fapt neîndeplinirea procedurii prealabile și instanța a respins excepția invocată, întrucât reclamantele au invocat refuzul nejustificat de soluționare a cererii de acordare a drepturilor salariale, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (5) coroborate cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța de primă jurisdicție a reținut că acordarea sporurilor salariale solicitate nu a mai fost prevăzută prin Ordinele nr. 68.940 din 17 aprilie 2009, nr. 68.942 din 17 aprilie 2009 și nr. 68.939 din 17 aprilie 2009 emise de autoritatea pârâtă după apariția O.U.G. nr. 35/2009. Instanța de fond a constatat că reclamantele nu au contestat ordinele de salarizare anterior menționate, astfel încât cererea de obligare la plata drepturilor salariale menționate apare ca neîntemeiată. 3. Recursul declarat de I.D.R., C.L.A. și A.B.C. Prin motivele de recurs formulate în cauză recurentele au criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că a fost dată cu încălcarea și interpretarea greșită a legii.

Recurentele au precizat că ordinele de salarizare nu au fost contestate, pentru că au fost emise cu aplicarea corectă a prevederilor O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. S-a arătat că ulterior a apărut H.G. nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, care a prevăzut la art. 4 alin. (2) că pentru personalul aflat în funcție la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 35/2009, în cadrul structurilor prevăzute de lege și care îndeplinește criteriile prevăzute în cuprinsul art. 2, salariile de bază se majorează cu 75% față de cele prevăzute de lege, până la prima evaluare a performanțelor profesionale individuale realizată în condițiile legii.

Recurentele au precizat că autoritatea intimată trebuia să emită alte ordine care să cuprindă majorarea salariului de bază cu un procent de 75%, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 595/2009 și cu avizul MFP 92014 din 26 iunie 2009, arătând că președintele ANSVSA a refuzat sistematic emiterea ordinelor de aplicare a prevederilor H.G. nr. 595/2009. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, personalul de specialitate care are și îndeplinește efectiv atribuții în cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței comunitare acordate României prin instrumentele specializate este constituit din personalul contractual sau, după caz, funcționari publici, iar conform art. 2 alin. (1) salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul prevăzut la art. 1 pot fi majorate cu până la 75% în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 4 alin. (2) și (4) din H.G. nr. 595/2009, pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, stabilesc faptul că pentru personalul aflat în funcție la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, în cadrul structurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) și care îndeplinește criteriile prevăzute în cuprinsul art. 2, salariile de bază se majorează cu 75% față de cele prevăzute de lege, până la prima evaluare a performanțelor profesionale individuale realizată în condițiile legii, iar majorarea salarială se aplică de la data încadrării în funcție, dar nu înainte de data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 35/2009, cu condiția obținerii avizului prealabil al Ministerului Finanțelor Publice. Astfel, conform celor mai sus menționate, pentru ca reclamantele să poată beneficia de majorarea drepturilor salariale cu până la 75%, trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile stabilite de hotărâre. Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului a constatat că evaluarea activității personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 490/2004 se face cel puțin o dată pe an, ocazie cu care procentul de majorare a salariului de bază se poate modifica în funcție de rezultatele activității proprii, iar la art. 3 se menționează că drepturile salariale prevăzute de prezenta lege vor fi acordate structurilor respective, potrivit bugetelor aprobate.

Or, din interpretarea textelor de lege arătate, rezultă că legea nu instituie obligația ordonatorului principal de credite de a acorda aceste stimulente financiare. Ordonatorii principali de credite nu pot proceda la acordarea stimulentelor financiare decât în măsura în care există prevederea bugetară în legătură cu această sumă în capitolele și subcapitolele bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat. Deci, ordonatorul principal de credite analizează din punct de vedere financiar posibilitatea acordării acestor stimulente, potrivit bugetelor aprobate și în funcție de gradul de implicare a fiecărui angajat în derularea acestor fonduri și nu în ultimul rând de rezultatele activității proprii.

Înalta Curte reține că este de notorietate faptul că fondurile necesare pentru desfășurarea activității au fost insuficiente. Prin urmare, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de I.D.R., C.L.A. și A.B.C. împotriva Sentinței nr. 4.711 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2012. Procesat de GGC - AM