ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3251/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 80 din 17 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.P. împotriva ordonanțelor nr. 294/P/2008 din data de 16 februarie 2009 și nr. 117/II/2/2009 din data de 6 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la 18 noiembrie 2008 și precizările formulate ulterior, petentul a solicitat efectuarea de cercetări față de I.L., judecător la Judecătoria R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu și omisiune a sesizării organelor judiciare, prev. de art. 246, 249, respectiv art. 263 C. pen.

Prin ordonanța din 16 februarie 2009 din Dosarul nr. 294/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătoarea I.L. pentru faptele prev. de art. 246, 249 și 263 C. pen. S-a dispus, de asemenea, disjungerea cauzei privind pe H.C. și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, spre a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249 și art. 260 alin. (1) și (4) C. pen. S-a stabilit, în urma cercetărilor, că B.P. și M.P. au chemat în judecată pe C.Z. și Comisiile pentru stabilirea dreptului de proprietate Rădăuți și Suceava, solicitând anularea parțială a titlului de proprietate din 5 noiembrie 1993, în sensul excluderii suprafeței de 252 mp ce este inclusă în suprafața de 2110 mp teren arabil, situat în intravilanul municipiului Rădăuți.

Prin Sentința civilă nr. 2478 din 27 mai 2008 a Judecătoriei Rădăuți, judecătoarea I.L. a respins acțiunea. Împotriva acestei sentințe petentul a formulat recurs, respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2444 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava. S-a reținut că magistratul dispune, în cadrul procesului, administrarea probelor pe care le consideră utile cauzei și interpretează probele administrate creându-și propria convingere pe baza probelor existente în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile în cazul respectiv. Activitățile magistraților, circumscrise actului de justiției nu pot fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele nemulțumiri cu privire la hotărârile pronunțate putând și valorificate prin exercitarea căilor de atac, așa încât nu se poate reține existența infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 249 C. pen.

În ceea ce privește acuzația că judecătoarea ar fi comis infracțiunea prev. de art. 263 C. pen., prin aceea că nu a sesizat organele de cercetare penală despre existența unor acte pe care B.P. le consideră false, s-a reținut că acesta avea posibilitatea să formuleze plângere penală pentru fals, simpla afirmație de acest fel în fața unui judecător în cadrul procesului civil neimpunând obligația sesizării organelor de cercetare penală. Așa fiind, s-a apreciat că nu sunt date cerințele art. 263 C. pen. Având în vedere că petentul a formulat plângere și împotriva expertului judiciar H.C. solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 249 și 260 alin. (1) și (4) C. pen.

și că revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți competența de soluționare a acestei plângeri, s-a dispus disjungerea cauzei. Prin ordonanța nr. 117/II/2/2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de B.P. împotriva ordonanței nr. 294/P/2008 din 16 februarie 2009. Sa reținut în motivarea acestei ordonanțe că petentul urmărește reformarea Sentinței civile nr. 2478 din 27 mai 2008 a Judecătoriei Rădăuți, fapt care însă nu poate fi realizat pe calea unei plângeri penale care nu poate nici să înlocuiască și nici să suplinească calea legală de atac pe care petentul nu a criticat-o.

Faptul că magistratul, în urma administrării probelor, și-a format convingerea că a stabilit adevărul în cauza cu care a fost învestit, nu dă dreptul petentului să presupună că, prin alte mijloace de probă și urmare a altor măsuri, soluția ar fi fost alta sau că soluția dispusă este consecința unei infracțiuni. S-a reținut, în consecință, că magistratul a efectuat acte procedurale și a dispus măsurile procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzei cu care a fost învestit în funcția pe care o îndeplinește, cu respectarea principiilor inamovibilității și a independenței potrivit convingerilor sale și probelor administrate. Ca argument în plus, s-a reținut că art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2006 prevede că exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor în raporturile cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul B.P., reiterând aceleași motive prin cererea scrisă depusă la dosar. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor cauzei, sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat. În cauză s-au efectuat acte premergătoare care nu au pus în evidență indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen. și omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen. Petentul B.P. este nemulțumit, de fapt, de soluția dată de judecătorul care a soluționat cauza în Dosarul nr. 1923/285/2007, respingându-i acțiunea.

Împrejurarea că soluția dispusă de instanță nemulțumește una din părți nu este, însă, de natură să constituie infracțiune și să atragă răspunderea penală a magistratului care a pronunțat-o. În condițiile legii, partea nemulțumită poate exercita căile de atac ordinare și eventual extraordinare. De altfel, soluția pronunțată în cauză a fost verificată de instanța de control judiciar, fiind menținută. Cu privire la infracțiunea prev. de art. 263 C. pen., corect s-a reținut că instanța nu era obligată să sesizeze organele de urmărire penală în urma afirmațiilor petentului referitor la existența unor acte apreciate false, petentul având posibilitatea de a formula plângere penală. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, recursul declarat de petentul B.P.

fiind nefondat, urmând a fi respins, ca atare. În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.P. împotriva Sentinței penale nr. 80 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2009.