ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3251/2009

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 80 din 17 iulie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.P.

împotriva ordonanțelor nr. 294/P/2008 din data de 16 februarie 2009 și nr.

117/II/2/2009 din data de 6 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava.

Pentru a pronunța

această soluție s-au reținut următoarele:

Prin plângerea

adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la 18 noiembrie 2008 și

precizările formulate ulterior, petentul a solicitat efectuarea de cercetări

față de I.L., judecător la Judecătoria R., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență

în serviciu și omisiune a sesizării organelor judiciare, prev. de art. 246,

249, respectiv art. 263 C. pen.

Prin ordonanța din 16

februarie 2009 din Dosarul nr. 294/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de judecătoarea I.L. pentru faptele prev. de art. 246, 249 și 263

C. pen.

S-a dispus, de

asemenea, disjungerea cauzei privind pe H.C. și declinarea competenței în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, spre a se efectua

cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249 și art. 260

alin. (1) și (4) C. pen.

S-a stabilit, în urma

cercetărilor, că B.P. și M.P. au chemat în judecată pe C.Z. și Comisiile pentru

stabilirea dreptului de proprietate Rădăuți și Suceava, solicitând anularea

parțială a titlului de proprietate din 5 noiembrie 1993, în sensul excluderii

suprafeței de 252 mp ce este inclusă în suprafața de 2110 mp teren arabil,

situat în intravilanul municipiului Rădăuți. Prin Sentința civilă nr. 2478 din

27 mai 2008 a Judecătoriei Rădăuți, judecătoarea I.L. a respins acțiunea.

Împotriva acestei

sentințe petentul a formulat recurs, respins ca nefondat prin Decizia civilă

nr. 2444 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava.

S-a reținut că

magistratul dispune, în cadrul procesului, administrarea probelor pe care le

consideră utile cauzei și interpretează probele administrate creându-și propria

convingere pe baza probelor existente în cauză și a dispozițiilor legale

aplicabile în cazul respectiv.

Activitățile

magistraților, circumscrise actului de justiției nu pot fi cenzurate prin

formularea unor plângeri penale, eventualele nemulțumiri cu privire la

hotărârile pronunțate putând și valorificate prin exercitarea căilor de atac,

așa încât nu se poate reține existența infracțiunilor prev. de art. 246 și art.

249 C. pen.

În ceea ce privește

acuzația că judecătoarea ar fi comis infracțiunea prev. de art. 263 C. pen.,

prin aceea că nu a sesizat organele de cercetare penală despre existența unor

acte pe care B.P. le consideră false, s-a reținut că acesta avea posibilitatea

să formuleze plângere penală pentru fals, simpla afirmație de acest fel în fața

unui judecător în cadrul procesului civil neimpunând obligația sesizării

organelor de cercetare penală.

Așa fiind, s-a

apreciat că nu sunt date cerințele art. 263 C. pen.

Având în vedere că

petentul a formulat plângere și împotriva expertului judiciar H.C. solicitând

efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.

249 și 260 alin. (1) și (4) C. pen. și că revine Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți competența de soluționare a acestei plângeri, s-a dispus

disjungerea cauzei.

Prin ordonanța nr.

117/II/2/2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de B.P. împotriva

ordonanței nr. 294/P/2008 din 16 februarie 2009.

Sa reținut în

motivarea acestei ordonanțe că petentul urmărește reformarea Sentinței civile

nr. 2478 din 27 mai 2008 a Judecătoriei Rădăuți, fapt care însă nu poate fi

realizat pe calea unei plângeri penale care nu poate nici să înlocuiască și

nici să suplinească calea legală de atac pe care petentul nu a criticat-o.

Faptul că

magistratul, în urma administrării probelor, și-a format convingerea că a

stabilit adevărul în cauza cu care a fost învestit, nu dă dreptul petentului să

presupună că, prin alte mijloace de probă și urmare a altor măsuri, soluția ar

fi fost alta sau că soluția dispusă este consecința unei infracțiuni.

S-a reținut, în

consecință, că magistratul a efectuat acte procedurale și a dispus măsurile

procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzei cu care a fost învestit în

funcția pe care o îndeplinește, cu respectarea principiilor inamovibilității și

a independenței potrivit convingerilor sale și probelor administrate. Ca

argument în plus, s-a reținut că art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr.

303/2006 prevede că exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza

încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor în raporturile cu

justițiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate.

În termen legal,

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul B.P., reiterând aceleași

motive prin cererea scrisă depusă la dosar.

Verificând hotărârea

atacată pe baza actelor și lucrărilor cauzei, sub toate aspectele în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Curtea constată că recursul nu este fondat.

În cauză s-au

efectuat acte premergătoare care nu au pus în evidență indicii cu privire la

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev. de art. 246 C. pen., neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen. și

omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen.

Petentul B.P. este

nemulțumit, de fapt, de soluția dată de judecătorul care a soluționat cauza în

Dosarul nr. 1923/285/2007, respingându-i acțiunea.

Împrejurarea că

soluția dispusă de instanță nemulțumește una din părți nu este, însă, de natură

să constituie infracțiune și să atragă răspunderea penală a magistratului care

a pronunțat-o.

În condițiile legii,

partea nemulțumită poate exercita căile de atac ordinare și eventual

extraordinare.

De altfel, soluția

pronunțată în cauză a fost verificată de instanța de control judiciar, fiind

menținută.

Cu privire la

infracțiunea prev. de art. 263 C. pen., corect s-a reținut că instanța nu era

obligată să sesizeze organele de urmărire penală în urma afirmațiilor

petentului referitor la existența unor acte apreciate false, petentul având

posibilitatea de a formula plângere penală.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte constată că nu există motive de nelegalitate și

netemeinicie a hotărârii atacate, recursul declarat de petentul B.P. fiind

nefondat, urmând a fi respins, ca atare.

În temeiul disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul B.P. împotriva Sentinței penale nr.

80 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 octombrie 2009.