ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 596/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de

Apel Oradea reclamanta S.

I. a

formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 10949 din 27 aprilie 2007 emisă de

C.J.P.B.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 172/ CA

din 15 octombrie 2007 a admis acțiunea reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 10949

din 27 aprilie 2007 emisă de C.J.P.B. și a fost obligată pârâta să-i recunoască

reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În

considerentele sentinței s-a reținut faptul că prin Hotărârea

nr. 10949 din 27 aprilie 2000 C.J.P.B. a

respins cererea reclamantei pentru recunoașterea calității de beneficiară a

Legii nr. 189/2000, deoarece declarațiile martorilor sunt în contradicție cu

actele oficiale.

S-a

apreciat că reclamanta, în raport de actele aflate la dosar,

s-a născut la 18 septembrie 1942 având ca

mamă pe P.M. și tată, O.P., iar contradicția reținută de pârâtă nu ar fi

subzistat pentru că reclamanta nu era născută de P.F., despre care există

dovada că ar fi fost refugiată la data nașterii reclamantei.

S-a arătat că P.F. ar fi bunica

reclamantei care a înfiat-o, așa cum rezultă din actul din 30 august 1956, iar

martorii audiați în fața Instanței au confirmat că după ce reclamanta a fost

născută de mama sa în localitatea Valea Mare, a

fost văzută în compania bunicii și a tatălui său, în refugiu la Beiuș,

bunica

comportându-se ca și un părinte.

Împotriva acestei

sentințe s-a declarat recurs de C.J.P.B., considerând-o nelegală și

netemeinică.

În motivele de recurs se arată

că cererea reclamantei a fost respinsă pentru că nu a făcut dovada persecuției

etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate

decât aceea de domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

S-a considerat că în

actele depuse de către reclamanta - intimată sunt aspecte contradictorii.

Astfel, din extrasul din 14 octombrie 2004 eliberat de D.J.B. a A.N., ar reieși

că P.F. figurează anterior datei de 18 mai 1942 în Registrul cu evidența

refugiaților.

A.N.I.C. au comunicat

că fișa se referă la P.F. care s-a refugiat din localitatea Picleu în

localitatea Brașov, dar ceilalți membri ai familiei au rămas în teritoriul

cedat Ungariei.

Nici declarațiile martorilor nu

sunt lipsite de contradicție pentru că din declarațiile martorilor L.G. și G.C.

a rezultat că intimata s-ar fi refugiat începând cu luna octombrie 1942 din

localitatea Valea Mare în localitatea Roșia Beiuș, iar martorul R.F. a declarat

că s-a întâlnit cu intimata și familia acesteia în vara anului 1942, anterior

nașterii acesteia.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii

reclamantei.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ.

După analiza motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite

recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași Instanță pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au suferit

persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de

lege.

Prin

persoană care a fost strămutat, expulzată sau refugiată în

altă localitate, se înțelege persoana care a

fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

În conformitate cu art. 6 din

O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui

act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute de art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

Față de aceste dispoziții, se

constată că Instanța de Fond nu a dat dovadă de rol activ și nu a respectat

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru că nu a stăruit, prin toate

mijloacele

legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în

cauză, în scopul pronunțării unei

hotărâri temeinice și legale.

Astfel, Instanța

de Fond, deși a constatat că există contradicție

între înscrisurile aflate la dosar, nu a încercat să

stabilească exact situația numitei P.F., care apare, după înfiere, ca mama

reclamantei.

La dosar

s-a depus o copie ilizibilă a adeverinței din

29 august 2006 a A.N., dar despre

care recurenta - intimată susține că ar viza o

altă persoană și că ar fi

contrară celor precizate în adresa emisă de A.N.

– D.B.

Acțiunea reclamantei a fost

admisă în baza declarațiilor de

martori, dar

acestea conțin inadvertențe, iar instanța de fond nu le-a

lămurit.

De exemplu, martorul R.F., în

anul 1942, când susține că a întâlnit-o pe reclamantă la Beiuș, avea vârsta de

13 ani, iar dacă aceasta susține că a întâlnit-o pe reclamantă în vara anului

1942, nu putea fi reținută această susținere pentru că

reclamanta s-a născut în luna septembrie 1942 în localitatea Valea

Mare.

Nu s-a menționat nimic despre durata refugiului, nici în declarațiile

martorilor și nici în dispozitivul sentinței.

Toate

acestea dovedesc că Instanța de Fond nu a stăruit pentru

aflarea adevărului.

De aceea, în baza art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

admis recursul, casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare

aceleiași Instanțe.

La rejudecare, Instanța va

solicita prezentarea unei copii certificate pentru conformitate și lizibilă a

adresei din 29 august 2006 a A.N. și trebuie să verifice, în raport de datele

prezentate (data refugiului, locul refugiului) dacă persoana la care se face

referire este aceeași cu mama înfietoare a reclamantei.

Se impune acest lucru

pentru că dovada trebuie făcută în primul rând, cu acte și, în lipsa lor, cu

martori.

Declarațiile

martorilor trebuie să dovedească atât persecuția etnică, durata refugiului,

localitatea din care s-a produs refugiu și

cea

în care s-a refugiat persoana, iar Instanța să indice în dispozitiv

durata

refugiului, în cazul admiterii acțiunii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.J.P.B.

împotriva sentinței nr. 172/CA/2007-PI din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2008.