ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 596/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Oradea reclamanta S. I. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 10949 din 27 aprilie 2007 emisă de C.J.P.B. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 172/ CA din 15 octombrie 2007 a admis acțiunea reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 10949 din 27 aprilie 2007 emisă de C.J.P.B. și a fost obligată pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000. În considerentele sentinței s-a reținut faptul că prin Hotărârea nr. 10949 din 27 aprilie 2000 C.J.P.B. a respins cererea reclamantei pentru recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, deoarece declarațiile martorilor sunt în contradicție cu actele oficiale.

S-a apreciat că reclamanta, în raport de actele aflate la dosar, s-a născut la 18 septembrie 1942 având ca mamă pe P.M. și tată, O.P., iar contradicția reținută de pârâtă nu ar fi subzistat pentru că reclamanta nu era născută de P.F., despre care există dovada că ar fi fost refugiată la data nașterii reclamantei. S-a arătat că P.F. ar fi bunica reclamantei care a înfiat-o, așa cum rezultă din actul din 30 august 1956, iar martorii audiați în fața Instanței au confirmat că după ce reclamanta a fost născută de mama sa în localitatea Valea Mare, a fost văzută în compania bunicii și a tatălui său, în refugiu la Beiuș, bunica comportându-se ca și un părinte. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de C.J.P.B., considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs se arată că cererea reclamantei a fost respinsă pentru că nu a făcut dovada persecuției etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât aceea de domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. S-a considerat că în actele depuse de către reclamanta - intimată sunt aspecte contradictorii. Astfel, din extrasul din 14 octombrie 2004 eliberat de D.J.B. a A.N., ar reieși că P.F. figurează anterior datei de 18 mai 1942 în Registrul cu evidența refugiaților. A.N.I.C. au comunicat că fișa se referă la P.F. care s-a refugiat din localitatea Picleu în localitatea Brașov, dar ceilalți membri ai familiei au rămas în teritoriul cedat Ungariei.

Nici declarațiile martorilor nu sunt lipsite de contradicție pentru că din declarațiile martorilor L.G. și G.C. a rezultat că intimata s-ar fi refugiat începând cu luna octombrie 1942 din localitatea Valea Mare în localitatea Roșia Beiuș, iar martorul R.F. a declarat că s-a întâlnit cu intimata și familia acesteia în vara anului 1942, anterior nașterii acesteia. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ. După analiza motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoană care a fost strămutat, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În conformitate cu art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Față de aceste dispoziții, se constată că Instanța de Fond nu a dat dovadă de rol activ și nu a respectat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru că nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Astfel, Instanța de Fond, deși a constatat că există contradicție între înscrisurile aflate la dosar, nu a încercat să stabilească exact situația numitei P.F., care apare, după înfiere, ca mama reclamantei. La dosar s-a depus o copie ilizibilă a adeverinței din 29 august 2006 a A.N., dar despre care recurenta - intimată susține că ar viza o altă persoană și că ar fi contrară celor precizate în adresa emisă de A.N.

– D.B. Acțiunea reclamantei a fost admisă în baza declarațiilor de martori, dar acestea conțin inadvertențe, iar instanța de fond nu le-a lămurit. De exemplu, martorul R.F., în anul 1942, când susține că a întâlnit-o pe reclamantă la Beiuș, avea vârsta de 13 ani, iar dacă aceasta susține că a întâlnit-o pe reclamantă în vara anului 1942, nu putea fi reținută această susținere pentru că reclamanta s-a născut în luna septembrie 1942 în localitatea Valea Mare. Nu s-a menționat nimic despre durata refugiului, nici în declarațiile martorilor și nici în dispozitivul sentinței. Toate acestea dovedesc că Instanța de Fond nu a stăruit pentru aflarea adevărului. De aceea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi admis recursul, casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe. La rejudecare, Instanța va solicita prezentarea unei copii certificate pentru conformitate și lizibilă a adresei din 29 august 2006 a A.N. și trebuie să verifice, în raport de datele prezentate (data refugiului, locul refugiului) dacă persoana la care se face referire este aceeași cu mama înfietoare a reclamantei. Se impune acest lucru pentru că dovada trebuie făcută în primul rând, cu acte și, în lipsa lor, cu martori. Declarațiile martorilor trebuie să dovedească atât persecuția etnică, durata refugiului, localitatea din care s-a produs refugiu și cea în care s-a refugiat persoana, iar Instanța să indice în dispozitiv durata refugiului, în cazul admiterii acțiunii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P.B. împotriva sentinței nr. 172/CA/2007-PI din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.